Crăciunul 2015, în familie

Ca în fiecare an, Familia Regală petrece sărbătorile de Crăciun la Domeniul Regal Săvârșin. După plecarea dubașilor, la amiaza zilei de Ajun, se așterne liniștea la castel. Toate rânduielile casei se petrec în spiritul tradiției, exact precum în oricare altă familie de români.

Anul acesta la Săvârșin se află Principesa Moștenitoare și Principele Radu. Altețelor Lor Regale li s-a alăturat Principesa Maria, care împlinește curând un an de când s-a stabilit în România.

Majestățile Lor au privit cu multă bucurie imagini de la sărbătoarea publică, din zilele premergătoare Crăciunului, la Săvârșin. Regele Mihai a trimis, în Ajun, mesajul său de Crăciun către români, așa cum o face de mai bine de trei sferturi de secol, începând cu anul 1940.

Familia Regală a citit fiecare dintre ilustratele de Crăciun primite din România, din Republica Moldova, din țările europene și de pe întreg întinsul globului.

Pomul de Crăciun a fost împodobit de Principesa Moștenitoare în culori de alb și argintiu. Masa de Ajun a fost gătită cu portocaliu și arămiu. Tradiția la castel este ca în fiecare an pomul și masa de Crăciun să fie decorate în culori diferite. Principesa Moștenitoare a avut prețiosul ajutor al fetelor din castel: Arneta, mezina grupului, Laura, Elena și Ramona. Anul acesta li s-a alăturat și Principesa Maria.

Altețele Lor Regale petrec cele trei zile de Crăciun în tihnă, mergând adesea în lungi plimbări prin parcul castelului.

În a treia zi de Crăciun, Familia Regală se va alătura Înalt Preasfinției Sale Arhiepiscopului Timotei al Aradului, la slujba de la biserica ortodoxă din Săvârșin, oficiată de părintele paroh Călin Mădăluță.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu mulțumesc tuturor celor care au trimis felicitări de Crăciun și le transmit, la rândul lor, sănătate, bucurii, inspirație și lumină în noul an 2016!

Principesa Moștenitoare mulțumește, în numele Regelui Mihai, celor care au trecut pragul reședinței Majestății Sale de la Săvârșin!

Crăciun fericit!

Fotografii de Daniel Angelescu și Cristian Coposesc.

 

17 comentarii

  1. Viorica M. says:

    Sanatate si fericire!

  2. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Cela Nevazut care din Lumina Sfanta Lumina umanitatii a daruit prin Mantuitorul , sa lumineze si sa binecuvanteze necontenit FAMILIA REGALA a Romaniei . Aura luminescenta sa insoteasca perpetuu entitatile materiale si spirituale ale Altetelor Lor Regale , ale Regelui Mihai si Reginei Ana , fara urma de tagada, Ei sa ne fie estetica necuntin stralucitoare in cuget. Istoria milenara a Nasterii Mantuitorului , Sfintenia si farmecul Craciunului sa blagosloveasca minunata noastra Familie Regala. Cele mai bune ganduri din partea iubitorilor Monarhiei ! Sanatate Reginei Ana ! CRACIUN FERICIT FAMILIEI REGALE a Romaniei ! LA MULTI ANI !!!

  3. Cristina Mathez says:

    Cu ocazia Craciunului si Anului 2016, cele mai frumoase urari de sanatate si fericire intregii familii.

    Cristina si Jack Mathez( Orvin, Suisse)

  4. Aurel V. Zgheran says:

    „Săvârşin. Detaliul”, carte despre curtea monarhului: fapte, fiinţe, aşezăminte, obiecte, univers vegetal

    Unele cărţi sunt increate, ele există cum există timpul, fiinţa şi spaţiul din care se tansgresează celula maternă a tot ce se naşte, doar că într-o zi cineva le făureşte forma. Aşa s-a îmbrăcat în coperţi şi file o poveste a casei de familie, regale, de la Săvârşin.
    O viaţă cu istorie a unei case e tot pe atât de fascinant de derulat descriptiv în cuvânt şi ilustraţii, pe cât e de trudnică ridicarea casei acesteia pe fundaţie, împodobirea şi îngrijirea ei! La curtea monarhului istoria e ţesută din fapte, fiinţe, aşezăminte, obiecte, univers vegetal… Dar, pentru că orice carte trebuie să aibă şi ea „curtea” ei, a celei alcătuite ilustru de către Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu ai României, „Săvârşin. Detaliul” este Editura „Curtea Veche”.
    Ce carte! Pe raftul unei biblioteci va apărea de acum înainte încă o avere livrească, precum e piatra scumpă a inelului! Totul o creditează, de la autori, la mâna ce-o primeşte, ochii ce-o sorb, inima ce-o preface-n bucurie. Această carte a existat cu mult înaintea clădirii ei în configuraţie literară. Ea a pornit a se scrie odată cu începerea zidirii domeniului Săvârşin, se scrie în continuare şi se va scrie neîncetat, pentru că nicio netrebnicie umană nu va avea forţa de a distruge istoria căminului regal de la Săvârşin. Astăzi, însă, s-au învrednicit Alteţele Lor Regale Principesa şi Principele să o despacheteze din dragostea inimilor şi să o ivească la lumina ochilor noştri.
    Prezentată ales, chiar de către Alteţele Lor Regale, cartea „Săvârşin. Detaliul” este adunată explicativ în câteva cuvinte de pe coperta a patra, sub chipul clarităţii pe care nicio carte regală n-a dezminţit-o vreodată, astfel: „«Săvârşin. Detaliul» prezintă drumul pe care l-am parcurs amândoi, autorii volumului de faţă, în ultimul deceniu şi jumătate, în cunoaşterea, restaurarea şi apoi recrearea lumii din interiorul acestei case de familie, al acestui cămin regal cu valoare de simbol pentru fiecare familie de români. […] În timpul scurs până la scrierea acestor rânduri, amândoi am încercat să recompunem acest minunat loc, adunând în toate felurile posibile crâmpeie de adevăr şi de stil, de inspiraţie şi de viziune, aşa cum am crezut noi că le-a clădit, cu iubire şi gust, Regina Elena, din 1943 până în 1948. Am făcut-o folosind fiecare clipă disponibilă, încercând să ne ocupăm de Săvârşin în noianul celor câteva sute de angajamente publice pe care le-am avut în fiecare dintre anii care s-au scurs din anul 2001 încoace.”
    Pentru a satisface ţelul acestor cuvinte chemătoare, cartea a ajuns deja pe rafturi, după lansarea ceremonioasă în foyer-ul Ateneului Român, din 14 decembrie 2015. Cu prezenţa Alteţei Sale Regale Principelui Radu al României, evenimentul lansării a decurs în spiritul tradiţiei dragostei de carte a Familiei Regale a României şi al întotdeauna proaspetei eleganţe pe care-o oglindesc astfel de momente create în jurul programelor culturale ale Instituţiei monarhice cu solară istorie, a noastre!
    Directorul general al Filarmonicii „George Enescu”, Andrei Dimitriu, directoarea Editurii „CurteaVeche”, Iren Arsene, actriţa Oana Pellea, maestrul Ştefan Câlţia au însoţit evenimentul în desfăşurarea lui cu prezenţa personală şi scurte aserţiuni nelipsite de plăcerea, bucuria şi emoţia răsfoirii sumare prin orizontul tematic al cărţii şi coloristica aspectării ei, cu totul atractive!
    Corul Regal a interpretat câteva piese muzicale lirice adecvate sărbătorilor de iarnă şi inseparabile de summum-ul momentelor de ambianţă curgătoare armonios şi elegant la fiecare serbare regală!
    Odată cu lansarea cărţii „Săvârşin. Detaliul” a mai fost încredinţat citirii şi bucurării noastre şi Calendarul regal, a cărui prezentare o săvârşeşte chiar denumirea. E cuvenită totuşi menţionarea faptului că acest calendar nu e numai o scriere încolonată pe săptămâni şi luni, a zilelor anului 2016, ci şi o desfăşurare foarte bogată de ilustraţii preţioase şi date istorice despre monarhia şi regii României, urmând în depănare cronologică firul anului ajuns să ne întâmpine sărbătoreşte la încă un prag temporal al vieţii noastre pe care în primul rând forţa iubirii au să îl aştearnă cu speranţe!
    Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)

  5. Aurel V. Zgheran says:

    Notă:
    Textul postat sub semnătura Aurel V. Zgheran, „Săvârşin. Detaliul”, carte despre curtea monarhului: fapte, fiinţe, aşezăminte, obiecte, univers vegetal, a fost încredinţat pentru a alcătui un articol în sine, nu un comentariu, deoarece nici nu este adecvat textului căruia îi este anexat, nici nu este redus la semnificaţia unui comentariu, ci se constituie într-o recenzie sau un eseu, aşa cum, de altfel a şi fost publicat în revistele Confluenţe literare şi Ceaşca de Cultură, precum şi în revista Lumea românească (SUA) şi ziarul Observatorul (Toronto, Canada). Ca şi în cazul unor texte anterioare ce-au beneficiat de generozitaea acordării unui spaţiu pentru publicare aici, autorul respectivei recenzii, onorat a fi martor al evenimentului lansării a sperat să nu izbutească doar un simplu comentariu prin textul său alcătuit din respect şi afectivitate. Dincolo de aceasta nu mai este nimic în puterile sale şi exprimă mulţumiri chiar şi pentru faptul că articolul său îndeplineşte coordonatele publicării la categoria “comentarii”.
    Întotdeauna fidel Majestăţii Sale Regelui, iubitor al valorilor Familiei Regale a României, Aurel V. Zgheran

  6. Liliana Sora says:

    Nu cred că există sărbătoare mai frumoasă, pentru cei mici și pentru cei mari , decât Crăciunul, pentru toți fiind adevărate clipe de renaștere sufletească, în care ne simțim mai buni, mai darnici, mai fericiți, cu inimile mai pline de iubire față de aproapele nostru. Totul e o lumină caldă, plină de strălucire, o lumină de liniște , de odihnă…
    La Domeniul Regal de la Săvârșin, Crăciunul este perioada în care se aprinde focul ospitalității în casă și cel al iubirii de oameni în inimi , este locul în care Crăciunul din suflet dă atmosfera de sărbătoare, iar obiceiurile au tradiție și căldură. Este locul care transformă toate zilele în sărbători, „mesele în evenimente sfinte, casa într-un templu și pământul în Rai ” , este locul în care lumina este simbolul adevărului, a credinței și speranței în bine. Toată admirația și prețuirea pentru Familia Regală care ” oferă lumină și oamenii vor găsi calea “… Sănătate, bucurii și numai împliniri ! Crăciun fericit !

  7. Para Maria says:

    Sarbatori fericite!

  8. ionela stanescu says:

    Totul e ca din poveste…Minunat!!

  9. Tatiana Opruta says:

    Sarbatori frumoase si linistite impreuna cu cei dragi! Sanatate si ganduri bune, Regelui si Reginei! Cu pretuire!

  10. Felicitări pe Facebook (I) says:

    Gabriela Gxg Imi pare rau ca nu am trimis si eu o felicitare anul acesta,dar imi amintesc cu bucurie cand primeam raspuns la felicitarile trimise .Sarbatori binecuvantate Majestatilor Voastre !
    #
    Burneci Marius
    Merry Christmas!
    #
    Dumitriu Daniela .Sarbatori binecuvantate Majestatilor Voastre !
    #
    Annamaria Rend
    Merry Christmas!
    #
    Mioara Nastai Sarbatori binecuvantate Majestatilor Voastre!
    #
    Valeria Vesa Sarbatori.fericite.!
    #
    Mirela Badiu sanatate la multi ani !
    #
    Flori Orsa Sarbatori fericite !
    #
    Doina Gheorghe Craciun binecuvantat si multa sanatate!
    #
    Letitia Mitrofan
    Merry Christmas!

  11. Felicitări pe Facebook (II) says:

    Ludmila Matache Sarbatori fericite!
    #
    Doina Grigoras SARBATORI FERICITE !
    #
    Maria Latcu Sarbatori Fericite! La multi Ani cu sanatate!
    #
    Stela Barbur CRĂCIUN FERICIT !
    #
    Ligia Mușat CRĂCIUN FERICIT !
    #
    Marioara Boitor Sarbatori binecuvantate !
    #
    Ana Maria Beju Craciun Fericit.

  12. Pantea Alexandru-Sorin says:

    Sarbatori Fericite intregii Familii Regale a Romaniei!

  13. Paul Alexandru says:

    La multi ani cu ocazia sarbatorilor de iarna

  14. Cristian Sandu says:

    O tihna binemeritata de Altetele Lor Regale dupa un an cu mare volum de munca si cu probleme dificile!

  15. Gabriela Bucur says:

    SARBATORI FERICITE!!

  16. Maria Huszar says:

    CRACIUN FERICIT SI LA MULTI ANI FAMILIEI REGALE A ROMANIEI!!!
    SANATATE MULTA REGELUI MIHAI SI REGINEI ANA!!
    RESPECT SI IUBIRE VESNICA!!!
    NIHIL SINE DEO! NIHIL SINE REX!

  17. Gheorghe Rosu says:

    La partea de colinzi am participat si am ramas incantat de organizarea deosebita a concertelor si de efortul AS Regale de a fi prezente la fiecare din aceste evenimente.Mult respect si multa sanatate va doresc

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53880983
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate