Invită un bunic la teatru

Fundația Principesa Margareta a Romaniei, programul Invita un bunic la teatru

Campania socială Invită un bunic la teatru, lansată în luna martie 2017 de Fundația Principesa Margareta a României, își propune să ofere vârstnicilor cu posibilități financiare reduse o experiență inedită – un spectacol de teatru și o masă în oraș.

Marti, 11 aprilie, la Godot Cafe-Teatru, a avut loc prima seara de teatru pentru bunici. Timp de trei ore, peste 100 de vârstnici au avut parte de momente frumoase împreună, unul dintre cele mai apreciate fiind spectacolul ,,În parc’’ de Radu Iacoban, cu Rodica Lazăr și Radu Iacoban în distribuție.

Iubitorii de teatru au putut face o donație în valoare de minimum 25 de lei, online sau la teatru, și astfel au făcut posibilă o plăcută surpriză oferită seniorilor, în pragul Sărbătorilor de Paște. Peste 100 de persoane au răspuns pozitiv campaniei organizată de Fundația Godot în parteneriat cu “Telefonul Vârstnicului”, program al Fundației Principesa Margareta a României.

În contextul îmbătrânirii populației – fenomen în creștere atât la nivelul țării noastre, cât și la nivel european, inițiativa s-a dovedit a fi o adevărată bucurie pentru vârstnicii care și-au pierdut rudele sau cercul de prieteni. În urma studiului național al Fundației Principesa Margareta a României, realizat de GfK în septembrie 2015, reiese că bătrânii afectați de singurătate au mare nevoie să găsească un sprijin emoțional sau prieteni pentru socializare.

”Deși oferta culturală din capitală este una destul de bogată și variată, multe dintre persoanele de vârsta a treia se confruntă cu dificultăți financiare și nu își permit accesul la un spectacol de teatru. Ne dorim să creăm o punte între generații, invitând publicul tânăr, iubitor de teatru, să ofere o bucurie vârstnicilor singuri’’. George Remeș, director al Godot Cafe-Teatru

Următorul eveniment va avea loc la finalul lunii mai, când alți bunici vor fi invitați la Godot Cafe-Teatru, pentru a se bucura de un spectacol de teatru și de o masă în oraș.

2 comentarii

  1. Arhîp Ioan Traian says:

    Este o initiativa necesara de apropiere a categoriilor dezavantajate, de actul de cultura, cu toate beneficiile rezultante.

  2. Felicitari pt aceasta frumoasa si nobila initiativa!!Bravo!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53898074
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate