Festivalul Naţional de Literatură “Dorel Sibii” la Săvârşin

În zilele de 9 şi 10 septembrie 2017, la Castelul Regal Săvârșin, a avut loc cel de-al nouăsprezecelea Festival Național de Literatură “Dorel Sibii”. Muzeul Regal al Automobilului din cadrul Domeniului Regal Săvârşin a găzduit cele două zile de întâlniri ale festivalului.

Ca în fiecare an, a fost decernat “Premiul pentru Literatură Principesa Margareta” celui mai bun scriitor al festivalului, domnul Traian Ştef.

Festivalul din acest an s-a bucurat de o largă prezență și de aprecierea oamenilor de artă și a jurnaliștilor prezenți. Au luat parte membri ai Uniunii Scriitorilor din filialele Arad, Timiș, Hunedoara și Bihor.

Festivalul este unul dintre puținele evenimente anuale cu caracter național care se desfășoară într-o localitate rurală.

Fotografii realizate de Adriana Weimer

3 comentarii

  1. Festivalul National de Literatura de la Savarsin a devenit deja un eveniment cultural recuunoscut la nivel naaional. Initiativa Altetelor Lor Regale de a-l gazdui pe Domeniul regal de la Castelul Savarsin este de mare merit. Complexul Regal Savarsin isi dezvaluie cu generozitate, an de an, multiplul sau potential care este a bia la inceput.

    As avea o singura dorinta – in masura in care cineva din afara poate face o astfel de sugestie – si anume ca gazonul din fata Castelului Savarsin sa fie la fel de verde si de des precum cel de la Palatul Elisabeta.

  2. Liliana Sora says:

    ”Un popor fără literatură este un popor mut.” Miguel Delibes
    Tot respectul şi toată consideraţia pentru Familia Regală care , la Castelul Regal Săvârşin, găzduieşte în fiecare an Festivalul Naţional de Literatură ”Dorel Sibii” , considerând ” literatura – tezaurul spiritual al Omenirii ” care ”…ca orice artă, descoperă viaţa”.
    Trăiască Regele !

  3. Excelent eveniment organizat de Casa Regală a României!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53874357
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate