Ministrul Educației din Emiratele Arabe Unite, la Palatul Elisabeta
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta vizita ministrului Educației al Emiratelor Arabe Unite, Excelența Sa domnul Hussain Ibrahim al Hammadi. Cuplul regal a oferit un dineu în onoarea înaltului oaspete vineri, 13 aprilie 2018. La dineu au luat parte ministrul Educației Naționale, domnul profesor universitar Valentin Popa, demnitarii și diplomații care au însoțit pe ministrul din Emiratele Arabe Unite, ambasadorul EAU la București, Excelența Sa domnul Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi, profesorul universitar Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor din România, profesorul universitar Cătălin Bălescu, rectorul Universității Naționale de Artă, academicianul Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară, profesorul universitar Marian Moiceanu, rectorul Universității Naționale de Arhitectură și profesorul universitar Marius Profiroiu, prorectorul Academiei de Studii Economice din București. În urmă cu o lună, Principele Radu s-a aflat în Emiratele Arabe Unite, unde s-a întâlnit cu ministrul Educației. Alteța Sa Regală a vizitat la Abu Dhabi, Dubai, Sharjah și Ajman o serie de universități, pentru aprofundarea relațiilor dintre țările noastre în domeniul învățământului universitar.
Fotografii de Daniel Angelescu |
Felicitări pentru tot ceea ce face Coroana pentru țară! ❤
Frumusete , eleganta, rafinament!
Multumim ,Majestate!
Felicitări pentru tot ceea ce face Coroana pentru țară! ❤
NIHIL SINE DEO!!!
Träiascä m.S. Regina Margareta I. a Romäniei
Felicitari pentru intalnirile diplomatice deosebite!
RESPECT!
Tot respectul şi toată preţuirea pentru Familia Regală care, în toate proiectele şi evenimentele sale , pune multă dăruire şi pasiune, multă muncă şi pricepere…, care includ semnificaţie, viziune, viaţă, recunoaştere, evoluţie…, prezentând şi reprezentând adevăratele modele şi valori ale societăţii .
“Democrația și libertățile nu sunt câștigate pentru totdeauna. Nicio izbândă nu este eternă. Omul își câștigă în fiecare zi dreptul de a avea un “mâine”. Țara își redobândește, cu fiecare generație, privilegiul de a continua să existe…
Felicit pe românii care știu că au făcut ceva bun pentru ca țara lor să meargă mai departe.” spunea MS Regele Mihai
Diplomatie Regala de cel mai inalt nivel! Regina pe Tronul Tarii!
RESPECT !