Interviu Agerpres: Noi suntem aici de 25 de ani și aceasta se vede

29 iunie 2015

Principesa Moștenitoare Margareta a afirmat, într-un interviu acordat AGERPRES, că viitorul Monarhiei în România depinde atât de poporul român, cât și de Familia Regală.

“În ceea ce privește viitorul Monarhiei în România, sunt două lucruri. Depinde de poporul român. Dar depinde și de noi. Noi suntem aici de 25 de ani și asta se vede. Numai împreună poate Monarhia să revină. Dacă oamenii doresc să se implice, lucrurile se pot schimba.Toată lumea știe că noi suntem aici și am rămas aici pentru un sfert de secol. Și suntem alături de români. Acesta este un mesaj pentru toată lumea. Și cred că oamenii au înțeles”, afirmă principesa în interviu.

În interviu, Principesa Moștenitoare Margareta vorbește despre Fundația ce-i poartă numele și rolul acesteia în ajutorarea oamenilor în dificultate — copii, tineri săraci, tineri artiști și vârstnici singuri — prin intermediul proiectelor intergeneraționale, despre recenta alegere în funcția de președinte al Societății Naționale de Cruce Roșie, ca și despre implicarea în vizitele de reprezentare peste hotare efectuate împreună cu Principele Radu.

Interviul integral poate fi citit aici.

18 comentarii

  1. Viluta Albert says:

    frumoasa PRINCIPESA ,sanatate si numai bine .

  2. Lia Elena says:

    Ne mandrim cu dv Principesa

  3. Mara Sima says:

    Multumim Alteta !!! Dumnezeu sa binecuvanteze pe Alteta Voastra, Tara si pe Majestatea Sa, Regele Mihai I al Romaniei ! Nihil Sine Deo ! Nihil Sine Rex !

  4. Norica Vasilian says:

    Vă mulțumim Alteță, pentru tot ce faceți pentru noi !

  5. Francesco Di Marco says:

    Tanti auguri !

  6. Tutza Moldoveanu says:

    Va iubesc si va respect din suflet dar doresc sa am onoarea sa va vad Alteta !

  7. Ecaterina Bisinicu says:

    Tot respectul Alteta !

  8. Angela Radulescu-Cârstea says:

    va admir din 1990, pentru curajul dumneavoastra, ne bucuram ca sunteti aici,eu si sotul meu am facut parte din cei prezenti la scaraavionului si biserica Sfantul Gheorghe.

  9. ionela stanescu says:

    M-a incantat inerviul!Sa-i pretuim pe oamenii care lasa faptele sa vorbeasca despre menirea lor pe pamant!Cand apreciezi,cand lauzi,nu dai nimmic,ci recunosti!(N.I.)

  10. Marius Octavian Radu says:

    De- ati putea reveni ar fi extraordinar pentru Romania

  11. Răspunsuri pe Facebook (I) says:

    Alexandru Foldi Respectele mele alteta!!!!
    #
    Ileana Indrecan sa ne traiti alteta poate intro zii va vom putea saluta cu majestate
    #
    Ana Iftimi Poate ne vine mintea la cap poporului roman
    #
    Filippo Arturo Didio noi va asteptam de mult mai mult timp …mai bine mai tarziu decat niciodata

  12. Cristian Sandu says:

    Toate interventiile publice ale Principesei Mostenitoare Margareta sunt admirabile! Alteta Sa Regala surclaseaza, prin anvergura si substanta, pe toti politicienii post-decembristi! Curentul pro-monarhist poate deveni covirsitor in tara noastra daca elita intelectuala va depune mai mult efort in a lamuri masele pentru ca apoi, sa se exercite o presiune publica puternica asupra clasei politice, fara de care nu se poate adopta o noua Constitutie care sa consfinteasca forma de guvernamint monarhica.

  13. vladut mihaela says:

    Va multumim Alteta Voastra Regala Principesa Margareta ca sunteti aici, in Romania de 25 ani si va multumim pt. toate realizarile obtinute in tot acest timp .Sa fiti sanatoasa si puternica si impreuna cu Principele Radu sa faceti in continuare lucruri bune pt. poporul roman care va iubeste !

  14. Diana Lucia Zotescu says:

    Suntem, de 25 de ani, martori directi la o suita extrem de lunga de dovezi privind beneficiile morale, de credibilitate si de inalta reprezentativitate oferite de Majestatea Sa Regele, Altetele Lor Regale si de toti membrii Familiei Regale. Politicienii nostri au inteles de altfel acest lucru, dar prefera sa zaca letargici. Ma intreb ce anume va trebui sa se petreaca care sa aiba rolul de semnal de trompeta pentru REDESTEPTAREA Romaniei in vederea revenirii la matca istoriei?

    Nihil Sine Deo !
    Nihil Sine Rege !

  15. Viorica Mwais says:

    “Atât Regina cât şi eu păstrăm amintiri foarte plăcute de la vizita noastră în România, în calitate de Prinţesă şi Prinţ de Asturia, din iulie 2009, în timpul căreia am simţit cordialitatea şi ospitalitatea poporului român, precum şi prietenia prin care sunt legate ţările noastre”, a declarat, luni, regele Felipe al VI-lea, potrivit Mediafax.

  16. Dietmar Melzer says:

    Noi säntem aici de 25 de ani si aceasta se vede….

    Se vede foarte bine cä A. S. R Principesa de coroanä Margareta a Romäniei & A. S. R Principele Radu a Romäniei au fäcut foarte foarte mult pentru Romänia.
    Sänt foarte mändru de dumneavoasträ Oameni foarte frumosi si dornici de a duce Romänia intr-um viitor mai strälucit.
    Träiascä REGELE MIHAI I: A ROMÄNIEI si familia regalä a Romäniei…..
    NIHIL SINE DEO
    Cu mare stimä si respect,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania-

  17. Edith Hellen Verinca says:

    Din punctul meu de vedere,chiar în secunda aceasta,fără întîrziere familia Regală trebuie să vină la guvernare.Îmi doresc cu tărie cu convingerea fiecărui cuvînt scris de mine aici!

  18. Răspunsuri pe Facebook (II) says:

    Bebi Nedelcu Distinsa și frumoasă ..!¡!
    #
    Florica StancuVidroiu CU MULTUMIRI PENTRU TOT CE INFAPTUITI IN ROMANIA !!!ADEVARUL NU ADUCE FERICIREA PT ..TOTI !!!O VIATA FERICITA!!! Un cap plecat si o mana pe inima .IN FATA DOMNIEI VOASTRE !!!
    #
    Gratiela Ramona Stati acolo unde ati stat pana acum…..monarhia nu are ce mai cauta in Romania
    #
    Anton Romila Mai sa fie….Toate monarhiile din Europa au STABILITATE si o duc bine merci
    #
    Angi Catrina inițial nu am fost de acord cu monarhia dar acum dupa 25de ani de haos mi-o doresc din tot sufletul ;altfel n-avem legitimitate externa ,o sa ne ia austroungarii transilvania prin doi paşi 1autonomie 2in virtutea libertatii ,prin referendum local se vor alipi ungariei . cine nu vede ce e evident ori e prost ,ori rau intentionat!
    #
    Mariana Filer La varsta pe care o ai nu ai habar despre monarhie ,Ramona ,citeste studiaza si apoi vorbeste
    #
    Angela Talos Sa nu uitam ca avem nevoie de prim ministru si parlament si in monarhie.Deci cred ca ar fi la fel ,cu ai nostri politicieni.
    #
    Claudiu Nan GRATIELA RAMONA DIN PARTEA MEA AI NOTA 3 la istorie si -2 puncte la purtare. TU SI TOTI COMUNISTII DIN TARA ASTA AVETI HABAR CÄTE MILIOANE DE VICTIME A FÄCUT REPUBLICA INSTALATÄ DE RUSIA IN ROMÄNIA ???
    #
    Menyhard Janos Bravo!! Toata stima ,esti un om destept.
    #
    Claudiu Nan LUATI AMINTE FRATI AI MEI A FI ROMÄN NU INSEAMNÄ A FI SOCIALIST; A FI ROMÄN NU INSEAMNÄ A FI REPUBLICAN
    #
    Menyhard Janos Doamne da, sa fie monarhie, sa moara comunisti de ciuda . Traiasca regele .
    #
    Ioana Constantin Panescu Gratiela Ramona asta e parerea ta.Nu toti romanii gandaesc ca tine.S-a incercat cu “politicieni” de conjunctura si care au dovedit ca au luat decizii mai mult in favoarea lor decat pentru cei care i-au ales.Romania nu a fost republica decat cea adusa de “Armata Rosie eliberatoare” pe tancuri.Stii cartea si carnea de porc sunt grele!
    #
    Daniel Sapatoriu Respect pentru MS.REGELE MIHAI şi MONARHIA ROMÂNĂ!
    #
    Nacu Mircea-Rafael Trăiască MONARHIA! !!!!!!!!!
    #
    Dani Ghergusi Regalitatea romaneasca reprezinta principalul element al identitatii si autenticitatii acestei greu incercate si frumoase natiuni ! Dumnezeu sa ajute Regatul Romaniei in frunte cu Regele si Poporul sau !
    #
    Luminita Ceobanu Sa revina monarhia,sa-nfloreascaRomania fiindca ei isi iubesc glia
    #
    Andrei Vlad Delescu Se vede in istorie. Totul depinde de oameni, nu de institutii.
    #
    Nicu Florea te iubim principesa.
    #
    Ioan Secrieru ASA ESTE PRINCIPESA MARGARETA SI CASA REGALĂ A INTREPRINS O SUMEDENIE DE ACTIUNI SI ACTE DE CARITATE CUM NU A FĂCUT STATUL ROMÂN CONDUSI DE NON SI CRIPTO- COMUNISTI SUB STINDARDUL UNEI REPUBLICI INSTAURATE ILEGAL
    #
    Ion-Nelu Nistor Mi-e dor de-o tara libera in cuget si-n simtiri. Mi-e dor de regele meu. MIHAI I. NIHIL SINE DEO !
    #
    Dogaru Vasilica MONARHIA SALVEAZA ROMANIA !
    #
    Carmen Tora tarziu,din pacate prea tarziu….
    #
    Jeni Calota Ne batem gura fratilor, de geaba,este prea tarziu,am intarziat vreo 26 de ani!Suntem in jur de o mie care cochetam cu ideea asta,restul….!
    #
    Teodora Maftei Super…….
    Mi-e dor de liniște , de respect , de dragoste, de iubirea dintre noi.
    #
    Maria Bedeoan respect si admiratie !
    #
    Remus Vlad Respect si stima !!
    #
    Ilinca Patru Dar ce ar fi dacă ne-am alege Noi ,un rege, unul dintre noi, mai băieți,așa cum a fost Burebista???
    #
    Rodica-maria Istrate respect
    #
    Baduc Babelus ACEASTA ESTE ADEVĂRATA ROMÂNIE!!!!!!
    #
    Titiana Burdea RESPECT!
    #
    Roxana Calin Va multumim ca sunteti alaturi de acest popor…atit de incercat…
    #
    Maria Hristodulu MULT RESOECT
    #
    Constantin Voicu Va dorim sa fiti cat mai mult, dar mai ales, in funtea tarii, PE TRON.
    #
    Liliana Mihaila Sustin monarhia! Pacat ca sunt putini cei care vad in asta o schimbare in bine pt.tara.
    #
    Elena Nicolescu Monarhia salveaza Romania !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53893620
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate