Familia Regală în mijlocul promoției de ingineri “Regele Carol I”

Știre video AGERPRES

Sâmbătă, 9 iulie 2016, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au participat, în mijlocul a 3,000 de absolvenți și a peste 1,000 de membri ai familiilor lor, la ceremonia de încheiere a studiilor universitare ale “Promoției Regele Carol I” de la Universitatea Politehnica din București.

La începutul ceremoniei au fost intonate Gaudeamus Igitur și Imnul Regal al României. A fost pentru prima oară în istoria de aproape șase decenii a edificiului, în care în Sala Palatului au răsunat acordurile Imnului Regal.

Altețele Lor Regale au înmânat diploma de absolvire și o medalie jubiliară în bronz celor patru absolvente ale universității care și-au încheiat studiile cu media generală 10.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu au fost musafirii conducerii universității, în frunte cu rectorul, profesorul universitar Mihnea Costoiu, și președintele Senatului universitar, profesorul Ecaterina Andronescu. Au fost prezenți președintele Academiei Române, profesorul Ionel Valentin Vlad, membri ai Academiei Române și ambasadori acreditați la București.

Gazdele au evocat figura Regelui Carol I, la 150 de ani de la întemeierea Casei Regale și de la proclamarea Constituției din 1866.

În anul 1818, Gheorghe Lazăr înființează prima Școală Tehnică Superioară la Mânăstirea Sfântu Sava din București. La 1 octombrie 1864, sub domnia Principelui Alexandru Ioan I, a fost înființată Școala de Poduri și Șosele, Mine și Arhitectură.

La începutul domniei lui Carol I, la 30 octombrie 1867, instituția devine Școala de Poduri, Șosele și Mine, iar durata studiilor se ridică la 5 ani. Sub conducerea lui Gheorghe Duca, la 1 aprilie 1881, instituția capata o noua structura sub denumirea de Școala Națională de Poduri și Șosele, iar la 10 iunie 1920, în timpul domniei Regelui Ferdinand I,  se înființează Școala Politehnică din București, având patru secții: Electromecanică, Construcții, Mine și Metalurgie, Secția Industrială. Din noiembrie 1920, denumirea se schimbă în Politehnica din București. Majestatea Sa Regele Mihai I este Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica din București, din anul 2012.

 

Fotografii de Daniel Angelescu.

7 comentarii

  1. Emilian T.Vandenboer says:

    Fantastic ! Felicitari !
    Cu adanc respect fata de Alteta Sa Regala Printesa Margareta a Romaniei!
    Emilian T.Vandenboer

  2. GhilgamesCM says:

    Succes in viata acestei promotii de ingineri si sa aiba multe ocazii de a finaliza,mari proiecte in domeniu ,in Romania! Un sincer bravo ,Casei Regale in frunte cu ilustra sa reprezentanta,Principesa Margareta,care a scos in valoare acest eveniment.

  3. Cristian Sandu says:

    Familia Regala alături de elita culturala și științifică a tarii! De aceea aduce progres monarhia constituțională.

  4. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    DEOSEBITE REUSITE ACESTEI PROMOTII A POLITEHNICII DIN BUCURESTI ASTFEL INCAT SA ONOREZE DENUMIREA DE “PROMOTIA REGELE CAROL I” !
    ADMIRATIE PENTRU ALTETELE LOR REGALE CARE AU DAT O VALOARE DEOSEBITA FESTIVITATII SI TOTODATA O INALTA APRECIERE INVATAMANTULUI INGINERESC !

  5. Liliana Sora says:

    ”Cea mai importantă funcţie a educaţiei la orice nivel este de a dezvolta personalitatea individului şi de a dezvălui semnificaţia vieţii sale… Aceasta este arhitectura de bază a unei vieţi ; restul este ornamentaţie şi decor ale acelei structuri. ”
    Tot respectul pentru Familia Regală care, printr-o prezenţă activă şi implicare directă în proiecte şi programe pentru tineri , contribuie la formarea unor oameni capabili şi responsabili, caracterizaţi prin seriozitate, gândire, viziune, originalitate, acţiune…, tineri care înţeleg scopul şi menirea lor în viaţă , în societate, precum şi necesitatea şi plăcerea de a munci , de a se bucura de rezultatele muncii lor, dar mai ales conştiinţa valorii acestor rezultate pentru ei şi pentru comunitate.
    Trăiască Regele ! Trăiască Familia şi Casa Regală a României !

  6. Este MINUNATĂ inițiativa Familiei Regale de a se afla în mijlocul studenților ingineri, de a le vorbi direct! Din păcate, am constatat un fenomen de relativă „înstrăinare” a celor din domeniul tehnic față de idealurile naționale majore, pe care Coroana le ridică la nivelul suprem. Există un fel de „autism al inginerilor”, o închidere în calcule, în limbaje de programare sau în studii de mecanică, o filozofie tip „asta nu-i treaba noastră” sau un pragmatism prost înțeles, care îi face să fie mai puțin permeabili. Însă inginerii sunt CONSTRUCTORI ai țării, oameni de decizie, de adâncă pricepere si de acțiune – viitorul națiunii nu este, exclusiv, apanajul economiștilor, al istoricilor, al scriitorilor sau al oamenilor din administrație! De aceea, o mai bună prezență a Familiei Regale printre oamenii tehnici este foarte binevenită, fiindcă ei vor putea înțelege cu sufletul, vor putea experimenta „chiar la sursă” marele izvor de bine, de idei generoase care este Coroana! Trăiască Regele! Suntem alături de ASR Principesa Moștenitoare !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53860779
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate