Aniversare istorică la Castelul Peleș, în compania liberalilor români

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei a aniversat, alături de reprezentanții Partidului Național Liberal, 135 de ani de la inaugurarea Castelului Peleș și Centenarul încheierii Primului Răboi Mondial și al Marii Uniri.

Legătura istorică dintre Coroana Română și cel mai vechi partid istoric din România a fost evocată de Majestatea Sa și de președintele Partidului Național Liberal, dl Ludovic Orban.

Seara a început prin întâmpinarea șefului delegației liberale în Biroului Suveranului din Castelul Peleș. În continuare, în Holul de Onoare a avut loc o scurtă ceremonie, în care au fost rostite discursuri legate de cooperarea între Coroană și liberalii români de-a lungul ultimului secol și jumătate.

În Sala de Concerte, Majestatea Sa și Principele Radu au găzduit un dineu, la care au fost invitați 60 de personalități liberale din întreaga țară.

Primirea în Biroul Suveranului

Ceremonia din Holul de Onoare

Dineul din Sala de Concerte

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53878334
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate