Vizită regală la Iași, 20 iunie 2017

Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017

Cu ocazia centenarului reformei constituționale românești, Alteța Sa Regală Principele Radu a reprezentat pe Custodele Coroanei române la ceremoniile organizate de primăria municipiului.

Acum 100 de ani, pe 20 iunie 1917, Senatul României a adoptat, la Iași, înscrierea principiilor sufragiului universal și, respectiv, al dreptului de proprietate în Constituția României. Acest act de reformă constituțională radicală pentru acea epocă a fost precedat, pe 14 iunie 1917, de adoptarea sa de către Adunarea Deputaților, de propunerea adresată Parlamentului, printr-o declarație, de către Prim-ministrul Ion I. C. Brătianu (6 mai 1917) și de Proclamația Regelui Ferdinand I (din data de 5 aprilie 1917), prin care se promitea țăranilor soldați pământ și drepturi cetățenești.

Principele Radu a participat la o slujbă de pomenire a eroilor români din toate timpurile, oficiată de Înalt Preasfinția Sa mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei. După Te Deum, Alteța Sa Regală împreună cu ceilalți invitați reprezentând instituțiile Statului român au avut o întâlnire cu mitropolitul, la reședința istorică a Înalt Preasfinției Sale.

Principele Radu a vizitat apoi primăria municipiului Iași, unde a fost oaspetele dlui primar Mihai Chirica.

În continuare, principele a luat parte la adunarea solemnă de la Teatrul Național din Iași, locul în care Adunarea Deputaților a funcționat timp de doi ani, din 1916 până în 1918. Au fost prezenți reprezentanți ai Instituției Președintelui României, ai Parlamentului României, ai Armatei Române, ai Bisericii Ortodoxe Române și ai Bisericii Catolice, primarul municipiului, precum și reprezentanți ai Academiei Române. A fost evocat rolul major al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria în eroica încercare a acelor ani, precum și meritele urbei ieșene în a păstra suveranitatea și independența națională.

Principele Radu a fost oaspetele Brigăzii 15 Mecanizată “Podu Înalt” din Iași, unde s-a întâlnit cu comandantul, dl colonel Dragoș Iacob, și cu reprezentanți ai Statului Major al marii unități.

La Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”, Alteța Sa Regală a participat la întrunirea solemnă academică dedicată centenarului reformei constituționale de la Iași, în Aula Carmen Sylva a universității.

În încheierea vizitei la Iași, Principele Radu a lansat la Palatul Culturii, în Sala Henri Coandă, cartea “Povestea Castelului Peleș”, pe care au prezentat-o primarul municipiului, dl Mihai Chirica, profesorul Alexandru Muraru și doamna Iren Arsene, co-fondator al Editurii Curtea Veche. A fost gazda evenimentului dna Lăcrămioara Stratulat, directoarea Complexului Muzeal Național Moldova.

La Catedrala Mitropolitană

Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017

La Primăria Municipiului

Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017

La Teatrul Național

Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017

La Aula Carmen Sylva a Universității Tehnice Gheorghe Asachi

Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017

La Palatul Culturii, Sala Henri Coandă

Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017 Principele Radu la Centenarul Reformei Constitutionale de la Iasi, 20 iunie 2017

 

4 comentarii

  1. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Felicitări ! Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  2. Bancila Sandra says:

    Felicitari pentru interesul manifestat ! Poate ca la Iasi s-ar putea reedita Revista Fundatiilor Regale – cu ingaduinta Domniilor Voastre – un simbol al valorilor intelectuale din Romania . Orasul Iasi inca mai are personalitati care au reeditat reviste – ce fac cinste oricarei tari civilizate – care s-ar putea ocupa de reeditare .

  3. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    ONOARE IASILOR SI DINASTIEI ROMANE !

  4. Diana Lucia Zotescu says:

    Iasul, iesenii si primarul lor, Dl. Mihai Chirica au fost la inaltime. Teatrul National din Iasi (unde presupun ca functioneaza si Opera ieseana) este o cladire absolut splendida, ca de altfel multe alte lacasuri de cultura din capitala Moldovei. Regret ca am vizitat atat de rar orasul, abia acum vad cat de multe are de oferit celor ce respecta cultura autentica, arhitectura de valoare si istoria.

    Alteta Sa Regala Principele Radu a fost, desigur, coplesit de amintiri tinand de primele Sale inceputuri scolare si profesionale. Felicitari pentru modul exemplar in care isi indeplineste inalta Sa misiune regala ca reprezentant al Custodelui Coroanei la importantele evenimente si aniversari ce au avut loc la Iasi !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53861780
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate