Lansare de carte regală la Castelul Peleş

lansarea-albumului-povestea-castelului-peles-sinaia-12-iulie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-msr-6

Miercuri, 12 iulie 2017, Sala de Muzică a Castelului Peleș a găzduit evenimentul de lansare a cărții-album „Povestea Castelului Peleş”, scrisă de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, apărută la Curtea Veche Publishing.

Evenimentul a avut loc în prezența Principelui Radu. Alături de Alteța Sa Regală au luat cuvântul domnul Narcis Dorin Ion, manager al Muzeului Național Peleș, domnul Mircea Hortopan, directorul de Patrimoniu al Muzeului Naţional Peleş și doamna Irén Arsene Máté, director general Curtea Veche Publishing.

Prezentarea cărţii a fost urmată de o sesiune de autografe.

Castelul Peleş este o capodoperă a arhitecturii secolului al XIX-lea. O adevărată galerie, în care se reunesc mari curente și tendinţe din pictură, sculptură și artele decorative. Un loc încărcat de istorie, care a găzduit capete încoronate și artiști vizionari. Reședinţă a creatorului României moderne, Regele Carol I, Castelul Peleș este expresia ultimă a dorinţei de afirmare și legitimare a poporului român între naţiunile moderne ale Europei. Cum orice castel are o poveste, se cuvenea să aibă și Peleșul una, iar aceasta este dezvăluită chiar de unul dintre membrii Familiei Regale. Erudită, minuţioasă, adeseori inedită, superb ilustrată, Povestea Castelului Peleș este cea mai izbutită monografie de până acum a acestui fascinant și glorios simbol al României.

Cartea-album „Povestea Castelului Peleş” este disponibilă pe site-ul editurii www.curteaveche.ro la prețul de 80 de lei.

lansarea-albumului-povestea-castelului-peles-sinaia-12-iulie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-msr-1 lansarea-albumului-povestea-castelului-peles-sinaia-12-iulie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-msr-2 lansarea-albumului-povestea-castelului-peles-sinaia-12-iulie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-msr-3 lansarea-albumului-povestea-castelului-peles-sinaia-12-iulie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-msr-4 lansarea-albumului-povestea-castelului-peles-sinaia-12-iulie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-msr-5 lansarea-albumului-povestea-castelului-peles-sinaia-12-iulie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-msr-7 lansarea-albumului-povestea-castelului-peles-sinaia-12-iulie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-msr-8 lansarea-albumului-povestea-castelului-peles-sinaia-12-iulie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-msr-9 lansarea-albumului-povestea-castelului-peles-sinaia-12-iulie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-msr-10

Fotografii realizate de Daniel Angelescu 

1 comentariu

  1. Despina Skeletti says:

    Felicitări pentru lansarea regala de la Castelul Peleș. Regret că nu am putut fi de față. In schimb imi permit sa transmit oficial o invitație Directiei Generale pentru a participa la lansarea celei de a treia cărți ale mele in cadrul colecției „Istorie cu blazon”, coordonată de istoricul Filip-Lucian Iorga de la editura Corint, la 12 octombrie.a.c., orele 18, la Jockey Club – București, care se află sub Înaltul patronaj al MS Regelui Mihai I. Făcând acest gest am în vedere că Socrul meu Emil Skeletti a fost 7 ani aghiotantul Regelui Ferdinand, iar soțul meu, Vlad Skeletti, a fost din prima copilărie și până la moarte unul dintre cei mai buni prieteni ai MS Regelui Mihai I. Am fost toată viața alături de familia Regală, atât in Țară cât și in Exil, unde mă aflu incă impreună cu descendenții mei de 45 de ani. Este prima oară că pot reveni în România. Prin această invitație țin să depun omagiile mele ca întotdeauna cu aceleași sentimente, la piciorele Majestății Sale Regelui Mihai I.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53891943
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate