Academia de Studii Economice, 105 ani de la înființare

Miercuri, 18 aprilie 2018, Alteța Sa Regală Principesa Maria a asistat la Ședinta Festivă a Senatului Universitar al ASE dedicată împlinirii a 105 ani de la înființarea prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, a Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale.

Au luat cuvântul, cu această ocazie, Președintele Senatului ASE, prof. univ. dr. Pavel Năstase, Rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, consilierul prezidențial Cosmin Marinescu, Ministrul Educației Naționale, prof. univ. dr. Valentin Popa, Vicepreședintele Academiei Române, acad. Christian Hera, Primarul Municipiului București Gabriela Firea.

La eveniment au luat parte reprezentanți ai instituțiilor statului, precum și membri ai mediului academic, diplomatic şi de afaceri naţional şi internaţional.

Academia de Studii Economice are, în prezent, 12 facultăţi, care oferă celor aproape 22.000 de studenţi posibilitatea de a urma în limbile română, engleză, franceză sau germană 24 de programe de licenţă, 86 de programe de masterat, studii doctorale în 10 domenii şi peste 145 de programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu 

 

4 comentarii

  1. Simona Tudorache says:

    Felicitari, celor implicati, pentru eveniment. Foarte frumos, estetic.
    Felicitari ASR Principesei Maria.

  2. FLOREA C. Magdalena says:

    Inima mea bate,pentru ASR !

  3. Mihaela Paraschiva says:

    Respect pentru Asr.Principesa Maria!

  4. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    FELICITARI ORGANIZATORILOR SI ASR PRINCIPESEI MARIA !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53856414
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate