Andrada Bogdan
Alteţă,
Timpul,ca noţiune abstractă şi relativă,vă îngăduie libertatea de a regândi un proiect pe care să-l aşezaţi sub semnul viitorului.Însă,când simţi secunda curgându-ţi prin vene,când îţi trăieşti zilele şi nopţile cu ochii pe ceas,lucrurile,sensurile şi semnele lor se combină altfel.Soluţia (sau tactica )amânării e un exerciţiu de inutilitate şi în politică şi în medicină.Dacă ratezi dramatic şi cu bună ştiinţă exact momentul în care poţi extirpa răul,orice demers ulterior e ameninţat de zădărnicie.Cred şi înţeleg toate motivaţiile omeneşti pe care gestul renunţării dumneavoastră le poate avea.Ceea ce nu înţeleg este superficialitatea cu care au fost trasate liniile de evoluţie ale acestui moment preelectoral.Au fost şi în presă şi pe blog semnale numeroase care avertizau asupra traiectoriilor ce se impuneau regândite,supuse unui altfel de marketing electoral care să vă ridice cota în sondaje, nu să o prăbuşească.Amatorismul şi voluntariatul sunt doar elemente auxiliare profesionalismului obligatoriu,nu puncte de rezistenţă.Nepunând în niciun fel la îndoială onestitatea şi onoarea celor din jurul dumneavoastră,cu toată îngăduinţa,e limpede că undeva s-a greşit din start în proiectarea campaniei în multe dintre perspectivele pe care ea le implica. Libertatea de a alege dacă intră sau nu în joc e una individuală în cazul candidaţilor independenţi obişnuiţi. Atipică prin responsabilităţile suplimentare pe care le aducea din start,candidatura dumneavoastră avea un alt centru de greutate. Hotărârea retragerii excludea însă individualul pentru că proiectul nu vă mai aparţinea doar dumneavoastră,ci devenise şi unul al susţinătorilor necondiţionaţi, convinşi că această societate malignizată şi malignizantă trebuie regenerată cumva. Era un moment propice deschiderii spre un alt fel de orizont instituţional,spre impunerea unui concept complet restructurat de leadership. Din păcate,a câta oară ?, totul a fost condamnat să rămână la graniţa utopiei. Chinezii spun că dacă rupi firul unei prietenii şi promiţi să o reiei,rămâne nod. Extinzând sensurile, pentru cei de prea mult timp sensibili la o istorie blamabilă va fi destul de dificil să mai semneze cecuri în alb. Neîncrederea ca sentiment negativ şi persistent este erodantă şi,deci,distructivă. Tocmai pentru că era quintesenţa unor acumulări care-i dădeau dreptul să existe, această candidatură nu trebuia retrasă. Era evident din prima clipă că riscurile există.Că interlocutorii şi contracandidaţii sunt de calibre intelectuale dintre cele mai diferite,ceea ce obliga la un efort suplimentar de adaptare ideatică şi lingvistică .Că nu vor lipsi plasticităţile leşioase din limbajul celor cu care urma să vă confruntaţi.Dar era un risc asumat.Un actor nu iese din scenă la jumătatea spectacolului pentru că nu-i place deznodământul.Intensitatea aplauzelor ţine,de cele mai multe ori şi de calitatea jocului,dar şi de aceea a publicului.La fel cum profesorul nu iese din clasă când oboseşte sau când nu-i place lecţia pe care trebuie să o predea,ci când se sună.Sau când moare.Pentru că opacitatea orizontului e din ce în ce mai ameninţătoare,e păcat o dată în plus că aţi renunţat trecând prea pe repede înainte peste dezamăgirea,furia chiar,aşa cum rezultă din comentariile de pe bloguri,frustrarea celor care v-au susţinut demersul prezidenţial.Într-un alt fel decât contracandidaţii dumneavoastră, ce-i drept, le-aţi arătat oamenilor transformaţi în procente descurajante,deşi ei se voiau optimişti,că nu contează.Îmi vine în minte un citat dintr-un scriitor care nu-mi place,dar care se potriveşte momentului pe care îl (mai) trăim : ”Am ratat clipa în favoarea eternităţii şi eternitatea nu ne aparţine ”.
Cu regretul că şi pentru oameni oameni şi pentru ţări leacurile sunt doar amăgiri temporare,vă asigur de întreaga mea loialitate şi consideraţie,
Andrada Bogdan
|
Cu regret profund, sunt obligata sa aprob si sustin fiecare litera din textul scris de dvs.!
.
Dar,…
Se pune intrebarea fireasca, Tuturor Sustinatorilor care au postat regrete
sau incurajari, in ultimele zile:
– Dvs. ati materializat sustinerea emotionala, teoretica, in donatii?
Va multumesc.
Stimata Dna Andrada Bogdan, cred ca sunteti prea severa.
.
Romania nu poate fi schimbata de un om, fie el chiar in functia de Presedinte.
.
Principele, daca ar fi ajuns Presedinte, nu ar fi putut face prea mult, ar fi incercat sa fie un exempu, dar puterea exemplului are limitele ei.
Presedintele E Constantinescu a fost cel mai compatibil cu rolul acordat de Constitutie si are cea mai proasta imagine in tara, iar Basescu presedintele “jucator”, care si-a depasit prerogativele si in loc sa fie un mediator a fost o sursa de conflict, are imaginea cea mai buna.
Schimbarea Romaniei se va produce atunci cand se va realiza o masa critica activa suficient de mare, care incerce sa impuna in politica reforme democratice.
Probabil Principele a crezut ca Alteta Sa poate fi elementul care scoate din inertie masele nemultumite si cand a constata ca s-a inselat s-a retras dintr-o actiune costisitoare si inutila in acest moment.
Poate ar fi trebuit sa incerce sa convinga cu mesaje despre ce ar fi bine sa se faca in Romania, dar asta presupunea sa pregateasca masuri de reforma, politici care nu pot fi implemetate fara vointa clasei politice. Daca ar fi enuntat astfel de idei romanii ar fi avut repere fata de care ar fi putut judeca pe politicieni. Problema este ca pentru asemenea mesaje ca sa fie receptate de cetateni trebuie sa ai concursul mass-media si trebuia lasat timpul sa lucreze si cetatenii sa “digere” masurile propuse.
La ora actuala toata viata politica publica si spatiul din mss-media se concentreaza pentru promovarea de imagini de persoane, nu este alocat pentru idei si masuri de reforma de parca mass-media ar evita cu intentie probeleme importante pentru Romania.
In aceste zile se desfasoara protestul magistratilor, care este de fapt o lupta pentru avantaje.
Nu veti gasii nici o propunere pentru cresterea responsabilitatii, pentru cresterea calitatii actului juridic, totul se reduce la marimea salarilor.
Se transmite in mass-media stirea, ca Parlamentul Olandei discuta probelma justiti din Romania, si se relateaza doar luarile de pozitie ale autoritatilor la intentia de presiuni ale autritatilor olandeze, dar nu se dicuta de ce nu functioneaza justitia si ce masuri ar fi necesare pentru ca ea sa-si racastige demnitatea de a treia putere in stat. Autoritatile Olandeze s-au oferit sa acorde asistenta, dar nici autoritatile, nici CSM-ul, sinici mass-media, nu sunt interesate sa afle ce masuri ar putea fi luate in Romania pentru functionarea mai buna a justitie.
.
Aceste masuri nu sunt de competenta Presedintelui Romaniei, dar ele sunt vitale pentru democratia din Romania, si cu atat mai mult pentru un candidat la Presedentie, si puteao fi utilizate ca teme pentru campanie ca o forma de viziune despre o altfel de justitie, mai performanta, mai resposabila si mai respectabila.
.
Cu respect
Deceneu
.
Excelent articol, doamna Bogdan!
Si eu am fost profund mahnit la auzul vestii retragerii Altetei sale din campania pentru Cotroceni…
Aveti perfecta dreptate in tot ceea ce spuneti, a fost gresita organizarea campaniei. Referitor la donatii, nu asta este cheia reusitei mai ales intr-o tara ca a noastra ! Eu nu cred ca Principele s-a gandit ca vor da navala romanii sa-i doneze bani de campanie. Din punctul meu de vedere componenta stafului n-a fost cea mai potrivita alegere.
O greseala de fond este si aceea ca , cei care au crezut in candidatura Altetei sale nu au fost consultati cand a hotarat sa se retraga, ceea ce-i face pe alegatori sa se simta dispretuiti.
Astept mai multe explicatii !
Vlad Petrescu
.
http://www.intelepciune.ro/librarie/Books_1000_1400163242_Culture-of-Corruption-Obama-and-His-Team-of-Tax-Cheats-Crooks-and-Cronies.html
.
Comentariile postate in continuarea reclamei facuta cartii,
pot furniza indicatii clare asupra flagelului coruptiei,
existent in genomul persoanelor infectate.
.
Statele cu *cetatini treji* diminueaza extinderea si efectele ei
prin inasprirea LEGILOR!
APEL CATRE SUSTINATORII PROIECTULUI ROMANIA ALTFEL:
Andrada Bogdan,
Roxana Iordache,
Cristina Deleanu, Eugen Cristea,
Dr.Stoica Rodica,
Horia Cremene,
Dr. Viorica,
A.T. care propui infiintarea unui prtid
si alti sustinatori ai Proiectului “ROMANIA ALTFEL”,
Va invit sa ne intalnim nu doar virtual!
Va invit in afara blogosferei, in real!
Va invit sa formam nucleul civic de initiativa atat de necesar.
ORICE INCEPUT ARE NEVOIE DE …UN INCEPUT!
Casa Regala si ASR Principele Radu au nevoie de noi, acum!
Romeo Tarhon,
Bucuresti
monarom2000@yahoo.com
Dorim sa aveti, impreuna cu cei dragi, “Un Paste Fericit !”
Cu multa apreciere si asteptare,
la analizele dumneavoastra realiste,
Sustinatori ai ASR Principelui Radu, din Mi.R.A.