EUROPAfest 2017
Joi, 11 mai 2017, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a participat, la Teatrul Odeon din Bucureşti, la gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Muzică EUROPAfest. Între 11-20 mai 2017, EUROPAfest va reuni, la București și Sibiu, peste trei sute de muzicieni din patruzeci și două de țări, atât din Europa, cât și din alte continente. Artiștii îşi vor da concursul în evenimente muzicale inedite de jazz, blues, pop și muzică clasică. Festivalul a împlinit 24 de ani de concerte, concursuri şi întâlniri de neuitat cu muzicieni din lumea întreagă. EUROPAfest se află sub Înaltul Patronaj al Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu.
Fotografii realizate de Daniel Angelescu |
Intr-o tara in care actul de cultura nu a avut aproape niciodata un sprijin real din partea statului, EUROPAfest este in mod categoric un succes atat prin muzica de foarte buna calitate pe care o promoveaza cat si prin menirea de a aduce atat la Bucuresti cat si la Sibiu artisti din toate colturile lumii. Este o minunata ocazie de a populariza genuri muzicale si artisti – in adevaratul sens al cuvantului – pe care televiziunile de profil ca si posturile de radio de la noi nu ii mediatizeaza foarte mult, de a creste gradul de cultura muzicala al oamenilor, dar si de a-i face pe artistii invitati sa ne cunoasca Tara intr-un mod mult mai profund, mai uman, asa cum niciun album sau ghid turistic nu o pot face. Mult succes!
TOATE CELE BUNE ,pt draga noastra ASR Custodele Coroanei Principesa Mostenitoare Margareta!!!
Felicitări ! Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !