Cristian Țopescu, In Memoriam

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, alături de întreaga Familie Regală, a aflat cu tristețe vestea trecerii la cele veșnice a jurnalistului Cristian Țopescu.

Născut la 26 martie 1937, în Bucureşti, Cristian Ţopescu a absolvit Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport. El și-a dedicat întreaga carieră profesională comentariului sportiv, participând, în această calitate, la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară şi patru ale Jocurilor Olimpice de iarnă.

În lunga sa carieră de reporter şi comentator sportiv, a avut peste 5.000 de transmisii în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene. A publicat peste 200 de articole cu subiect sportiv în presa scrisă, precum şi volume cu tematică sportivă.

A fost membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, membru al Comitetului Olimpic Român şi membru al Asociaţiei Presei Sportive.

Regele Mihai I a conferit lui Cristian Țopescu decorația regală Nihil Sine Deo în anul 2010.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Cristian Țopescu, decorat de Regele Mihai I, la Palatul Elisabeta, în ziua de 13 septembrie 2010.

7 comentarii

  1. Cristian Sandu says:

    Cita bucurie au adus in aceasta tara exclamatiile sale “gooool” sau “zeeceee”! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  2. Viorica M.V. says:

    Dumnezeu să-l odihnească în pace!

  3. Trist!!Requiescat in pacem!!

  4. Liliana Sora says:

    Ne mor valorile…!
    Dumnezeu să-l odihnească în pace !

  5. Diana Lucia Zotescu says:

    Pentru tot ceea ce a insemnat Domnul Cristian Topescu in sportul romanesc, in media sportiva dar si in televiziune, pentru exemplul unic, de nivel maxim, pe care l-a oferit confratilor de breasla dar si noua, cei ce il priveam sau doar il ascultam, pentru verticalitatea si profesionalismul sau, pentru inaltul sau civism, pentru ca in perioada comunista reusea sa fie DOMN intr-un ocean de TOVARASI, pentru toate astea si multe altele, pot spune doar atat:

    Cum sa nu il iubesti pe Cristian Topescu ? Cum sa nu il respecti pe Cristian Topescu? Cum sa nu ii regreti profund plecarea lui in vesnicie?

    Condoleante sotiei sale, doamna Cristel Ungar-Topescu, fiului Cristian jr., si fiicei Cristina, care vor fi multa vreme nemangaiati la marea pierdere suferita.

    Dumnezeu sa il tina aproape in vesnicia Cerului !

  6. Nemes Mariana says:

    Dumnezeu sa.l odihneasca!Un mare Om pasionat de sport facandu.ne sa.l iubim si noi in comentariile sale pline de pasiune si patriotism.

  7. Petrache ioana says:

    Doamne,cuvintele sunt prea putine…
    Nimic nu il poate compara…
    Dumnezeu sa il aiba in eternitate vesnica!!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53876588
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate