Carmen Paval
Ziua Mondială a Mediului Gânduri aşternute pe hârtie A fost o perioadă în care omul nu distrugea mediul în care trăia. Aceasta se întampla la începuturi, la începuturile omenirii, când oamenii se mulţumeau cu puţinul necesar existenţei. Mai tarziu, unii dintre aceştia şi-au dat seama că ar putea deveni mai puternici. Şi, pentru asta, ei au început să vâneze cu mult mai multe animale decât cele necesare pentru nevoile lor zilnice, să taie mai mulţi arbori decât cei necesari pentru casele lor. Şi, din dorinţa lor de a acumula din ce în ce mai multe bunuri, peste necesarul lor zilnic de supravieţuire, mediul a început să fie afectat.În primele faze insesizabil, apoi, treptat, odată trecerea timpului, modificările au început sa devină din ce în ce mai perceptibile. Şi s-a ajuns la situaţia cu care ne confruntăm astăzi, când asistăm la schimbări climatice importante. Am uitat în demersurile noastre că într-o zi vom plăti pentru faptele noastre. Este adevărat că nu întotdeauna imediat. Generaţiile viitoare sunt cele care vor primi „factura”. Aşa cum şi noi plătim pentru nechibzuinţa străbunilor, aşa vor plăti şi urmaşii noştrii pentru nepăsarea noastră. Poate mă întrebaţi care este soluţia. Dacă mergem către un scenariu apocaliptic, ce mai putem oare noi, oamenii, să facem ? Poate doar atât: să trăim decent, să păşim cu grijă pe pământul acesta, să respectăm toate darurile care ne-au fost date pentru această existenţă a noastră. Şi, mai ales, să nu ne dorim mai mult decât ceea ce ne este de folos. Şi aşa, respectând oamenii şi mediul în care trăim, poate vom deveni mai buni şi poate că, într-o zi , vom primi şi răspuns bun la faptele noastre bune. Carmen PAVĂL 5 iunie 2009, Buzău |
Aveti atata de “dureroasa dreptate”!
Si nu numai atata…omul, care este si el natura, cand sa organizat social s-a dovedit a fi “asinus asinorum in saecula saeculorum” ori “homo homini lupus est”.
Lipsa de conservare (micro-;macro-;interna;externa…)este expresia unei suferinti psihice sau lipsei de educatie! Omului ’09 trebuie sa i se aminteasca, elementele esentiale!
1.sa recunoasca BINELE de RAU! 2.sa argumenteze! 3. sa decida si sa lupte pentru BINE!s
Trei momente de reflexie:
1. “Simplisity is the ultimate sophistication.”
(L. da Vinci)
2. “Life is really simple, but we insist on making it complicated.” (Confucius)
3. “The rest is silence.” (Shakespeare;-Hamlet)
Merita sa accesati:
http://reginastupului.blogspot.com/2008/01/viata-albinei-si-org
Este un material ALTFEL!
Multumiri!
*Nu folosi spada ca sa-ti gonesti musca de pe CACIULA.* (Lao Tse)
Recomand cu deosebita caldura si infinit respect a se citi povestea “Conferinta animalelor” scrisa de Erich Kästner.Doresc tuturor oamenilor din lume sa aprofundeze mesajul divin al acestei povesti geniale.Impreuna pentru o lume pasnica si inteleapta.Doamne ajuta-ne sa ne ajutam pentru a ocroti Pamantul si toate darurile lui.