Regiunea Puglia

Principesa Moștenitoare Margareta și cu mine am vizitat, în perioada 15-19 februarie 2010, Regiunea Puglia din Italia. Am fost prezenți, în aceste cinci zile, în orașele Lecce, Gallipoli, Otranto, Santa Maria di Leuca și Maglie. Am vizitat mici așezări agro-turistice precum Scorrano, Tricase și Depressa.

Anul acesta, ca și în anul 2009 și în anii dinainte, vom fi prezenți cât mai mult posibil în regiunile țărilor europene unde locuiesc și lucrează mulți români. Ne interesează, totodată, să înțelegem mai bine cum funcționează mecanismul european regional, cum au reușit zone rurale mai puțin dezvoltate economic să acceadă la un nivel european de conectare și prosperitate, cum au învățat să atragă fonduri europene etc. Principesa Moștenitoare și cu mine am dori să ajutăm comunitățile românești să învețe din greșelile regiunilor intrate mai demult în UE și să beneficieze de parteneriate directe cu entități administrative similare din Italia, Spania, Franța sau Germania.

Puglia este una dintre cele 20 de regiuni care compun astăzi Republica Italiană. Regiunea are privilegiul de a ocupa o importantă parte a coastei Mării Adriatice și a Mării Ionice. Datorită așezării ei geografice, Puglia are o mare bogăție culturală și o istorie plină de confruntări între puterile care au dominat Mediterana.

Regiunea Puglia este o întindere lungă și îngustă de pământ, cuprinzând dealuri, câmpii și câțiva munți joși. Orașele importante ale regiunii sunt Bari, Foggia, Brindisi, Taranto și Lecce. La malul mării, localități precum Otranto, Gallipoli sau Santa Maria di Leuca au devenit, în ultimii ani, destinații turistice.

În regiune se cultivă tomate, migdale, măsline și portocale, dar și lămâi, smochine sau mandarine. Este una dintre cele mai bogate părți ale Europei în viță de vie. Populația locuiește îndeosebi în orașe, mai ales în capitalele celor șase provincii care compun regiunea. În satele din Puglia, multe dintre ele pline de clădiri modeste, dar vechi, au început să-și instaleze reședințe de vară mulți italieni, dar încă și mai mulți europeni (britanici, francezi, belgieni etc.). Timp de ani de zile, asemeni Siciliei, Puglia a fost o parte a Italiei plină de sărăcie, izolată și tot mai depopulată. În ultimii ani, datorită fondurilor europene, dezvoltării turistice și atracției pe care o reprezintă soarele, marea, plaja, grădinile de măslini și portocali, precum și vestita bucătărie italiană, economia regiunii a cunoscut o creștere însemnată.

Comunitatea românescă din Puglia număra, acum mai bine de un an, conform cu Institutul Italian de Statistică, 15,000 de locuitori. Sunt sigur că numărul lor este, în realitate, mult mai mare. Totalul românilor din Italia este, probabil, mult mai mare decât 796,000, cât prezenta instituția sus-menționată la 1 ianuarie 2009.

În regiunea Puglia există Asociaţia „Dacia Nicolaiana”, al cărei preşedinte este dna Monica Paula Mitrache, cu sediul la Bari. De asemenea, funcționează Asociaţia „Italia România Suflet Românesc”, al cărei preşedinte este d-na Raffaella Paradiso, cu sediul tot la Bari. În Italia funcționează, de altfel, conform cu situl Ambasadei României la Roma, 70 de asociații românești. Numărul lor nu este de natură să încurajeze. Mult mai eficient ar fi să existe o singură organizație puternică, reprezentativă, influentă, unită și respectată.

De altfel, multe dintre metehnele noastre de acasă se repetă în comunitățile românești din străinătate. Ca și în vizita precedentă în Italia, în regiunile Piemont și Lombardia, în mai 2009, am constatat cu părere de rău că românii din Italia și Spania nu primesc din partea Statului român asistența și grija pe care o merită. Mult mai mult fac pentru ei parohiile ortodoxe sau catolice. Este un aspect cu totul anapoda.

Am spus-o în multiple rânduri: românii de la Torino au nevoie să fie tratați exact precum românii de la Târgoviște. De altfel, numărul lor este comparabil. Numai că, în timp ce la Târgoviște există o municipalitate cu sute de angajați și lideri politico-administrativi (primar, consilieri, etc.), la Torino există un singur consul onorific. Peste o sută de mii de oameni sunt în grija a trei-patru persoane. Ambasada de la Roma, cu cei câțiva diplomați și funcționari ai săi, nu are cum (nici financiar, nici ca resursă umană) să facă față nevoilor unui milion de concetățeni (sau poate mai mult) care locuiesc și lucrează în Republica Italiană. Ca o curiozitate: ambasada SUA din Georgia are circa 300 de angajați (americani și gruzini). Noi avem peste un milion de oameni în Italia și aproape un milion în Spania și le acordăm serviciile unui număr de sub 10 diplomați în fiecare din capitale, Roma și Madrid.

Nu este de mirare, astfel, că oamenii se duc la preotul din parohia lor, cerând să fie ajutați să-și găsească locuri de muncă, locuință sau școală pentru copii. În loc să se ocupe Statul român de aceste chestiuni politico-administrativo-diplomatice, preotul este cel care o face. Și ne mirăm apoi de ce românii nu respectă administrația politică a țării și de ce nu înțeleg importanța sau rostul Statului în viața lor.

Un al doilea aspect, tot regretabil, este exportul de intrigă, de ilegalitate și de abuz pe care îl facem de la București în comunitățile românești din străinătate. Când am mers cu Principesa Moștenitoare în vizita din Italia, în vara lui 2009, am văzut cu ochii noștri cum inițiative lăudablie ale comunităților erau boicotate politic, constrânse financiar și economic (prin presiuni asupra mediului de afaceri) și descurajate mediatic. Deși la evenimentul public la care participam era prezentă vicepreședinta Senatului Italiei, dna Emma Bonino, oameni cu putere politică, economică și mediatică de la București nu au ezitat să facă presiuni pentru a descuraja evenimentul.

În fine, un al treilea și ultim aspect regretabil este felul jignitor în care noi, cei care trăim în România, privim uneori pe concetățenii noștri aflați la lucru în Europa. În afară de faptul că îi ridiculizăm sau îi criticăm în presă și în viața publică, nu facem prea multe pentru ei. În schimb, sute de mii de familii rămase acasă beneficiază de ajutorul financiar al celor pe care îi disprețuim sau ignorăm. Este notoriu faptul că anual intră în România miliarde de euro de la milioanele de români plecați la lucru în Spania, Italia, Franța, Germania, Marea Britanie, SUA, etc.

Românii din Italia fac multe pentru România. Trimit sute de milioane de euro pe lună în băncile din toate orașele noastre, își cresc copiii în școli europene, vorbesc una sau două limbi străine, cei mai mulți sunt civilizați, serioși și profesioniști. Au spirit civic mai mult decât membrii familiilor lor rămași acasă și sunt, fiecare dintre ei, priviți ca esențiali în viața familiei, de către rudele lor. Statul român face însă, așa cum spuneam, puțin pentru ei. Instituțiile publice din România sunt conduse politic, nu profesionist. Interesele de grup primează în fața celor ale Statului. Fără nici o ezitare, administratorii centrali divizează comunitățile românești din Spania și Italia după bunul lor plac politic. În loc să dea un exemplu de coeziune, să dezvolte proiecte de interes pentru noi toți, Statul român îi însingurează mai mult pe românii din Italia și le întăresc convingerea că au făcut bine să plece din România.

Autoritățile publice române sunt considerate, în multe dintre țările europene și ale lumii, lipsite de capacitatea și chiar de voința de a apăra interesele și viata cetățenilor săi aflați peste hotare. Dar nu numai atât. De multe ori am remarcat dispreț, indiferență și cinism din partea elitei românești față de diasporă. Este inutil să vă aduc aminte epitetele folosite pentru românii care lucreaza în Spania sau reputația creată în ziarele românești concetățenilor noștri din Franța, Germania, Spania, Italia sau Austria.

În schimb, îmi aduc aminte cu mare plăcere de felul în care a vorbit anul trecut, la Milano, Emma Bonino despre România și români. Plina de însuflețire și de simpatie pentru România, vicepreședinta Senatului Italiei a spus că autoritățile italiene trebuie să primească, să găzduiască, să aiba brațele deschise, nu să demonizeze, să discrimineze pe cetățenii altor țări. Ea a amintit că Italia însăși este o mare țară a emigrației, dând exemplul italienilor din SUA sau Argentina. Vicepreședinta Senatului Italiei a remarcat că românii din Italia nu sunt emigranți, ci cetățeni europeni care vorbesc o altă limbă decât cea italiană. Ea a reafirmat mobilitatea persoanei ca fiind esența Tratatului Uniunii Europene. Astăzi, mai bine de 28,000 de companii cu capital italian funcționează în România, iar 10% din Produsul Intern Brut al țării noastre provine de la ele.

Despre precedenta vizită în Italia și Spania vă invit să citiți paginile de blog din 23 și 24 mai 2009, 30 iunie 2009 și din 1, 2, 3 și 4 iulie 2009.

De asemenea, pe situl www.princeradu.ro/ puteți găsi detalii despre următoarele vizite din Italia: Roma și Vatican 21-24 aprilie 2003, Roma septembrie  2004, Regiunea Toscana 16-19 mai 2006, Regiunea Sicilia septembrie 2006, Roma octombrie 2006.