Ora Regelui CCLXXIX

Sâmbătă, 17 februarie 2018, Televiziunea Română a prezentat a două sute șaptezeci și noua ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Regizor artistic, Dan Manoliu, Producător, Lidia Voicu. Realizator, Camelia Csiki.

Emisiunea a fost redifuzarea ediției din 22 iulie 2017.

Sumarul:

-90 de ani de la încoronarea Regelui Mihai I. La Castelul Peleş, Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare a invitat la acest moment solemn și plin de însemnătate reprezentanți ai instituțiilor statului, ai Armatei, Bisericii și Academiei, precum și personalități din societatea civilă.

-Soțiile ambasadorilor acreditați la București au vizitat Palatul Elisabeta, au admirat colectia de costume populare a Reginei Mamă Elena şi tablourile pictorilor contemporani din Colecția Regală.

-Cinci tineri au fost medaliaţi cu aur după finalizarea programului ”The Duke of Edinburgh’s International Award Romania”.

-Dacii şi Oltcituri din anii 80, la Palatul Elisabeta. Caravana ”Go România”, cu maşini din “Epoca de Aur”, formată din turişti polonezi care au vizitat ţara într-un tur de două săptămâni.

-Peste o sută de elevi, care au participat la concursul “Basmele Reginei Maria”, au fost premiați de Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta, iar lucrările lor au fost reunite într-un volum.

1 comentariu

  1. ZOLTAN ANA says:

    ICOANA DE ACTIVITATE ,GRAVATA, IN TIMP ,SI ISTORIE ,EVENIMENT MERITORIU SUB SEMNATURA REGINEI MARGARETA I A ROMANIEI ./17 FEBRUARIE 20 18 .

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53851504
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate