Cadouri de Crăciun la Palatul Elisabeta, 2009
O tradiție începută de Regele Carol I în 1866 și continuată de urmașii lui, reluată apoi după anul 2001, este cea legată de cadourile de Crăciun și Anul Nou pentru colaboratorii și angajații Casei Majestății Sale. Regele Mihai își aduce aminte cum, din anul 1940, Regina-mamă Elena pregătea cu minuțiozitate, pentru fiecare angajat în parte, un dar destinat lui sau întregii familii. Alături de serviciile medicale, vacanțe, școlarizare pentru copii și diferite forme de asigurări, angajații Casei Regale aveau, în fiecare an, o întâlnire în jurul pomului de Crăciun, la Palatul Regal din București și la Castelul Peleș. Din anul 2001, Familia noastră onorează activitatea din anul respectiv a colaboratorilor și angajaților, ca și pe cea a voluntarilor de la Palatul Elisabeta și de la Castelul de la Săvârșin. Înainte de a pleca spre castel, pentru petrecerea Crăciunului și a Anului Nou, Regele și Regina au împărțit daruri la Palatul Elisabeta. Rând pe rând, toate departamentele din Palat au fost răsplătite pentru munca lor de un an de zile. O răsplată mai mult simbolică, dar cu atât mai importantă pentru sufletul oamenilor. Eugenia, maestrul bucătar, Florin, majordomul, Nicoleta, Roxana și Tia, cameriste, Dan, grădinar și omul bun la toate, Sandra, Cristina, Liana, Radu, Suzanna, care lucrează sau colaborează la secretariatul general al Casei, Ion, Decebal și Valentin, șoferi, Costin, contabil și dl Tucă, directorul Casei, ca și colaboratorii militari ai Regelui, ofițeri și subofițeri, au primit daruri. În fiecare an, la Palatul Elisabeta, ca și la Săvârșin, o persoană primește o distincție specială, pentru rezultatele cele mai bune din anul respectiv. Anul acesta a venit rândul lui Florin, majordomul Palatului Elisabeta, să primească distincția. La Săvârșin nu vor fi uitați oamenii în vârstă, copiii și cei mai săraci locuitori ai comunei. Pentru ei toți, Regele a pregătit 450 de pachete cu alimente, pe care le va împărți personal, în zilele următoare. De mâine, duminică 20 decembrie, încep acțiunile publice la Săvârșin și în regiune. Regele și Regina, Principesa Moștenitoare și cu mine vom fi prezenți în multe locuri publice și vom primi o mulțime de oameni la Castel. În următoarea pagină de blog vă voi spune în detaliu ce vom face în următoarele două săptămâni. |
Si tot discutand de continuitate…Continuitatea acestei traditii e un gest simplu,frumos si nobil.
La Multi Ani !
Cititorii ar trebui sa reflecteze la felul cum este educat si cum gandeste un monarh.
Educatia il face sa acorde atentia cuvenita fiecaruia cu care intra in contact indiferent de gradul de pregatire atestat sau nu.
Si asa este normal,trebuie adusa multumire si doamnelor de la bucatarie,si doamnelor cameriste,si domnilor soferi.
Toti,prin priceperea si devotamentul lor sunt utili in posturile lor.
Remarc si alt lucru,cadourile nu sunt la fel,adica cineva nu a dorit un gest formal,spre a se afla in treaba.
O regula elementara spune sa faci un cadou ca si cum ti-ai satisface o placere proprie.
Dar ce folos ca aristocratia de pleava a zilelor noastre,mostenita din comunism,nu cunoaste aceste secrete forte facile si nici nu le da pret.
Eu as vrea numai sa fiu in sufletul celor onorati astfel,de acesti oameni exemplari.
Voi avea vreo data sansa pe parcursul vietii?(50 ani)
Dupa cum arata educatia si morala,nu cred.
La buna vedere!
Vreau sa va multumesc pentru cadoul oferit din partea dumnea-voastra pentru batranii din sectorul 3 de la Centrul de zi Stejarul. Va doresc Sarbatori Fericite si un sincer La multi an! Cu respect Cristian Andrei.
Uneori sunt mandra ca sunt romanca 🙂
Alteori mi-e ciuda ca nu sunt mai multi romani oameni, asa cum sunt oamenii adevarati 🙁
Demersul familiei regale este englezesc de elegant si ma bucura atat de mult, incat mi-e greu sa gasesc cuvintele potrivite 🙂
Astept nu nerabdare urmatoare alegeri prezidentiale! Probabil peste cinci sau sase ani, ma voi bucura mai des ca sunt romanca.
Eu va multumesc pentru modelul pe care il oferiti si, mai ales, va multumesc ca sunteti de-ai nostri.
Respect
Va doresc Sarbatori fericite! Este frumos sa vad oameni fericiti cum am vazut in aceste poze!
Un calduros Craciun Fericit la toti colaboratorii ASR!
intr-adevar un obicei crestinesc extraordinar de frumos s-a inradacinat in familia regala a Romaniei,care il apropie pe rege de oameni