Majestatea Sa Margareta a vizitat Jandarmeria Română

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, însoţită de Alteţa Sa Regală Principele Radu, a vizitat în dimineaţa zilei de miercuri, 17 ianuarie 2018, sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Majestatea Sa şi Principele Radu au fost întâmpinaţi de către comandantul Jandarmeriei Române, colonelul Sebastian Cucoş. Cu această ocazie, cuplul regal a primit onorul Detaşamentului de Cavalerie al Jandarmeriei Capitalei.

În sala de festivităţi, Majestatea Sa a transmis mesajul de mulţumire al Familiei Regale pentru participarea jandarmilor la cele cinci zile de ceremonii ale funeraliilor naționale ale Regelui Mihai I, apoi, împreună cu Alteţa Sa Regală Principele Radu, însoţiţi de comanda jandarmeriei, au răsfoit file de istorie la Muzeul Armei şi s-au recules la biserica Inspectoratului General.

Ca un omagiu adus memoriei străbunicii sale, Regina Maria, numită de către popor ‘Regina Soldat’, Majestatea Sa Margareta a luat masa cu ofiţerii şi subofiţerii jandarmi la popota cazarmei Băneasa.

În cuvântul său, comandantul Jandarmeriei Române a spus:

Prima unitate de gardă a Armatei a fost înfiinţată de Regele Carol I şi era alcătuită din jandarmi călare. În anul 1908, Regele Carol I a semnat Înaltul Decret Regal nr. 985, prin care a luat fiinţă Regimentul de Escortă Regal, alcătuit din Divizionul de Jandarmi Călări Bucureşti.

Toate aceste repere istorice, Majestate, sunt dovada încrederii pe care ne-aţi acordat-o şi de care suntem profund recunoscători. Participarea noastră la funeraliile Regelui Mihai I a fost un eveniment grandios, un privilegiu autentic de a lua parte la somptuoasa ceremonie. Au fost momente în care am avut sentimentul deplin al solidarităţii, al participării împreună cu alţi români la ceva înălţător.

Comunicatul Jandarmeriei Române

Fotografii de Daniel Angelescu

9 comentarii

  1. ANDRITOIU DORIN DUMITRU says:

    Rămâneți în Grația Divină și toate se vor adăuga Vouă, Majestate. NIHIL SINE DEO!

  2. Mesaje FB says:

    Andrei Marinescu Corina Daniela Marinescu
    #
    Diana Alexandru Speranța mea!
    #
    Malin Doru Monarhia salvează ROMANIA!!!
    #
    Alexandra Sima Vă iubim Majestatea Voastră !
    Trăiască Majestatea Sa Regina Margareta a României!
    #
    Cristina Radu O iubim nespus. Traiasca Majestate Sa Margareta a Romaniei!
    #
    Pusa Airimitoaie Vă iubim si suntem mândri ca sunteți Regina României.
    #
    Diana Tocitu Doamne, cât de mult vă iubesc și cât vă prețuiesc pentru tot ceea ce faceți și ceea ce sunteți!!! Trăiască Majestatea Sa Regina Margareta a României!!!!
    #
    Aurelia Si Mircea Crisan Respect și speranță, Majestate !
    #
    Ucin Cobabar …..NORMALITATE….
    #
    Maria Crețu Respect, Majestate!
    #
    Bog Dan Constandache Reprezentați cu onoarea această țară . Vă mulțumim și vă iubim! Fie ca Dumnezeu să vă binecuvinteze și să binecuvinteze România!
    #
    Ion Mocanu TRĂIASCĂ MAJESTATEA SA REGINA MARGARETA A ROMÂNIEI ȘI ÎNTREAGA CASĂ REGALĂ ! TRĂIASCĂ MONARHIA !
    #
    Nicole Mihaela Un mare respect!
    #
    Mariana Manea Respect..demnitate..simplitate..noblete..bun simt..iubire..toleranta..onoare..Educatie..valoare..istorie..
    #
    Mariana Manea Modestie..frica de dumnezeu..altruism..caritate..
    #
    Stanescu Costel Monarhia salvează Romania,e singura alternativă de-a scăpa de CIUMA ROȘIE si de PENALI din parlament
    #
    Cornel Constantin Speranța României!!
    #
    Carmen Ardelean Decenta,distinctie ,modestie!!Profund respect Familiei Regale!!!!
    #
    Carmen Ardelean Tristetea si pesimismul vine din faptul ca un procent covirsitor de romani nu apreciaza si nu iubesc valorile Casei Regale :ei,cei multi,isi doresc piine si circ!!!{cum de nu s-au saturat in aproape 30 de ani +zeci de ani de comunism???}

  3. Cristiana Stefanescu says:

    Sunteti Majestate, demn urmas al Regelui Mihai I al Romaniei. Acum, cand incepem sa trecem incet si greu, peste durererea si imensa pierdere a fiecaruia dintre noi, dupa plecarea Regelui, prindem speranta privind si recunoscand in Majestatea Voastra statura morala a inaintasilor Familiei care au facut din micul principat supus turcilor, Regatul Romaniei si, mai apoi Romania Mare. Acum, cand istoria adevarata devine tot mai cunoscuta, cand in sfarsit gandirea romanilor s-a eliberat, cand pot vedea si judeca, e nevoie mai mult ca oricand sa ne recapatam demnitatea europeana si locul pe care l-am avut in Europa si numai Monarhia si Familia Regala a Romaniei ne poate reaseza.

  4. MARIA says:

    Va iubim !

  5. Anca Costea says:

    VA RESPECTAM SI IUBIM, MAJESTATE.
    TRAIASCA MONARHIA!

  6. Diana Lucia Zotescu says:

    Nu pot decat sa repet exact acelasi comantariu pe care l-am facut la articolul anterior, din 15 ianuarie, referitor la vizita Majestatii Sale Margareta si a Principelui Consort la Brigada 30 Garda “Mihai Viteazu”.

    Comandantul Jandarmeriei Romane s-a adresat si s-a comportat fata de Majestatea Sa Margareta, fata de Cuplul Regal, asa cum trebuie sa te comporti in fata unui SEF DE STAT. Acesta trebuie sa devina normalul in felul in care Armata, Jandarmeria si celelalte institutii ale statului se raporteaza la Majestatea Sa si la Membrii Casei Regale.

  7. Liliana Sora says:

    ”Recunoştinţa este o virtute a sufletelor nobile.” pentru că ”nimic nu este mai onorabil decât o inimă recunoscătoare.”
    Tot respectul şi toată consideraţia pentru Familia Regală , pentru care recunoştinţa este un mod de viaţă, este una dintre forţele speciale din viaţă care creşte pe măsură ce o dăruieşte.
    ”Este o dovadă copleşitoare că, cu cât nivelul respectului de sine este mai înalt, cu atât îi vom trata pe ceilalţi cu mai mult respect, mai multă bunătate şi generozitate.”
    Toată admiraţia şi preţuirea pentru Familia Regală !

  8. […] Majestatea Sa Margareta a vizitat Jandarmeria Română […]

  9. Cristian Sandu says:

    Cinsta jandarmilor!Traiasca Regina!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53845702
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate