Interviul cu Anders Lindberg, membru al Consiliului Regal

Joi, 23 noiembrie 2017, la TVR 1, în emisiunea #România9, a fost difuzat interviul oferit de domnul Anders Lindberg, membru al Consiliului Regal, jurnalistei Camelia Csiki, privind rolul Coroanei române în societatea contemporană și poziția instituției în viitor. Interviul integral va fi transmis într-o ediție viitoare a emisiunii “Ora Regelui”.

Transcrierea interviului:

Camelia Csiki: De ce avem nevoie de o lege pentru Casa Regală a României?

Anders Lindberg: Este un lucru bun să se stabilească o lege pentru Casa
Regală a României. Acea lege, practic, certifică regalitatea, spune ceea ce
este Casa Regală. De-a lungul anilor, Casa Regală a fost foarte activă în
activitatea socială şi culturală a societăţii româneşti, pe parte militară
şi în diplomaţie. Practic, legea certifică ceea ce există deja, o realitate
a faptelor şi asta este un lucru bun.

Camelia Csiki: Nu este suficient ca Familia Regală are o relevanţă istorică
şi este în zilele noastre activă în domeniul social-caritabil? De ce ar
avea nevoie România de o Familie Regală în prima linie a vieţii publice?

Anders Lindberg: Eu nu sunt român, dar când privesc către România, văd
nişte realităţi. Ca de exemplu, văd că aveţi o mulţime de cicatrici din
istorie, o cultură politică în care există multe conflicte între partide şi
în societate, că aveţi corupţie la nivel de ţară. Din nefericire, ţara dvs.
are o reputaţie foarte proastă în multe alte ţări ale lumii şi din această
perspectivă, Casa Regală ar putea spăla această imagine a societăţii. Ar
putea să o vindece aducând unitate în cadrul societăţii şi o imagine mult
mai bună în lume. Cred că ţara dvs. are nevoie mare de modelul pe care îl
oferă Casa Regală.

Camelia Csiki: Nu este necesară această lege o abdicare din aspiraţiile
monarhice ale Familiei Regale?

Anders Lindberg: Este ceva fascinant! Când am venit prima dată în
România am văzut multe activităţi al Casei Regale, pe care le-am făcut în
toată ţara şi mi-am dat seama că este la fel de activă ca şi casele regale
cele care sunt validate de constituţie, în diferite ţări. Casa Regală nu
trebuie să-şi facă o companie de imagine sau să ceară referendum. Casa
Regală are rolul pe care î-l atribuie poporul şi Parlamentul. Şi în zilele
noastre, după cum am înţeles, poporul şi Parlamentul Român doresc să
valideze această lege care protejează Casa Regală. Dacă pe viitor, poporul
român va dori să îi atribuie Casei Regale un alt rol, sunt convins că va fi
acceptat de către Casa Regală. Acestea este un mod de a trăi în societate,
în acord cu Constituţia şi cu dorinţa poporului.

Camelia Csiki: Ce face Familia Regală atât de deosebit de celelalte
instituţii în actualul proces de consolidare a democraţiei, libertăţii şi
prosperităţii în România?

Anders Lindberg: Cred că România a făcut foarte multe lucruri bune. Trăiţi
într-o ţară mult culturală, în case se vorbesc limbi diferite, cu
parcursuri diferite. Orice ţară are nevoie de simboluri care să cuprindă
trecutul, prezentul şi viitorul, iar Casa Regală poate face acest lucru
posibil. Poate uni o naţiune dacă va face exact ceea ce trebuie pentru
popor. Este extraordinar ceea ce a făcut Familia Regală a României în cei
peste 25 de ani petrecuţi în ţară.

Camelia Csiki: Sondajele de opinie de anul trecut au indicat un procent
surprinzător de ridicat de încredere în Casa Regală şi aprecierea pentru
munca lor în beneficiul României. Cum explicaţi un astfel de rezultat al
unei instituţii deseori considerată ca fiind veche demodată, legată de
trecut?

Anders Lindberg: Eu nu cred că este chiar aşa. Eu cred că monarhia este un
stâlp de bază al prezentului. Ţara are nevoie de ajutorul ei pentru o
unitate şi asta nu este ceva ce ţine de istorie. Avem multă nevoie de aşa
ceva în zilele noastre. Acum când sunt la modă ştirile false, când e vremea
tendinţelor vicioase de pe reţelele de socializare, avem nevoie de un
suport moral, care să ne unească şi să ne ofere sentimentul de mândrie de
ţară şi asta cred că face *Casa Regală a României*. Casa Regală şi-a
câştigat această încredere, nu le-a fost oferită degeaba. a câştigat-o ţi o
merită.

Camelia Csiki: Este Instituţia Coroanei relevantă pentru prezentul ţării
noastre?

Anders Lindberg: Cred că asta depinde de ce vrea să arate Casa Regală prin
acţiune ei. Pentru că, prin muncă asiduă trebuie să arăţi în fiecare zi că
eşti acolo pentru oameni, că ai relevanţă! Istoria le-a dat legitimitate,
dar asta nu explică încrederea acordată. Încrederea trebuie câştigată. Un
alt aspect important într-o ţară ca România este faptul că Familia Regală
continuă să demonstreze integritate, că face parte din conştiinţa
poporului, că pot să-şi redirecţioneze atenţia către ei care nu primesc
ajutor din partea societăţii, cei neglijaţi şi că aduc în faţa societăţii
probleme pe care ţara trebuie să le rezolve.

Camelia Csiki: Unii consideră Casa Regală o instituţie care va dispărea o
dată cu Regele Mihai, iar alţii ignoră pur şi simplu prezenţa şi
contribuţia ei. Are un viitor Coroana Română?

Anders Lindberg: Consider că Familia Regală a României a demonstrat că are
un viitor şi această lege este ca o recunoaştere a activităţii Casei Regale
de-a lungul timpului. Această lege va clarifica această apreciere pentru
Familia Regală. Răspunsul meu este da, chiar cred că are un viitor!

Camelia Csiki: Cum aţi cunoscut Familia Regală a României?

Anders Lindberg: Acum câţiva ani am decis împreună cu familia mea să
vizităm România şi am fost în Transilvania, în satul Viscri, unde se duce
şi Prinţul Charles. Aşa am avut ocazia să întâlnesc Familia Regală a
României. Mi-am făcut o părere foarte bună despre România şi am vorbit cu
cei din Familia Regală, ajungând astfel să fiu membru al Consiliului Regal.

Camelia Csiki: Mai aveţi informaţii despre starea de sănătate a Regelui
Mihai?

Anders Lindberg: Nu, nu am informaţii noi despre starea de sănătate a Regelui
Mihai.

Camelia Csiki: În cunoaşteţi pe Nicolae, nepotul Regelui Mihai?

Anders Lindberg: Da, l-am întâlnit de câteva ori când a vizitat Suedia şi
de câteva ori în România.

Camelia Csiki: Ştiţi dacă Regele Mihai este persoana care a decis să i se
ia titlul de principe?

Anders Lindberg: Decizia legată de prinţul Nicolae a fost luată de către
Majestatea Sa Regele Mihai.

Camelia Csiki: Da? Sunteţi sigur?

Anders Lindberg: Absolut!

Camelia Csiki: Credeţi că Nicolae mai are şanse să reprimească acest titlu?

Anders Lindberg: Pot să vă spun un singur lucru: un om poate trăi foarte
mult. Majestatea Sa Regele Mihai ne-a demonstrat acest lucru, că viaţa
poate fi foarte lungă şi multe lucruri se pot întâmpla de-a lungul unei
vieţi. De aceea, nu sunt în măsură să judec dacă acest lucru se va întâmpla
sau nu!

Camelia Csiki: Cred că este fantastic să stai în preajma a trei Familii
Regale! Cum simţiţi acest lucru?

Anders Lindberg: Este poate o coincidenţă faptul că sunt foarte interesat
de cum contribuie familiile regale la bunăstarea societăţii. Am avut
norocul de a fi aproape de unii membri ai Familiei Regale suedeze, apoi
am acest rol de membru în Consiliul Regal al Casei Regale a României şi
îl ajut pe Principele Leka al Albaniei, de asemenea. Îmi place să pun la
dispoziţie experienţa şi cunoştinţele mele în domeniu. Ca profesionist sunt
foarte interesat să văd care sunt nevoile societăţii şi să analizeze
problema acolo unde lucrurile nu merg prea bine, să văd ce s-a întâmplat.
Am petrecut zeci de ani analizând rolul diferitelor case regale şi asta mă
face să fiu un consilier. Pot observa aspecte pe care alţii nu le observă
din interior.

Camelia Csiki: Aţi făcut o afirmaţie interesantă în urmă cu câţiva ani: aţi
spus că ţara dvs, Suedia, este o monarhie constituţională şi că România
este o “monarhie funcţională”. Aţi putea explica acest joc de cuvinte?

Anders Lindberg: Câteodată lucrurile nu funcţionează în teorie, dar pot
funcţiona în practică. România a demonstrat că poate fi şi republică şi
poate avea şi monarhie activă în acelaşi timp. Practic, puteţi funcţiona
asemănător cu monarhiile constituţionale. Acum aveţi o monarhie activă în
limitele impuse de Constituţia republicii. Şi asta funcţionează foarte
bine, atât timp cât poporul găseşte acest lucru de folos. Dar nu o să
găsiţi niciodată vreun profesor în ştiinţe politice care să vă spună că
acest lucru funcţionează, însă voi ca popor aţi demonstrat că poate
funcţiona. Nu poţi să faci monarhie peste noapte. Ea există deja şi puţin
câte puţin, într-o zi vor spune: “Doamne, suntem monarhie!” Aveţi deja o
monarhie funcţională, o Familie Regală foarte activă în societate. Şi apoi,
dacă Familia Regală se va comporta foarte bine, puţin câte puţin, poate ,
că într-o zi poporul român va spune: “Vrem să avem o monarhie mai
puternică, vrem să avem o monarhie constituţională”, dar asta se poate
întâmpla doar gradual, nu peste noapte, nu prin referendum, nu prin
scandaluri. Când acea zi va sosi, nimeni nu va observa diferenţa, trecerea
trebuie făcută treptat.

Domnul Anders Lindberg este membru al Consiliului Regal din ianuarie 2015. Născut în Suedia, Anders Lindberg lucrează de peste trei decenii în calitate de consultant pentru companii, organizații, guverne și ONG-uri, fiind fondatorul uneia dintre cele mai importante companii din nordul Europei, specializată în consultanță în comunicare și politici publice (JKL Group). Domnul Lindberg este consilier informal al Principesei Moștenitoare a Suediei și a familiei sale. Este din ce în ce mai interesat de România și de dezvoltarea rolului Coroanei în țara noastră.

4 comentarii

  1. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Voi urmări cu mare interes.Trăiască Regele ! Trăiască ASR Principesa Moștenitoare Margareta ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  2. Ioan Secrieru says:

    DOAMNA CAMELIA, O REALIZATOARE DE REPORTAJE, INTERVIURI, EMISIUNI PRIVIND CASA REGALA ȘI FAMILIA REGALĂ IN ACELAȘI TIMP, ASADAR O REALITOARE F. BUNĂ, E. DOCUMENTATĂ ȘI CARE PUNE SUFLET IN CEEA CE FACE FELICITĂRI .

  3. Ritta Stoica says:

    Doamna Camelia, un reportaj, interviu.. pe intelesul tuturor…Felicitari…Multumim…
    Trăiască Regele !

  4. Liliana Sora says:

    ” Monarhie funcţională, monarhie activă ”, monarhie iubitoare de ţară , de oameni, de bine şi de frumos, monarhie iubită , respectată şi preţuită, monarhie elegantă în trăiri şi simţiri, în vorbe şi în fapte ! Trăiască Regele !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53874503
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate