Chipul lui „30 decembrie”: un soldat plângând

Articol de Alexandru Muraru*

În fiecare an, în ziua de 30 decembrie, data la care Regele a fost silit să abdice, fac un exerciţiu de imaginaţie şi meditaţie. La orele 12 – ora la care a avut loc, la Palatul Elisabeta, într-unul din saloanele de la etaj, întâlnirea aceea care a schimbat cursul istoriei României –, răsfoiesc, preţ de câteva minute, albumele de fotografii cu regele. Îmi trec prin faţa ochilor potrete cu regele-copil, cu Mihai maturizat vremelnic, în vizite oficiale alături de tatăl său, în parade şi evenimente oficiale, stânjenit vizibil de postura ingrată de a-l însoţi pe Antonescu, apoi – din nou, după 1944 – imagini cu Mihai flancat de cei care puseseră mâna pe destinul României pentru următorii 50 de ani. În acelaşi timp, încerc să văd viaţa acestui om nu ca o succesiune de momente tragice care au marcat istoria naţiunii şi a familiei sale, cât mai curând să intuiesc modelul de speranţă şi altruism care i-a dat forţa să meargă mai departe, indiferent dacă toate circumstanţele erau aproape mereu defavorabile. Fiecare sfârşit de an este un bilanţ în viaţa fiecăruia şi de aceea personalitatea regelui poate fi o oglindă pentru oricine. Îmi aduc aminte că în facultate, la cursul de filosofie, profesorul ne vorbea despre modul în care unii filosofi percep singurătatea lumii în raport cu universul, o planetă solitară într-un sistem infinit. Şi dădea, în acelaşi timp, exemplul temerarilor spaţiului cosmic, care au avut acest sentiment de teamă, la mii de mile depărtare de Pământ. Cred că foarte bine, atunci când românii au momente de rătăcire, iar sentimentul lispei de speranţă şi al abandonului îi cuprinde, ar trebui să mediteze doar pentru câteva clipe la regele Mihai şi la felul în care acest om a reuşit să treacă peste toate nedreptăţile vieţii, având un sigur ideal, încrustat în conştiinţa sa. În raport cu viaţa, misiunea şi destinul său, totul pare imediat efemer.

Dacă nu ai cunoaşte istoria tragică a acestui monument de eroism şi speranţă, te-ai putea întreba mereu, cum a putut rezista peste trei sferturi din viaţa sa în tot felul de ipostaze şi locuri teribile, în care destinul l-a purtat. Există o carte extraordinară – The Queen and I, scrisă de o foarte talentată autoare britanică, Sue Townsend, pe numele său, în care este imaginată viaţa familiei regale britanice în anii 1990, după o abolire a monarhiei de către un partid republican. Plină de umor, cartea poate fi pentru britanici (şi cu siguranţă este) şi pentru alte naţiuni foarte captivantă, interesantă, exotică chiar. Numai că atunci când citeşti această carte – unde familia regală rămâne fără resurse financiare, izolată într-o locuinţă precară, unde membrii dinastiei trebuie să facă faţă unui mediu ostil –, ca român sau est-european, îţi dai seama care e diferenţa dintre lumea civilizată şi noi. Aici aceste lucruri s-au petrecut şi nimeni nu le-a repus pe făgaşul firesc, ci într-un soi de provizorat pe care nu l-am putut anticipa. Cum s-a mai spus, decenii la rând, regele constituţional al României era nevoit să crească găini ca să se întreţină, iar un cizmar înconjurat de infractori şi analfabeţi conduceau o ţară. Ironia sorţii face ca un roman de umor în Anglia să fie tocmai senul şi „drumul” istoriei în Europa de Est.

„30 decembrie” a fost pentru Mihai I, timp de 70 de ani, o zi cum niciun român nu a avut şi nu are parte. Am recitit relatările regelui despre această zi şi ele sunt incredibile. Atât de pline de amănunte, atât de vii, atât de palpabile şi credibile, încât îţi dai seama că acest om a trăit 70 de ani acest moment cutremurător, cu speranţa unui Mâine. O speranţă care a doborât toate tiparele suferinţei umane. Aşa cum însuşi spunea, „ceea ce eu, familia mea şi ţara au pierdut în anii comunismului nu este măsurabil. Ceea ce a fost furat este incomensurabil: în termeni materiali, morali şi de demnitate naţională”. Tocmai că ceea ce a învins mereu, a fost speranţa sa fabuloasă, că lumea va reveni la matcă şi istoria îşi va relua firul întrerupt odată cu instalarea comunismului în Europa şi în lume.

Unul din cele mai spectaculoase momente care a răsplătit aşteptarea şi a învins o parte din amarul acestei zile s-a consumat în 1997. La exact jumătate de veac de la abolirea monarhiei şi abdicarea forţată a Regelui Mihai, suveranul a împărtăşit opiniei publice dorinţa sa, respectiv ca fiica sa cea mare, principesa Margareta să-i succeadă la tron. În cadrul ceremoniei oficiale de acum 20 ani, unde fuseseră invitaţi oameni deţinând înalte demnităţi în statul român, regele declara: „cred că înţelegeţi de ce acum, şi nu în alta zi, am dorit sa va împărtăşesc punctul meu de vedere”. Regele a dat atunci cel mai important semnal pentru continuitatea dinastică a crezului său, punând refacerea completă a legăturii dintre Coroană şi români în mâinile urmaşilor săi. Totul arăta că drumul instituţionalizat în ţară de-abia atunci se relua, sub forma unui angajament în faţa românilor, a familiei sale şi a oficialilor statului român.

În acelaşi discurs, cu o valoare enormă pentru tragedia naţiunii române, a continentului şi a lumii întregi, raportat la destinul a milioane de oameni şi a statalităţii însăşi, Mihai a sublinit, altfel decât a făcut-o în martie 1948 (la Londra, Washington DC şi New York), că abdicarea este nulă şi neavenită. Întors acasă, printre români, monarhul a sugerat că datoria familiei regale nu poate fi împlinită definitiv până când românii nu vor aduce, din nou, pe tron regele îndepărtat de sovietici şi colaboratorii lor, la 30 decembrie. De asemenea, Mihai a aratăt atunci, prin desemnarea principesei Margareta, că nimeni nu putea aproxima acest proces de durată căre se prelungea, cu a cincea generaţie regală. Acest testament suprem al regelui a rămas imboldul vieţii sale, raţiunea existenţei în exil şi forţa care i-a sculptat destinul.

La 30 decembrie 1997, când a făcut public testamentul său dinastic, Mihai spunea emoţionat: „Nu vreau să sfârşesc această seară împovărat de tristeţea trecutului. Ziua aceasta nu e tristă. Acum cincizeci de ani, când îndepărtarea mea forţată a fost făcută cu ameninţarea că vor fi ucişi o mie de studenţi şi că va începe un război civil, comunismul apărea ca o forţă a viitorului. A fost şi în vest şi a promis un viitor strălucitor. După cinci decenii, toţi cei care m-au îndepărtat pe mine şi au aruncat pagini nobile la «lada de gunoi a Istoriei» sunt ei înşişi acolo. Este un miracol şi noi datorăm acest miracol copiilor noştri, ai tuturor. Este deci datoria noastră să împlinim ceea ce ei au început”.

„30 decembrie” a căpătat în ultimii ani, în cadrul familiei regale a României, adevărate semnificaţii istorice interne, momente în care s-au semnat documente oficiale privind statutul dinastic sau acordarea unor titluri membrilor săi. Acest lucru sugerează că, mai mult ca oricând, Mihai I a dat o nouă interpretare acestei zile. Ea vorbeşte românilor nu atât despre un moment funebru al trecutului naţional, cât despre viitor, speranţă şi încredere că domnia regelui nu va rămâne neîmplinită. Emil Hurezeanu a vorbit acum câţiva ani despre însemnătatea acestui moment şi a apreciat că ziua de 30 decembrie este o „aniversare obligatorie, în libertate a unui atentat tragic împotriva României” şi care s-ar cuveni marcat, în fiecare an, ca un soi de „exorcizare”, într-o acţiune de „demascare” a instalării unei republici ilegitime. Totodată, Hurezeanu spunea că Mihai I ar merita omagiat în acestă zi cu onoruri militare de stat, ca erou român al rezistenţei anticomuniste.

Mărturiile istorice şi ocazionale despre această zi abundă. În două decenii au apărut documente importante care au consemnat şi au adăugat noi detalii la varianta pe care Mihai a expus-o în faţa interlocutorilor săi. Acestea întregesc un tablou amplu, cu o colosală componentă de premeditare în logica schimbării formei de guvernământ a României. Spre exemplu, Norman Manea, unul din cei mai prolifici şi mai cunoscuţi scriitori români contemporani, dezvăluie în romanul său autobiografic Întoarcerea Huliganului că abdicarea regelui nu era un secret pentru membrii şi simpatizanţii din eşaloanele inferioare şi locale ale Partidului Comunist, dând de înţeles că unii ştiau de plan cu ceva timp în urmă. Reacţia lui Manea, a fost probabil cea a majorităţii românilor: „Multe se mai întâmplaseră în cei doi ani (după 1945 – n.n.) (…), dar ziua aceea, 30 decembrie 1947, le depăşea pe toate: Regele abdicase”.

Există o imagine care l-a urmărit pe rege întotdeauna şi pe care a evocat-o deseori. Emoţionantă şi vie, ea descrie drama unui popor, a unor generaţii şi a identităţii noastre în faţa unui destin implacabil. La 4 zile după abdicare, la 3 ianuarie 1948, regele părăsea România din gara Sinaia cu o destinaţie necunoscută: „Peronul era gol, cu excepţia a două rânduri de ofiţeri care străjuiau calea pănă la vagonul regal. Dar ei nu se aflau acolo pentru a ne da onorul. Stăteau cu spatele la noi, astfel că nu ne puteau vedea. Totuşi, în momentul în care ne-am urcat în vagon, unul dintre ei a întors capul spre mine. I-am văzut chipul, timp de câteva secunde. Plângea ca un copil..(…) Acel soldat cu chip înlăcrimat a fost, pentru mine, semnul că populaţia rămânea credincioasă Coroanei. Profund ataşaţi persoanei mele, românii erau totodată înmărmuriţi, neputincioşi în faţa întorsăturii evenimentelor”.

Sensul zilei de 30 decembrie este profund şi nimic în cei  70 de ani n-a putut urni o suferinţă care cuprinde toată identitatea şi demnitatea acestei naţiuni. De asemenea, sensul istoriei şi dimensiunea trecutului rezidă – pentru civilizaţiile occidentale – în continuitate şi în perenitatea tradiţiilor care generează statornicie şi stabilitate. Pentru noi însă, într-o nouă dimensiune în anii care vin, această zi ar putea să semnifice valoarea unui testament, a unei pietre de hotar, de pus la loc. Închiderea cercului, prin readucerea Coroanei la locul cuvenit de istorie, ar fi un răspuns la multe dileme, interogaţii şi situaţii fără ieşire. Uitându-ne în regiune, la Bulgria, Serbia, Ucraiana, Albania, vedem totuşi că noi, spre deosebire de ei, avem această şansă a unei dinastii legitimate profund, care se suprapune identitar peste statul român modern, iar sintagma „a României” capătă un sens deplin. Iar această dinastie este vie, trăieşte, evoluează de la an, vorbind românilor din ce în ce mai deschis despre repunerea istoriei în matca sa firească.

Aş încheia cu aceeaşi imagine obsedantă a soldatului fidel, transformat peste noapte în apărător al unei republici de circumstanţă. Iată ce spunea Mihai: „Mă gândesc câteodată la acel soldat care plângea, în ziua plecării mele din România, în gara de la Sinaia. Mă întreb cine era el, ce s-a întâmplat cu el. Mi–am pus deseori această întrebare. Căci nu i-am uitat nici chipul, nici lacrimile: ele simbolizau durerea tuturor românilor care mă vedeau plecând în exil. (…) Poate că, în acea privire încărcată de suferinţă, în clipa în care domnia mea era sfârtecată, am găsit eu energia necesară pentru a-mi continua lupta, pentru a atinge un scop pe care astăzi îl simt aproape: acela de a conduce România pe calea modernităţii şi a da românilor un strop din acea fericire al cărei gust l-au pierdut (…) Nu, eu nu l-am uitat pe acel soldat de la Sinaia care îşi plângea Regele. (…) aş vrea să îi spun şi lui, ca şi tuturor românilor, că (…) Domnia mea nu va rămâne neîmplinită”.

*Articolul a apărut în anul 2011, apoi a fost republicat în Revista Timpul, în anul 2015. Textul, în varianta lui de pe această pagină, a fost adaptat în câteva locuri, conform cu data de astăzi.

 

30 comentarii

  1. Cristian says:

    Traiasca Regele si Monarhia!!!!

  2. claudia says:

    Soldatul plangand e o poveste a copilariei mele. O poveste pe care o stiu de la bunicul meu, monarhist convins. O stiu pentru ca soldatul plangand era bunicul meu…

  3. Anca says:

    Traiasca Regele! Va iubim, Majestate!

  4. ing. agronom Teodor Iliescu says:

    TRAIASCA REGELE !

  5. susan tiberiu laurentiu says:

    Traiasca Regele!!! Monarhia Salveaza Romania!!!!

  6. Marinela Necula says:

    Asteptam ca idealul romanilor sa fie implinit.Tatal meu s-a stins cu aceasta durere-exilul Maiestatii Sale.Traiasca Regele!

  7. MARIA says:

    Va iubim Majestate ! Va multumim Majestate !

  8. Răspunsuri pe Facebook (I) says:

    Evica Vartolomei Trist.
    #
    Valeria Vesa Cel.mai.frumos.print.al.europei
    Din.acea.vreme.inteligent.sensibil.si.iubitor.de.tara.!
    #
    Nicu Radu Achitei Pacat, si acum ne este ascuns adevărul. Cui si de cine îi este frica?
    #
    Gheorghe Breda Cinste Regelui Mihai,pentru modul cum n-ea reprezentat si sprijinit in strainatate. LA MULTI ANI.
    #
    Diana Cionoiu Omfg. De parcă comuniști nu au fost constituționali. Ce argumente de clasa a III-a a unor oamenii care trăiesc în trecut.
    #
    Silvia Zoica nu c-aș fi regalistă, dar regele Mihai reprezintă o valoare pierdută pentru romani
    #
    Nicu Ani Comunistii? Cum poti sa spui ca au fost constitutionali, cand ei au fost pusi de tancurile rusesti si voi, bolsevicilor, ii pupati in fund
    #
    Vasile Dobrin Ce sa fie ? Ce sa fie ? Regele Mihai viu si drept . Toti comunistii ( ateii ) care i-au succedat si au condus Romania pana in decembrie 1989 sunt la 2 m sub pamant. Raspuns : regele este alesul domnului . Da , asa este . Ganditi-va bine !
    #
    Nmama Budescu La regele nostru frumusetea din suflet era asternuta pe fata! Ca atatea frumuseti…nu am pretuit-o indeajuns !
    #
    Florica Vilcea Coman RESPECT, PENTRU REGELE NOSTRU;AL ROMANILOR!
    #
    Eliseliza Rus TRAIASCA REGELE !!!!
    #
    Andreia Hetei Ne bucurăm sa-i avem printre noi cât mai multă vreme!

  9. Mihai says:

    Doresc sa stiti Majestatea Voastra ca sunt un urmas al “caciularilor”(razesi ce purtau caciuli de astrahan) din Cotnari care din iubire pentru Casa Regala si Rege lor a contribuit la ridicarea palatului de la Cotnari. Ce amintiri frumoase din acele timpuri,cum se agitau toti ca vine Majestatea Sa Regele la festivitatile de inaugurare a conacului.Bunicul meu a povestit tatalui meu care la randul lui mi-a povestit mie,care la randul meu i-am povestit fiului meu(Mihai xxviii), caruia i se pare o legenda cu regi , regine si printese.Un singur lucru aduc in atentia Majestatii Voastre,nu numai soldatul acela a plans atunci,ci si “caciularii”.Bunicul a fost atat de afectat de impunerea renuntarii la tron incat in fiecare an se inchidea in casa si tinea post sever pe 30 decembrie unde avea un singur tablou al Majestatii Voastre cu care a cerut sa fie apoi inmormantat.Transmit un vibrant si calduros “La Multi Ani” si multa sanatate Majestatii Voastre si Casei Regale a Romaniei. Un roman,

  10. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Un OM bun, drept, bland, moral , cu o infinita frumusete launtrica ; EL este REGELE MIHAI I al Romaniei ! Toti romanii de buna credinta isi iubesc si respecta REGELE ! VA IUBIM , MAJESTATE ! TRAIASCA REGELE ! TRAIASCA MONARHIA !!!

  11. Liliana Sora says:

    Respect și recunoștință MS Regelui Mihai, OMUL pentru care demnitatea este valoarea supremă a omului și a națiunii cu atitudine demnă, autoritate morală și prestigiu, demnitatea umană este o măsură de apreciere între oameni, iar discreția este respect de sine, este o formă de iubire și oportunitatea de slujire. Este exemplu de înaltă moralitate, pentru care noblețea este un monument al virtuții, nemuritoare ca și gloria.
    Pentru ceea ce a fost , este și va fi Familia Regală, care își asumă acest rol social major, în formarea generațiilor demne de un viitor mai bun, cred că solidaritatea a fost și este mișcarea care a schimbat și va schimba direcția istoriei. Trăiască Regele ! La mulți ani , plini de bucurii și împliniri, Familiei Regale !

  12. Răspunsuri pe Facebook (II) says:

    Aurel Cornel Foitos TRAIASCA REGELE !
    #
    George Gofita Unica soluție MONARHIA .
    #
    Maria Banya TRAIASCA REGELE !
    #
    Marcela Filipescu Traiasca regele si Romania monarhie !!!
    #
    Neculai Caineanu Traiasca Regele !
    #
    Margit Toth Ma inclin in fata magestatii voastre! Traiasca regele !
    #
    Mihai Hahui-Savu Traisca Regele Mihai!
    #
    Felnacichi Irina LA MULTI ANI! SA TRAIASCA REGELE SI FAMIlLIA REGALA.
    #
    Alexandru Pavel ,,,La muti ani*********
    #
    Idiceanu Carmen Dana sant si voi ramane o monarhista la fel ca si tatal meu.

  13. Răspunsuri pe Facebook (III) says:

    Decebal Firastraeru Jalnic popor , jalnica tara …
    #
    Doina Grigoras TRAIASCA REGELE !
    #
    Elena Pop Foarte trist ce a petrecut atunci si mai trist ce se intampla cu noi toti de atunci.TRAIASCA REGELE !!!
    #
    Jolan Farr Ce rege chipes am fi avut…
    #
    Liliu Lili Dumitrache ce rege frumos si destept am avut ..
    #Mariana Heletea Avem si acum …..
    #
    Vasiliu Dorina S-a schimbat destinul unei natiuni.
    #
    Marius Abuseanu Un rege demn şi dârz !
    #
    Silvia Cristoiu Sa ne traiti Majestate !
    #
    Romeo Puscas 3o decembrie ziua proclamarii republicii——Republica ca organizare statala in Romania este ilegala pentru ca a fost impusa de ocupantii sovietici dupa bunul lor plac fara sa consulte pe nimeni neluind in seama ca monarhia era responsabila de existenta regatului Romaniei. Cu acest prilej amintesc ca si institutia prezidentiala este ilegala in Romania ,care a fost instituita in tara noastra la data de 28 noiembrie 1974 de catre N. Ceausescu doar ca sa-si mai traga el o functie ca doar el era prea mare chipurile pentru un popor asa mic .Bine ar fi sa rasturnam noi toate si sa restauram monarhia .TRAIASCA REGATUL ROMANIEI LA MULTI ANI .
    #
    Raul Vasilovici Cea mai trista zi din istoria modernă a României.

  14. Răspunsuri pe Facebook (IV) says:

    Lucia Popescu sa ne bucuram ca Regele nostru a revenit si sa speram de la Dumnezeu in reparatia deplina.
    #
    Angela Poncotan Traiasca Regele! Si Casa Regala a Romaniei.
    #
    Dosca Eugen Cât timp avem un rege avem un păstor la dispariția Majestații Sale vom rămâne cu câinii. La mulți ani Majestate!
    #
    Anca Condoros sunt si voi ramane monarhista, in casa mea s-a vorbit intotdeauna frumos despre Rege si Casa Regala a Romaniei, am crescut respectandu-mi Regele. Am zis sa nu plec urechea la zvonurile care se arunca acum spre Familia Regala, multi viteji apar la TV si filosofeaza una-alta, nu ma intereseaza. Din curiozitate am intrat pe paginile FB ale Casei Regale (un grup, o comunitate) si Aliantei pt Restaurarea Monarhiei, sa vad ce discuta “specialistii”: cate vorbe urate si de cea mai joasa speta, cat noroi, cate injuraturi am putut sa citesc acolo, de necrezut ce romani urati am “citit”acolo.! Doresc Familiei Regale si tuturor monarhistilor numai bine si sanatate! Traiasca Regele!
    #
    Viki Oprescu La multi ani Majestate!
    #
    Mariana Moise Felicitari Anca,ii lasam in bani lor pe cei care vorbesc urat,dar noi ne respectam Regele si toata Casa Regala cu cinste si onoare si eu doresc Monarhia si o spun cu tot sufletul.
    #
    Bartic Genoveva Cinste si onoare Casei Regala a Romaniei!
    #
    Dolly Maxim La Multi Ani Majestate!
    #
    Priscila Lipciuc Emotionant!

  15. Emilian T.Vandenboer says:

    Traiasca Regele ! Traiasca Monarhia Parlamentara. “republicii” ii spunem DESTUL!
    Emilian T.Vandenboer

  16. Adevăr. says:

    Demnitate,iubire de țară și oameni ,suferință adusă de barbarii roşii din răsărit .
    Trăiască M.S.Mihai de România și o Românie cum si’ar fi dorit M.S. Carol..

  17. Fanes says:

    In ultima vreme in facebook , constat doua lucruri diametral opuse .!
    – Sint tot mai multi cei ce se declara MONARHISTII .
    – Cu toate ca multii sustin monarhia , ideia REINSTAURAREA se pare ca se tot indeparteaza .!

  18. suteu claudiu says:

    MAJESTATEA VOASTRA ,sunt fiul sergentului major de Jandarmi Suteu George ,care precum multi alti in 1948 a ramas fidel Juramatului fata de Tara ,Juramantul REGAL ,platit cu ani grei de temnita,dar fara regret. Neocomunisti i-au furat sansa dea se bucura de reintoarcerea MAJESTATI VOASTRE si de-a transforma lacrimile amare ale lui 1948 ,in lacrima visata a bucuriei. CU RESPECT SI RECUNOSTINTA

  19. horia tiganus says:

    Sire, lacrimile acelea nu s-au uscat …

  20. […] Sursă: Chipul lui „30 decembrie”: un soldat plângând | Familia Regală a României / Royal Family of … […]

  21. Majestate!Speram sa se destepte capul romanilor din Parlament,macar in ceasul al 12-lea!!!Ca Sfanta COROANA a Romaniei sa-si recapete locul cuvenit!!

  22. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    MAJESTATEA VOASTRA,
    VA DORESC LA MULTI ANI IN SANATATE ALATURI DE TARA SI POPOR
    DE TARA IUBITOR, INTREGITOR SI APARATOR DE TARA !

  23. […] Chipul lui “30 decembrie”: un soldat plangand – princeradublog.ro 3737 Facebook interactions 1 Twitter trackback 403 Twitter followers 1 Blog trackback […]

  24. Ioan Ionescu says:

    Singurul Barbat de Stat al Romaniei in ultimii 70 de ani a fost MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I AL ROMANILOR. Suveranul poarta vesnic pe frunte Sfantul Mir Regal, pe care, parafrazandu-l pe marele Will Shakespeare, “nici toata apa cumplitului Ocean nu-l poate sterge” (important daca sunteti crestin) ; este botezat ca si tatal Sau, M.S.Regele Carol al II lea in credinta crestin-ortodoxa,; a fost ultimul Maresal al Armatei Romane , cu cel mai inalt rang militar castigat pe campul de lupta, conferit in 1941 de Generalul Ion Antonescu, Seful Statului in acea perioada tulbure ; este infaptuitorul Actului Eroic de la 23 august 1944, recunoscut ca atare de Marile Puteri invingatoare in cel de-al doilea Razboi Mondial, care i-au conferit pentru scurtarea acestui razboi cu cel putin 6 luni si salvarea prin aceasta a macar catorva sute de mii de vieti omenesti, a celor mai inalte decoratii de razboi ale Angliei, USA si chiar a URSS ; este singurul sef de stat contemporan ultimului Mare Razboi : a fost ultimul Episcop al Treburilor din afara, Inalt rang bisericesc coborator de la Inaltii Imparati Cantacuzini ai Bizantului si de la Velitii Tari ai Imperiului Rus. Ne-a fost un Pastor intelept, rabdator, credincios lui Dumnezeu dar si tarii si poporului sau vreo 90 de ani, dovedindu-si iubirea nu cu vorbe, ci cu mari fapte. Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei a intervenit in numele Romaniei pe langa toate Casele Regale europene, ce se afla in fruntea celor mai puternice state ale vechiului continent pentru a pleda in favoarea tarii noastre , care dupa opinia Monarhului Romanilor merita sa se aseze la masa puternicilor NATO si UE. Si prin inalta Sa interventie, Romania ESTE ASTAZI MEMBRA A NATO SI UE. In urma cu cativa ani, M.S. Regina Elisabeta a II a a Angliei i-a oferit in capela Sa privata un loc pentru stindardul regal al Romaniei, singurul strain aflat aici, pentru valoarea deosebita a Monarhului Roman, Mihai I . La fericitul sau Jubileu de diamant, aceeasi Elisabeta a II a a Angliei, L-a dorit pe Suveranul Roman si varul Sau apropiat, de-a dreapta Sa, loc de excelenta intre monarhii lumii, regi si imparati. Iata de ce Ii datoram acestui MARE OM recunostinta, respect, neuitare, iubire cel putin la fel de adanci pe cat de netarmurite am primit de la MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I AL ROMANIEI. TRAIASCA VESNIC AMINTIREA IUBITULUI NOSTRU SUVERAN !

  25. Alexandru says:

    Cu profunda mahnire si prezentandu-mi scuzele fata de Majestatea Sa Custodele Coroanei si membrii Familiei Regale a Romaniei deoarece postez acest comentariu in zile de doliu pentru Majestatea Sa Regele Mihai I, imi doresc sincer ca Familia Regala sa formuleze o actiune de revendicare pentru Palatul Elisabeta. Este pur si simplu inadmisibil si de netolerat ca Familia Regala sa fie “invitata” de actualul prim-ministru, vajnic urmas al doctorului de trista amintire Petru Groza, sa plateasca chirie in propria Sa casa! Iar aceste asa-zise “declaratii” sunt cu atat mai jenante cu cat vin la exact 70 de ani de la abdicarea fortata si, pe cale de consecinta, ilegala a Majestatii Sale Regelui Mihai si in preajma Centenarului Marii Unirii, Unire realizata sub sceptrul glorios si biruitor al strabunicilor Majestatii Sale Custodelui Coroanei – Regele Ferdinand Intregitorul si Regina Maria. Macar de atat lucru ar fi putut sa tina seama noul Petru Groza pana sa faca respectivele “declaratii”…

    Traiasca Majestatea Sa si Familia Regala a Romaniei!

  26. Danciuanisoara945 says:

    Odihna vesnica,Regele Mihai l al Romaniei,nimeni niciodata nu iti va calca pe urme,esti unicul Rege care ti-ai iubi tara si poporul,iar in momentul cand te-au obligat la abdicare,ai simtit marea durere in suflet pentru tara si neam deorece ai stiut ce se va imtampla ,dar nu vei putea sa mai faci nimic pentru tara si poporul pe care l-ai iubit pana la moarte si la care te-ai imtors,dar nu pe jos ci purtat de militari cu onoatte pana la locul de veci.Dormi in pace suflet bland,de-acuma cum ai plans tu cand te-au alungat comunistii,toti romanii te plang.

  27. Traiasca Regele! Va iubim, Majestate!

    Träiascä casa regalä a Romäniei impreunä cu regina Margareta a Romäniei

  28. Monika Theiss says:

    Lacrima este un ocean.
    Am pierdut cel mai frumos si demn rege, Ce ar fi fost Romania fara Carol I, Ferdinand, Carol II, si HRM Roi Michel I de Roumanie?
    Vive le Roi, vive la Reine Margaret god bless you and the Romanian People.
    Make the Romanian Kingdom Great again.

    Monika Theiss

  29. […] Chipul lui “30 decembrie”: un soldat plangand – princeradublog.ro 7005 Facebook interactions 4 Twitter trackbacks 3361 Twitter followers 3 Blog trackbacks […]

  30. Alice Bocancea says:

    30 Decembrie Este zi de doliu pentru Romani si Romania! Republica a fost proclamata printr-Un act de tradare de catre comunisti si sub amenintarea tancurilor sovietice ale lui Stalin, fara consultarea Poporului Roman! Este Un act ILEGAL si NUL ! Traiasca Majestatea Sa Margareta Regina Romaniei! Regina si Patria!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53830522
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate