Al III-lea Colocviu Regal

Vineri, 22 iunie 2018, la Sala Maură a Castelului Peleș a avut loc deschiderea celui de-Al III-lea Colocviu Regal, în prezența Alteței Sale Regale Principelui Radu.

Colocviile Regale au loc de două ori pe an, o dată la Sinaia și o dată într-un oraș din România, și reunesc intelectuali de primă mărime ai lumii. Colocviile se află sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu.

Colocviul de la Sinaia de anul acesta are tema “1968: Contracultură, ideologie, utopie”. Evenimentul este organizat de Asociația Orbis Tertius și coordonat de Sorin Antohi.

Cu această ocazie, Principele Radu a înmânat Al V-lea Premiu Cantemir. El a fost acordat profesorului Gregory Claeys, de la Universitatea din Londra. Profesorul Claeys este doctor al Universității din Cambridge și a predat la universități din Canada, Germania și Statele Unite ale Americii până în anul 1992, când a devenit profesor de istoria gândirii politice la Royal Holloway, University of London.

Colocviile Regale sunt o continuare a evenimentelor științifice anuale susținute de Institutul Cantemir la Universitatea din Oxford în anii 2010 (Conferința “Umanismul intercultural”), 2011 (Conferința “Crafting Humans: From Genesis to Eugenics and Beyond”) și 2012 (Conferința “Mapping Humans. From Body to Cosmos”).

Institutul Cantemir a funcționat pentru trei ani la Universitatea din Oxford și a avut Înaltul Patronaj al Principelui Radu.

În România, Primul Colocviu Regal a avut loc la Sinaia în 23-25 iunie 2017 și a avut tema “Utopie și Revoluție”. La lucrările colocviului au luat cuvântul Sorin Antohi (București), Artur Blaim (Gdańsk), Ștefan Borbély (Cluj-Napoca, Gregory Claeys (Londra), Jean Harris (Drăghici, Argeș), Moshe Idel (Ierusalim), Mariano Martín Rodríguez (Bruxelles), Eduardo Nolla (Madrid), Tilo Schabert (München), Michael Shafir (Cluj-Napoca) și Stelian Tănase (București).

În perioada 27-29 octombrie 2017, la Muzeul Memorial “Mihail Kogălniceanu” din Iași, a avut loc Al II-lea Colocviu Regal, cu tema “România și Republica Moldova: disoluție, război, dictaturi”. Colocviul a prezentat studii referitoare la perioada cuprinsă între anii 1939 și 1989/1991.

Premiile Cantemir

În anul 2010, Întâiul Premiu Cantemir a fost decernat istoricului român Ștefan Lemny, de la Biblioteca Națională a Franței, pentru volumul “Les Cantemirs – l’aventure européene d’une famille princière au XVIII-ème siècle”; în anul 2011, al II-lea Premiu Cantemir a fost acordat profesoarelor Alison Bashford și Philippa Levine pentru volumul “Oxford Handbook of the History of Eugenics”; în anul 2012, al III-lea Premiu Cantemir a fost decernat oamenilor de știință Martin Dodge, Chris Perkins și Rob Kitchin pentru lucrarea “The Map Reader: Theories of Mapping Practice and Cartograhic Representation”; în anul 2017, al IV-lea Premiu Cantemir a fost decernat savantului israelian născut în România Moshe Idel, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, pentru eminenta sa activitate științifică. În anul 2018, al V-lea Premiu Cantemir a fost primit de istoricul Gregory Claeys, de la Universitatea din Londra.

4 comentarii

  1. […] 22-24 iunie 2018, la Sala Maură a Castelului Peleș a avut loc Al III-lea Colocviu Regal, cu tema “1968: Contracultură, ideologie, utopie”. Au participat Sorin Antohi, Ștefan […]

  2. […] 22-24 iunie 2018, la Sala Maură a Castelului Peleș a avut loc Al III-lea Colocviu Regal, cu tema “1968: Contracultură, ideologie, utopie”. Au participat Sorin Antohi, Ștefan […]

  3. […] 22-24 iunie 2018, la Sala Maură a Castelului Peleș a avut loc Al III-lea Colocviu Regal, cu tema “1968: Contracultură, ideologie, utopie”. Au participat Sorin Antohi, Ștefan […]

  4. […] 22-24 iunie 2018, la Sala Maură a Castelului Peleș a avut loc Al III-lea Colocviu Regal, cu tema “1968: Contracultură, ideologie, utopie”. Au participat Sorin Antohi, Ștefan […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53930985
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate