Susţinătorii Fundaţiei Principesa Margareta a României la Palatul Elisabeta

Miercuri, 15 iunie 2016, Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a primit la ceai, la Palatul Elisabeta, membrii Consiliului de Administraţie al Fundaţiei Vodafone România.

Cu această ocazie, au fost trecute în revistă programele sociale şi educaţionale derulate de Fundaţia Principesa Margareta a României în parteneriat cu Fundaţia Vodafone, precum Fondul Special pentru Copii, Tinere Talente şi Telefonul Vârstnicului.

Au luat parte doamna Irina-Margareta Nistor, Preşedintele Onorific al Consiliului de Administraţie, doamna Angela Galeța, Directorul Fundaţiei Vodafone România, doamna Condelina Kilikidis, membru în Consiliul de Administratie, precum şi doamna Georgiana Iliescu, Senior Project Manager în cadrul Fundaţiei, alături de domnul Mugurel Mărgărit Enescu, directorul executiv al Fundaţiei Principesa Margareta a României şi doamna Ioana Petrea, directorul departamentului de Fundraising şi Comunicare al Fundaţiei.

În cadrul întâlnirii, Fundaţia Principesa Margareta a României a acordat Diploma de Sponsor Platinum Fundaţiei Vodafone România pentru sprijinul acordat constant în decursul ultimilor ani de colaborare.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu 

2 comentarii

  1. ionela stanescu says:

    Imagini cu simbolule verii:margaretele!Cat rafinament reise din colajul prezentat!Oricare dintr noi s-ar simti onorat intr-oasemenea ambianta!

  2. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    MULTE REUSITE IN CONTINUARE FUNDATIEI “PRINCIPESA MARGARETA A ROMANIEI” !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53917132
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate