Astazi, la Diverta

Ieri, vineri 24 iulie, Principesa si cu mine am luat parte la festivitatea de deschidere a Adunarii Generale a Uniunii Patronatului Industriasilor din România, numit astazi UGIR 1903. Este o organizatie cu traditie de un secol, posesoarea unei reputatii de prima mâna in Europa antebelica.

Regele Mihai a primit medalia de aur a UGIR 1903 pentru contributia sa la consolidarea României post-decembriste.

Am plecat apoi spre Râmnicu-Vâlcea, unde am inceput Caravana a III-a, cu itinerariul in judetele Vâlcea, Olt si Arges. Vor urma inca patru sau cinci caravane, pâna la inceputul lunii septembrie. Astfel, cea mai mare parte a comunitatilor locale din tara vor fi fiind vizitate, având mândria de a fi fost in contact direct cu oamenii de pe tot intinsul României.

DSC03844

Astazi incepe un sir de evenimente publice dedicate candidaturii mele la Presedintie, desfasurate in absenta mea. Alteta Sa Regala Principesa Margareta a avut generozitatea de a accepta sa ia parte la cinci lansari de carte, pentru a sustine public volumul meu biografic, scris de tinerii autori Corina Murafa si Vladimir Cretulescu.

Astazi, sâmbata 25 iulie, la ora  12, la Libraria Diverta din bulevardul Magheru a avut loc lansarea volumului, numit  “Principele Radu – un destin”, publicat de Editura Litera.

DSC03905

DSC03923

Principesa a fost insotita de un numar de studenti care s-au oferit sa faca parte ca voluntari din echipa mea, precum si de tinerii nostri colaboratori permanenti. Mâine, duminica 26 iulie, la ora 12, la Libraria Diverta de la Mall Vitan, va avea loc aceeasi lansare. Urmatoarele trei lansari, toate programate in luna august, vor avea loc in prezenta celebrei si iubitei actrite Carmen Tanase, care a acceptat generos sa se alature efortului nostru.

Cartea, care se bucura deja de un mare interes din partea publicului, va fi lansata si in alte orase din tara. Este tiparita intr-un prim tiraj de 12.000 de exemplare, urmând ca in saptamânile viitoare tirajul sa se repete. Volumul este, de asemenea, oferit celor cu care ma intâlnesc in tara. Este, in mod sigur, cel mai indragit “detaliu” al campaniei si al vizitelor mele. Setea cu care oamenii doresc sa intre in posesia unei carti, in astfel de imprejurari, este uimitoare.

Am fost cu totii obisnuiti cu campanii electorale grosolane, mincinoase, demagogice, in care toti, vorbitori si ascultatori, stiau ca spectacolul la care luau parte era un dialog al surzilor. Nu am auzit niciodata despre un volum biografic publicat de un candidat, pentru a se prezenta alegatorilor cu profilul si cu povestea sa de viata. Acest lucru apare, asadar, pentru prima oara in peisajul public românesc, si sunt mândru de aceasta.

Iar faptul ca oamenii sunt in asemenea masura interesati de volum, pe care nu-l trateaza drept un “accesoriu elitist”, asa cum ar fi inclinati sa creada, zâmbind, multi dintre specialistii in politica din România, ma face sa sper ca numarul celor care doresc si inteleg România Altfel este in crestere.

6168_1172601429231_1053876208_523089_1782053_n

22 comentarii

  1. Volumul biografic 'Principele Radu' - lansat la sfârşitul acestei săptămâni says:

    Bucureşti, 21 iul /Agerpres/ – Volumul biografic ‘Principele Radu’, scris de Corina Murafa şi Irina Ilie, va fi lansat la sfârşitul acestei săptămâni de Editura Litera Internaţional.

    Cartea va fi lansată sâmbătă la magazinul Diverta Magheru, iar duminică, la Diverta Mall Vitan.

    Volumul, care cuprinde 160 de pagini şi ilustraţii color, urmăreşte traiectoria vieţii principelui, de la copilăria lui Radu Duda, traumele şi bucuriile unei adolescenţe trăite în comunism, la viaţa de actor şi radicala cotitură existenţială – intrarea în Familia Regală. AGERPRES/(Florentina Peia)

  2. Frumos, o voi cumpara.

  3. monica says:

    pacat k stau ditamai in celalalt capat al tarii.. :((

  4. Liviu Bajan says:

    Eu nu prea am incredere in sondajele de opinie, dar orientativ, pot oferi niste indicii.Va doresc sa convingeti oamenii sa va voteze. Va fi greu, dupa 20 de ani de dezamagiri, dar nu imposibil.Dar si mai greu va fi de trecut la fapte. Dar deasemenea, nu imposibil. Va urez numai bine.

  5. Esmyana Martisor says:

    Altetele Voastre,

    Voi fi acolo doar cu sufletul si visand la ziua in care tara noastra va pretui la infinit oameni asemeni
    Altetelor Voastre.

  6. @3 says:

    Monica,

    Volumul va fi pus in vanzare si respectiv distribuit si prin

    1) reteaua proprie de distributie a Editurii Litera (prin librarii);
    2) cu ocazia Caravanelor Principelui Radu (deci urmareste programul caravanelor, pentru a vedea cand ajung in orasul tau).

    De asemenea, incercam sa distribuim volumul si prin alte mijloace, in asa fel incat fiecare sa poata sa cunoasca persoana din spatele candidatului la Presedintie. De altfel, este probabil primul candidat la Presedintie despre care, pana la candidatura, s-au scris mai multe volume, inclusiv unul (acesta) in care si-a povestit onest si simplu intreaga viata.

    In acest fel doreste Principele Radu sa incurajeze votul in cunostinta de cauza.

    Ioan-Luca Vlad
    Consilier

  7. O prezentare grafica de exceptie, pe coperta. says:

    Cu siguranta ca si cuprinsul ei este la fel.
    O vom cumpara si citi, cu proxima ocazie!
    Succes.
    .
    *Cartile sunt cei mai tacuti si constanti prieteni;
    sunt cei mai accesibili si intelepti consilieri
    si cei mai rabdatori profesori.*
    (Charles William Eliot)

  8. Diana Lucia Zotescu says:

    Este o carte mai mult decat necesara pentru toti cei care vor sa-l inteleaga mai bine pe ASR Printul Radu, sa-i inteleaga evolutia sa de la rangul de om obisnuit la cel de membru al Familiei Regale, evolutie in care a fost ajutat, pe langa indrumarea, influenta si exemplul zilnic oferit de viata alaturi de Ilustra Familie in care a intrat, si de solida educatie primita in familie, inteligenta, bunul simt, manierele alese, deosebita sa cultura si aplecarea naturala catre intelegerea semenilor, caldura cu care vorbeste oamenilor, interesul real, netrucat cu care ii asculta pe tineri si batrani deopotriva, dar mai ales lipsa oricarei infatuari, modestia sa. As dori sa nu fiu gresit inteleasa, am avut de cateva ori ocazia sa fiu in preajma membrilor Familiei Regale si am fost impresionata de firescul, calmul si Modestia, da, o modestie cu adevarat regala, de care dau dovada toti membrii Familiei Regale, o modestie care mie, omul de rand, imi impune respect si m-ar face sa ma rusinez de orice manifestare de aroganta. Aceasta Regala modestie, alaturi de coplesitorul simt al datoriei pentru tara sunt, cred eu, principalele directii in care s-a manifestat influenta Familiei regale asupra Printului, care s-au altoit pe un spirit deja croit de la natura spre a accepta aceste influente.

    Nu ma indoiesc de faptul ca aceasta carte biografica le va arata Romanilor ca avem in fata pe singurul Om capabil sa conduca destinele Romaniei spre un destin European, departe de filoxera comunista de care nu reusim sa ne vindecam.

    Simt totusi nevoia, de fiecare data, sa afirm ca Monarhia, si nu republica, este forma ideala de guvernamant, pentru ca este singura care poate aduce o democratie reala. Cum insa acest deziderat este, deocamdata, indepartat, un presedinte precum cel prefigurat de Printul Radu este cea mai buna varianta actuala pentru Romania. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

    Prof. Diana Lucia Zotescu

  9. Din Australia says:

    Buna ziua sau seara depinde ce ora este in Romania.
    Ma bucur ca romanii incep sa se schimbe si sa gandeasca pozitiv la monarhie.As dori asa de mult ca Romania sa fie monarhie.
    Pacat ca Romania nu prea are legaturi cu Australia.As dori sa veniti in vizita.Sunt sigura ca sunt si aici romani care suporta monarhia.
    Tote cele bune si multa sanatate pt MS Regele Mihail.
    Cu stima si respect,

    Sorana Ionescu

  10. ROMEO TARHON, NATIUNEA says:

    Sambata, 25 Iulie 2009 Nr. 2148

    Editorial GardianulNewsletter

    Politica

    Principele Radu, preferat de 12% dintre romani
    25-07-2009

    12% dintre romani ar vota cu Principele Radu in cazul in care duminica viitoare ar avea loc alegerile, conform unui sondaj national de opinie al companiei GALLUP. Conform aceluiasi sondaj, realizat in iulie 2009, pe un esantion de 1.108 persoane, Traian Basescu este preferat de 35% dintre alegatori, Crin Antonescu de 20%, Mircea Geoana de 18%, Corneliu Vadim Tudor de 10% si Kelemen Hunor de 3%. Conform sondajului, 58% dintre români sunt siguri ca vor merge la vot in noiembrie, iar 15% sunt indecisi in privinta candidatului prezidential. 35% dintre români considera ca alegerile din acest an conteaza mai mult decât cele din ceilalti ani, in timp ce 47% considera ca ele conteaza la fel.
    Potrivit cercetarii, 50% din respondenti dezaproba felul în care Basescu îsi exercita atributiile, 39% aproba, 10% nu stiu sau nu raspund si 1% refuza sa raspunda. În ceea ce priveste activitatea primului-ministru Emil Boc, 48% din cei chestionati dezaproba modul în care acesta îsi exercita atributiile de premier, 33% aproba, 18% nu stiu sau nu raspund si 1% refuza sa raspunda. Referitor la încrederea populatiei în Guvern, 30% nu au deloc încredere, 28% au o încredere moderata, 26% au putina încredere, 7% au multa încredere, 4% foarte multa, iar 5% nu stiu. La întrebarea privind cea mai importanta problema cu care se confrunta în prezent România, 27% din cei chestionati considera ca aceasta este criza financiara, 25% – lipsa banilor si lipsa locurilor de munca/somajul, 15% – situatia economica, 12% – coruptia, hotia si 11% – calitatea clasei politice. Sub 7% se situeaza problemele din agricultura, sanatate, infrastructura, calitatea slaba a învatamântului si alte mentiuni. Sondajul a fost solicitat de Asociatia “O viziune pe 30 de ani” a Casei Regale a României.

    C.D.

  11. Relu says:

    Alteta!va multumesc pentru invitatie.Am urmârit emisiunea de la antena 3’a fost tare nu stiam ca ati fost si actor!?un sfîrsit de saptamîna placut’
    Relu

  12. Loredana, Londra says:

    Alteta, sunt stabilita in UK,(LONDRA) pentru studii.Cu draga inima as veni, insa daca ne-ati accepta invitatia de a lansa cartea dvs. si la Londra, cu mare placere o sa ma ocup de acest eveniment.Organizam o data pe luna o intrunire literara numita ,,SCHIMB DE CARTI”la care participa oameni de cultura cunoscuti in UK, studenti si literatori romani.Vom vorbi, de asemenea , cu Excelenta Sa ambasadorul Ion Jinga, pentru a avea parte de o primire cat mai calduroasa.Alteta, puteti stabili coordonatele intalnirii, ziua, ora precum si felul in care doriti sa aiba loc aceasta intalnire cu iubitorii de carte.Sunt convinsa ca va este dor de Londra!Indiferent daca veti veni sau nu, votul meu de incredere, oricum, il veti primi.
    Cele bune,
    Loredana

  13. Octavian says:

    Alteta Regala,

    Am facut deja cunostinta personal cu una dintre membrele echipei de campanie, Alexandra Nica.

    Va multumesc! De aici inainte ramane sa ma apuc de treaba (voi strange semnaturi, voi informa pe cei din jurul meu etc.).

    Felicitari pentru nivelul din sondajul Gallup. Sunt sigur ca de aici inainte procentele vor urca!

    Cu respect,
    Octavian P.

  14. Volumul 'Principele Radu', lansat la Diverta Magheru says:

    Bucureşti, 25 iul /Agerpres/ – ‘Principele Radu’, un volum biografic semnat de Corina Murafa şi Irina Ilie, apărut la Editura Litera, a fost lansat, sâmbătă, la magazinul Diverta Magheru din Capitală.

    Cartea, care va fi, de asemenea, prezentată publicului, duminică, la Diverta Mall Vitan, cuprinde 160 de pagini şi ilustraţii color, urmărind traiectoria vieţii principelui, de la copilăria lui Radu Duda, traumele şi bucuriile unei adolescenţe trăite în comunism, la viaţa de actor şi radicala cotitură existenţială – intrarea în familia regală.

    ‘Sunt foarte mândră de această carte, nu doar pentru că este despre un om pe care îl iubesc, ci şi pentru că este scrisă de doi oameni tineri, care au înţeles totul despre noi’, a declarat principesa Margareta, care a subliniat că familia regală este în România ‘pentru a-şi ajuta ţara’.

    ‘Noi suntem aici pentru ţara noastră, pe care o vom ajuta şi pe mai departe’, a spus principesa, subliniind că ‘regele Mihai s-a asociat foarte tare cu acest proiect (n.r. candidatura principelui Radu la alegerile prezidenţiale), pentru că ştie că nu va fi mereu cu noi, dar va rămâne întotdeauna alături de familia sa’.

    La rândul său, Corina Murafa a spus că volumul nu reprezintă ‘un gest de partizanat politic’, cartea fiind scrisă înainte ca principele Radu să-şi facă publică intenţia de a candida la preşedinţie.

    Lucrarea, care se bucură deja de un mare interes din partea publicului şi va fi lansată şi în alte oraşe din ţară, este tipărită într-un prim tiraj de 12.000 de exemplare, urmând ca în săptămânile viitoare tirajul să se repete.

    Volumul va fi oferit celor cu care principele se întâlneşte în campania sa electorală.

    ‘Nu am auzit niciodată despre un volum biografic publicat de un candidat, pentru a se prezenta alegătorilor cu profilul şi cu povestea sa de viaţă. Acest lucru apare, aşadar, pentru prima oară în peisajul public românesc şi sunt mândru de aceasta. Iar faptul că oamenii sunt în asemenea măsură interesaţi de volum, pe care nu-l tratează drept un ‘accesoriu elitist’, aşa cum ar fi înclinaţi să creadă, zâmbind, mulţi dintre specialiştii în politica din România, mă face sa sper că numărul celor care doresc şi înţeleg România altfel este în creştere’, mărturiseşte principele Radu pe blogul său.AGERPRES/(Daniel Popescu)

  15. Vâlcea: Principlele Radu în vizită în judeţ says:

    Râmnicu Vâlcea, 24 iul /Agerpres/ – Principele Radu a început, vineri, o vizită în judeţul Vâlcea, cu această ocazie exprimându-si dorinţa de a fi prezent sâmbătă noaptea pe străzile municipiului Râmnicu Vâlcea cu prilejul zilelor oraşului.

    ‘Intenţia de vot a crescut la 12%, iar doar 68% dintre oameni cunosc faptul că eu candidez, vă daţi seama ce ar fi dacă oamenii ar cunoaşte acest lucru în procent de 100%. Atunci şi intenţia de vot ar creşte poate la 16-17%’, a declarat principele, în cadrul unei conferinţe de presă.

    El a vorbit şi despre necesitatea ca preşedintele ţării să nu fie un om politic, ci un om de stat, un reprezentant al statului, un model pentru populaţie. Principele Radu a mai abordat modul în care vede instituţiile statului şi modalitatea de funcţionare a acestora, făcând o paralelă cu sistemul din Germania.

    Sâmbătă, Principele Radu este aşteptat la Băile Olăneşti, Horezu şi Ocnele Mari, după care la ‘Noaptea Albă’ a Râmnicului. Vizita se va încheia duminică cu deplasări la Calimăneşti, Brezoi şi Drăgăşani. AGERPRES/(Liviu Popescu)

  16. Mircea says:

    Pentru Alteta Sa Regala
    Principele Radu al Romaniei

    1. La Zigzag a fost un adevarat taifas .Ati cistigat interesul unor nehotariti . Maestrul Cristoiu va este dator cel putin cu o emisiune dedicata programului de candidat al A.V.
    2. V-ati prezentat foarte bine , convingator, adevarat , masurat in gesturi si cuvinte la toate intrebarile cu exceptia ultimei intrebari (tip Cristoiu) „ ce faceti cu voturile daca ….” . Era bine cred sa nu luati in considerare situatia si sa nu raspundeti . Prin raspunsul dat exista pericolul pierderii interesului celor ce oscileaza si sunt republicani nemultumiti . ( vezi blogul 34) .
    3. Raspunsul la intrebarea „ce faceti cu voturile daca ….” trebuie sa fie actiunea A.V. pentru introducerea votului ABTINERE care constituie primul pas real spre insanatosirea climatului politic intern ; concret, cel mai mare partid pe scena politica este cel al celor ce nu se duc la vot , dar daca ar exista vot ABTINERE acest partid ar fi „prezent „ si in parlament prin locurile libere corespunzator % de voturi abtinere si asta nu este putin lucru .
    4. Daca sunt retineri in alaturarea unui

    PROIECT MEDIA – CIVIC DE RENASTERE SANATOASA A DEMOCRATIEI IN ROMANIA .

    la programul de campanie al A.V. va propun o intilnire dupa 01.08.2009 care sper sa fie prima pentru a trece la actiune .

    1. Statistica pe blog arata ca 80…85% sunt monarhisti stabili , 5…10% cistigati si cca. 5% oscilanti .
    2. Pentru a atinge cele 24% tinta o contributie poate avea militarea pentru votul ABTINERE si manifestarea preocuparii pentru sanitarizarea legilor ce au condus la situatia de azi . (vezi blog 38 )
    3. Ultima interventie a presedintelui care cel putin bulverseaza presa , face tot mai oportun proiectul propus .

    Cu aceiasi aleasa consideratie si credinta ca veti reusii ,

    Mircea

  17. Cefalee says:

    “9 sfaturi de anti-consultant pentru politicienii de pe la noi”…

    http://www.apahideanu.ro/2009/07/9-sfaturi-de-anti-consultant-pentru.html

  18. Cumparati cartea prin sms says:

    Puteti cumpara cartea “Principele Radu” prin sms. Detalii la:

    http://www.litera.ro/index.php?pag=carti&id=747

  19. Talentata actrita Carmen Tanase says:

    http://www.cinemarx.ro/persoane/Carmen-Tanase-131915.html?biografie
    Succes si multumiri!

  20. Sustinatori. says:

    Toata Consideratia si toata Admiratia pentru
    Alteta Sa Regala Principesa Margareta!

  21. elena says:

    Mult succes va dorim!

  22. OPREA OVIDIU says:

    As dori sa pot face parte din echipa ALTETEI DVS. de sustinere a campaniei prezindentiale.Fac precizarea ca sunt un “REGALIST” confins

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54423411
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate