Învestituri regale, Sala Tronului, octombrie 2017

Cu ocazia zilei de naștere a Majestății Sale Regelui Mihai I, la Sala Tronului din Palatul Regal a avut loc o nouă ceremonie de acordare a unor ordine și decorații regale. În numele Regelui, paisprezece persoane și instituții au primit decorații din partea Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române.

Conform tradiției, ceremoniile de decorări regale au loc de două ori pe an, la ziua Majestății Sale Regelui, pe 25 octombrie, și la ziua Custodelui Coroanei, pe 26 martie. Ceremoniile au loc în Holul de Onoare al Castelului Peleș sau în Sala Tronului din Palatul Regal.

În cadrul ceremoniei de ieri, au fost decorați profesorul universitar Adrian Podoleanu (Universitatea Kent din Anglia) și profesorul arhitect Roberto Pirzio-Biroli (Italia și Germania). Eminente personalități universitare, ambii profesori au primit Ordinul Coroana României în grad de Ofițer.

Crucea Casei Regale a României a fost oferită Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi din Iași, instituție de învățământ cu o vechime de peste 170 de ani, și Colegiul Național Bogdan Petriceicu Hasdeu din Buzău, fondat în vremea Regelui Carol I, acum 150 de ani. Aceeași decorație regală a primit-o Catherine Sofianou, însuflețit susținător al proiectelor Fundației Principesa Margareta a României.

La împlinirea vârstei de 80 de ani, scriitorul Sorin Alexandrescu a primit Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, iar traducătorul Alistair Blyth, medicii Sorin și Laura Strat, directorul general al Palatului Culturii din Iași și un număr de colaboratori ai Casei Majestății Sale au primit Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate.

  

Fotografii de Daniel Angelescu

10 comentarii

  1. ionela stanescu says:

    Suntem contemporani cu valorile noastre!
    Principesa Margareta o prezenta fermecatoare!

  2. Pantea Alexandru-Sorin says:

    Aceasta este cu adevarat menirea Salii Tronului! Sa adaposteasca sub plafoanele si frescele ei Istoria! Iar aceasta sa fie una vie, prezenta in vietile noastre, sa fie palpabila, alaturi de noi si pentru noi!

  3. Mihaela - Doina Mazăre says:

    Superb în Sala Tronului! Trebuie reconstituit tot cadrul de odinioară!

  4. Mihaela - Doina Mazăre says:

    Sunt câteva statui afară in fața Muzeului de Artă care nu-mi plac. Muzeul trebuie să se transforme înapoi în Palat și să fie preluat de Principesa Mostenitoare Margareta Custodele Coroanei Române!

  5. La multi ani REGALI,Majestatea Voastra!!Sanatate alaturi de familie,natiunea romana,Romania!!!God sava the King Mihai I !!God bless the Royal family of Roumanien!!! O normalitate la Palat!!Principesa Margareta Mostenitoare Margareta Custodele Coroanei,este o prezenta magnifica are carisma tatalui sau MS Regele Mihai I !!Multumim lui Dumnezeu si Maica Domnului pt prezenta ASR Principesa Mostenitoare Margareta Custodele Coroanei in Romania si al Familiei Regale!!Sper ca in curand sa avem Regina Margareta a Romaniei!!Traiasca Regele!!Nihil Sine Deo!!

  6. Ciobaca says:

    La multi ani cu sanatate Majestatii sale Regelui Mihai al Romaniei si Altetei sale Regale Principesei Margareta,custodele tronului.

  7. Florian Munteanu says:

    La Multi Ani M.S. Regele Mihai I al tuturor Romanilor! Multa sanatate M.S. Regelui si intregii Familii Regale a Romaniei!
    Trebuie reconstruit urgent Tronul Tarii, tronul Regelui Nostru si al viitoarei Regine a Romaniei Margareta!

  8. Superb în Sala Tronului! Trebuie reconstituit tot cadrul de odinioară!

  9. Simona Tudorache says:

    Cea mai mare bucurie va fi sa fim contemporani cu Palatul Cotroceni ca Palat Regal – si sa o vedem pe ASR Principesa Margareta in impozanta Sala a Tronului purtand coroana si insemnele Regale – ca Regina a Romaniei – atunci ar fi toate lucrurile cu adevarat puse la locul lor, atunci am fi contemporani cu toate lucrurile intrate pe fagasul normal – cu adevarat.

  10. Diana Lucia Zotescu says:

    Sustin in totalitate comentariul doamnei Simona Tudorache. Abia atunci vom fi cu adevarat asezati pe fagasul regasirii noastre morale si istorice ca natiune si ca stat cand Palatele Regale – cel din inima Bucurestiului si cel de la Cotroceni – isi vor recapata atat functiile lor oficiale de altadata cat si proprietarii lor de drept, Familia Regala a Romaniei.

    Vivat, Crescat, Floreat !
    Traiasca Regele ! Nihil Sine Deo !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53875493
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate