Jubileul de 150 de ani al Casei Regale, sărbătorit la Chișinău
Luni, 12 decembrie 2016, la invitația Parlamentului Republicii Moldova, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, și Principele Radu s-au aflat la Chișinău, unde au sărbătorit jubileul de 150 de ani de la fondarea Casei Regale. Dimineața, Principele Radu a înmânat Bursele “Regele Ferdinand” I și “Regina Maria” pentru anul universitar 2016-2017, la Universitatea Academiei de Științe a Republicii Moldova. Bursele sunt anuale și au fost fondate în anul 2015 de Principesa Moștenitoare Margareta și de Principele Radu. La solemnitate au fost prezenți ministrul Educației, doamna Corina Fusu, președintele Comisiei Parlamentare pentru Educație, dl Vladimir Hotineanu, și ambasadorul României la Chișinău, Excelența Sa dl Daniel Ioniță. La amiază, Principesa Moștenitoare Margareta a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice a Moldovei. Altețele Lor Regale au luat parte la ședința festivă a Senatului, alături de rectorul ASE, de profesori și de studenți. A fost prezent ministrul adjunct al Educației și ambasadorul României în Republica Moldova. Seara, Palatul Republicii a găzduit festivitatea de omagiere a Casei Regale a României la împlinirea a 150 de ani de la fondare. Președintele Parlamentului Republicii Moldova, domnul Andrian Candu, a întâmpinat pe Custodele Coroanei române și pe Principele Radu. Au onorat cu prezența Președintele Republicii Moldova, Excelența Sa dl Nicolae Timofti, Președintele Curții Constituționale, dl Alexandru Tănase, membri ai Guvernului, membri ai Parlamentului, membri ai Corpului Diplomatic acreditat în Republica Moldova și reprezentanți ai societății civile. Prima parte a serii a cuprins un emoționant spectacol de gală în care au evoluat remarcabil Orchestra Prezidențială, Orchestra Simfonică a Moldovei, Capela Corală “Doina” și Corul de copii “Vocile Moldovei”. Au urcat pe scenă maestrul Eugen Doga, eminenți muzicieni și foarte tinere talente. Și-au dat concursul artiști dramatici, precum și muzicieni și balerini din tânăra generație. Au fost interpretate lucrări muzicale de George Enescu, Grigoraș Dinicu, Pablo Sarasate și Eugen Doga. Au fost rostite versuri de Mihai Eminescu, de Vasile Alecsandri și de Grigore Vieru. Spectacolul a evocat momente importante din istoria modernă și contemporană a românilor și s-a încheiat cu Poema Română de George Enescu. La dorința Președintelul Parlamentului și a Familiei Regale, spectacolul a adunat fonduri pentru reparația sălii de festivități a Liceului de Muzică “Ciprian Porumbescu”. A doua parte a serii a cuprins o recepție oficială, în care Familia Regală s-a întâlnit cu autoritățile Republicii Moldova și cu personalitățile prezente la festivitate. Cu această ocazie, Custodele Coroanei a oferit Parlamentului Republicii Moldova un tablou istoric, reprezentând pe Regele Ferdinand I în timpul Primului Război Mondial. Tabloul a fost realizat la București de pictorul Valentin Tănase. Sărbătoarea de la Chișinău a încheiat anul jubiliar 2016, în care s-au aniversat 150 de ani de la fondarea Casei Regale și de la punerea bazelor Statului român modern, prin promulgarea Constituției din 1866. Anul regal 2016 a început la București, a continuat la Castelul Peleș pe 10 mai, a cuprins evenimente și sărbătoriri în multe orașe ale țării, precum și în Madrid, Londra, Düsseldorf și la Domeniul Regal Balcic.
Bursele “Regele Ferdinand” și “Regina Maria” la Universitatea Academiei de Științe
Ședința solemnă a Senatului Academiei de Studii Economice a Moldovei
Festivitatea de omagiere a Casei Regale, la aniversarea a 150 de ani de la fondare, la Palatul Republicii din Chișinău
Fotografii de Daniel Angelescu
|
ADMIRATIE SI FELICITARI PENTRU ORGANIZATORI !
COROANA ROMANIEI ESTE SI DEASUPRA REPUBLICII MOLDOVA !
TRAIASCA FAMILIA REGALA A ROMANIEI IN FRUNTE CU MS. REGELE MIHAI !
Vizita la Chisinau a Altetelor Lor Regale incheie cu adevarat apoteotic evenimentele ce s-au desfasurat pe parcursul intregului an 2016 in care atat membrii Familiei Regale cat si intreaga natiune romana au sarbatorit cu simtire si respect cei 150 de ani ce s-au scurs de la fondarea Casei Regale a Romaniei in 1866, an care a marcat intrarea Romaniei intre tarile respectate ale Europei si inceputul dezvoltarii moderne a tarii.
Ziua de lunia fost cu adevarat deosebit de densa in evenimente, intalniri, ceremonii, un spectacol de gala si o receptie oficiala unde autoritatile de la Chisinau si-au cinstit – spre CINSTEA lor – nu doar inaltii oaspeti regali, ci si propria lor istorie. Felicitari !
Sper din suflet ca noul Presedinte ales al Moldovei, in ciuda discursului sau rece la adresa Romaniei, sa continue aceasta linie de colaborare cu tara noastra si Casa Regala.
Susţinerea Casei Regale pentru Republica Moldova, pentru ajutorarea ei pe drumul integrării europene este permanentă, prezenţa Principesei Moștenitoare Margareta și a Principelui Radu asigurând „… legătura istorică a acestor ținuturi cu Coroana ” cum spunea MS Regele Mihai , acest simbol al istoriei adevărate şi o sursă de informație neprețuită . Respect, stimă şi consideraţie pentru MS Regele Mihai şi întreaga Familie Regală ! Trăiască Regele !
Diplomație Regală de nivel înalt!
Felicitari tuturor pt frumosul si nobilul eveniment!!Toate cele bune,pt ASR Custodele Coroanei Principesa Margareta si Principele Radu!!
Traiasca Regele! Romania este Regat, are Rege si Principesa Mostenitoare! Dumnezeu sa ne ajute!
Exceptionale fotografii! Datorita lor am intrat in atmosfera de acolo! Multumiri!
TRĂIASCĂ REGATUL ROMÂNIEI-SUSTIN CASA REGALĂ
-ACTIUNE REGALĂ EXCEPTIONALĂ- LAUDELE MELE CASEI REGALE A ROMÂNIEI IN SPETĂ PRINCIPESEI MOSTENITOARE MARGARETA SI ASR PRINCiPELUI RADU- IN ACEIASI MĂSURĂ FELICIT OFICIALITĂTILE REEPUBLICII MOLDOVA PENTRU SUSTINEREA CASEI REGALE SĂRBĂTORIND 150 DE ANI DE LA FONDAREA DINASTIEI REGALE SI MODULUI DE ORGANIZARE SI PRIMIRE A ,ALTETELOR REGALE. TRĂIASCĂ REGELE MIHAI-I. AL ROMÂNIEI- SUSTIN CASA REGALĂ. -IMAGINI SUPERBE
Felicitări ! Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !
SA RESPECTAM CASA REGALA,PUTINE VALORI ROMANESTI AU MAI RAMAS,TREBUIE SA NE CINSTIM ISTORIA .
Felicitari organizatorilor!!!!
Principesa Margareta este cea mai elegantă doamnă din Romania!
[…] Jubileul de 150 de ani al Casei Regale, sărbătorit la Chișinău […]
[…] lucrurile spre extrema dreaptă. Studenții din România de peste Prut – parte a țării reunită sub sceptrul Regelui Ferdinand cu 99 de ani în urmă – strigă acum în piețe cine NU este președintele lor, iar […]
[…] La Palatul Prezidențial, Custodele Coroanei s-a întâlnit cu Excelența Sa doamna Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova. La întâlnire a luat parte Principele Consort. Au fost prezenți ambasadorul României la Chișinău, Excelența Sa domnul Cristian-Leon Țurcanu, reprezentanți ai Președinției Republicii Moldova și ai Casei Majestății Sale. Custodele Coroanei a vizitat Republica Moldova în anul 2013 și în anul 2016. […]
[…] La Palatul Prezidențial, Custodele Coroanei s-a întâlnit cu Excelența Sa doamna Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova. La întâlnire a luat parte Principele Consort. Au fost prezenți ambasadorul României la Chișinău, Excelența Sa domnul Cristian-Leon Țurcanu, reprezentanți ai Președinției Republicii Moldova și ai Casei Majestății Sale. Custodele Coroanei a vizitat Republica Moldova în anul 2013 și în anul 2016. […]
[…] În decembrie 2016, a treisprezecea vizită regală a prilejuit participarea Majestății Sale Custodele Coroanei și a Principelui Radu la ceremonia oficială de aniversare a 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României. La Palatul Republicii au fost prezenți președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, președintele Parlamentului, Andrian Candu, membri ai Guvernului, ai Legislativului, ai Curții Supreme de Justiție, ai Armatei și ai Corpului Diplomatic acreditat la Chișinău. Au fost de asemenea vizitate Academia de Studii Economice, Universitatea Agronomică și Universitatea Academiei de Științe. […]
[…] În decembrie 2016, a treisprezecea vizită regală a prilejuit participarea Majestății Sale Custodele Coroanei și a Principelui Radu la ceremonia oficială de aniversare a 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României. La Palatul Republicii au fost prezenți președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, președintele Parlamentului, Andrian Candu, membri ai Guvernului, ai Legislativului, ai Curții Supreme de Justiție, ai Armatei și ai Corpului Diplomatic acreditat la Chișinău. Au fost de asemenea vizitate Academia de Studii Economice, Universitatea Agronomică și Universitatea Academiei de Științe. […]