Vizită regală la AGERPRES, 2018

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și ASR Principele Radu au vizitat marți, 6 februarie 2018, Agenția Națională de Știri. Cuplul regal a fost întâmpinat de directorul general al AGERPRES, dl Alexandru Giboi.

Majestatea Sa și Alteța Sa Regală s-au întâlnit cu alți membri ai conducerii instituției, cu jurnaliștii, tehnicienii și personalul administrativ al agenției, au vizitat redacția de Știri Interne și cea de Știri Externe, arhiva AGERPRES, studioul de film și platoul de televiziune.

A fost evocată importanța istorică, politică și culturală a agenției, precum și lunga istorie comună a Coroanei române și a agenției. Acum 129 de ani, în  1889, primele știri din România se răspândeau în mediul românesc și în străinătate.

Regele Mihai I și Regina Ana au vizitat agenția cu un deceniu în urmă, iar arhiva instituției păstrează imagini și știri legate de Familia Regală începând cu anul 1927, trecând prin anii războiului, apoi în perioada de după 1989.

La plecare, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au primit două albume cu fotografii ale cuplului regal, de la începutul anilor 2000 până în ziua de astăzi, toate din arhiva AGERPRES.

În anul 2014, la împlinirea a 125 de ani de la fondare, Regele Mihai a conferit AGERPRES Decorația Regală Nihil Sine Deo.

Știre AGERPRES

Fotografii de Daniel Angelescu

 

16 comentarii

  1. Emilian T.Vandenboer says:

    Asemenea vizite sunt de neuitat si au o deosebita importanta pentru Patrie !
    Cu adanc respect pentru Monarhia Constitutionala in Regatul Romaniei.
    Traiasca MS Regina Margareta I-a a Regatului Romaniei !

  2. Mihai Maria says:

    Pentru binele României doresc ca țara noastră să devină Monarhică! Trăiască Regina Margareta l a României! Majestatea voastră sîntem alături de dumneavoastră!

  3. Gabriela Bucur says:

    RESPECT!!

  4. Mariana si Alexandra Sima - străjerii Majestății Voastre says:

    O Mare Regină ! Dumnezeu să ne binecuvânteze Regina !

  5. SECRIERU IOAN says:

    O ACȚIUNE CARE MARCHEAZĂ IMPLNIREA UNUI DECENIU DE LA VIZITA MAJESTĂȚII SALE REGELE MIHAI AL ROMÂNIEI IMPREUNĂ CU REGINA ANA LA AGERPRES.

  6. N Bogaceanu says:

    Respect! Prețuirea reciprocă, transmisă simplu şi direct crează cea mai minunată punte către o zi de mâine mai bună pentru toți românii.

  7. Felicitari din suflet MAJESTATE !!!!Sunteti adorabila,admirabila!!Sa fiti binecuvantata!!!Nihil Sine Deo!!!Asa sa ne ajute Dumnezeu si Maica Domnului!!

  8. Ioana Rusu says:

    Cea mai frumoasa Regina! Regina noastra Margareta!

  9. Diana Tocitu - Sinaia says:

    Majestate, ne simțim atât de binecuvântați să Vă avem!!Sunteți un exemplu pentru noi și este mereu o mare bucurie să Vă vedem într-un fel sau altul!! Dumnezeu să Vă țină în Palma Sa !

  10. dan says:

    Majestatea Sa Custodele Coroanei Margareta este mostenitoarea de drept ce ce-a vrut Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei. Ea a venit pe acest pamant cu noblete si cu mult curaj.Ea a venit in Romania sa ramana aici cu toate imperfectiunile sistemului, a ramas aici si a fondat fundatii, a continuat sa fie in Romania, continua sa fie o prezenta activa.Ea este partea noastra,ea este parte din Romania.Te iubim Majestate Margareta>Long Live Majesty.

  11. dan says:

    Oricum n-am sa uit niciodata felul in care s-a implicat Margareta de la venirea ei in Romania si cea facut ea .Este incomensurabil. Este o femeie de treaba………..lasa protocolul.Este un om ca noi.Este o fiinta, are trairi, are decaderi, are protocol, are melancolie.Sa nu uitam ce greu a fost pentru ea la funeraliile Regelui Mihai I, cata incarcatura si organizare a fost acolo si ce fast a fost.Regele Mihai I al Romaniei a meritat pe deplin aceasta onoare.

  12. Lesevschi Eugenia says:

    Traiasca Majestatea Sa Regin a Margareta pe care o iubim! Mereu este in slujba Tarii si aproape de romani!

  13. Diana Lucia Zotescu says:

    Institutiile de Media – scrisa, audio sau de televiziune – din Romania nu trebuie sa uite ca sunt in serviciul adevarului si nu al senzationalului. Acest adevar il cuprinde si pe cel istoric, cel mai vaduvit dintre toate. Este acel adevar care, odata ajuns la cunostinta romanului si imprimat in constiinta sa devine cel mai puternic aliat al ideii rolului binefacator al Monarhiei in cladirea fibrei morale a natiunii romane. Vizita Majestatii Sale Margareta si a Altetei Sale Principelui Radu la AGERPRES sper sa ii motiveze pe oamenii ce lucreaza acolo sa nu uite aceasta elementara – dar esentiala – menire a lor.

  14. Traiasca MS Regina Margareta I-a a Regatului Romaniei !

  15. Traiasca MS Regina Margareta I-a a Regatului unit a Romaniei !

  16. Minunat!! Trebuie ca toate TV de Stiri sa publice toate activitatile Majestatii Sale Margareta Custodele Coroane Romaniei, Casa Regala a Romaniei, Familia Regala, deoarece multi nu cunosc (asa spun). Ca sa numai aiba scuze ca nu cunosc! Si cetateni de la sate au TV. Astfel incet, incet, incep sa se obisnuiasca cu ideea ca avem Casa Regala a Romaniei si Majestatea Sa, care au multe activitati pentru Natiunea Romana si Romania!! Traiasca Regina!!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53838709
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate