Programul funeraliilor Reginei Ana a României

În ziua de marți, 9 august 2016, la ora 15.15, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. La sosirea aeronavei Tarom, va avea loc o scurtă ceremonie militară și religioasă, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta și a Familiei Regale. Vor fi prezenți reprezentanți ai instituțiilor Statului, membri ai Casei Majestății Sale Regelui și ierarhi ai Bisericii Catolice și Bisericii Ortodoxe Române. Publicul nu va putea asista la eveniment. Presa va avea acces la ceremonie.

De marți, 9 august 2016, ora 17.30, până miercuri, 10 august 2016, ora 18.30, sicriul Majestății Sale Defuncte va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. În acest răstimp, Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia. La sosirea în Holul de Onoare va fi rostită o rugăciune, în prezența ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române și ai Bisericii Catolice.

În ziua de miercuri, 10 august 2016, programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș este următorul:

– Ora 10-12: Pentru reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.

– Ora 12-14: Pentru reprezentanții Instituțiilor Statului.

– Ora 14-16: Pentru Instituția Prezidențială, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și Parlamentului Republicii Moldova.

– Ora 16-18: Pentru reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

Accesul la Castelul Peleș se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituțiile sus-amintite.

Publicul nu va avea acces în Holul de Onoare al Castelului Peleș, pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va fi prezentă pe terasa din fața Castelului Peleș și, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.

Miercuri, 10 august 2016, în cursul serii, corpul neînsuflețit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 – 53). La sosire, va avea loc un scurt ceremonial militar și religios, în prezența Principesei Moștenitoare Margareta și a Familiei Regale. Vor lua parte ierarhi ai Bisericii Catolice și Bisericii Ortodoxe Române. Evenimentul va avea caracter privat. Publicul nu va avea acces în Sala Tronului. Presa va putea fi prezentă în fața intrării principale a Palatului Regal.

Joi, 11 august 2016 și vineri, 12 august 2016, de la ora 8 la ora 22, toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal. Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.

Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Reginei Ana, sunt rugați să respecte următoarele reguli:

– Să fie îmbrăcați în ținută corespunzătoare, în culori închise.

– Să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase, de niciun fel.

– Să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.

– Să nu folosească aparate de fotografiat ori telefoane mobile, ori alte instrumente electronice. Fotografierea și filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.

– Să aibă la ei un document de identitate.

– Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal ori pe trotuarul din fața grilajului Palatului. Personalul Casei Majestății Sale va fi la fața locului, pentru a îndruma publicul participant.

– Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente ori fotografii cu ei. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poștă, pe adresa Palatului Elisabeta.

– În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.

Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcționa un post de prim-ajutor.

În ziua de sâmbătă, 13 august 2016, la ora 10.30, în Sala Tronului va avea loc o scurtă ceremonie religioasă în prezența ierharhilor Bisericii Ortodoxe Române și ai Bisericii Catolice. Evenimentul va fi consacrat Familiei Regale a României și Familiilor Regale străine prezente la funeralii.

La ora 10.55, sicriul Majestății Sale Defuncte va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal, chiar în fața palatului. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă, în prezența ierarhilor Bisericii Catolice și ai Bisericii Ortodoxe Române. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. Accesul presei este liber.

Capitala țării noastre și Curtea de Argeș vor avea primele Funeralii Regale din ultimii 78 de ani. La 24 iulie 1938, la Castelul Peleș, la București și la Curtea de Argeș aveau loc funeraliile Reginei Maria a României.

La ora 11.30, sicriul va fi așezat în mașina mortuară.

De la ora 11.35 la ora 12, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piața Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piața Romană – Piața Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire și nu se va face slujbă religioasă.

De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obișnuită, către Curtea de Argeș, în intervalul orar 12 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoșoaia, Buftea, Titu, Găești, Topoloveni, Pitești, Curtea de Argeș. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.

La ora 15.00, în ziua de sâmbătă, 13 august 2016, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezența Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.

Ceremonia se va desfășura în două părți: ora 15.00-15.50, în fața Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasă a îngropării, în Noua Catedrală. Slujba va fi oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului, în prezența Înalt Preasfinției Sale Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Romano-Catolic de București.

Prezența presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Cărți de condoleanțe sunt deschise la Castelul Peleș, la Palatul Regal (Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului.

Mesaje de condoleanțe pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje.

 

 

47 comentarii

  1. Tieru Hatu Bogdan, 38 ani says:

    Drum bun spre Tatal Ceresc Majestatea Voastra !

  2. Coriolan Muresan says:

    Domnul sa o odihneasca cu dreptii pe MS Regina!
    Cand va avea loc Liturghia catolica de inmormantare a Reginei?Defuncta Regina a fost toata viata catolica si are dreptul la funerarii catolice.

  3. ELENA says:

    Mi-am dorit ca in 1989 sa fiti regina acestei tari, dar dorinta mea a ramas neimplinita , majestate , odata cu plecarea majestatii voastre catre bunul dumnezeu . Sa va fie sufletul usor , si dumnezeu sa va odihneasca in pace , majestate .

  4. Elena Ignat says:

    Dumnezeu sa va odihneasca in pace, REGINA noastra, draga!!!

  5. Nicoleta Dinu says:

    Dumnezeu sa Va ierte, Regina noastra!

  6. SECRIERU IOAN says:

    DUMNEZEU SA O, ODIHNEASCĂ IN LINISTE SI PACE. AM PIERDUT O REGINĂ, O FIINTA DRAGĂ CU SINGE ALBASTRU DIN NEAM IN NEAM AM IUBIT-O ENORM CA SI REGINĂ A ROMÂNIEI DAR CA SI SOTIE A REGELUI NOSTRU DRAG MIHAI-I. DE ROMÂNIA. SUNTEM MAI SĂRACI , A CĂZUT O STEA DAR EA VA FI NEMURITOARE IN MEMORIA NOASTRĂ. DUMNEZEU SA.L INTĂREASCĂ PE MS. REGELE MIHAI. -I. DE ROMÂNIA, NE VOM RUGA BUNULUI DUMNEZEU PENTRU SUFLETUL SI IERTAREA PĂCATELOR REGINEI ANA PRECUM SI PENTRU MS REGELE MIHAI. TRANSMIT SINCERE CONDOLEANTE FAMILIEI INDURARATE. DUMNEZEU SĂ NE AJUTE

  7. Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-i dea somn lin greu încercatei noastre Regine Ana, răsplătindu-i bunătatea, curajul, devotamentul!

  8. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Preabunul, randui- va la Dreapta Sa, printre ingeri, sufletul minunatei noastre REGINE ANA . Lacrimi Divine mirui- vor entitatea Sa spirituala . Imi alatur mentalul si afectul Familiei Regale a Romaniei . Dumnezeu sa odihneasca in liniste si pace steaua care va stralumina intreaga constelatie , alaturi de antecesoarele Sale. ODIHNESTE DOAMNE , IN IMPARATIA TA, SUFLETUL IUBITEI NOASTRE REGINE ANA !!!

  9. ZAH SORIN COSMIN says:

    Dumnezeu să odihnească sufletul nobil, al Reginei noastre dragi: Ana a Romaniei. Sincere condoleante Familei Regale a Romaniei.

  10. Andrasi Ana says:

    Dumnezeu sa o ierte !

  11. Mihai Ghita says:

    Dumnezeu sa Va ierte, si sa Va aiba in dreapta Lui pe Dumnevoastra, Regina a Romaniei! Suntem mult mai saraci si mai singuri pe pamant fara Majestatea Voastra.
    O! Doamne Sfinte,
    Ceresc părinte,
    Susține cu a Ta mână
    Coroana Română!

  12. Bădără Doru says:

    BUNUL DUMNEZEU SĂ ODIHNEASCĂ ÎN PACE SUFLETUL MAJESTĂȚII SALE REGINA ANA ȘI SĂ ÎNTĂREASCĂ, ÎN ACESTE CUMPLITE CLIPE,
    PE MAJESTATEA SA MIHAI I, REGELE ROMÂNILOR.
    CONDOLEANȚE FAMILIEI REGALE A ROMÂNIEI.

  13. Cei ce am suferit în închisorile comuniste şi am scăpat de moarte datorită abdicării forţate a Regelui Mihai suntem alături de familia regală care pare că acum s-ar apropia de realitatea crudă a zilei d.p,d,v,politic.Regina Ana a trecut şi dânsa prin momente grele dar cu fruntea sus.Dumnzeu să o odihnească în lumea drepţilor.

  14. Lucian-Zeev Herscovici says:

    Dumnezeu s-o odihneasca in pace. Sincere condoleante familiei.

  15. Maria Zguma says:

    Dumnezeu cel bun s o odihnesca in pace.A fost un om ecxtraordinar co voce cald

  16. gala says:

    Dumnezeu sa o odihneasca in pace

  17. Dumnezeu sa odihneasca sufletul nobil ,al Reginei noastre dragi Ana a Romaniei,, Sincere condoleante Familiei Regale a ROMANIEI,,,, Dumnezeu sa va fie alaturi,, says:

    Dumnezeu sa odihneasca sufletul nobil ,al Reginei noastre dragi Ana a Romaniei,,Condoleante Familiei Regale a Romaniei ,,,Dumnezeu sa va fie alaturi,,,

  18. Cristian Sandu says:

    Un ultim si cuvenit omagiu pe care națiunea si Familia îl aduce Reginei Ana! Își va găsi odihna veșnică în pământul aparat secole de-a rândul de voievozii Basarabi si Musatini, strămoși direcți ai Majestății Sale.

  19. Dumnezeu s-o odihneasca in pace. Sincere condoleante familiei.

  20. OPREA AUREL says:

    Dumnezeu s-o odihneasca in pace. Sincere condoleante familiei.

  21. Dumnezeu sa o odihneasca! Sincere condoleante Familiei Regale!

  22. Pantea Alexandru-Sorin says:

    Toti cei cu inima romana trebuie sa vina pentru ai aduce un ultim omagiu la catafalc. Maiestatea Sa Regina a fost in sufletul Ei mai Romanca decat multi nascuti pe acest pamant.

    Dumnezeu sa Ii odihneasca sufletul in pace!

  23. dora florescu says:

    Dumnezeu sa odihneasca sufletul bunei noastre regine Ana !
    God bless !

  24. Horia Tiganus says:

    Alaturi de Regina Mama Elena, Regina Ana a fost Toiagul Majestatii Sale Regelui Mihai I.
    Dumnezeu sa o odihneasca .

  25. Roberto Saccarello says:

    Esprimo le più vive condoglianze alla Real Casa di Romania per la scomparsa di S.M. la Regina Anna. Il Signore l’accolga in Paradiso!

  26. adrian says:

    O regulă pentru steaguri , pancarte si portrete ?

  27. Mihaela Radulescu says:

    Nihil Sine Deo.
    ….metaforic vorbind , astept sa vad daca … ‘zidind aceasta Regina atat de Ana, cu atat de multa tarie de caracter’ … se va reusi si revenirea la o temelie veche si sanatoasa a Neamului Romanesc. Dumnezeu Sa o ierte si sa o odihneasca la sanul Sau.

    Felicitari pentru minunata Catedrala Augustin Ioan, – arhitectul Casei Regale a Romaniei.

  28. Visan Mihaela says:

    Sincere condoleante.
    Traiasca Regele!

  29. Samoila Vasile Cornel says:

    SINCERE CONDOLEANȚE .CU STIMA SI CU RESPECT UN CREȘTI.DUMNEZEU SA O IERTE.

  30. Darie Oana says:

    Dumnezeu sa odihneasca in pace si liniste sufletul nobil al Majestatii Sale Regina Ana a Romaniei!
    Sincere condoleante, intregii Familii Regale a Romaniei!

  31. CU MARE DURERE IN SUFLET NE RUGAM CA SUFLETUL MAJESTATII SALE REGINA ANA SA-SI GASEASCA LINISTEA IN LUMEA CELOR DREPTI SI SA VEGHEZE ASUPRA ROMANIEI,TARA PE CARE A IUBIT-O.CONDOLEANTE FAMILIEI REGALE SI TUTUROR ROMANILOR CARE IUBESC TARA ASTA.ROMANII TREBUIE SA INTELEAGA CA FARA FAMILIA REGALA SUNTEM ORFANI.AVEM UN REGE SI INCA NU STIM CE SA FACEM CU EL.MA ROG LA BUNUL DUMNEZEU SA NI-L TINA IN VIATA SI SA APUCAM ZIUA CIND SE VA FACE ODATA DREPTATE SI CASEI REGALE PRIN RESTAURAREA MONARHIEI.SA TERMINAM CU MINCIUNILE,CU JAFUL DIN TARA ASTA.TREZITI-VA ROMANI..DIN PACATE AM PIERDUT-O PE REGINA DAR IL AVEM PE REGE.TREBUIE SA-L PRETUIM,ALTUL CA MAJESTATEA SA NU VOM MAI AVEA-CARE SA IUBEASCA ROMANIA SI PE ROMANI. MULTA SANATATE SI COMPASIUNE FAMILIEI REGALE-BUNUL DUMNEZEU SA II INTAREASCA SI SA-I OCROTEASCA..DOAMNE OCROTESTE-I PE ROMANI! DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA IN PACE PE MAJESTATEA SA REGINA ANA.AMINTIREA EI VA RAMINE VESNIC VIE IN INIMILE NOASTRE…MAJESTATE VA IUBIM.

  32. Miile de mesaje la moartea Reginei Ana sete o dovadă a faptului că cetăţenii s-au cam saturat de democraţia originală din ţara noastră şi parcă ar dori din nou regalitatea dar acest lucru este f,greu acum în conjuictura actuală europeană (vezi discursul lui Ana Blandiana la primirea de către dânsa a titluilui de”Doctor Honorius cauza”discurs pe care ziariştii s-au grăbit să-l califice”legionar”

  33. Livia Stoenescu says:

    Romania nu V-a cunoscut in anii in care Regaliatatea conducea Romania,Va stiam numai din anumite reportaje ce ne parveneau.
    Bucuria noastra a fost imensa cand ati facut prima vizita dupa 1989, alaturi de Majestatea sa Regele Mihai I, asteptand cu sufletul la gura sa reinstalati monarhia in tara, dar nu a fost sa fie…Astazi cand V-am pierdut pentru totdeauna sufletele noastre plang şi sufera ca nu mai sunteti printre noi , impreuna cu membrii faamiliei regale.
    FIE -Va Drumul usor spre ceruri alaturi de Divinitate ! Odihna bine meritata dupa anii grei prin care ati trecut.
    Dumnezeu sa Va odihneasca in pace! Somn lin!

  34. Manole Nicolae says:

    Dumnezeu sa o odihneasca! Sincere condoleante Familiei Regale!

  35. Barbu says:

    Condoleanțe tutor românilor care și-au pierdut regina. Trăiască Regele Mihai! Durerea e lăsată de la Dumnezeu. Monarhia e lăsată de la Dumnezeu. Nu putem fi pe deplin împliniți ca neam și ca nație decât în consonanță cu strămoșii noștri care și-au dat viața pentru Rege și pentru Patrie. Nihil Sine Deo rămâne în fibra noastră creștină împreună cu Majestatea Sa Regina Ana de grația căreia ne-am bucurat atât de puțin.

  36. mariana says:

    Sa aveti somnul vegheat de ingeri regina Ana asa cum se cuvine unui suflet nobil ! Nihil Sine Dio…

  37. micu marian says:

    Dumnezeu sa o odihneasca! Sincere condoleante Familiei Regale!

  38. Anca says:

    Minunata Regina a Romaniei s-a Inaltat la ceruri! Dumnezeu sa o odihneasca! Te Iubim Maiestate! In 90 am marsaluit noaptea pe strada pt. democratie! Acum va avem definitiv in inima poporului! Istoria Romaniei este reinviata! Traiasca Regina Ana a Romaniei Pururea! Traiasca Romania Mare! Cu respect, Anca Nedelcu Partidul Republican Partidul National Liberal 1996-2002

  39. ZANFIR CONSTANTIN says:

    Fie ca amintirea Reginei noastre Ana a Romaniei, sa fie vesnic vie in inimile noastre!

  40. george nemteanu says:

    Pierderea este uriasa in primul rand pentru Majestatea Sa Regele Mihai . Dupa ce a fost silit sa-si piarda tara si poporul a ramas vesnic cu o imensa tristete care l-a insotit permanent , cred ca nici un roman nu poate realiza cu adevarat tragedia din sufletul Majestatii Sale . Pentru ca este o tragedie dincolo de omul de rand . Ori tocmai aici a intervenit in cei 68 de ani petrecuti impreuna rolul binefacator si tonic al devotatei si minunatei alese de viata , Majestatea Sa Regina Ana . L-a ajutat sa aiba mereu clipe de fericire si bucurie printre amintirile si tristetile care l-au insotit in permanenta , l-a intarit in sperantele sale si mai ales i-a daruit copilele iubitoare care i-au facut viata frumoasa . Exemplul de viata exemplara oferit romanilor de Majestatea Sa Regina Ana este emotionant si unic . Dumnezeu sa o aiba in paza Sa ! Sunt alaturi de Majestatea Sa Regele Mihai , ASR Principesa Margareta si intrega famile greu incercata .

  41. petcuci ion says:

    C0PIL DE CASA NOBILA,REGALA,
    E-N PREAJMA CELOR CE VEGHEAZA CURTEA,
    E STAPANIT DE NESTIUT,SFIALA
    SI-L RASCOLESTE CIRCUMSPECTUL SI VIRTUTEA.

    E-UN FIU DOCIL SI-I PESTE RECEPTIV,
    RETRAS DIN ANTURAJELE CORUPTE,
    E-ATENTIONAT SI FUGE DE LASCIV
    SI-I INSTRUIT CA PERSONAJ DE FRUNTE.

    E SUB TUTELA NOBILA DE CURTE,
    PRIN DISCIPLINA SFANTA ,CANDA,
    E FIUL CELUI CE E-N FRUNTE,
    PRIN MONARHIA FERDINANDA.

    E DECLARAT DE JUNE SUCCESOR,
    PRIN LEGEA MONAHALA CATRE TRON,
    DE-AL-DOILEA KAROL PRECURSOR,
    PRIN STRICTA SI DOCRINA,TIP CAZON.

    SUBIECTUL CE-I DESCRIS ISTORIC,
    E AFECTAT, RANIT IN SINEA LUI.
    -ADESEORI E FRAMANTAT ISTERIC,
    SIMTINDU-SE JENANT CLIMATULUI!

    EROUL CE-I DESCRIS IN ASTE RINDURI,
    ISI MEDITEAZA STRICT COPILARIA,GENA,
    -E PRIZONIERUL PROPRIILOR GANDURI,
    SI-I OCROTIT DE MAMA SA ELENA…

    DAR IATA FIUL CE-I AJUNS LA MAJORAT,
    IN ANII PATRU-ZECI ,MIHAI INTAI,
    E PROCLAMAT MONARH INCORONAT,
    -SURPRINS PROFUND DE ACT LA VARSTA LUI.

    EVENIMENTUL A DECURS PRIN ABDICAREA
    TATALUI SAU DIN TRONUL MONAHAL,
    IMPUSA NEANTARZIAT SI SUCCEDAREA,
    DE CATRE TEMERARUL ANTONESCU, MARESAL.

    DEMERSUL E VADIT IN TEAMA OARECUM.
    DESTINUL TARII INSA E IN TAINA!
    – SE UNELTESTE MISELESTE;CUM- NECUM,
    -CEI CE-L PREVAD,IL SIMT SUB HAINA!

    DUPA OSTILUL ACT EX-MONDIAL!
    =DECURSUL TARII SE PREVEDE NEGRU.
    -PREA TANARUL DE CURTE MONAHAL
    PAREA STAPAN DE SINE SI INTEGRU.

    IN AUGUST 23 PRINTR-UN COMPLOT!
    O GRUPA DIN ENCLAVELE SOVINE;
    -DEMERGE-O ARESTARE, COT LA COT,
    A MARESALULUI ARMATELOR ROMANE!

    LA ASTA NATIONALA LOVITURA,
    ESTE PARTAS FORTAT, MIHAI INTAI.
    -DECEPTIONAT DE ASTA ANVERGURA,
    SIMTE NEFASTU-N SINEA LUI.

    =PRIN SIRETENIE MARSAVA K:G:BISTA,
    IN ROMANIA SE INCHEAGA UN NUCLEU.-
    PRINTR-O DOCTRINA EXCLUSIV TARISTA,
    -IMPUS DRACONIC PRIN BUFEU.

    INTREAGA NATIE-I NAPASTUITA,
    SI FIE -CE ROMAN E-N DEZACORD,
    DE NOUA AVANGARDA COMUNISTA;
    CARE ACTIONA FATID PRIN ESAFOD.

    IN URMA ASTEI SITUATIUNI NEFASTE ,
    MIHAI INTAI PRIMESTE O POVARA
    _E RASCOLIT DE-IMPREJURARI INFASTE,
    CARE DEMERG LA CURTE SI PRIN TARA.

    DAR IATA NEVITABILUL SOSIT
    _DUPA O INSURECTIE TARISTA,
    SE NASTE-N ROMANIA UN CLIMAT CUMPLIT,
    PECETLUIT SUB O DOCTRINA COMUNISTA!

    SUB AST ACTIV PERVERS SI INFANTIL,
    MIHAI INTAI ABDICA NECONDITIONAT.
    _I SE OFERA CALE LIBERA-N EXIL
    -SUB HAITUIRE,PARASESTE AL SAU NAT!

    ISI LASA TARA,INSOTIT DE MAMA,
    DEZAMAGIT CUPRINS DE PATIMI.
    IN AST CONTEXT, E-IMBARBATAT DE DAMA.
    DAR CADE DEPRESIV CUPRINS IN LACRIMI.

    TREC ANI SI ANI,DECENII,PESTE
    VIETI PIERDUTE,SACRIFICII.
    IN ROMANIA ANILOR PA-SAPTE ESTE
    UN STAPIN DRACONIC, ALTE AUSPICII!

    DIMENSIONAL DECI MAJESTATEA SA,
    SUB INDRUMAREA MAMEI SFINTE,
    SE STABILESTE IN ELVETIA,
    _CANTONUL REZIDENTEI FORTUITE!

    DUPA O VREME AST ROMAN DE FRUNTE,
    AJUNGE,MEDITAND SI INDEMNAT MATERN,
    LA UN APROPIAT AL CASEI,OM DE CURTE,
    UN UNCHI RAMAS IN ANTICUL ELEN!

    INTR-UN TARZIU AST OM CU EUL TAINIC,
    SE STABILESTE REZIDENTIAL,
    IN VECHIUL VAST REGAT BRITANIC,
    UNDE E MARTOR LA UN CEREMONIAL!

    AICI LA LONDRA ESTE MARIAJUL,
    REGINEI ANGLIEI DESFASURAT CU FAST,
    SI TOT AICI MIHAI INTAI,INCHEAGA ANTURAJUL,
    CU-O TANARA-ELENA-, CE II RAMANE CAST.

    SE-NCHEIE DE-ASTA- DATA LA ATENA,
    UN CUPLU CEREMONIAL,MARTURISIT,
    INTRE MIHAI INTAI SI TANARA=ELENA-ANA,
    RAMAS PE ROL SI AZI, DESAVARSIT!

    =OMUL DE STAT=E-AJUNS LA SENECTUTE,
    -E UN ROMAN COTAT CA O EMBLEMA,
    DAR IL RANESC DECENIILE TRECUTE,
    VOIND SA=I CADA RANGUL SI MORALA SA SUPREMA.

    IN VIATA TOTUL E NEPREVAZUT ,URZIT.
    ROMANUL DIN EXIL PRESIMTE,PLANGE.
    -IN ROMANIA CADE ALT DECEMBRIE CUMPLIT,
    -IN ANII 89 IN TARA CURGE SANGE!

    DUPA ACEST DECEMBRIE ISTORIC,
    -OMUL EMBLEMA-, SPERA -NSUFLETIT,
    INTR-UN REPATRIAT DEPLIN SI EUFORIC,
    DAR … STUPOARE..ESTE DIN NOU MAHNIT..

    -IN ANII 90 ,PRINTR-UN DICTAT STUPID,
    E HAITUIT CA-N ANII INSURECTI,
    DE UN ANUME ESCU OM PERFID,
    CE ESTE CAMARIL CU ALTI CO-DERBESTEPTI!

    DAR IATA CUM ISTORIA PRIN TREAPTA,
    REPUNE PRIN UZANTA FORUL,
    -PRIN IMPLICAREA ALTUI ,ESCU,PARTEA DREAPTA,
    NE-ADUCE LA LUMINA ADEVARUL!

    ONESTUL OM DE STAT ESTE REPATRIAT,
    IN ANII 94 PRIN FORUMUL LEGAL,
    -MONARHUL ROMANIEI ESTE OMAGIAT,
    RECUNOSCUT DE DREPT PRIN ACT NATIONAL!

    RE-NTORS CU DREPT ,OMUL DE STAT E-N TIHNA
    APARENTA,TAINA,DAR NU I SE CUNOASTE VREREA.
    ADES E FRAMANTAT SI PRIN ODIHNA!
    -DOAR EL ISI STIE OFUL SI DUREREA!

    PACAT…MARE PACAT DE-ACEASTA EMINENTA,
    CE S-A NASCUT PE-ACEST TARAM DAMNAT,
    -OMUL EMBLEMA, SE SIMTE-N UMILINTA,
    FIIND HULIT DE -N- ILOTI IN AL SAU NAT.

    -MONARHUL ROMANIEI SE SIMTE NARUIT.
    -L-ATINGE APOGEUL SI IL CUPRINDE TEAMUL.
    -IL BANTUIE DEZGUSTUL,SE SIMTE VLAGUIT,
    SI-N CUMPANA DE VREME, ABANDONEAZA NEAMUL!

    E REANTORS INTR-UN CANTON LA REZIDENTA,
    ALATURI DE CONSOARTA,PRINCIPESA.
    -NIMENI NU-I STIE VIITOR SI NAZUINTA,
    IN AST AMURG SPRE STEAUA SA ERESA!

    PACAT…MARE PACAT DE ACEST OM DE LUME,
    -SI-AR FI DORIT IN LOC DE LACRIMI,MIERE AMARA,
    SA FIE CTITOR,DASCAL,LIDER CU RENUME,
    PENTRU POPORUL SAU EROIC,PENTRU TARA!

    02.02…09-02 – ( DESTINUL UNUI SUVERAN )-
    …………………………………………………………………………….
    2015

    ION PETCUCI

  42. Dr.Economu Anatol+sotia Jutta Maria Economu says:

    Dumnezeu sa o primeasca si s-o odichneasca cu toti dreptii MSRegina Ana
    Cu mare durere in suflet ne rugam ca sufletul MSRegina Ana sa fie primita
    si sa-si gaseasca linistea in lumea celor drepti.
    Regina Ana va ramane vesnic in inimele noastre.

    Multa Sanatate si Compasiune Familie Regale

  43. Rizescu Mariana says:

    Dumnezeu Sa o ierte si Sa-i dea odihna veșnică !

  44. Stefan Caliga says:

    Bunul Dumnezeu sa o odihneasca pe Regina Ana !

  45. Felusca Simona says:

    Sincere condoleanțe ! Rămas bun Regina Ana a României !

  46. Codruta Luis-Mari Filimon says:

    Odihna in Pace si Lumina, reginei sufletelor noastre!Condoleante celor pe care Majestatea Sa i a iubit si pretuit! ,Dumnezeu sa va intareasca si Regelui nostru drag sa i dea puterea de a si infrange amaraciunea si durerea…!

  47. Bogaci Lucia says:

    Marita Doamna, Regina ANA, nu ai murit, ci ai plecat doar intr-o lunga calatorie de pe Terra catre Bunul Dumnezeu.

    Te plang, MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I, familia si prietenii, dar te plange intreg neamul romanesc de la Tisa pina la Prut, de la Marea Neagra la Dunare, de la campii, dealuri, rauri si munti, de cand s-a aflat trisa veste ca suletul tau s-a ridicat spre CER.
    Au curs rauri de lacrimi. I-au dat lacrimile si celui mai tare roman .
    Vom fi.indoliati pina ce sufletul tau nobil se va ridica la 40 de zile la cerul imens si luminos, unde te asteapta un coltisor de RAI.

    Regina, ai vegheat mereu asupra noastra, chiar si cand ai fost in exil
    alaturi de REGELE NOSTRU MIHAI I DE ROMANIA, ai fost modesta, dar o mare AMBASADOARE pretutindeni in lume de cate ori s-a impus aceasta.
    Te plang romanii de la vladica, la opinca, de la cei nevoiasi la mai marii lumii, chiar mari oameni de stat.
    MERITI RECUNOSTIINTA NOASTRA A TUTUROR.
    VEI RAMANE MEREU IN MEMORIA NOASTRA, pentru ca esti o MARE
    PAGINA A ISTORIEI NOASTRE,
    MARE, ATAT de MARE CAT HARTA TARII NUMITA ROMANIA.
    N-ai murit si nu vei muri niciodata, caci romanii nu te vor uita.
    Personal transmit sincere condoleante, FAMILIEI, PRIETENILOR si TUTUROR MARILOR CASE REGALE EUROPENE.
    Dumnezeu sa te odihneasca si sa te primeasca cu bratele deschise acolo sus, unde DOMNUL DUMNEZEUL NOSTRU, MANTUITORUL ISUS HTISTOS si de MAICUTA DOMNULUI. te asteapta.

    Ramai cu bine REGINA UNICA ANA, ANA DE ROMANIA!!!!!!!!!!!!!!

    Cu sincere condoleante, regret si piosenie,

    Bogaci Lucia,

    Romania – Bucuresti

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54008864
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate