Minoritatea rroma

MINORITATEA RROMA ÎN ROMÂNIA SI ÎN SUD-ESTUL EUROPEI

de Principele Radu al României

Doamnelor si domnilor,

Este, într-adevar, o placere si un privilegiu sa fiu astazi aici.

Ca român, consider ca este un privilegiu sa ma adresez domniilor-voastre, fiindca tara mea înca mai plateste consecintele a patruzeci de ani de izolare, si de dictatura care a facut România iesita din comun, chiar si înauntrul blocului comunist.  Si mai platim si consecintele unor alti zece ani în care, nici tara noastra, nici regiunea, nici continentul nu au stiut prea bine ce sa faca din “minoritatea din spatele cortinei de fier” a continentului.

Ca membru al familiei regale, este o placere sa fiu cu domniile-voastre astazi, fiindca asum o pozitie iesita din comun si surprinzatoare, aceea de a reprezenta si pe regele Mihai si autoritatile unei tari care nu este o monarhie.  Dar acesta este numai în aparenta un paradox.  De fapt, este un semn de maturitate a democratiei românesti, un semn de curaj, de clarviziune si de creativitate al oamenilor politici români de astazi, si al societatii românesti, ca întreg.

În fine, sunt în mod special bucuros sa ma adresez voua ca sud-est european, fiindca ceea ce se iveste în acest fascinant proces de re-unificare europeana este alcatuit nu numai din chestiuni exceptional de importante, numeroase încercari cruciale, dar si lipsa de comunicare, frustrare, necunoastere si superficialitate.

Chestiunea rroma nu este, prin urmare, singura care trebuie sa fie mai bine cunoscuta si înteleasa.  Astfel ar trebui sa fie întreaga regiune în care aceasta minoritate traieste, daca vrem într-adevar sa construim o Europa unita.  Fiindca largirea Uniunii Europene nu înseamna numai extinderea teritoriului si o binevoitoare tolerare a unei culturi si civilizatii straine, ci o reunificare în termeni geografici, istorici si culturali.

Acelasi lucru este aolicabil si minoritatii rroma:  rezolvarea acestei probleme cere o mai buna cunoastere a subiectului, eliminarea a ceea ce e prost perceput si, mai presus de orice, acceptarea în mintea noastra ca aceasta realitate este inevitabila, ca ea nu este un subiect politic stânjenitor, ci un fapt al continentului.  Existenta minoritatii rroma nu trebuie vazuta ca o complicatie in plus adusa de procesul de largire al Uniunii Europene si, în nici un caz, ca un alt pret pe care trebuie sa-l platim pentru topirea cortinei de fier.

În ultimele luni, datorita calatoriilor mele numeroase, am realizat cât de diferit se vad lucrurile din diverse puncte de pe glob.  Am înteles ca geografia joaca, în sistemul international, un rol mult mai mare decât eram tentatI sa credem la sfârsitul secolului trecut.

Asadar, acest magic prefix “geo”, pe care îl atasam astazi cu usurinta la orice (politica, strategie, cultura) este departe de a-si fi epuizat resursele.  El ar mai putea fi atasat, ca o pereche de ochelari de vedere în fata ochilor multor altor stiinte sau preocupari umane.  Ar fi, poate, folositor, sa vorbim alta data, la Chatham House, despre subiecte surprinzatoare, cum ar fi “geopatriotism” sau “geostrategia disimularii.”

Daca acceptam ca sud-estul Europei este un subiect paradoxal, ar trebui sa facem la fel despre minoritatea rroma.  Nu numai ca cele doua subiecte sunt situate în aceeasi arie geografica, dar existenta amândurora afecteaza acelasi centru nervos al creierului vest european.

Calatorind aproape în fiecare saptamâna catre un alt oras al Europei, pot sa vad cum lucrurile arata diferit vazute de la Varsovia, Bucuresti, Lisabona, Londra, Paris, Sofia, Dublin sau Roma.  Aceasta diversitate de puncte de vedere, mentalitatI, ignoranta, culturi, prejudecatI, interese, nu este numai o comoara.  Este si o problema.  Si ea priveste si sud-estul Europei, si , minoritatea rroma.

Am spus câteva rânduri mai devreme ca sud-estul Europei, ca si minoritatea rroma, sunt doua subiecte paradoxale.  Ar fi întelept sa nu evitam sau sa dispretuim acest paradox, ci sa-l explicam.

Poate ca va amintiti de faimosul dramaturg italian al secolului al XX-lea, Luigi Pirandello.  În scrierile sale, Pirandello analiza fiinta umana în jurul a trei “puncte”: asa cum este, asa cum pare, asa cum vrem sa fim.  Nu pot sa ma împiedic sa ma gândesc cât de relevanta este aceasta împartire pentru cele doua chestiuni:  Europa de est si minoritatea rroma.

Karl von Clausewitz spunea ca razboiul are întotdeauna o dezvoltare neprevazuta, exact ca un pendul suspendat între trei magneti egali, situati la o distanta egala fata de pendul:  în ciuda fortelor fizice efale dezvoltate de magnetI, pendulul se misca neprevazut.

Dupa parerea mea, neprevazutul chestiunii rroma se înconjura de urmatorii trei “magneti”:

Faptele legate de minoritatea rroma (istorie si realitate astazi), corespunzând cu “asa cum este” al lui Pirandello.
Stereotipurile si imaginile create în jurul romilor, corespunzând cu “asa cum pare” al lui Pirandello.
Felul în care romii se vad ei însisi, corespunzând cu “asa cum vrem sa fim” al lui Pirandello.

Se poate observa usor ca cei “trei magneti” se pot aplica chestiunilor legate de populatiile din Balcani, chestiunilor legate de tarile candidate la UE din centrul si sud-estul Europei si, de ce nu?, oricaror chestiuni legate de cooperare, integrare sau globalizare.

“Asa cum vrem sa fim”

Am invitat la Palatul Elisabeta, resedinta noastra din Bucuresti, pe un tânar domn, apartinând minoritatii rroma, membru al Parlamentului României, si l-am rugat sa-mi spuna ceea ce ar vrea el sa va spun eu domniilor voastre.

Deputatul român mi-a spus ca poporul rroma este enigmatic.  Asta suna frumos si romantic.  Dar s-ar putea sa fie mai mult decât atât:  s-ar putea sa fie o realitate care ar merita sa fie analizata.  El a continuat spunându-mi ca poporul rroma este enigmatic si pentru el însusi.  Aceasta suna mai complicat politic si filosofic.

Mi-a mai spus ca acest popor enigmatic pentru el însusi are o mie trei sute de ani, reusind sa supravietuiasca fara limba scrisa.  Aceasta este o caracteristica importanta, care face ca rromii sa fie diferiti de aproape oricare alt popor de pe pamânt.  Mi-a mai spus ca rromii comunica prin suflet si sânge (temperament) mai mult decât prin cuvinte, si ca aceasta îi face sa nu-si poata ascunde identitatea, oricât de inteligenti sau de educati ar fi.  Se poate observa ca musafirul meu punea educatia în opozitie cu sinceritatea.

Tânarul deputat român se considera apartinând unui mare popor, o viziune despre rromi pe care o împartasea si lordul Menuhin.  Yehudi Menuhin spunea ca omenirea datoreaza tiganilor si evreilor ultimele doua milenii de creativitate în muzica.

Pentru rromi, cel mai pretios dar de la Dumnezeu este Pamântul.  Aceasta afirmatie este mai usor de înteles în Balcani si in Centrul Europei decât în Europa de vest.  Si aceasta pentru ca în tarile din regiunea noastra, semnificatia pamântului si a existentei lui Dumnezeu este mai simpla si mai lipsita de prejudecatI decât este în vestul european.
Pamântul este un dar, cel mai de pret, dar pamântul este de asemenea o sursa de libertate care-tI da dreptul sa îl traversezi în lung si în lat, ca o expresie a libertatii.  Rromii tinutI intr-un teritoriu dat, înseamna fiinte încarcerate.

Dumnezeu a dat oamenilor pamântul ca un dar, împreuna cu libertatea de a se misca.  Dumnezeu nu a fixat frontiere.  Omul a trasat limite si obstacole.  Straiele colorate purtate de rromi ilustreaza personalitatea lor, dorinta lor de libertate, spune musafirul meu.  Rromii dau o importanta cu totul particulara lui Dumnezeu, Femeii si Copilului.  Ce are importanta pentru ei nu este valoarea pamântului sau a aurului, ci cultul fundamental al familiei (care trebuie sa fie numeroasa din principiu) si ideea de planning familial îi supara foarte mult.  Ei gasesc o placere sublima în a se întâlni cu întreaga familie, cu toti numerosii ei membri.

Tânarul meu interlocutor mi-a reamintit ca rromii au fost eliberatI din sclavie în a doua jumatate a secolului al XIX-lea si ca de atunci,nimeni pe acest pamânt nu s-a gândit la o strategie de a da vietii lor un scop, un loc, o mâna de ajutor.  Pâna la jumatatea secolului al XX-lea au fost subiectii unor practici de exterminare.  As putea adauga ca aceste practici au culminat cu holocaustul sau, cum rromii numesc în limba lor aceasta atrocitate, “porjamos.”

În ce priveste populatia rroma din România, ei au fost subiectii unui fenomen de segregare între 1950 si 1989, apoi de marginalizare sociala, între 1990 si 2000.  Totusi, ultimii zece ani au adus o îmbunatatire potentiala, fiind recunoscuti oficial ca minoritate în România.

Dar, tot în aceasta perioada, rromii au coborât în majoritatea lor sub nivelul saraciei.  Dupa parerea invitatului meu, vestul ar trebui sa înteleaga motivele pentru care ei se comporta asa cum se comporta.  Mai mult, tânarul membru al parlamentului român mi-a spus ca nu trebuie sa cerem rromilor ceea ce ei nu au cum sa dea.  El crede ca europa nu le-a dat nimic timp de 1300 de ani.  Si ca, în conformitate cu învataturile lor, cineva trebuie sa dea si apoi sa ceara.

Am întrebat de ce, în opinia lui, poporul rrom a colindat pamântul pentru 1300 de ani si nu a dezvoltat niciodata limba scrisa.  El mi-a raspuns ca din cauza lipsei de organizare armata.  Am întrebat de ce nu au avut organizare armata.  Mi-a raspuns ca legatura de baza a membrilor acestui popor este credinta, iar Dumnezeu nu a creat nici o armata.  În al doilea rând, castele erau formele lor de organizare sociala, si ca acestea nu au provocat niciodata conflicte în afara castei respective.  În acelasi timp, STABOR (întâlnirile publice pentru reconciliere) nu judecau oamenii, ci îi puneau împreuna.  O astfel de institutie este capabila sa evite conflicte, sa sublinieze cu întelepciune ca ceea ce s-a întâmplat nu poate fi întors si sa previna conflictele, facând armata inutila.

Am continuat prin a discuta de ce rromii nu sunt integrati în România.  Mi-a spus ca principala cauza este saracia.  A doua: educatia (ei au fost fortatI la o educatie pe care nu au vrut-o, în timpul regimului comunist).  Solutia lui la sistemul de educatie al statului este:  diferite forme neguvernamentale de integrare, care sa respecte identitatea si valorile lor, atragându-i astfel încât sa nu se simta discriminati sau presati.  Ce alimenteaza discriminarea?, am întrebat eu.  El mi-a dat trei raspunsuri:  prejudecatile si stereotipurile majoritatii, delicventa rromilor însisi si atitudinea lor de zi cu zi, care deranjeaza pe ceilalti prin extravaganta ei.

“Asa cum este”

Prima documentare istorica atestând existenta comunitatii rromilor apare în anul 1068, în timpul imperiului bizantin.

Rromii au primit diverse nume de la diferitele popoare cu care au avut contacte: “arami” (armean, pagân), “faraontseg” (gloata), “bohemien” (din Boemia), “tartares” (tatar), “gypsy” (egiptean), “saracin” (arab), “athinganoi” (tigan).  Au fost câteva teorii divergente privind locul lor de origine.  Unii experti au crezut ca rromii vin din Egipt, în special din cauza culorii mai închise a pielii lor.  Astzi, însa, exista aproape un consens fata de opinia ca ei îsi au originea în nord-vestul Indiei, în provincia Punjab.  Este sigur ca migratia rromilor cate Europa, ca si a altor grupuri etnice a fost gradata, cu opriri în Grecia, Bulgaria, Serbia, România.  Cuvântul “rrom”, de la grecescul romaios, nume dat locuitorilor imperiului roman, iar dupa crestinizare, pâna la caderea imperiului, crestinior din Bizant, împreuna cu “sinto”, rromii din aria germanica si “kalo”, rromii din aria hispanica, definesc o comunitate etnica transfrontaliera, cu o limba si o cultura distincte.

Nu au existat studii românesti despre rromi înainte de 1837, când universitatea din Berlin a cerut savantului si politicianului moldovean Mihail Kogalniceanu, sa scrie un studiu despre ei.  Lapidare, sursele confirma indiferenta elitei românesti fata de destinul robilor.  Despre rromii din România exista numeroase consemnari ale calatorilor straini.  În schimb, ei sunt atestati, sub aspect juridic si social, doar ca robi domnesti, mânastiresti sau boieresti, înca din primele documente ale cancelariilor Tarilor Române (3 octombrie 1385).  Timp de câteva secole, rromii vor suporta în Tarile Române un tratament similar cu institutia sclaviei din Imperiul Bizantin.

GrupatI pe tinuturi, coordonati de “bulucbasi”, subordonati hatmanului sau vornicului de tigani, dupa legile tarii, rromii erau considerati în sfera bunurilor miscatoare, vânduti ori daruiti, servind si ca unitate de schimb.  Se putea vinde chiar o “jumatate” de rob, adica jumatate din numarul copiilor care i s-ar fi cuvenit unuia dintre soti.

Colapsul sistemului feudal avea sa determine si in România moderna abolirea scaviei tiganilor:  în Moldova la 1844 robii domnesti si mânastiresti, la 1855, robii boieresti;  în Muntenia, la 1847 robii domnesti si mânastiresti, la 1856, robii boieresti.  Chiar daca robia a fost desfiintata, programul reformist al pasoptistilor si al guvernelor care au urmat nu a cuprins si chestiunea emanciparii, a integrarii sociale a rromilor.  Daca î n timp, statutul taranului român a fost îmbunatatit sistematic, pentru rromi, dupa dezrobirea juridica din 1856, absenta unei elite care sa le reprezinte interesele, a dus la revenirea la situatia anterioara.  Dupa abolirea sclaviei, multi dintre ei s-au întors la locurile de sclavie, oferindu-se singuri spre vânzare.

Pentru a supravietui, cei mai multi rromi au fost constrânsi sa se separe de majoritate si sa dezvolte o “cultura a saraciei” si o “cultura a rusinii”, excluderea sociala a tiganilor a creat, în timp, un important decalaj socio-cultural între populatIa majoritara si comunitatea rromilor.  Inceercari de organizare s-au facut în perioada de dupa dezrobire, încercându-se structurarea pe bresle, dar industrializarea începutului de secol XX, a facut inutil acest demers.

În perioada interbelica se constata o oarecare îmbunatatire a situatiei rromilor, îndeosebi între 1934 si 1939 când, sub patronajul unor institutii si personalitati ale vremii, Societatea generala a rromilor a editat reviste proprii, carti, a avut 784.793 cotizanti si, în general, a militat pentru drepturile etniei.

Deceniul al patrulea al secolului trecut avea sa fie, însa, cumplit pentru foarte multi tigani.  În noiembrie 1940, Ministerul de Interne, la recomandarea Ministerului Sanatatii, interzisese tiganilor „nomazi” deplasarea, pe motivul ca transmit tifos.  Anul urmator, un recensamânt secret recenza 208.700 tigani, despre care se spunea ca ar contamina „rasa româneasca”. Un decret din 1942 trasa liniile spolierii si desemna criteriile de deportare pentru tigani.  S-a început prin confiscarea bunurilor, prin Centrul national de romanizare.  Apoi s-au rationalizat alimentele, iar tiganii „amorali” au fost expediati la munci publice in Transnistria.  Tiganii „nomazi” au fost primii atinsi de persecutii. Presedintele Consiliulu de Ministri a ordonat deportarea lor in Transnistria pe satre. O alta categorie, „semi-nomazii”, au fost si ei selectati pentru deportare.  La 11 august, inspectoratul general scria ministrului de interne ca deportarea rromilor nomazi, decretata la 1 mai, era aproape terminata, prin faptul ca 84% dintre ei ajunsesera în Transnistria. Au urmat rromii „sedentari”. Unul din criteriile de deportare era absenta bunurilor, dar proprietatea unui teren sau a unei case nu i-a putut scapa pe multi de deportare. Evacuarea a început la 12 septembrie 1942. În opt zile, 30.176 de rromi sedentari au fost dusi în Transnistria.  Comisia romana pentru victimele Holocaustului a estimat ca aproape 36.000 tigani au fi murit în Transnistria, dar alte estimari propun o cifra cu mult mai mare.

Pâna prin anii ’60, egalitarismul perioadei comuniste a permis rromilor reprezentari identice minimale (muzica în limba rromani, carti, etc.), un relativ acces egal la resurse si servicii sociale, fapt care a dus la o îmbunatatire semnificativa a status-ului lor socio-economic. Mobilitatea sociala a creat premizele constituirii unei elite care, pe de o parte era integrata culturii majoritare, pe de alta parte reprezenta, tacit, modele de referinta pentru etnia rroma. Din punct de vedere cultural si social, rromii erau considerati o „subcultura” parazitara, un grup social marginal.

În ultima decada a perioadei comuniste în Romania, rromii “au beneficiat” de pactul dintre România si Republica Federala Germania. Începând cu anii ’80, germanii puteau emigra în RFG, dar statul german platea taxa pentru fiecare barbat, femeie sau copil emigrat, întelegere cunoscuta sub numele de “vânzarea sasilor”.  Statul a confiscat casele sasilor si i-a încurajat pe rromi sa se mute în ele.

Dupa colapsul economic din anii ’80, excluderea rromilor de pe piata muncii s-a generalizat si s-a adâncit ruptura dintre populatia majoritara si rromi, fapte ce au dus la proliferarea manifestarilor rasiale.

La scurta vreme dupa rasturnarea regimului dictaturii comuniste, rromii au fost recunoscuti ca minoritate nationala. Desi acest lucru a presupus câstigarea unor drepturi politice si civile, deterioarea situatiei lor economice si sociale a continuat. Tranzitia înspre economia de piata i-a afectat foarte mult, întrucât lipsa fortei de munca calificate a dus la o rata ridicata a somajului în rândul populatiei rrome.

Diferite comunitati de rromi ( circa 40 existente) au infiintat numeroase fromatiuni politice si organizatii civice. La 25 aprilie 2000, Guvernul român a aprobat o Strategie nationala de îmbunatatire a situatiei rromilor, un program de zece ani care îsi propune ridicarea nivelului social si economic al rromilor si integrarea lor în societate.

Consilierul meu a vizitat o comunitate rroma în afara unei localitati din centrul României.  El a descoperit un univers pentru a carui descriere cuvintele “ghetou” sau “marginalizare” pareau reci si nesemnificative.  Casele sunt facute din pamânt si sunt acoperite cu cartoane groase sau bucati de lemn, tinute drept acoperis de câte doi bolovani legati cu sârma, peste vârful casei.

Fiecare dintre capii de familie a vrut sa arate vizitatorilor cât de rau o duce.  Aflati la marginea cetatii, acesti oameni spun ca îsi doresc câteva lucruri:  un loc de munca pentru fiecare dintre cei capabili sa munceasca, daca nu – doar pentru capul familiei, o locuinta decenta, educatie si hrana pentru copii. Nu stiu cine sunt, nu-si cunosc istoria, nu-i intereseaza ca au fost sclavi sute de ani, nu mai practica nici o meserie traditionala, nu stiu de ce trebuie sa voteze, o data la patru ani. Talentul lor nu se mai evidentiaza în dans sau muzica, acrobatie sau vrajitorie ci în arta de a supravietui.  În anul 2003, asa arata o buna parte din comunitatea rromilor, peste tot în Europa Centrala si de Est, si nu numai.

Realitatea cruda nu a conturat, însa, doar dorinte frumoase în mintea lor. Multi dintre ei vor sa-si procure bunuri cât mai usor cu putinta, pe seama societatii.  Este demn de semnalat prezenta, la unii indivizi sau la unele comunitatI, a unei subculturi a feloniei, a delictului minor, tentatia de a încalca legea, de a disimula, de a se adapta si parazita.

“Asa cum pare”

In cartea sa,”Lupta pentru controlul identitatii”, Ian Hancock vorbeste despre stereotipuri si prejudecatI privitoare la rromi.  El pretinde ca exista numai o vaga întelegere a identitatii rroma printre ne-rroma.  Aceasta lipsa de întelegere, scrie el, este datorata unei combinatii de diferite motive:  fiinta lor asociata cu cucerirea islamica asupra unei parti a lumii crestine; culoarea pielii, a carei nuanta mai închisa este legata de ideea de pacat; faptul ca valorile culturii rroma nu încurajeaza relatia cu ne-rromii si creaza suspiciuni printre cei astfel exclusi; faptul ca rromii nu au teritoriu sau putere economica, politica sau militara; si, desigur, faptul ca sunt tigani, adica lenesi.

Hancock spune de asemenea ca prejudecatile lumii vestice fata de rromi sunt datorate, de asemenea, faptului ca oameni care nu au cunoscut un rrom în persoana niciodata în viata lor, nu ezita sa vorbeasca în detaliu despre cum arata si traiesc rromii.  Imaginea pe care europenii o au este jumatate  negativa si jumatate romantica.  Raspândirea informatiilor false poate trece, uneori, drept întelepciune.  De exemplu, exista o foarte raspândita idee ca rromii urasc apa si spalatul, ceea ce nu este numai inexact, dar se aplica cu brio altor popoare.  Sa nu uitam ca popoare respectabile, membre fondatoare ale Uniunii Europene, nu se spalau în Evul Mediu, de frica sa nu-i îmbolnaveasca atingerea apei.

Cercetatorul român Florin Colceag evoca o legenda tiganeasca menita sa justifice comportamentul lor anti-social:  un soldat roman a ordonat unui fierar tigan sa faca cinci cuie pentru crucificarea lui Isus. Tiganul fierar a înghitit unul dintre cuie spunând ca l-a pierdut si, astfel, lui Isus Hristos nu i-a fost strapunsa inima.  Ca rasplata, El a decis ca rromii au dreptul sacru sa fure de la romani si de la descendentii lor.

O trecere prin diverse studii despre minoritatea rroma releva un numar semnificativ de feluri în care rromii sunt vazuti de ne-rromi:

–Comportamnetul agresiv fata de ceilalti ese adeseori vazut ca un comportament conform cu codurile lor sociale.
–Izolarea se spune ca a forjat în ei sentimentul ca sunt “alesi” sau ca sunt un popor special.
–Rromii se spune ca sunt adaptabili la orice sistem social în functiune.  Chiar daca marea lor majoritae sunt analfabeti, ei sunt adesea descrisi ca având cunostintele necesare pentru a evita justitia si pentru a profita de avantajele legislatiei în vigoare, cum ar fi ajutorul social.
–Conservarea traditiilor lor este o forma de întarire a puterii lor de grup.  Interesul personal si cel de grup sunt într-o strânsa legatura, ajutându-I sa paraziteze orice sistem politic sau social si dezvoltând în ei flexibilitate a gândirii.  Totusi, unii cercetatori vorbesc despre o nativa inteligenta, cu o înalta intuitie muzicala si capabili sa dezvolte mestesug cu un mare nivel de maiestrie.
–Îndemânarea si filosofia oportunitatii în viata le-a dezvoltat capacitatea de a exploata orice ocazii în orice împrejurare.  Se spune ca au o mare capacitate de a se adapta împrejurarilor si de a pastra, în acelasi timp, propria lor perspectiva cosmica.

Steretotipurile si imaginile deformate care descriu, în subconstientul colectiv majoritar, minoritatea rroma sunt produsele generalizarii comportamentului descris mai sus la întregul corpus social. Miturile sunt cele care contribuie la modelarea imaginii unor grupuri care nu se potrivesc modelului social dominant.

Totusi, în aceeasi cultura a modelului social dominant, rromii nu sunt totdeauna (si, mai ales, nu singurii) perceputi în termeni negativi. În proiectia populara, tiganii sunt simbolul libertatii.  Sunt sute de bucati literare, romane sau poezii, ca si un mare numar de cântece, care îi au pe rromi ca subiect.  Si tema este, în majoritatea covârsitoare a cazurilor, libertatea:  libertatea de a nu avea o slujba de la ora 9 la ora 16, libertatea fata de restrictii sexuale, libertatea fata de greutatea de a avea posesiuni materiale, libertatea fata de lege. Necinstea este o caracteristica fundamentala a stereotipului despre rromi;  Isabel Fonseca a spus odata ca:  “Tiganii mint.   Ei mint mult mai mult decât orice alt popor.”

Libertate de a minti sau a minti pentru a fi liber?

Imaginea moderna a rromului este duala:  pe de o parte, imaginea romantica a tiganului ca personaj primitiv, rural, posesor de cal si caruta; pe de alta, imaginea parazitului social, murdar si needucat.  Ambele au însa o constanta: romii ca grup social fara o cultura sau identitate proprie, simbol al nelegiurii si razvratirii. Cei care transmit mesaje catre societate zi de zi, evita, de cele mai multe ori, sa prezinte lucrurile bune, exemplele fericite generate de comunitate.  Comportamentul deviant al vreunui tigan va vinde mai bine ziarele decât initiativa unui profesor care sprijina comunitatea de la care se revendica.

Contrar stereotipului, se estimeaza ca doar 5% din populatia rroma din Europa duce un mod itinerant de viata.

Transmiterea stereotipului a fost facilitata de globalizare acum, la inceputul mileniului III.  Iata câteva exemple legate de cea de-a saptea arta: tiganul apare, invariabil, în productiile hollywoodiene, si nu numai, ca fiind expresia celor doua trasaturi mentionate mai devreme – exotismul si parazitismul.

Filmul “Chocolate” cu Juliette Binoche si Johnny Depp îl arata pe tigan ca fiind romantic, dansând si cântând, inofensiv fata de societatea care il respinge, lovindu-i valorile, umilindu-l.

Felonia este prezentata milioanelor de spectatori în filmul “Snatch”, în care rolul tiganului-lider este jucat de Brad Pitt. Mafie, jocuri de noroc, box ilegal, înselaciune si, din nou, dans si muzica.

Un film, excelent, de altfel, regizat de Emir Kusturica arata romii sârbi de la sudul Dunarii, la fel cu cei din “Chocolate” si din “Snatch”. Aici transpare o mai buna cunoastere a ierarhiei comunitatii, precum si o mai subtila ilustrare a dragostei lor pentru muzica. În rest, gangsteri, trafic cu petrol, prostitutie, razbunari si haos.

Cine poate clarifica situatia romilor? Particularitatile lor fac dificila definirea istorica si deschid drumul prejudecatilor. Istoria i-a învatat pe rromi ca, daca vor fi mai putin în contact cu Gadje , le va fi mai bine.

Ladislaw Brody, parlamentar ceh de origine rroma, spunea ca “suntem împartiti în patru clanuri – muzicieni, mestesugari, oameni de afaceri si hoti.  Hotii sunt cei care ne fac viata dificila. Noi putem sa spunem cine carui clan apartine dupa modalitatea de a vorbi. Dar majoritatea nu poate distinge care este o persoana de treaba si care nu. Poti vedea un tigan îmbracat bine, dar care sa fie ultimul hot. Hotii sunt în minoritate în comunitatea noastra, dar ei formeaza stereotipul aplicat rromilor.”

Istorie, (“asa cum este”), stereotipuri (“asa cum pare”) si subiectivitate (“asa cum vrem sa fim”) sunt cei trei magneti între care întelegerea minoritatii rroma se misca precum un pendul.  Marea Britanie, Franta, România si întreaga Europa va avea de tras  cele mai potrivite concluzii si va avea de adus pendulul într-un punct stabil.

Iata ce spune desre aceasta sociologul român Nicolae Gheorghe:

“Scopul este de a ridica statutul unui membru al comunitatii de la cel de tigan, la cel de rrom. Adica sa se realizeze o schimbare simbolica de la statutul de sclav la acela de egal cu un cetatean într-un stat constitutional cu dreptul de a se identifica ca apartinând minoritatii Roma.  A numi comunitatea Roma si nu gypsy înseamna un prim pas în a schimba prejudecata celorlalti fata de tigani, un prim pas în a întelege talentul si capabilitatile pe care aceasta comunitate le are”.

Adevarata rezolvare a problemei Roma, la nivelul interuman, poate fi apropiata doar prin parasirea paradigmei istorice, prin destructurarea imaginilor reciproce.

In ceea ce priveste Europa unita, pe care noi toti ne straduim s-o construim, consideram ca un succes în împlinirea visului european va aduce cu el multe alte solutii, pe care nu le putem înca întrezari. Desi timpul a aratat ca rromii nu par a se supune constrângerilor sistemice, tot timpul a reliefat ca starea sociala a acestei minoritati tine mult de nivelul de trai general al societatii-gazda. Europa trebuie sa-si continue drumul politic, economic si identitar, dar trebuie sa constientizeze ca exista o problema numita Roma, care nu mai poate fi lasata în penumbra preocuparilor reale, întrucât persistenta în periferic va face recuperarea subiectului foarte putin probabila.

În ultimul deceniu, România a fost adesea, pe buna dreptate, criticata pentru cetatienii ei care aveau activitati sau prezente ilegale în strainatate.  A fost jenant pentru Romiania si a fost jenant pentru tarile occidentale.  Dar, din pacate, aceasta a fost tot ceea ce presa occidentala a inclus despre România. Au fost, de asemenea, momente în care tara mea a fost privita ca o tara în care întreaga populatie iese din guri de canal.  Atunci când sunt în România, tiganii sunt numitI “minoritatea rroma’ si trebuie respectati în conformitate cu legislatia internationala si cu drepturile omului.  Atunci când sunt ilegal într-o tara occidentala, tiganii sunt numiti tigani si trebuie sa plece repede de unde au venit, adica în tara care se pregateste sa devina parte din aceeasi familie din care fac parte cei care trimit pe tigani acasa.  Toate acestea îmi amintesc o poveste româneasca, în care gospodina ascundea gunoiul sub covor.

Am mentionat pe Yehudi Menuhin la începutul acestei prelegeri.

Lordul Menuhin a dovedit întotdeauna o atitudine admirabila privind rromii.  Acest muzician evreu, care nu a ezitat sa cânte un concert la Berlin la câteva luni dupa încheierea celui de-al doilea razboi mondial, Yehudi Menuhin mergea, într-o zi, pe strazile centrale ale Parisului, venind de la o repetitie.  Sub arcadele unei celebre cladiri, el a vazut un tigan cersetor cântând la vioara si primind, în schimb, câtiva banuti în cutia viorii.  Yehudi s-a oprit, si-a scos vioara Stradivarius si a început sa cânte în duo cu cersetorul, sub privirile trecatorilor care nu aveau la ei un bacsis potrivit cu cutia lui Menuhin.

Acest impromptu al lui Yehudi este un exemplu puternic despre cum chestiunea rroma trebuie privita:  cu întelegere, cu responsabilitate, cu adevarata bunavointa, cu rabdare, cu simtul umorului si fara complexe de superioritate.

Dar, desigur, lordul Menuhin nu a fost decât un muzician, iar Europa este o vioara prea mare pentru un singur arcus.

======

Textul de mai sus reprezinta o conferinta pe care am tinut-o, in anul 2003, in trei capitale europene: la Chatham House din Londra, la Institutul Francez de Relatii Internationale IFRI din Paris, la Parlamentul de la Helsinki. De asemenea, conferinta a aparut in publicatiile Radio-ului Europa Libera.