Principesa Elena la serviciul religios în memoria lui Sir Gavyn Arthur

IMG_2528

Luni, 17 octombrie 2016, Alteţa Sa Regală Principesa Elena a reprezentat Familia Regală a României la serviciul religios în memoria Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei, care a trecut la cele veşnice în luna mai a acestui an.

Serviciul religios a avut loc la The Temple Church în Londra.

Sir Gavyn Arthur a fost un apropiat al României, organizând, de-a lungul timpului, numeroase evenimente economice şi sociale, prin care cultura şi economia românească au fost promovate în mijlocul societăţii londoneze. De asemenea, Sir Gavyn a organizat vizite ale unor importante personalităţi londoneze în România, ocazii cu care aceştia au luat contact nu numai cu Bucureştiul, ci şi cu zone, tradiţii şi valori autentice din întreaga ţară.

Născut la 13 septembrie 1951, Gavyn Farr Arthur a devenit avocat la vârsta de 26 de ani, după care, din 2001, a devenit magistrat în instanţele londoneze. Statura sa morală şi cunoştinţele sale profunde despre mediul social, internaţional şi economic au determinat implicarea sa în administraţia locală a Oraşului Londrei (centrul economic şi cultural al conurbaţiei londoneze). Astfel, el a îndeplinit mai întâi funcţia de consilier local (Alderman) şi apoi Lord Primar, în mandatul 2002-2003. De asemenea, a fost în diferite perioade Maestru al Ghidelor tradiţionale ale Grădinarilor (Gardeners), Lumânărarilor (Wax Chandlers), practicienilor în relaţii publice şi, cea mai importantă dintre toate, a Oamenilor Liberi ai Londrei.

Sir Gavyn Arthur a jucat un rol însemnat în pregătirea evenimentelor ce au marcat recunoaşterea rolului Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României în Al Doilea Război Mondial, culminând cu acordarea Libertăţii Oraşului Londrei Majestăţii Sale.

În 2013, Majestatea Sa Regele i-a conferit Ordinul Coroana României în grad de Comandor (prima astfel de decoraţie după 1947) pentru, între altele, “efortul altruist pe care l-a depus la strângerea legăturilor dintre Noi şi societatea britanică, organizând exemplar evenimentele prestigioase din anii trecuţi. Pentru vigoarea cu care duce mai departe tradiţiile şi valorile fundamentale ale societăţii britanice, dând un exemplu personal valoros; şi pentru susţinerea publică a valorilor, principiilor şi activităţilor Casei Regale a României.” Decoraţia se adaugă unui lung şir de onoruri, din Marea Britanie şi din întreaga lume, primite pentru activitatea sa de diplomaţie economică deosebit de reuşită.

Sir Gavyn Arthur Bucuresti Palatul Parlamentului noiembrie 2014 foto Daniel Angelescu ©Casa Majestatii Sale Regelui

1 comentariu

  1. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    ONOARE SI RECUNOSTINTA LUI SIR GAVYN ARTHUR !
    DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE, IAR AMINTIREA SA SA FIE VESNICA !
    ONOARE SI MULTUMIRI PENTRU REPREZENTARE ASR PRINCIPESEI ELENA !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53922477
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate