Scrisoare către Rege

 

Majestate, nu știu dacă o să puteți citi mesajul meu, dar simt nevoia să vă scriu, deoarece în sufletul meu există un loc special pentru Majestatea Voastră.

În primul rând, datorită Majestății Voastre eu am putut să mă nasc, și asta pentru că ați salvat-o pe bunica mea, Maria Mazilu (eu i-am spus Mamina) care a fost între studenții arestați pe care i-ați salvat de la moarte.

Vreau să vă doresc din tot sufletul multă sănătate și putere să treceți peste momentele grele. Cred că ați obosit mai ales când ați văzut atâția ani cum la toată dragostea și devotamentul pe care le-ați arătat față de România și poporul român răspunsul nu a fost cel așteptat. Aici este un paradox pentru că de fapt noi, oamenii obișnuiți, am tot încercat să va arătăm că vă iubim și că ne dorim să ne conduceți și să ne ajutați să ieșim din răul și răutatea cu care au vrut să ne învețe să trăim cei care ne-au “condus” imediat după revoluție.

Sunt absolut convinsă că altfel se scria istoria dacă în ’90 românii ar fi fost lăsați să-și cunoască istoria. Așa ar fi știut mult mai mulți ce loc și ce merite nemaipomenite are Familia Regală în istoria României și cu siguranță și-ar fi dat seama că încă poate să facă multe lucruri bune pentru noi. Din păcate nu a fost așa și totuși Majestatea Voastră a ajutat în continuare România și pe români după ’90 mult mai mult decât toți politicienii la un loc și asta fără ca ziarele și televiziunile să spună ceva despre aceste acțiuni.

Am scris toate aceste lucruri ca să vedeți că nu sunteți singur și, chiar dacă oamenii pe care nu i-a interesat soarta României ci doar afacerile lor și câștigul rapid și cu orice preț nu au vrut să știm ce ați făcut pentru noi și pentru România, mulți dintre noi au știut adevărul și continuat să spere că vor avea drept conducător un om care iubește România și pe români, pentru că atunci când iubești pe cineva, vrei să-i fie bine și să fie fericit, așa cum v-ați dorit întotdeauna pentru România și români.

Vă doresc din nou multă putere și sănătate și vă doresc ca de 10 Mai la Peleș să puteți veni și sunt sigură că toată dragostea și energia pozitivă pe care o să v-o transmită toți oamenii care vor fi acolo să vă vadă (sper să fiu și eu) vă vor ajuta.

Vă păstrez în sufletul meu și mă rog pentru sănătatea Majestății Voastre!

“Nihil Sine Deo”!

Irina Ciungu, 7 martie 2016

 

13 comentarii

  1. horia tiganus says:

    Majestatea Sa Regele Mihai l, iata, domneste… peste vrutele noastre si nevrutele altora. Copiii mei sunt crescuti cu exemplul Majestatii Sale, se roaga pentru El asa cum o fac pentru Tara. Asta e ce ne lasa Regele, o Tara intregita cu lumina demnitatii aninata de sufletul nostru ai de nadejdea in Dumnezeu.
    … are cineva curajul sa treaca peste Crezul acesta ?

  2. Foarte emoționant! Sunt fericită ca suntem mulți alături de majestățile voastre! Să ne trăiți ! Nu ne lăsați ! Va rog respectuos din toată inima luptați ca întotdeauna! Dumnezeu să va aibă în pază! Să ne trăiți majestate!

  3. Stela Barbur says:

    Frumoase şi emoţionante cuvinte, până la lacrimi, este exact scrisoarea deschisă pe care aş fi vrut sau am fi vrut s-o scriem fiecare român adevărat şi care gândeşte cât de cât şi nu a putut fi ademenit şi îndoctrinat de comunişti niciodată. Trăiască Regele, trăiască Monarhia, ultima noastră speranţă !

  4. Liana Denisa says:

    Sanatate multa! Va iubesc!

  5. Imi doresc ca toti copiii Romaniei sa stie adevarul despre Casa Regala a Romaniei si implicit despre MS Regele Mihai I al Romaniei, asa cum l-ai aflat,tu, Irina. Tot respectul pentru bunica ta si pentru toti cei care au suferit si sufera in continuare opresiuni din partea unui regim care a adus numai nenorocire de la instalarea ilegala, acum aproape 69 de ani. Am avut onoarea sa-i cunosc pe cativa dintre supravietuitorii Manifestatiei anticomuniste din noiembrie 1945, la un eveniment dedicat implinirii a 70 de ani de la aceasta teribila intamplare ( 10.11.2015 ) si recunosc ca amintirile lor, povestile pe care le-au trait, m-au emotionat intr-asa masura c-am plans. Am plans pentru tineretea lor spulberata si pentru batranetea lor traita precum o pasare in colivia atator nedreptati generata de aceasta hidra rosie, numita comunism. Am trait un sentiment de neputinta in fata sortii ascultandu-i pe acesti eroi, fiindca au fost si raman eroi ai neamului romanesc. Din punctul meu de vedere, MS Regele Mihai I al Romaniei, el insusi o victima-supravietuitor al acelor vremuri de groaza, RAMANE UN INVINGATOR SI UN LUPTATOR NEOBOSIT. Sunt sigura va va trece cu bine peste problemele de sanatate si va trai sa vada ADEVARUL ISTORIC RESTABILIT PRIN REINSTAURAREA MONARHIEI, ASA CUM E VOIA LUI DUMNEZEU.
    Traiasca Casa Regala a Romaniei!
    Traiasca Regele!

  6. FLOREA CORNELIA says:

    Majestate, din suflet va doresc sa aveti toata sanatatea din lume ! Dumnezeu sa va poarte e grija si sa va insanatoseasca grabnic ! Romanii va iubesc !

  7. Ion Popescu says:

    Tuturor celor care au comentat această postare aș dori să le spun că nu sunt singuri. Mii de oameni gândesc și simt ca ei: http://www.familiaregala.ro/mesaje

  8. Mesaje pe Facebook pentru scrisoarea Irinei says:

    Talpiga Aurora Multa sanatate, Majestate!
    #
    Jitianu Stefan Autorul scrisorii este un autentic reprezentant al Poporului care-l iubește pe Regele Nostru și este recunoscător Monarhiei care a ctitorit România Modernă ! Trăiască Casa Regală a României unica soluție alături de CREDINȚĂ pentru o Românie Demnă ! Însănătoșire grabnică Rege drag ! Nihil Sine Deo !
    #
    Borbely Karoly Majestate va iubim!!!
    #
    Stela Barbur Frumoase şi emoţionante cuvinte, până la lacrimi, este exact scrisoarea deschisă pe care aş fi vrut sau am fi vrut s-o scriem fiecare român adevărat şi care gândeşte cât de cât şi nu a putut fi ademenit şi îndoctrinat de comunişti niciodată. Trăiască Regele, trăiască Monarhia, ultima noastră speranţă !
    #
    Rusu Virginica multa multa sanatate regelui
    #
    Antonia Kain Sanatate Maiestate! Sunteti simbolul demnitatii si identitatii nationale!
    #
    Gabi Moraru Sanatate Maiestate !!
    #
    Doana Ninel Sanatate multa , Maria Ta! Sa nu ne parasesti Maria Ta, pentru ca esti ultima nadejde a noastra…
    #
    Viluta Albert SANATATE REGELUI NOSTRU MINUNAT !!!
    #
    Antoanella Mocanu Multa sanatate Majestate! Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va dea viata lunga!
    #
    Adriana Verma Sanatate si sa ne traiti, Majestate!
    #
    Simona Morarescu Primiti Majestate, urarile mele umile de sanatate si putere. Va respect ca pe o persoana draga inimii mele pentru ca ne-ati aratat ca sunteti persoana care iubiti cu adevarat acest popor din care faceti parte. Va multumesc pentru tot ce ati fost si sunteti !
    #
    Dia Moldovan Sanatate si sa ne traiti, Majestate! heart emoticon Multumim Irina!
    #
    Eliseliza Rus TRAIASCA REGELE !!!
    #
    Ciuche Olga Sanatate Majestate.
    #
    Ruxandra Margineanu Familia mea v-a vizitat la Versoix in vremea exilului dumneavoastra. Ei mi-au transmis cea mai vie imagine a unei persoane modeste, dar care nu a uitat niciodata de poporul si tara careia ii apartine. Sa aveti ani multi sanatosi si plini de iubirea pe care ati transmis-o mereu catre noi.
    #
    Etelka Balogh Majestate! Va doresc insanatosire grabnica din tot sufletul!
    #
    Radu Alexandru “Iar Tu, Doamne, să nu depărtezi îndurările Tale de la mine, mila Ta şi adevărul Tău pururea să mă sprijinească.”- TRAIASCA REGELE!!!
    #
    Mioara Dobre Traiasca Regele!!!
    #
    Nechifor Romica Long live the king!
    #
    Mariana Dumitru Toate gîndurile bune Majestate!
    #
    Vali Lachnith Multa sanatate sa ii dea Dumnezeu!
    #
    Gabi Hromei Multa sanatate Majestate.
    #
    Adriana Manolache Scrisoarea Irinei descrie exact sentimentele mele față de rege și ceea ce reprezintă Maiestatea sa pentru poporul român. Multă sănătate vă doresc din toată inima. Trăiască Regele!
    #
    Flory Alexandru Sanatate Majestate! Ne rugam la bunul Dumnezeu sa va de-a sanatate!
    #
    Ani Iraida Dinu-Pasare Multă sanatate, Majestate! Va iubim!
    #
    Maria Magdalena Murariu Multa sanatate regelui!
    #
    Utu Cristea Doamne ajutăl pe Regele Mihai și dai sănătate!
    #
    Doina Dela Ajuta DOAMNE Romania , tarisoara ns care mereu a fost tradata de cei care chipurile ne-au vrut binele. Apara-l DOAMNE pe REGELE nostru , mai lasa-l printre noi , avem nevoie sa stim ca ne mai iubeste si pe noi cineva!
    #
    Ioji Gutu Daca mi ar cere viata as da o .pentru Regele Romanilor
    Traiasa Regele .
    #
    Carmen Ardelean Demnitate,onoare ,iubire de patrie si de popor.In jumatate de secol de existenta nu am trait aceste sentimente,decat de laMajestatea sa ,regele Mihai!
    #
    Liliana Tanascu Si daca nu stii adevarul, ce om sa fii sa nu vezi cata iubire, demnitate, noblete, credinta salasuluiesc in Majestatea Sa si in toti membrii Familiei Regale si sa nu ti-i doresti in prim planul tarii noastre, ca un model demn de urmat?!
    #
    Antohi Marta Multumim oficialilor Casei Regale pentru informatiile despre sanatatea Majestatilor Lor . Apreciem straduinta si bunavointa .
    #
    Aurelia Si Mircea Crisan SUBSCRIU LA ACEASTA SCRISOARE, DORINDU-VA LA MULTI ANI!! SI MULA SANATATE!
    #
    Georgeta Ganea Vâ iubim Mjestate! Vâ așteptâm in țarâ!Sunteți Regele nostru ! Il rugâm pe Dumnezeu sâ va dea vindecare și putere!

  9. Anca Condoros says:

    Doresc Majestatii Sale multa sanatate si putere de refacere. Familia Regala a fost mereu un exemplu demn de urmat, un exemplu de demnitate si verticalitate, de urmat de noi toti. De mica am fost învățată ca inseamna Coroana si cine si ce reprezintă Regele. Ma bucur ca suntem tot mai mulți in aceasta Românie frumoasa care nebiubim Regele si ne rugam pentru sănătatea Majestatii Sale. Sanatate si Regina Ana, sa Va tina Dumnezeu sănătoși cât mai mulți ani!

  10. Bună ziua,
    Am depus la Parlament petiţia pentru votarea PL Coroana pe stema României.
    (Ne) Rugăm la mai mare… e nevoie de un pic de acţiune
    https://www.facebook.com/afi1domn/photos/a.300487813392133.69687.300478163393098/946282562145985/?type=3&theater

    Conţinutul petiţiei este
    http://www.petitieonline.com/coroana_pe_stema_ro
    – votaţi şi distribuiţi dacă vreţi Independenţa pe stema României

  11. Radu R. says:

    Suntem alături de Majestatea Voastră, în rugăciune întotdeauna, mai ales în aceste momente de încercare. Pentru cei care știu sa Va precieze, cu siguranță sunteți un model care ati luat viata în piept din frageda vârstă și ati știut sa faceți fata confruntărilor, mai ales când ele au venit din interior. Pentru noi cei tineri, sunteți un erou al neamului romanesc și sunteți persoana care a exprimat cel mai adânc durerea poporului în anii comunismului, asa cum a fost ea. Dar și după aceasta ne am bucurat și ne am regăsit alături de Majestatea Voastră. Pe măsură noastră, încercăm să vă urmam virtutea bărbăției și sa știm din pilda Voastră a fi morali. Suntem convinsi ca Majestatea Voastră alaturi de Alteta Sa Regală, Principesa Margareta aveți răspunsurile cele mai bune pentru zilele tumultoase de azi și ati mai salva tara care zi de zi, își pierde demnitatea prin tot felul de josnicii.

    Cum se petrece în Rusia zilelor de azi, unde simboluri comuniste au mai rămas încă în picioare în toată splendoarea, pentru cei care încă mai cred în comunism, dar se spera ca vor fi și ele îndepărtate cu timpul, odată cu conștientizarea poporului la ce a însemnat adevăratul comunism și Sfintele Cruci vor din nou puse pe vârful bisericilor în locul stelei comuniste, tot asa si in România oamenii care au mai rămas încă cu simboluri comuniste în sufletul lor, după ce vor conștientiza care a fost adevărată fata a comunismului și falsa democrație ce ni s a pus pe tava, se vor reîntoarce la adevărata conducere de care este nevoie în România, și anume Monarhia constituțională.

    Și astfel, Coroana va fi din nou ancorata pe drapel, iar romanii vor avea în cine crede, pentru ca Monarhia este cea care a scris cea mai frumoasa pagina de istorie și este singura capabila sa scrie din nou istorie care, indiferent de ce schimbări se vor mai produce ulterior, va rămâne scrisa în conștiința noastră națională.

    După credință în Dumnezeu este credința în Coroana. Trăiască Regele!

  12. Liana Popa says:

    Majestatea Sa a fost eroul copilariei , adolescentei si maturitatii mele. Am fost crescuta in dragostea fata de Rege inca din timpurile cand tatal meu imi povestea despre Majestatea Sa cu o voce scazuta si nu aveam voie sa spun nimanui ceea ce stiam.
    Majestate, sunteti singurul Om care ne-a iubit mult, mereu si neconditionat. Dumnezeu sa va dea sanatate.
    Va asteptam acasa.

  13. Angelica Ghita says:

    Majestate, dorim sa Fiti invingator asa cum Ati fost intotdeauna! Noi, romanii, n-am avut puterea necesara si armele adecvate in a izbandii sa Va sustinem atunci cand trebuia! Luptati acum pentru Inaltimea Voastra, asa cum Ati luptat pentru noi si tara noastra! Bunul Dumnezeu sa Va intareasca!
    Cu plecaciune!
    A.Ghita

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53711368
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate