11 și 12 decembrie 2009
Vineri 11 decembrie, Regele Mihai, Regina Ana și Principesa Moștenitoare Margareta au luat parte la un emoționant eveniment public, organizat și găzduit de Banca ING: dezvelirea unei plăci comemorative, care amintește că edificiul din Șoseaua Kiseleff al băncii a fost, pentru mai bine de un deceniu, reședință a Familiei Regale. Proprietate de stat, clădirea a fost pusă la dispoziție de guvernul vremii familiei Principelui Moștenitor Carol. Principele Mihai s-a născut la Foișor, în Sinaia, dar a petrecut primii unsprezece ani ai vieții, alături de Principesa Moștenitoare Elena, în casa de la Șosea. Actuala conducere a băncii a dorit să omagieze Familia Regală și trecerea ei prin această clădire, între anii 1921-1932, printr-o generoasă festivitate. În cursul după-amiezii, Sala Regilor a devenit din nou neîncăpătoare. Regele a înmânat șase noi brevete de Furnizor al Casei Regale unor personalități precum Doina Levintza, Dan Coma și Laurent Tourette și companiile Privileg Catering, Murfatlar și Automobile Bavaria. Au fost neobișnuit de mulți participanți, oameni de afaceri, personalități ale culturii și ziariști. Sâmbătă 12 decembrie, Regina Ana a dorit să viziteze un loc nou-construit din București, în mod spontan, fără nici o pregătire prealabilă. Am luat așadar amândoi o mașină și am condus până la complexul de magazine de lângă IKEA, vizitând diverse spații comerciale, pentru o oră. Majestatea Sa a fost impresionată să vadă magazine ce nu se deosebesc cu nimic de cele din Elveția sau Franța. Cu diferența că, aici, prețurile sunt mai mari. Am întâlnit o mare de oameni. Nu cred că am văzut vreodată, într-un supermarket, atâtea sute (poate mii) de oameni. Am avut bucuria de a vedea cât de frumos primeau oamenii prezența relaxată și lipsită de pretenție a Reginei. Îmbrăcată obișnuit, Majestatea Sa a stat la rând la o patiserie, s-a fotografiat cu cumpărătorii și a vorbit cu tinerii și copiii care au dorit s-o salute. |
SARBATORI FERICITE!!!!!!!!!!!!!!
Daca avea pantaloni, Regele Mihai era la Cotroceni dupa 1989. Radu Duda – in 2009!
Cand accesez blogul Altetei Voastre parca ma desprind total de tot ceea ce inseamna “criza” din Romania asta fiind prezenta mai pe toate site-urile de stiri romanesti.
Va multumesc mult pentru carte si daca Dumnezeu ne ajuta o sa ne intalnim curand cu ocazii fericite.
Cu toata admiratia,
Alin Horj
Evenimente frumoase,care ne demonstreaza spontaneitatea si omenia acestor mari suverani ai Romaniei,care ne daruiesc omenie,gigasie,eleganta,rafinament,calm din care noi romanii de rand,salbaticiti de actualele vremuri avem ce invata:civilizatia,poate putin calm german amestecat cu rafinamentul frantuzesc,respectul fata de adevaratele valori ale societatii romanesti,valori care izvorasc din sanul regalitatii romanesti.
Cu ocazia sarbatorilor de iarna, echipa EVRIKA GROUP
va doreste un Craciun plin de fericire, sanatate, caldura in suflete
si un an nou bogat si imbelsugat !
LA MULTI ANI !
http://www.cursonline.eu
http://www.cursurigratuiteonline.ro
Din totul sufletul va doresc
sarbatori fericite si un calduros La multi ani
cu respect Liliana
Alteta,
Cand Majestatile sau Altetele Voastre apar in public, oameni care sunt CINEVA va remarca si doresc din suflet sa va vorbeasca! Cand “omul nou” apare in haine extravagante iesind din “masini-tanc”, el este remarcat de oameni care nu se confunda cu ideea de cineva, ci cu cea de CEVA!
Va multumim Alteta ca ne oferiti ocazia sa fim cineva!
Va iubim!
Cu profund respect,
N.N.
Narcisei (mesajul 2)
Ar trebui sa stiti, domnisoara, ca Regii, deci si Regele Mihai, isi poarta altfel “pantalonii” decat s-ar astepta cei din anturajul dumneavoastra – pe care nu-mi este greu sa-i deduc din stilul verbal pe care l-ati adoptat. Regele Mihai, persoana cu un inalt simt al istoriei, al rolului Sau in aceasta istorie, si cunoscator temeinic al valorii gesturilor publice, nu a putut actiona precum au facut hoardele flamande de putere care s-au instalat in 1990 la Cotroceni (stiti la cine ma refer, nu?) Conduitei Regelui Mihai ii sunt straine elanurile hei-rup-iste practicate de majoritatea politicienilor romani. Legitimitatea -altfel incontestabila – a Regelui nostru se cere re-afirmata printr-o recunoastere oficiala, singura in masura sa stearga nedreptatea abdicarii Sale fortate de comunisti in 30 Decembrie 1947.
De asemenea, ar trebui sa stiti ca cel pe care – cu obstinatie si lipsa de eleganta – il numiti Radu Duda, este de peste 13 ani Alteta Sa Regala Printul Consort Radu, sotul Principesei Mostenitoare Margarreta. Va este greu sa acceptati acest lucru? Si, in final, avand in vedere cele de mai sus, sunteti sigura ca chiar doreati ca Regele Mihai sa revina la Cotroceni sau ca Printul Radu sa devina presedinte?
Prof. Diana Lucia Zotescu