Ziua Crucii Roșii Române, 2018

Familia Regală a sărbătorit Ziua Crucii Roșii Române, marți, 4 iulie 2018, la Palatul Elisabeta. Societatea națională a fost creată acum 142 de ani, în ziua de 4 iulie 1876, în timpul Principelui Suveran Carol I și al Principesei Elisabeta ai României.

Majestatea Sa Margareta, președintele Societății Naționale de Cruce Roșie din România, a găzduit sărbătoarea în grădina Palatului Elisabeta, alături de ASR Principele Radu. La eveniment au fost prezenți decanul Corpului Diplomatic, Excelența Sa Nunțiul Apostolic, ambasadorii Germaniei, Spaniei, Thailandei, Israelului, Statelor Unite ale Americii, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, dl Mihai Covaliu, președintele Consiliului Național al Rectorilor, profesorul Sorin Cîmpeanu, precum și personalități din instituțiile statului și din societatea civilă.

Au luat parte reprezentanți ai filialelor din țară și din București, voluntari, susținători ai organizației, personalități din societatea civilă, oameni de artă.

În deschiderea ceremoniei, a fost intonat Imnul Regal. Voluntari ai organizației au dat citire principiilor internaționale ale Crucii Roșii și Semilunii Roșii. A luat cuvântul Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, iar apoi a fost dat citire mesajului directorului executiv al organizației, dl Ioan Silviu Lefter.

Crucea Roșie Română este singura organizație umanitară cu o rețea funcțională pe întreg teritoriul țării. Având 47 de filiale, 1 996 subfiliale și 1 307 comisii, Crucea Roșie beneficiază de o structura unică, construită în 141 de ani de activitate umanitară neîntreruptă. Organizația este prezentă la fiecare nivel teritorial: județ, municipiu, oraș, comună și sat.

Activitatea de 142 de ani a celei mai mari organizații din România este strâns legată de Familia Regală, în special de Reginele Elisabeta, Maria și Elena. Tradiția întinsă pe durata secolelor al XIX-lea, al XX-lea și al XXI-lea este continuată astăzi de Majestatea Sa Custodele Coroanei.

Fotografii de Daniel Angelescu

3 comentarii

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53976336
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate