Eleodor Focșeneanu, In Memoriam

Majestatea Sa Regele, alături de întreaga Familie Regală, a aflat cu profundă tristețe de trecerea la cele veșnice a avocatului şi cărturarului într-ale Dreptului Eleodor Focşeneanu. Născut la 17 februarie 1925 în Câmpina, judeţul Prahova, Eleodor Focşeneanu a urmat Şcoala Primară din Breaza de Sus şi Liceul Teoretic Dimitrie Barbu Ştirbei din Câmpina, finalizând bacalaureatul în mai 1943, la Liceul Andrei Şaguna din Braşov.

A urmat apoi cursurile Facultărţii de Drept şi ale Facultăţii de Litere şi Filosofie (limba spaniolă) din Bucureşti, finalizând licenţa de drept în iulie 1947. Refuzându-i-se înscrierea în Baroul Prahova a urmat Institutul Maxim Gorki de Limbă şi Literatură Rusă pentru doi ani, după care, într-o împrejurare favorabilă, s-a înscris în 1951 în Colegiul de Avocaţi din Prahova, unde a profesat până în 1974. În acest an, a intrat în Colegiul Avocaţilor (actualmente Baroul) Bucureşti, unde şi-a urmat chemarea până în anul 1997, când a ieşit la pensie. A fost admis la doctorat în domeniul drept civil, promovându-şi examenele şi redactând teza cu tema Dreptul de traducere dar, susţinerea tezei fiindu-i condiţionată de avizul Partidului Comunist, a renunţat la acest demers.

Încă din perioada comunistă, Eleodor Focşeneanu a cules materialele care au contribuit la prima sa mare operă reparatorie, dovedind un profund respect faţă de drept şi de adevărul istoric, anume volumul Două săptămâni dramatice din istoria României (17-30 decembrie 1947) (actualmente la ediţia a 3-a, Curtea Veche, 2014). Acest volum, publicat original în foiletoane în revistele diasporei, dovedeşte fără putinţă de tăgadă falsul şi raptul istoric reprezentat de instalarea comunismului în România, aducând laolaltă documente, analize pertinente şi mărturiile celor care au fost în mijlocul evenimentelor. Totodată, într-o serie de foiletoane din România Liberă, publicate în jurul adoptării Constituţiei din 1992, el a argumentat convingător nelegitimitatea impunerii soluţiei republicane fără consultarea populaţiei cu privire la forma de guvernământ a statului.

Printre alte scrieri ale sale se numără Istoria constituţională a României (1859-1991) (actualmente la ediţia a 2a, Humanitas, 1998), care este singura dintre cărţile de profil care dă greutatea cuvenită perioadei monarhice şi analizează modul instaurării regimului comunist dintr-o perspectivă critică şi argumentată juridic. De asemenea, Eleodor Focşeneanu a publicat o serie de traduceri, însoţite de prefeţe avizate, ale constituţiilor unor state ale lumii anume Spania, Japonia şi Germania. Printre alte lucrări de certă valoare ştiinţifică s-au numărat mai multe dicţionare spaniole-române, precum şi traduceri şi biografii.

Ca avocat, Eleodor Focşeneanu va rămâne mereu cunoscut ca primul avocat al Majestăţii Sale Regelui de după 1989. În opinii juridice clare, tranşante şi argumentate, prin loialitatea, valoarea sa profesională şi morală, el şi-a acordat sprijinul însemnat la restabilirea locului Coroanei în România în cei mai grei ani ai tranziţiei. În semn de recunoaştere, ani mai târziu, el a fost decorat cu Crucea Casei Regale a României “pentru modul exemplar în care Ne-a reprezentat în faţa instanţelor şi autorităţilor române. Pentru dedicaţia şi măiestria cu care a depăşit obstacole înalte, în apărarea intereselor şi poziţiei de drept a Casei Regale. Pentru devotamentul şi loialitatea puse în slujba restaurării Monarhiei în România.”

Autorul acestor rânduri a avut onoarea de a remite această decoraţie maestrului Eleodor Focşeneanu, ocazie cu care a cunoscut un om modest, fascinat de tainele dreptului, şi care lucra, mult după ieşirea la pensie, în continuare la actualizarea celor două volume de suflet dedicate Coroanei şi constituţionalismului românesc.

Nădăjduim că exemplul, patosul şi busola sa morală vor răzbate peste ani prin scrierile sale şi amintirile frumoase ale celor care l-au cunoscut.

În numele Familiei Regale a României, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a transmis doamnei Focșeneanu o scrisoare de condoleanţe. Din partea Casei Majestății Sale, au participat la înmormântare doamna Simina Mezincescu, Șeful onorific al Protocolului și domnul Ion Tucă, directorul Casei. Ei au depus o coroană de flori din partea Familiei Regale a României.

Odihnească-se în pace!

Articol de Ioan-Luca Vlad

8 comentarii

  1. Nastase Vasile says:

    Dumnezeu să-i dea liniştea şi Lumina Învierii! Un mare avocat ne-a părăsit. Din nefericire nu are posibilitea de-a fi contemporani cu noi la marea bucurie a Restauraţiei Monarhiei Constituţionale. Este avocatul care a afirmat legitimitatea Constituţiei României din 1923 de a fi repusă în drepturi imediat după decembrie 1989. Tot ceea ce a făcut a însemnat credinţă şi convingere. Nu-l vom uita, îl vom avea alături întotdeauna. Să ne regăsim în Lumină, maestre!

  2. stelian r. says:

    Dumnezeu sa-l ocroteasca in Imparatia Lui !

  3. Dumnezeu să-l odihnească!

  4. vladut mihaela says:

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace alaturi de inaintasii sai !

  5. Eugenia Miclescu says:

    Dumnezeu sa- l odihneasca!

  6. Dumnezeu să-l odihnească pe acest mare om al dreptului, care a făcut un imens serviciu publicului român, afirmând fără înconjur adevărul istoric despre monarhie, despre Constituția României și despre felul cum a fost mistificată ea în anii de după evenimentele din 1989 (1991 și 2003) .

    Cea mai mare parte a dezastrului legislativ cu care România se confruntă în prezent, a scandalurilor politice ce nu mai contenesc, se datorează chiar coruperii legii fundamentale în 1991 (prin nerespectarea unor principii de bază ale dreptului) și negării intenționate a rolului Regelui în construcția Statului.

    Încercarea de „a-l șterge cu guma” pe Suveran din Constituție și a transfera rolurile sale unui președinte (actor politic), amestecându-le și corupându-le într-un haos de nedescris, produc asupra României rezultatele pe care le putem vedea în fiecare seară la televizor, în orice talk-show politic.

    Îndrăznesc să sugerez autorilor websitului „romaniaregala.ro” că includerea pe sit a unei trimiteri web directe către principala lucrare a maestrului Focșeneanu, „Istoria constituțională a României (1859-2003)”, ediția a treia, care se găsește la Google Books în mod legal, chiar prin voința autorului, ar crește vizibilitate cărții ajuta MULT publicul la lămurirea ideilor despre haosul constituțional.

    Adresa cărții (fișier PDF) este aici:

    https://books.google.ro/books/about/Istoria_Constitutionala_a_Romaniei_1859.html?id=KoOxBzw_wcUC&redir_esc=y

    Dumnezeu să o ocrotească pe Majestatea Sa Regina Margareta a României și întreaga Familie Regală!

  7. […] 1999, Alexandru Paleologu a murit în 2005, Octavian Paler a murit în 2007, Eleodor Focşeneanu murise în iunie 2015, iar Doina Cornea s-a retras din viaţa publică. Dar, din fericire, au lăsat […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53875179
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate