Săptămâna 1-7 februarie 2010
|
Ultimele șapte zile le-am petrecut la Castelul din Săvârșin. Nu am avut prea multe de spus pe blog, fiindcă întâlnirile și lucrul la Castel ne-au absorbit complet. Privind la câte sunt de făcut aici, la Săvârșin, poți lesne să înțelegi afirmația din bătrâni potrivit căreia este atât de ușor să distrugi și atât de greu să refaci. Castelul, parcul, domeniul întreg au fost acum șaizeci de ani un mecanism care mergea cum trebuie, fiindcă fusese făcut cum trebuie. De la felul în care se îmbinau ferestrele, până la luciul mobilei, de la calitatea ierbii, varietatea soiurilor de arbori, până la iscusința și măsura cu care era tăiată pădurea, calitatea legumelor și a fructelor și comportamentul profesional al oamenilor, toate arătau o Românie pusă bine pe roate. Nimic din acestea nu au mai rămas, după 1947. Atunci, în câteva luni, totul a fost răsturnat cu susul în jos. Efortul de a pune lucruri și obiceiuri la locul lor este migălos și necesită o mare cheltuială de energie, timp și resurse financiare. De nouă ani încoace, de când Majestatea Sa a reintrat în posesia domeniului, încercăm să reparăm stricăciunile oamenilor și ale timpurilor, nu ale timpului. Suntem însă fericiți că generația noastră are șansa de a face acest lucru. Alături avem o mulțime de tineri care s-au alăturat cu entuziasm și încredere. De-a lungul anilor, fie din comună, fie din municipiul Arad, au venit să se alăture acestui efort câțiva oameni, tineri sau mai puțin tineri, care s-au transformat ei înșiși, încet-încet, în adevărați profesioniști. Viorica Călin, Sebastian Brânzaș, Elena și Ion Ignat sunt doar patru dintre ei.
Sperăm ca, odată încheiat acest proces, nimeni și nimic să nu mai distrugă, din nou, ceea ce a fost refăcut. Fiindcă, într-un fel, povestea acestul domeniu este povestea României, în mare. Ceea ce mă miră, totuși, este, așa cum remarca o doamnă în comentariul ei, recent, este că, deși suntem la 20 de ani de la evenimentele din 1989, continuăm să avem un fel de sete a distrugerii, o indiferență la bine și o ostilitate la adevăr și evidență. Aceasta dovedește cât de importantă este Memoria. Nu pentru a privi către trecut, ci pentru a greși la fel, în viitor. Săptămâna aceasta vom reveni la București. Ca de obicei, vom călători de la Săvârșin spre București cu trenul. Voi efectua, timp de două zile, prima vizită externă a anului 2010. Voi vorbi despre ea curând. În rest, Palatul Elisabeta va găzdui obișnuitele întâlniri săptămânale. Sunt așteptate, în aceste zile, personalități din domeniul ne-guvernamental, diplomați, oameni politici, oameni de cultură. Vom avea și întâlniri de lucru dedicate domeniilor patrimoniului, editorial, economic și juridic. Vă mulțumesc pentru fidelitate. În luna ianuarie, peste 100,000 de vizitatori unici au accesat paginile blogului. Având în vedere ritmul mai puțin susținut al primei luni din an, este un număr încurajator. Vă doresc o săptămână plină de încredere!
|
Stimata Alteta care este tare in care veti merge?
Ganduri bune,
Alin H.
Va doresc o saptamina plina de realizari in toate planurile propuse si va transmit cele mai calde salutari si urari de bine ,va admir sincer si am speranta ca Romania sa renasca , si cu mult optimism, sa infloreasca din nou !
Numai ganduri bune.Ma bucur ca vreti sa refaceti acel castel.Este intr-adevar un colt din Romania noastra draga.Maria!
Lumina domeniului Savarsin savarseste cu rabdare ingereasca traditie si cultura pentru un viitor echilibrat si consecvent in tara noastra,pentru credinta eterna in omenie cu ajutorul Domnului,pentru o Europa a unitatii in diversitate,pentru o lume pasnica.
Alteta, va doresc toate cele bune si multumesc pentru faptul ca mi-ati dat ocazia de citi direct de la dumneavoastra despre familia regala si activitatile acesteia.Mult succes si sanatate.
Un inceput de luna plin de sanatate,de realizari frumoase,Alteta,va rog sa transmiteti familiei regale toate cele bune,sunt fericita sa va stiu pe toti sanatosi,tin mult la domniile dvs,sunteti trecutul viitorului nostru!Dumnezeu sa va binecuvanteze,sa va apere ! Respectuos, Eleonora Stamate-Tecuci
Ma bucur foarte mult de initiativele Casei Regale legate de promovarea imaginii Romaniei. Probabil ca restaurarea monarhiei ar fi un lucru mai bun decat sistemul de conducere actual.
Sunt foarte multe tineri romani care ajuta si eu cum pot, in mare parte prin site-uri / bloguri si asta nu poate fi decat incurajator.
Se pare ca, incet incet, Romania pare a se trezi din somnul cel de moarte si tinde in a-si depasi propriile limite. Speram la cat mai bine!
O zi super!
Cristian Popescu
fabw.ro
Articolul l-am citit cu mult drag,Castelul Savirsin face parte din povestile mele din copilarie,mama,si tata au lucrat,mai multi ani,la castel cred ca anii1938 -40.Mama imi povestea mereu ,cum era,si cu ce drag de viata traiau.Acum are 91 anii si sta la mine, in Bucuresti.sufera de alzaimer.VA MULTUMESC ,PENTRU ACEST BLOG INTERESANT.
Alteta Voastra,
Va felicit pentru proiectul de restaurare a domeniului de la Savarsin, in toata complexitatea sa (ma refer la readucerea Savarsinului la nivelul de functionalitate din anii sai de pana la 1947). Savarsinul este, asa cum foarte bine spuneati, o rreprezentare la scara redusa a intregii Romanii. Din pacate insa, daca Savarsinul se va reabilita prin grija Familiei Regale si a voluntarilor din zona, ma tem ca nu la fel de rapid va fi procesul de reabilitare al tarii, in ansamblul sau, fara o participare generala a locuitorilor sai. Asa cum bine remarcati candva, spectrul permanent al castigului rapid, absenta reperelor morale si prezenta doar sporadica a manifestarilor de altruism va ingreuna acest proces. Ma gandesc cu mare regret la copilaria mea cand parintii mei ma educau in spiritul principiului “fa binele si arunca-l in mare”, adica fa bine fara a te astepta la o recompensa. Intreaga mea viata a fost guvernata de acest principiu pe care am incercat sa-l insuflu si studentilor mei si, mai ales, fiului meu. Daca cu fiul meu am avut succes, nu la fel au decurs lucrurile cu majoritatea studentilor. Sunt totusi tineri care sunt animati de sentimente inalte si care au o mare disponibilitate catre voluntariat. Cred ca educatia in acest spirit ar trrebui facuta in mod organizat, in scoli, prin atragerea elevilor si studentilor in proiecte sociale, asa cum se facea in anii interbelici (dupa cum mi-au spus parintii mei, profesori). Programa scolara ar trebui sa includa si astfel de activitati.
In ce ma priveste, as dori sa ma implic in proiectul de la Savarsin in calitatea mea de profesor de engleza. As putea, de pilda, sa organizez un curs de vara de limba engleza pentru tinerii de la Savarsin, curs agrementat de concerte-lectie de muzica clasica, posibil cu sprijinul unor licee de muzica din zona (Timisoara, Arad). Evident, totul gratuit. Daca propunerea mea Vi se pare ca isi poate gasi locul in ceea ce se doreste pentru Savarsin, poate ca cineva din Staff-ul Altetei Voastre ma poate contacta. Pana atunci, va asigur Alteta Voastra de intregul meu suport moral.
Cu deosebita consideratie si alese ganduri,
Prof. Diana Lucia Zotescu