Sinaia, Predeal, Brasov

Gara din Sinaia

Am inceput in aceasta dimineata o vizita in judetele Prahova, Brasov, Arges si Vâlcea. La ora 10.30 am luat parte la lucrarile Conferintei Nationale a Federatiei Sindicatelor din Agricultura “Agrostar”, la Sinaia (http://www.fnsadscagrostar.ro). Am fost incântat sa vad multi reprezentanti ai agricultorilor, bine organizati si adunati din intreaga tara, pentru a face cunoscuta autoritatilor, dar mai ales societatii românesti, realitatea lor.

Seceta

Am continuat, dupa semnarea protocolului de colaborare intre Casa Regala si Agrostar, de catre Majestatea Sa Regele si presedintele federatiei, sa ma intâlnesc frecvent cu membrii federatiei si sa avansam in proiectele noastre comune.

Irrigation1

Cuvântul de deschidere adresat la conferintei agricultorilor a fost o prima luare de pozitie publica in ceea ce priveste situatia vietii satului românesc. Saptamâna viitoare, la inceputul ei, voi face o noua declaratie de presa, la Palatul Elisabeta, numita “Oamenii si comunitatile satelor”. Va fi a doua declaratie de presa dupa cea numita “Economia”, tinuta tot la Palatul Elisabeta, in ziua de 20 mai 2009.

In continuare, am vizitat orasul Predeal, unde am participat la o intâlnire cu un grup mai mare de sustinatori ai mei in campania prezidentiala. Au venit personalitati din mai multe orase de pe valea Prahovei, de diverse profesii si vârste. Entuziasmul si increderea sunt arme mult mai importante decât interesul de orice fel. Sunt sigur ca, incet-incet, in fiecare dintre orasele importante se vor forma astfel de grupuri, asezate laolalta de mândrie, de speranta, de buna-credinta.

Intentia mea a fost sa ma intâlnesc si cu locuitorii orasului, in mod spontan, pe strada mare, pentru a putea vorbi cu oameni pe care, in mod obisnuit, nu am cum sa-i intâlnesc. Cu tristete am remarcat, insa, ca orasul avea strada goala, desi era o ora in miezul zilei. Am aflat, cu mare parere de rau, ca Predealul, o perla a muntelui românesc, nu are turisti in cursul verii, cu exceptia lunii august, când unii români veniti de la mare isi petrec ultimele zile de concediu la munte. Sper din toata inima ca acest lucru sa se schimbe. Discrepanta intre frumusetea naturala a locului si situarea atât de privilegiata de capitala si aeroport, pe de o parte, si nivelul economic, al turismului si al nivelului de trai al locuitorilor, este de neinteles. La 20 de ani de la intoarcerea României la democratie.

Brasovul de sus

Am fost din nou invitatul televiziunii Mix TV din municipiul Brasov. Pentru 45 de minute, in platoul televiziunii, am dialogat cu dna Onelia Pescaru pe teme de actualitate. Emisiunea se va relua lunea viitoare, seara.

Seara, la ora cinei, am ajuns la Mânastirea Namaesti de lânga Câmpulung Muscel. Maica stareta, impreuna cu celelalte maici si surori au fost gazde desavârsite.

IMG_0408.JPG

Mâine voi contiuna cu vizite in municipiile Câmpulung Muscel si Râmnicu-Vâlcea. Vizita de duminica dupa-amiaza, in centrul municipiului Ploiesti, va fi reprogramata pentru primele zile ale lunii iulie.

16 comentarii

  1. eduard tincu says:

    unde pot semna adeziunea pt. candidatura dumneavoastra??

  2. Elvira Popa says:

    Stimate Domn,

    Numele meu este Popa Elvira si sunt din Ramnicu- Valcea.
    Va scriu sa va transmit o vorba de incurajare pentru a candida la presedintia Romaniei. V-am urmarit aseara pe un post de televiziune si m-a incantat atitudinea dumneavoastra de a nu va complace in mizerie ci de a va tine departe de ea si de a incerca sa imprimati noi standarde pe chipul politicianului, a celui ce indrazneste sa-si asume raspunderea directionarii unei natiuni intregi.
    Va felicit si sa indemn sa mergeti mai departe daca ceea ce am vazut este real, daca doriti sa-l reinviati pe Majestatea sa Domnitorul Carol I care prin demnitate si mult curaj a salvat Romania intr-un moment crucial transformand-o in Regat, si a facut din sine astfel Majestatea Sa Regele Carol I.
    Suntem multi cei care ne-am saturat de actualele regimuri politice. Eu personal am anulat toate voturile incepand cu 2004 caci n-am mai gasit nici un candidat demn de a primi un vot de incredere. Dar daca o sa candidati si daca va pastrati integritatea, am sa va votez.

    Merget inante cu curaj, mult succes!
    Cu respect, Elvira Popa

  3. "Altfel" la Editura Polirom says:

    Pentru a doua saptamâna consecutiv, cartea “Altfel” se afla in topul vânzarilor online la editura Polirom.

    http://www.polirom.ro/catalog/topuri-vanzari/

    Cumparându-l online, mentineti volumul in topul celor mai cautate titluri de la Polirom.

  4. Bine le faceţi, Alteţă! Aţi găsit tonul, aseară, la Realitatea TV. Dur şi elegant. Mama lor! În sensul că n-are nici o vină, săraca. 🙂

    P.S. 61% absenteişti pot fi scoşi din case cu adrenalină nobilă. 🙂

  5. V.M. says:

    Gand pentru “Oamenii si comunitatile satelor”.

    “Aforism amar”!

    OMUL-TARAN poate fi inteles numai de:

    – Specialistul-taran;

    – Politicianul-taran.

    Intelegerea lui, prin participarea voioasa si constanta la
    sarbatorile lui traditionale… este o dulce amageala!
    Fetele, mainile, dantura lor… “ne povestesc” totul!

  6. Conferinţa Naţională a Federaţiei AGROSTAR says:

    14:49 Prahova: Conferinţa Naţională a Federaţiei AGROSTAR

    Sinaia, 12 iun /Agerpres/ – Sub motto-ul ‘Salvaţi agricultura’ se desfăşoară, vineri, la Sinaia, Conferinţa Naţională a Federaţiei Agrostar, la care participă peste 350 de reprezentanţi ai Sindicatului Agricultorilor din România.

    Preşedintele Agrostar, Nicolae Ştefan, a cerut factorilor de decizie să pună presiune pe Guvern pentru elaborarea de strategii pe termen lung care să deblocheze situaţia existentă în agricultură şi să fie găsite soluţii pentru finanţarea acestui sector.

    ‘Singura soluţie de ieşire din criza economico-financiară este sectorul agroalimentar’, a declarat preşedintele AGROSTAR, care a mai subliniat că este nevoie de o lege a creditului agricol şi de o bancă prietenoasă cu sectorul agricol.

    Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a declarat că procentul de 1,37 la sută din Produsul Intern Brut alocat agriculturii nu este suficient, dar nu există alte surse de finanţare.

    Ilie Sârbu a precizat că au existat mai multe discuţii cu băncile, dar acestea nu se ţin de cuvânt, însă ‘avem CEC, care cred că o vom transforma în bancă la dispoziţia agricultorilor’.

    De asemenea, ministrul a mai anunţat că duminică vor fi aprobate două ordonanţe de guvern pentru sprijinirea agriculturii.

    Sindicaliştii AGROSTAR prezenţi la conferinţă au purtat tricouri verzi cu mesajul ‘Salvaţi agricultura’.

    La întâlnire a participat, în calitate de invitat, şi principele Radu, sindicalişti AGROSTAR având semnat cu Casa Regală un parteneriat. AGERPRES/(Ioana Zoica)

  7. Esmyana Martisor says:

    Alteta Voastra,

    Poate vreodata aveti drum si in oraselul Roznov,Jud.Neamt deoarece sunt convinsa ca si acolo sunteti asteptat si admirat.In orice caz eu in calitate de roznoveanca as fi cel mai fericit om din lume daca,candva, un popas macar, v-ar aduce pe meleagurile unde m-am nascut.Sunt cateva locuri deosebite de vazut in acest orasel iar oamenii sunt asezati.

    lolor.

  8. Andreias Ecaterina says:

    Din pacate nu sunt acasa, in Rm. Valcea 🙁
    pe cand veniti si in Cluj?

  9. Ally says:

    buna, as vrea sa cumpar cartea ‘Altfel’ dar locuiesc in strainatate, ma poate ajuta cineva cu un sfat, cum sa fac sa o pot cumpara?
    multumesc

  10. M. says:

    Oameni buni,
    care nu aveti obligatiuni, care VA RETIN: acasa, scoala,serviciu,… VA RUGAM SA-L INSOTITI PE PRINCIPE IN VIZITELE *NOASTRE* !
    Va multumim!

  11. "Altfel" la Editura Polirom says:

    Pentru a doua saptamâna consecutiv, cartea “Altfel” se afla in topul vânzarilor online la editura Polirom.

    http://www.polirom.ro/catalog/topuri-vanzari/

    Cumparându-l online, mentineti volumul in topul celor mai cautate titluri de la Polirom.

  12. Melania says:

    Alteta Voastra,
    sunt foarte fericita ca v-ati depus candidatura la Presedentia Romaniei si va doresc succes!Romania are nevoie de Dumneavoastra Presedinte!
    Melania

  13. Gabriel says:

    Altetei Sale Regale Principele Radu al Romaniei Duda

    V-am urmarit discursul si proiectul pe 30 de ani pentru Romania si doresc sa va transmit ca m-ati convins ca sunteti persoana potrivita pentru a conduce aceasta tara.

    Tocmai de aceea doresc sa mi ofer serviciile in ceea ce priveste campania pentru prezidentiale. Pe langa partea financiara aceasta campania implica in mod normal si partea de resurse umane. Lucrez intr-o institutie financiara in Bucuresti, am 26 de ani iar suportul pe partea financiara nu poate fi prea mare din partea mea. Insa imi pot oferii serviciile pe partea de analiza de piata, organizarea de intalniri, identificarea publicului tinta, gasirea solutiilor pentru a largii aria alegatorilor dar si pentru a reusi sa scoatem lumea la vot. Rata absenteismului la vot fiind de peste 50%.

    Consider ca tocmai acesti alegatori va pot propulsa deoarece ei sunt alegatorii nemultumiti
    de situatia actuala a clasei politice din Romania.

    Ca si studii am absolvit: Facultatea de Drept 2002-2006
    Master Dreptul Afacerilor 2006-2008

    In speranta unei colaborari pentru a aduce Romania pe fagasul normal atat in plan extern, unde de altfel nu existam si nu suntem luati in seama; cat si in plan intern, partea sociala cat si crearea unei clase de mijloc pentru a putea sustine economia interna.

    Cu stima,

    Gabriel

  14. George C. says:

    V-am urmărit cu atenţie prestaţia de la Ora de foc. A fost ca de obicei, una responsabilă, punctată de răspunsuri potrivite. Prezenţii vă urmăreau cu atenţie ceea ce denotă că stăpâneaţi situaţia şi chiar dezvoltaţi starea de interesanţă. Mă gândesc însă la un scenariu în care suveica unei inginerii mafiote cuprinde o ţară şi cum pânza de păianjen acoperă treptat mentalul mulţimii căci altfel nu-mi pot explica nici nivelul jafurilor şi nici cum un europarlamentar a putut să obţină sute de voturi într-un sătuc în care nimenea n-a auzit de el.Cu această maşinărie lacomă, periculoasă şi nemiloasă trebuie să luptaţi, într-o ţară care a uitat de cavalerism şi nu prea crede în Dumnezeu. O ţară în care foarte mulţi se mulţumesc să lustruiască la această maşinărie. Muncă de Sisif, Alteţă. Eu, aici în Nord, adun oameni.

    Vă îmbrăţişez şi vă stau alături, George

  15. Strategia de redresare a agriculturii, în dezbatere la Sinaia says:

    Ploieşti, 12 iun /Agerpres/ – Peste 350 de reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor din Agricultură ‘Agrostar’ s-au întâlnit, vineri, la Sinaia, cu ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, şi cu ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marian Sârbu, prilej cu care au solicitat elaborarea unor strategii pe termen lung de salvare a agriculturii.

    Preşedintele Agrostar, Ştefan Nicolae, a prezentat principalele probleme cu care se confruntă agricultorii, probleme care au făcut ca piaţa românească să fie dominată de produse din import, fiind aduse din afara ţării peste 70% din produsele agroalimentare.

    ‘Este inadmisibil să producem cu preţuri care nu acoperă cheltuielile’, a declarat Ştefan Nicolae vorbind despre producătorii de lapte care sunt nevoiţi să îşi arunce produsele din această cauză.

    Preşedintele Agrostar a vorbit şi despre problemele pieţei de legume şi fructe, despre situaţia irigaţiilor, în contextul secetei care a fost anunţată pentru această vară, despre subvenţiile restante, despre lipsa unei legi a creditului agricol şi a unei bănci prietenoase care să îi sprijine pe agricultori.

    Ştefan Nicolae a opinat că ‘singura soluţie pentru ieşirea din criza economico-financiară este sectorul agricol’.

    Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de duminică vor fi adoptate două ordonanţe care vor veni în sprijinul agricultorilor. El s-a declarat nemulţumit de procentul de 1,37% din PIB alocat agriculturii, subliniind că, în prezent, nu există alte surse de finanţare, situaţia actuală fiind cauzată atât de criza economică, dar şi situaţiei găsite în minister la preluarea actualului mandat.

    La rândul său, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marian Sârbu, a afirmat că şi salariile agricultorilor vor fi cuprinse în schema unică de salarizare, iar pensiile agricultorilor vor fi asigurate atât pentru cei care au contribuit la fondul de pensii, cât şi pentru cei care, chiar dacă nu au cum să dovedească perioada în care au activat în acest sector, vor avea o pensie stabilită deşi nu sunt asiguraţi.

    ‘Dacă neasiguraţii contribuie cu o treime, statul va pune alte două treimi la contribuţia fiecărui agricultor la stabilirea pensiei’, a afirmat Marian Sârbu.

    Prezent la conferinţă, principele Radu, candidat la alegerile prezidenţiale din toamnă, a vorbit despre problemele din agricultură, sector de care, după cum susţine el, nu s-au ocupat guvernanţii în ultimii 20 de ani.

    De asemenea, principele Radu a pus accent pe necesitatea irigaţiilor în agricultură, ţinând cont de faptul că, potrivit prognozelor, ‘şase milioane de hectare vor fi afectate de secetă până în luna august’.

    Sindicaliştii Agrostar prezenţi la conferinţă au purtat tricouri verzi cu mesajul ‘Salvaţi agricultura’. AGERPRES/(Ioana Zoica)

  16. dr.Viorica says:

    Alteta,
    Permiteti, va rog, atentiei Voastre, sa coboare cateva minute, asupra interventiei mele postate aici, si anume:
    referitoare la OAMENII si comunitatile lor, de la sate.

    Pentru a nu va retine, voi puncta gandurile mele de ingrijorare si bine, succint:
    – *taran-agricultor* = cuvant medieval, se potriveste situatiei actuale, din sectorul agricol romanesc.
    – *specialist in …*, *fermier la …*, programare, congrese internationale, schimburi de experienta, cercetare stiintifica, concursuri internationale, premii si mandrie nationala… sunt *fenomene* necunoscute la nivel national, exceptie facand, ambitiosii particulari, incapatanati, care
    s-au aventurat in a crede in NOU, acceptand acest risc.
    Sunt o persoana, care a crescut in atmosfera binecuvantata de DUMNEZEU, de la tara! Si am o anumita sensibilitate la *scaparile verbale* negativiste orientate spre *mioriticul*
    acestei zone socio-economice!
    De multe ori, in viata, mi-am revitalizat energiile slabite;(in urma luptei de supravietuire, impuse mie, prin efectele defectuasei conduceri a institutiilor statului nostru) prin simpla amintire a copilariei, de neuitat, petrecuta in mijlocul naturii, nepoluate de atunci.
    Munca campului nu deranja echilibrul din natura inconjuratoare… existau in simbioza, om-plante-animale-religie,… un adevarat *ecosistem dirijat*. Si cine isi inchipuie ca a descoperit *roata* sau cheia succesului prin tot felul de crezute, artificiale, patente, se inseala… Este ca intr-un implant de organe, *reusit*; timpul si eforturile focalizate zilnic, decid: cat, cum, unde si de ce! UNEORI efectele secundare, *in natura-mama*, apar in timp, dupa generatii umane!
    Echilibrul relatiilor interumane, se continua firesc echilibrului armonios si dinamic al anotimpurilor anului…
    Pe scurt, ca in JURAMANTUL LUI HIPOCRATE:
    – INAINTE DE ORICE, SA NU SE DAUNEZE!
    Este universal valabil in ORICE si ORICAND!
    Gandurile omului au tropism teluric, cateodata; insa EDUCATIA, RELIGIILE, cu dragoste fata de Dumnezeu, si respectarea LEGILOR, sunt GARANTIILE existentei noastre, individuale, ca cetateni si ca neam romanesc european.
    Va multumesc.
    dr.Viorica M.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 52921023
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate