Rezerva din suflet

Se zice ca timpul hotaraste schimbarea, dar se pare ca, de ceva vreme, schimbarea o fac si oamenii, de multe ori, din pacate, în rau. Exploatarile de lemne sint tot mai numeroase. Sa vedem un exemplu: resturile de rumegus sint depozitate peste tot, în loc sa se gaseasca o întrebuintare utila. O problema, cea mai grava, este lipsa unui serviciu de salubrizare si lipsa de educatie ecologica a oamenilor. Obisnuiti de sute si mii de ani cu produse care durau mai mult si care reintrau în circuitul natural fara probleme, acum oamenii folosesc produse comerciale care produc deseuri nedegradabile, care nu pot fi integrate în natura, iar ei le arunca sau le dau foc. Sa ne gindim ce înseamna acest lucru la o populatie mult mai numeroasa. Ne-ar trebui un dus cu apa rece ca sa ne trezim. Traim într-un fel de latenta. Credem ca lucrurile sint roz, dar de fapt natura sufera, si cu ea suferim si noi. Cam tirziu ne dam seama. O tinem tot într-un „la dolce vita“ în varianta balcanica si nici macar nu ne gindim ca nu se mai poate asa. Cei care arunca deseuri prin paduri, ape, margini de drum, poate sint cetateni onesti, dar care, facind astfel de lucruri sint „devastatori ecologici“. Cauzele sint multiple: comoditatea, lipsa educatiei, dezobisnuinta.

Mai exista o categorie de oameni atenti la probleme de mediu si oarecum îngrijorati. Dar mai mult de a-si exprima îngrijorarea nu fac altceva. Ca în orice e mai usor sa dezbati, sa dai sfaturi decit sa pui umarul la rezolvarea unor probleme. Trebuie ca semnalul de alerta sa fie ridicat, pentru ca ecoul naturii, al responsabilizarii si al bunului simt sa patrunda in viata noastra cotidiana. Haideti sa mergem mai putin cu masina (economisim si bani), sa facem mai multi pasi pina la tomberon (facem si miscare), sa folosim mai putin curent (reducem factura), sa plantam copaci (1.000 de motive), sa reciclam (aratam ca sintem oameni si ne gindim la restul speciilor si la resurse). Zonele rurale din Romania tind sa devina bombe ecologice cu efect întirziat. Lipsa salubrizarii, fara a mai vorbi de managementul deseurilor, combinata cu needucatia si un strop de nepasare, duc la actiuni negative asupra calitatii vietii la sate. Rezultatul: riuri cu PET-uri (care iau locul pestilor), poieni cu pungi (în loc de flori), paduri rase, gunoaie arse sau aruncate în piriu – ca doar le ia apa (si le duce în Dunare); plus alunecari de teren, cazuri curioase de poluare, izvoare contaminate.
Ma uitam într-un sat pe Valea Oltului: erau cosuri de gunoi linga institutiile publice, dar dupa ce se umpleau, se adunau deseurile si li se dadeau foc în fata primariei. Aceea nu e grija pentru natura. E ipocrizie crasa. De altfel, la tara, oamenii au acel bun simt si respect fata de natura. La Sibiu, am vazut o data un batrin de vreo 80 de ani, caruia îi cazuse un ambalaj pe jos (de la biscuiti). În ciuda virstei, s-a aplecat si l-a ridicat, ducindu-l la cos. Am ramas impresionat si nu voi uita acea imagine. Noi, tinerii, de ce nu facem acelasi lucru? Ce ne împiedica? Comoditatea, nepasarea? Dar nepasarea doare! Sigur ne va durea în curind pe toti!
Aflat prin Rimnicu Vilcea, am trait un episod asemanator. O femeie simpla, saraca, amarita, fara educatie astepta în autogara rata spre satul ei. Cumparase si ea o banana. Dupa ce a mincat-o a dus-o la cos, dar cosul nu avea fund si coaja a cazut. Însa, romanca noastra a luat coaja de jos si a dus-o la un tomberon întreg. Un alt exemplu care ne da o palma peste obraz, noua, celorlalti. Cu siguranta, acea femeie are acel bun simt elementar. Noi, de la volanul masinii, cu conturi multe, fara nici o grija, mari consumatori de resurse, nu mai avem acel bun simt?!

Refuz sa cred ca e asa. În adincul sufletului, fiecare are o rezerva, dar trebuie sa o foloseasca. Timpurile s-au schimbat, traim într-o lume globala si fiecare conteaza. Daca 6 miliarde de oameni sint nepasatori, ce facem?

As fi bucuros si multumit daca macar 10.000 de romani, dupa ce citesc mesajul, vor reflecta putin la puterea exemplului. Cu siguranta, alti 10.000 îi vor urma, daca vor demonstra ca se poate.
Daca vom continua în ritmul actual, în 50 de ani vom avea nevoie de alta planeta. Pentru schimbarile climatice nu exista butonul înapoi.

Haideti sa fim oameni!

Cu respect,
Claudiu Mitut

P.S.:Am receptionat rugamintea dvs de a face articole despre specii amenintate si biodiversitate, ca urmare a mesajului trimis de mine.In cazul in care voi reusi,datorita timpului,va voi trimite cu siguranta.Multumesc!