Declaratie de presa

Declaratia de presa a Principelui Radu al României
Palatul Elisabeta, 21 mai 2009, ora 11

V-am invitat astazi pentru a ma adresa, prin intermediul dumneavoastra, cetatenilor României. De la declansarea crizei economice, doua tendinte puternic daunatoare pentru societate se accentueaza pe zi ce trece: functionarea tot mai putin performanta a autoritatilor publice si decuplarea periculoasa dintre stat si societate.

Iar raspunsul politicienilor este unul inacceptabil, cu consecinte grave pentru starea natiunii: acoperirea situatiei economice precare cu dispute electorale jenante. Dupa ce România a intrat in recesiune economica, politicianismul s-a amplificat, in loc sa fie inlocuit de profesionalism si competenta. Ceea ce va duce România mai departe este cresterea productiei, amplificarea investitiilor si dinamizarea afacerilor, nu parazitarea politica a institutiilor publice.

1156.jpg

Cresterea economica relativa, dar constanta din ultimii ani a facut ca oamenii sa ignore promisiunile neonorate ale politicienilor, astfel luând nastere doua lumi: una in care cei care au frâiele tarii promit si nu fac, si alta in care oamenii sunt obisnuiti sa isi rezolve problemele singuri, adesea la limita sau dincolo de legi, pentru ca din partea liderilor si a institutiilor au pierdut orice speranta.

Existenta acestor doua lumi creaza în anul 2009 una dintre cele mai dificile situatii pentru Statul Român si cetatenii sai. Criza economica i-a adus pe oameni in situatia in care trebuie sa se uite catre cineva, in care sa aiba o speranta. Oamenii au iesit in strada exasperati de consecintele recesiunii economice si ingrijorati pentru ziua de maine – agricultori, profesori, lucratori ai Cailor Ferate. Pentru a supravietui, înainte de 2009, românii se refugiasera intr-o lume rupta de cea politica. Întorcîndu-se astazi, în plina criza, catre oamenii lor politici, românii gasesc doar o alta usa inchisa.

293.jpg

Patru greseli au agravat criza economica in perimetrul românesc. Toate strict determinate de iresponsabilitate, obtuzitate si de egoism:

•    Incapacitatea liderilor politici de a lua în calcul prognozele si de a proiecta durabil, in domeniul economic si financiar.
•    Votarea unor legi pentru scopuri pur electorale sau servind interesele câtorva, în detrimentul tuturor celorlalti. Victimele cele mai recente, pensionarii si profesorii, carora li s-a promis cresterea sau macar mentinerea veniturilor, pentru a descoperi, doar cîteva luni mai tîrziu, ca toate promisiunile erau fara acoperire.
•    Introducerea, intr-un moment nepotrivit, a unor reglementari fiscale restrictive, de tipul impozitului forfetar, care ingreuneaza, daca nu distruge, in conditii de criza economica, viata multor intreprinderi mici.
•    Managementul politic clientelar al banilor publici. In timp ce s-ar putea crea locuri de munca prin investitii in infrastructura, agricultura sau celelalte domenii stipulate de acordurile cu FMI, UE, BERD sau BEI, tara este tinuta în asteptare, intr-o asteptare nejustificata, pentru ca cei alesi, clientela lor politica, sa introduca acesti bani în activitati fara impact social pozitiv, cu unicul scop de-a trage foloase personale.

In momente de dificultate economica si politica, responsabilitatea Guvernului si a partidelor este si mai mare. Performanta la nivelul administrativ, competenta trebuie sa creasca, nu sa fie inlocuite de retorica politica si de ambitii personale. Nu este momentul serbarilor câmpenesti, al interminabilelor lansari electorale, nu este nici un motiv de petrecere. Nu asa se cucereste Europa. Europa se cucereste construind.

366.jpg

Indemn la corectitudine administrativa si responsabilitate. Daca nu se termina circul politicianist, o sa se termine pâinea, pentru preamulti dintre oamenii acestei tari. Cei cu raspunderi politico-administrative nu pot pretinde ca nu inteleg momentul greu prin care trecem. Tara nu mai poate fi amagita in anul 2009. Profesorii nu pot fi amagiti, agricultorii nu pot fi amagiti, functionarii publici nu pot fi amagiti. Tinerii nascuti dupa 1989, cu atât mai putin! La 20 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989:

•    Este timpul ca valorile, competenta si profesionismul sa se adune si sa fie lasate sa munceasca in folosul tuturor românilor!
•    Este timpul ca administrarea fondurilor europene sa fie echilibrata între nivelul local, regional si national!
•    Este timpul sa se opreasca alocarea banilor publici, din resurse bugetare sau din fondurile europene, pe alte criterii decât cele de eficienta sociala!
•    Tara nu va fi scoasa din criza economica de un singur om. Este timpul sa învatam încrederea in democratie, in rostul institutiilor publice si in regulile lor!
•    Este timpul ca institutiile statului român sa functioneze profesionist si în interesul societatii!

46 comentarii

  1. Aveti votul meu!
    Cu stima Nicu Anton (Brasov)

  2. V. says:

    Suntem pe drumul CEL BUN !
    Va veni ZIUA si vom ovationa, impreuna:

    VENI, VEDI, VICI!

  3. Alteta Voastra Regala,

    va citesc blog-ul zilnic si ma bucura fiecare informatie ce este
    transmisa publicului. Citesc cu interes si diferitele comentarii de pe
    blog. Ma bucur ca sunt postate si acelea mai putin prietenoase, dar care
    sunt scrise intr-un limbaj decent. Este firesc ca intr-o societate
    democrata si libera, fiecare sa-si manifeste dreptul la optiune. Din
    pacate sesizez ca inca putem identifica “mostenirea” comunista in
    gandirea unora. Propaganda comunista continua sa faca victime si printre cei tineri. Insa tot la tineri, identific si puritatea si detasarea de
    trecut, care pot reprezenta cheia succesului campaniei Altetei Voastre
    Regale. Tinerii sunt dornici sa cunoasca si un altfel de exemplu sau un
    altfel de a se face politica la nivel inalt.

    Alteta Voastra Regala,

    Sunt convins ca printr-o comunicare eficienta se va putea ajunge la cei
    care sunt dezamagiti de politica in general si care pot schimba balanta
    in urmatoarele alegeri. Ma bucur sa constat ca aveti intalniri atat cu
    academicieni si oameni de stiinta, cat si cu oamenii simpli ai acestui
    stat. De fapt nu faceti altceva, decat sa continuati traditia Familiei
    Regale a Romaniei. Casa Regala a fost intotdeauna alaturi de poporul
    roman. In minte imi vine acum o scena din memoriile principesei Ileana a Romaniei. La plecarea din tara, Principesa Ileana isi ia ramas bun de la
    taranii de prin zona Branului. Acestia refuza banii oferiti acestora,
    spunand ca nu pot ei lua bani de la cea care le-a fost mereu alaturi.
    Taranii din zona Branului au avut insa o doleanta: Principesa Ileana sa
    ingenuncheze impreuna cu ei si sa se roage la Bunul Dumnezeu. Un tablou emotionant….

    Alteta Voastra Regala,

    va transmit din Timisoara cele mai bune ganduri!
    Zilele acestea sunt unice prin faptul ca Majestatea Sa, Regele Mihai se
    va afla in mijlocul nostru!

    Cu loialitate,

    Alex. J.

  4. 11:28 Regele Mihai – Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara

    Timişoara, 21 mai /Agerpres/ – Regele Mihai a primit, joi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara, cu prilejul împlinirii a 65 de ani de la înfiinţarea, prin Decret Regal, a instituţiei academice bănăţene.

    În cursul după-amiezii, Consiliul Local Timişoara îi va conferi fostului suveran al României titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului.

    Manifestările dedicate aniversării Universităţii au fost deschise prin vizitarea de către Regele Mihai a Bibliotecii Centrale Universitare ‘Eugen Todoran’, fondate în anul 1944, tot prin Decret Regal, şi dezvelirea efigiei lui Sever Bocu, primul efor al Universităţii de Vest din Timişoara.

    Fondarea instituţiei de învăţământ superior timişorene a avut loc prin decretul Majestăţii Sale, Regele Mihai I, din data de 30 decembrie 1944. Decretul prevedea înfiinţarea Universităţii de Vest cu facultăţile de drept, litere şi filosofie, ştiinţe, medicină umană, medicină veterinară, farmacie şi teologie. Potrivit Decretului, Academia Teologică din Oradea, care funcţiona provizoriu la Timişoara pe durata războiului, urma să se transforme în Facultatea de Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara.

    Pentru susţinerea financiară a noii instituţii de învăţământ superior s-a înfiinţat Eforia Universităţii de Vest. Din aceasta făceau parte, printre multe personalităţi ale Banatului, primarii municipiilor Timişoara şi Arad, prefecţii judeţelor din Banat şi ai judeţului Arad, rectorul Politehnicii din Timişoara, rectorul Universităţii de Vest şi decanii facultăţilor.

    Printr-un nou decret, publicat în 8 ianuarie 1945, Sever Bocu, renumit om politic, personalitate reprezentativă a Banatului în Parlamentul României, a fost numit preşedinte al Eforiei Universităţii de Vest, pe termen de trei ani.

    În prezent, Universitatea de Vest din Timişoara este o instituţie publică de stat, unde învaţă peste 25.000 de studenţi, în cele 11 facultăţi cu 80 de specializări şi un departament de pregătire a personalului didactic.

    Potrivit principiilor Procesului de la Bologna, în Universitate funcţionează cele 3 cicluri de învăţământ universitar: ciclul de licenţă cu durata de 3 sau 4 ani, ciclul de masterat cu durata de 2 ani şi ciclul de doctorat cu durata de 3 – 4 ani.

    Universitatea are în derulare programe împreună cu peste 200 de universităţi din întreaga lume. În cadrul acestor parteneriate, sute de studenţi şi cadre didactice parcurg stagii de pregătire, urmează cursuri de masterat, pregătesc doctoratul şi participă la programe postdoctorale în străinătate. Activitatea desfăşurată are şi o cuprinzătoare recunoaştere internaţională, concretizată în peste 90 de acorduri bilaterale încheiate cu mari universităţi din: Franţa, Belgia, Germania, Italia, Polonia, Ungaria, Serbia, Grecia, Spania, Republica Moldova, etc.

    În contextul aniversării de la Timişoara, aleşii locali se vor reuni în şedinţă festivă, joi după-amiaza, pentru a-i conferi fostului suveran al României titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului, după care va avea loc un spectacol de gală, în onoarea Regelui Mihai, la Opera Naţională Română din localitate, care a fost înfiinţată, de altfel, tot prin Decret Regal, la 30 martie 1946.

    În cursul zilei de vineri, Regele Mihai va avea o întâlnire cu mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae. AGERPRES/(Otilia Halunga)

  5. Urez tuturor celor care poarta numele sfintilor Constantin si Elena la multi ani, cu ocazia zilei lor onomastice!

    Sunt bucuros sa stiu ca vizita Majestatii Sale Regelui Mihai la Timisoara se desfasoara bine, ca oamenii sunt fericiti si mândri sa-l stie alaturi de ei.

    Asta-seara voi fi invitatul emisiunii “Ora de foc” a dlui Adrian Ursu. In afara de gazda emisiunii, voi avea privilegiul de a ma afla alaturi de un distins analist politic si formator de opinii din România.

    In cursul dupa-amiezii, video-ul cuprinzând declaratia mea de astazi, de la Palatul Elisabeta, va fi postat pe http://www.princeradu.ro/, pe youtube si pe hi5.

    Va doresc o zi insorita si buna!

    Radu al României

  6. NO NAME says:

    Alteta va rog eu din suflet datii jos pe astia ca vor sa cumpere avioane cand lumea moare de foame…sa investeasca in sisteme de irigare,sa aduca investitori sa producem noi avioane nu sa cumparam de la altii…va rog faceti ceva ca astia isi bat joc de noi cu buna stiinta.

  7. Tio says:

    9 lei pe zi. O buna parte dintre romani traiesc cu 9 lei pe zi.

    Felicitari pentru indrazneala discursului (desi e prea mult 2009 si nu putem spune noi celor de la Certeze cind sa-si tina sarbatorile cimpenesti) dar el porneste de la o premiza prea pozitiva si optimista:ca avem un Stat si ca avem oamenii politici responsabili, ca totul se rezuma la a vrea…Ori nu e chiar asa…
    Statul e doar unul primitv (represiune+invatamint) la care sa adaugat, mai recent, cu amatorismul caracteristic, institutia birurilor iar politicienii/functionarii de acum nu se vor pune niciodata in slujba celor carora Puterea apartine cu adevarat, adica romanilor. Responsabilitate=morala iar democratie e un “stil de viata” ca sa nu mai vorbim de un minimum de empatie. Totul in Romania este despre privilegii.
    Eu nu vad nici un fel de institutii ci doar o simulare, doar o fatada de carton, un decor de teatru. Cine si unde sint profesionistii la care faceti apel?
    Ei stiu tot atit de bine ca noi ce trebuie facut dar nu vor. Statul roman a fost “hijacked” de o minoritate de “puternici” si, dupa cum ne confirma cifra de 9 lei, se pare ca nu poti sa-i ajuti pe cei slabi fara sa-i slabesti pe cei puternici.

  8. Alin Nae says:

    Am citit declaratia dumneavoastra si ma regasesc suta la suta in cele spuse, parca asi fi gandit eu cele spuse de dumneavoastra si sunt convins ca sunt multi cei care simt la fel. Dar ce ne facem pentru a fi si mai multi, pentru a putea castiga? In massmedia sunteti ignorat voit. Imi aduc aminte de posturile de televiziune de stiri care dadeau in direct declaratii ale unor politicieni pe teme care nu interesau cu nimic pe romani, se buluceau sa dea live ineptiile unor agramati de-ti spuneai ca de acele declaratii depindea viitorul Romaniei. Intrerupeau emisiuni cu o tema anume pentru a introduce live acele declaratii.

    Cu declaratia dumneavoastra ce s-a intamplat? Nimic, din pacate pentru noi. Ignorata total, data pe Realitatea TV foarte scurt si dupa ea s-a dat o stire banala despre masini de spalat.

    Ati spus bine ca puterea economica este foarte aproape de puterea media, asta o vedem, doar cine are interese personale sau poarta ochelari de cal nu o vede. Revin cu intrebarea ce se poate face pentru a sparge acest blocaj media? De asemenea majoritatea “analistilor” ne spun ca sunt doar trei candidati cu sanse in toamna, de dumneavoastra nu pomenesc nimic. Asta este alta manipulare ordinara.

    De asemenea ne spun ca nu aveti nici-o sansa pentru ca nu aveti un partid puternic in spate care sa va coordoneze campania, care sa stranga voturi pentru dumneavoastra. Eu cred ca puteti avea in spate ceva mult mai puternic decat un partid, puteti avea o mare parte a poporului roman care este dezamagita de politicienii nostri, de modul cum se comporta si actioneaza, cum se cearta si acum cand corabia este in plina furtuna, neinteresandui stancile periculoase care se vad la orizont.

    Dar pentru asta este nevoie ca mesajul dumneavoastra sa ajunga la oameni. Constat ca el este blocat eficient de media romaneasca.

  9. Al Dumneavoastra Milud Regensohn says:

    Trebuie sa marturisesc ca din gura le intoarceti bine… Desi mi-ati ramas dator cu niste raspunsuri si niste dovezi, consider analiza dvs. pe gustul meu si va urez sa trageti si concluziile corecte din ea.

    Am citit declaratia cu interes deoarece speram sa gasesc si o referire la intentia dvs. de a propune eliminarea finantarii de la buget a campaniilor electorale pentru partidele parlamentare. Eu am citiva ani de cind tot incerc sa conving pe oricine ma asculta ca se pot aduce imbunatatiri substantiale si de fond in procedurile electorale fara a se face mari modificari legislative si fara a se cheltui suplimentar. Am incercat initierea de petitii, am trimis mereu propuneri si chiar memorii Parlamentului si Presedintiei, fara nici un efect . Se pare ca Pro(cto)democratia d-lui Parvulescu are mai multa trecere, desi ne-a fericit cu o lege electorala neconstitutionala si favorabila pe fata politicienilor in dauna alegatorilor.
    La fel ca si dvs., cred ca alocarea de bani de la buget pentru circul electoral este o risipa imensa. Eu ma gindisem ca s-ar putea recupera aceste sume de la cei care nu reusesc sa treaca pragul electoral si de la toate partidele in proportia absenteismului la vot: sa cheltuiesti sume imense ca in final sa reusesti sa aduci la vot 30% din electorat e penibil … si este jalnic ca apoi sa te impaunezi cu 70% din acesti 30% ! Cam asta este reprezentativitatea actualului Parlament si a actualului Guvern.

    Departe de a va vedea in postura de Superman, salvatorul atotputernic si samariteanul incurabil, cred si eu ca salvarea noastra este o opera colectiva si nu prea mai e timp de stat deoparte.

    Daca va intereseaza si alte propuneri de imbunatatire a procesului electoral putem discuta pe email.
    Salutari caldute !

  10. Principele Radu:Patru greşeli au agravat criza economică
    BUCUREŞTI / 12:43, 21.05.2009

    Principele Radu, candidat la preşedinţia României, susţine că politicienii care conduc România se preocupă prea mult de sărbători câmpeneşti şi lansări electorale şi îi acuză de “iresponsabilitate, obtuzitate şi egoism” în această perioadă de criză.

    “Patru greşeli au agravat criza economică în perimetrul românesc, toate strict determinate de iresponsabilitate, obtuzitate şi egoism. Prima este incapacitatea liderilor de a lua în calcul prognozele şi de a proiecta durabil în domeniul economic şi financiar. A doua este votarea unor legi pentru scopuri pur electorale sau servind interesele câtorva în detrimentul tuturor celorlalţi. A treia este introducerea, într-un moment nepotrivit, a unor reglementări fiscale restrictive de tipul impozitului forfetar , care îngreunează, dacă nu distruge, în condiţii de criză economică, viaţa multor întreprinderi mici. A patra, şi poate cea mai gravă, este management politic clientelar al banilor publici”, a declarat candidatul.

    El a mai arătat că, de la declanşarea crizei economice, “două tendinţe puternic dăunătoare pentru societate se accentuează pe zi ce trece”, respectiv funcţionarea tot mai puţin performantă a autorităţilor publice şi decuplarea periculoasă dintre stat şi societate.

    “Nu este momentul serbărilor câmpeneşti, al interminabilelor lansări electorale , nu este nici un motiv de petrecere. Dacă nu se termină circul politicianist, o să se termine pâinea, pentru prea mulţi dintre oamenii acestei ţări”, a mai spus Principele Radu.

    În opinia sa, creşterea economică relativă din ultimii 8-9 ani a făcut ca oamenii să ignore promisiunile neonorate ale politicienilor, dând astfel naştere “două lumi, una în care cei care au frâiele ţării promit şi nu fac şi alta în care oamenii sunt obişnuiţi să-şi rezolve singuri problemele, adesea dincolo de legi, pentru că din partea liderilor şi a instituţiilor a pierdut orice speranţă”.

  11. Liliana says:

    Pentru Milud:

    Trebuie sa va dau dreptate, initiativa dumneavoatra din pacate nu intereseaza pe politicienii nostri, ca doar nu platesc din buzunar. In mod normal ar trebui sa-si caute singuri surse de finantare, iar daca nu sunt in stare sa le gaseasca, e greu de crezut ca vor reusi sa gaseasca solutii la problemele reale ale tarii.

    Declaratia de astazi mi se pare foarte obiectiva. A reusit sa atinga in plin problema romaneasca.

  12. mihai says:

    Cata dreptate aveti!!!!! Daca tot participati diseara la “Ora de foc”,as dori sa aduceti in discutie o problema foarte serioasa: exista in administratie un numar de persoane cercetate penal,unele chiar trimise in judecata,care inca sunt pe functii,chiar sunt “ordonatori de credite”(exemplu:primaria Constanta)-Ce parere aveti? Va multumesc si mult succes!!!

  13. Realitatea TV, 21 mai 2009
    http://www.realitatea.net/

    Principele Radu critică introducerea impozitului forfetar într-un moment de criză economică

    Principele Radu a declarat astăzi că introducerea într-un moment nepotrivit din punct de vedere economic a unor reglementări fiscale restrictive, de tipul impozitului forfetar, îngreunează viaţa intreprinderilor mici şi reprezintă o greşeală a liderilor politici, de natură să agraveze criza în România.

    Principele Radu critică introducerea impozitului forfetar într-un moment de criză economică

    Principele Radu, candidat la Preşedinţia României, a susţinut astăzi, în cadrul unei declaraţii de presă, că politicienii responsabili cu bunul mers al ţării au făcut patru greşeli-determinate de “iresponsabilitate, obtuzitate şi egoism”- care au agravat criza economică. Prima eroare identificată de Principele Radu este legată de incapacitatea liderilor politici de a lua în calcul prognozele şi de a face proiecţii corecte în domeniul economic. O altă greşeală a politicienilor este votarea unor legi în scop pur electoral, cele mai elocvente exemple în acest sens fiind cele legate de salariile profesorilor şi de pensii.

    Principele a apreciat că introducerea impozitului forfetar, deşi o măsură în concordanţă cu realităţile româneşti, nu este potrivită într-un moment de criză, pentru că “îngreunează, dacă nu distruge, viaţa multor intreprinderi mici”. O a patra eroare care a dus la adâncirea crizei ar fi “managementul politic clientelar al banilor publici”.

    De altfel, Principele Radu a criticat şi “parazitarea instituţiilor publice”, aluzie la Ordonanţa guvernamentală privind deconcentratele. “Performanţa la nivelul administrativ, competenţa trebuie să crească, nu sa fie înlocuite de retorica politică şi de ambiţii personale”, a apreciat Principele Radu.

    Principele Radu a făcut un apel la responsabilitate şi corectitudine administrativă, arătând că, dacă nu se termină circul politicianist, “se va termina pâinea” pentru mulţi dintre români. “Nu este momentul serbarilor câmpenesti, al interminabilelor lansări electorale, nu este nici un motiv de petrecere”, a pledat Principele Radu.

    http://www.realitatea.net/principele-radu-critica-introducerea-impozitului-forfetar-intr-un-moment-de-criza-economica_521727.html

  14. Ziarul Gardianul, Politica
    21-05-2009

    Presedintele si Principele se bat pe culoarul electoral «322»

    ♦ Astazi, Principele Radu de Romania va tine un discurs in care va ataca dur partidele politice.
    ♦ Sursele noastre spun ca o solutie propusa de candidatul la prezidentialele din toamna pentru a reduce cheltuielile de la bugetul de stat ar fi sistarea finantarii formatiunilor politice.
    ♦ Suma ar fi de milioane de euro. Discursul ar trebui sa marcheze inceputul real al campaniei ca independent pentru Principe, adica pozitionarea sa pe o pozitie antagonista fata de orice partid din Romania.
    ♦ Sursele noastre spun si ca discursul nu mai era un secret pentru initiati inca de saptamana trecuta.
    ♦ De aceea, duminica, intr-un interviu, Traian Basescu a spus ca, dupa terminarea mandatului la Cotroceni, nu vrea sa mai revina in nici un partid.
    ♦ Aceasta declaratie ii va permite si lui sa revina la discursurile contra clasei politice, atacuri ce i-au adus succes in timpul campaniei pentru referendum.

  15. 13:02 UPDATE Principele Radu îndeamnă la responsabilitate şi corectitudine administrativă

    Bucureşti, 21 mai /Agerpres/ – Principele Radu, candidat la alegerile prezidenţiale, a îndemnat joi Guvernul şi partidele politice la responsabilitate şi corectitudine administrativă.

    ‘În momente de dificultate economică şi politică, responsabilitatea Guvernului şi a partidelor este şi mai mare. Performanţa la nivelul administrativ, competenţa trebuie să crească, nu să fie înlocuite de retorica politică şi de ambiţii personale’, a spus principele, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Elisabeta.

    ‘Patru greşeli au agravat criza economică în perimetrul românesc’, potrivit principelui Radu, ‘toate strict determinate de iresponsabilitate, obtuzitate şi egoism’.

    Acestea se referă la ‘incapacitatea liderilor politici de a lua în calcul prognozele şi de a proiecta durabil, în domeniul economic şi financiar’, la ‘votarea unor legi pentru scopuri pur electorale sau servind interesele câtorva, în detrimentul tuturor celorlalţi’, la ‘introducerea, într-un moment nepotrivit, a unor reglementări fiscale restrictive, de tipul impozitului forfetar, care îngreunează, dacă nu distruge, în condiţii de criză economică, viaţa multor întreprinderi mici, precum şi la managementul politic clientelar al banilor publici’.

    ‘În timp ce s-ar putea crea locuri de muncă prin investiţii în infrastructură, agricultură sau celelalte domenii stipulate de acordurile cu FMI, UE, BERD sau BEI, ţara este ţinută în aşteptare, într-o aşteptare nejustificată, pentru ca cei aleşi, clientela lor politică, să introducă aceşti bani în activităţi fără impact social pozitiv, cu unicul scop de a trage foloase personale’, a spus principele.

    Acesta a atras, de asemenea, atenţia asupra faptului că ‘de la declanşarea crizei economice, două tendinţe puternic dăunătoare pentru societate se accentuează pe zi ce trece: funcţionarea tot mai puţin performantă a autorităţilor publice şi decuplarea periculoasă dintre stat şi societate’, în timp ce ‘răspunsul politicienilor este unul inacceptabil, cu consecinţe grave pentru starea naţiunii şi anume acoperirea situaţiei economice precare cu dispute electorale jenante’.

    ‘Ceea ce va duce România mai departe este creşterea producţiei, amplificarea investiţiilor şi dinamizarea afacerilor, nu parazitarea politică a instituţiilor publice’, a spus principele Radu.

    În opinia acestuia, ‘nu este momentul serbărilor câmpeneşti, al interminabilelor lansări electorale’.

    ‘Nu este niciun motiv de petrecere. Nu aşa se cucereşte Europa. Europa se cucereşte construind. (…) Dacă nu se termină circul politicianist, o să se termine pâinea pentru preamulţi dintre oamenii acestei ţări. Cei cu răspunderi politico-administrative nu pot pretinde că nu înţeleg momentul greu prin care trecem. Ţara nu mai poate fi amăgită în anul 2009’, a afirmat candidatul la alegerile prezidenţiale.

    Principele Radu consideră că ‘este timpul ca valorile, competenţa şi profesionalismul să se adune şi să fie lăsate să muncească în folosul tuturor românilor’, ca ‘administrarea fondurilor europene să fie echilibrată între nivelul local, regional şi naţional’.

    ‘Este timpul să se oprească alocarea banilor publici, din resurse bugetare sau din fondurile europene, pe alte criterii decât cele de eficienţă socială. Ţara nu va fi scoasă din criza economică de un singur om. Este timpul să învăţăm încrederea în democraţie, în rostul instituţiilor publice şi în regulile lor. Este timpul ca instituţiile statului român să funcţioneze profesionist şi în interesul societăţii’, a mai spus principele Radu. AGERPRES/(Daniel Popescu)

  16. Gabriel B says:

    Alteţa Voastră,
    Frumoasă declaraţie ! Mă bucur că aveţi încredere că ea contează pentru cineva.
    Sunt însă de părere că tranziţia către normalitate se va face mai greu de cât vă închipuiţi. Practic, normalitatea trebuie să vină de jos în sus, or asta nu cred că place cuiva dintre cei – majoritatea – care, aşa cum aţi spus, s-au obişnuit să-şi caute singuri dreptatea, de cele mai multe ori utilizând mijloace nepermise de lege (iar aceasta v-o pot confirma ca angajat “la stat”).
    Tocmai faptul că avem astfel de politicieni arată care este valoarea noastră ca naţiune.
    Aş vrea să nu uitaţi că cel care a încercat să ne înveţe normalitatea, decenţa şi bunul-simţ în politică a sfârşit prin a fi stropit pe faţă cu cerneală, gest în sine mai grav decât un atentat terorist.
    Nu în ultimul rând, citez titlul unei rubrici dintr-un săptămânal (cândva de mare succes) “Avem o ţară, cum procedăm ?”

  17. Anca-Maria B. says:

    Monseigneur,

    Va multumim…!

    Anca-Maria

  18. Dana Seimann says:

    Daca vad buletinele de stiri,jurnalele si citesc presa romaneasca,am o senzatie acuta de saturatie si …lehamite! Cred ca nu putem astepta mai mult decat am asteptat(20 de ani) pentru a determina ,noi,cei care avem puterea votului,sa se schimbe radical societatea romaneasca. Si,repet,avem puterea aceasta si trebuie sa credem in ea! Sa o folosim si sa profitam de faptul ca avem o alternativa nesperata la circul la care suntem martori de 20 de ani:candidatura Principelui Radu.Daca ramanem doar la stadiul de vaicareala si nu ne implicam atunci “meritam “aceasta clasa politica si nu avem dreptul sa ne plangem! Eu,personal,cred in aceasta candidatura,cred in putera exemplului,in integritatea omului Radu Duda.O singura intrebare am la adresa altetei voastre:Sunte-ti destul de puternic in fata presiunilor de tot felul pentru a nu ne dezamagi si a pastra o conduita politica ireprosabila ,pentru a fi cu adevarat Presedintele tuturor romanilor? Eu sper din suflet ca da,si abia atunci se va vedea ce popor frumos sunt romanii!

  19. M. Andrei says:

    Peste o ora, voi fi prezent la Primaria Timisoara, loc in care M.S. Regele Mihai va fi numit Cetatean de Onoare al Orasului. Abia astept…

  20. Cristiana L.B. says:

    Cu adevărat memorabilă şi ambiţioasă declaraţia! Dar ar putea fi pusă în practică doar de un cu totul alt guvern faţă de cel de acum şi împotriva unei “armate” puternice de funcţionărime bugetivoră, mult prea stufoasă şi prea iubitoare de privilegii pentru a ceda măcar o cîtime din tot ce a obţinut până acum şi speră să obţină în continuare. Fiecare organizaţie de stat a devenit un fel de “stat în stat”, dar având legaturi strânse, de tip mafiot, cu celelalte structuri de stat, al căror unic scop a devenit doar un loc călduţ şi “imun” pentru membrii “fideli” sau chiar, pur şi simplu, îmbogaţirea personală, prin orice mijloace şi “inginerii” posibile. Este uşor să creezi o organizaţie de stat, de multe ori de tip “parazit”, dar, după câţiva ani de “viaţă”, este aproape imposibil să o mai desfiinţezi (sau “reformezi”) cu adevărat, “doar” pentru că indivizii care o formează au dovedit iresponsabilitate (infracţională sau ba) şi/sau neprofesionalism şi/sau prostie, pur şi simplu.

    Îmi cer scuze dacă v-am plictisit, dar sînt păţită în multe situaţii, extrem de neplăcute şi “contondente” măcar la buzunar, de la aproape toate structurile administrative existente. Pot să spun cu toată responsabilitatea, că România a devenit, în anul 2009, ţara în care omul obişnuit nu prea mai are altă soluţie decât “să moară cu dreptatea de gât”, mai ales dacă a făcut “prostia” la un moment dat, să manifeste o brumă de încredere în poliţie, administraţiile locale, financiare şi de orice alt tip, justiţie, aşa-zisele organizaţii pentru protecţia consumatorilor, sistemul sanitar etc.

    Iar România a devenit deja o ţară de coşmar pentru cei care nu au mijloacele financiare sau nu sunt dispuşi psihic să se târască ani şi ani de zile sau chiar decenii în nesfîrşite procese cu vreo structură de stat sau cu cineva “protejat” de aceasta… Întrebaţi-l şi pe… Mircea Badea!

    În momentul ăsta fac uz de optimism şi spun că va câştiga alegerile prezidenţiale doar cel care va declanşa ceva optimism, entuziasm şi speranţă în cei ca… Mircea Badea. Şi care dă asigurări ferme că nu-i va dezamăgi niciodată pe aceşti “Stan Păţitu” ai României! Altfel, vă doresc succes în alegerile prezidenţiale!

  21. Ana says:

    Apreciez faptul ca ati decis sa canditati ca presedinte. Sincer, cred ca o sa aduceti o schimbare, nu foarte mare, dar o schimbare bine venita in Romania. Sunt prea multi “comunisti” la putere care isi vad doar de interesele lor si a celor care ii inconjoara fara sa le pese de cei de rand si de cei care i-au votat. Din pacate lumea nu va cunoaste si nu are incredere. Cei care se simt amenintati deja va critica, iar cei care v-ar putea sustine au nevoie sa le fie trezit interesul de politica si de dvs.
    Am vazut un sondaj printr-un ziar in urma cu cateva zile, in care aveati o sansa de 6% sa ajungeti presedinte. Foarte mic procentul! Trebuie sa il schimbati, trebuie sa va faceti mai cunoscut, sa apareti mai des in presa si televiziune si sa faceti si ca Basescu:” multe baii de multime!” dar nu la gratare!
    Aduceti aminte batranilor de vremurile bune, de dinainte de comunism! Povestitilor tinerilor de acele vremuri, nu le-au prins, nu le cunosc! Cum pot vota ceva ce nu cunosc? Daca criticile sunt multe, apare teama!
    Eu va sustin! Succes!

  22. Anca says:

    Citez: “(….) cu frâiele tarii promit si nu fac, si alta in care oamenii sunt obisnuiti sa isi rezolve problemele singuri, adesea la limita sau dincolo de legi, pentru ca din partea liderilor si a institutiilor au pierdut orice speranta.

    Existenta acestor doua lumi creaza în anul 2009 una dintre cele mai dificile situatii pentru Statul Român (….)”

    Se folosesc diacriticele în doar două cuvinte. E o notă discordantă, mai ales că este foarte simplu a se utiliza în tot textul. Ori deloc, ori în întregime. Știu că necesită puțin mai mult timp la redactare (la așa un text, poate 10 minute în plus), dar ….. rămâne să apreciați singuri dacă are vreo importanță sau nu. Părerea mea este că profesionalismul începe cu / de la detalii.

    Succes și sănătate!

  23. Multumesc pentru sfaturi si pentru urarile dumneavoastra.

    De fapt, nu este propriu-zis o scapare sau o lipsa de profesionalism. Din cauza ca textele pe care le alimentez personal pe blog provin de la un computer Macintosh, cu font incompatibil cu majoritatea computerelor windows, am preferat sa scriu, in general, fara diacritice. Singura exceptie o face litera “â” care, din motive care imi scapa, apare corect, chiar citita de pe un computer cu incompatibilitate de font.

    Am decis, asadar, sa nu folosesc diacritice, dar sa las litera “â” in forma ei corecta.

    Exceptie fac, desigur, textele care se asaza pe blog prin transfer dintr-un alt loc, in care erau scrise cu diacritice compatibile cu windows. Dar acestea sunt cazuri rare.

    Cu bine,
    Radu al României

  24. Gheorghe says:

    Foarte bun discursul. Felicitari !

    Multe aspecte nu sunt de competenta Presedintelui, dar cetatenii trebuie sa cunoasca realitatea, si sa stie ca implicarea lor este esentiala daca vor sa se schimbe ceva.

    Referitor la opinia lui Milud si a celorlalti care considera ca finantarea campanieie electorale este o eroare, eu le reamintesc, ca regretatul I Ratiu a sustinut fiantarea partidelor politice de la buget, ca sa nu fie nevoite sa apeleze la finantarea marelui capital si sa intre sub influenta acestuia.
    Exact asta s-a intamplat, partidele politice reprezinta interesele investitorilor si a lumii interlope, pentru ca ei le asigura finantarea.
    Ar fi de preferat ca partidele parlamentare sa fie finantate pe toata perioada cat sunt partide parlamentare, ca sa-si poata permite sa angajeze un secretar si doi trei specialisti consilieri, si as desfinta cabinetele din teritoriu ale parlamentarilor pentru ca ele chiar sunt inutile.
    Democratia cere si sacrificii/investitii fianaciare.

  25. Alexandra D. says:

    Alteta,
    Va admir! In acest moment sunteti intr`o emisiune pe un anumit post de televiziune unde vi se spune ca nu aveti sanse sa ajungeti presedinte. Eu cred ca aveti! Oamenii ce doresc sa se schimbe aceasta Romanie, va sustin si va vor vota!

    Admir ca aveti zambetul pe buze indiferent de cei ce va “ataca”.

    Cu respect,
    Alexandra D.,18ani,Fetesti.

  26. NO NAME says:

    Foarte frumos ce ati spus la “Ora de foc” si foarte realist ce au spus invitatii…ramane sa se decida Romania ce va vrea pe viitor,iar eu cred ca va gandi foarte lucid si bine…asa sa ne ajute Dumnezeu

  27. Al Dumneavoastra Milud Regensohn says:

    Pentru Ana: si cam care ar fi vremurile alea bune de dinainte de comunism ? Eu ma tot uit in istoria romanilor si nu prea as vrea sa traiesc in nici o perioada. Da, daca as fi boier, poate as evita doar citeva momente jenante, in rest mi-ar fi indiferent, ca ei au dus-o bine mereu. Dar cind vorbesti de vremuri bune e de bun simt sa te gindesti si la altii care n-au avut guvernanta.
    Crezi ca d-l “Al Romaniei, Radu Duda” vrea sa readuca vremurile bune pentru boieri sau vremurile proaste pentru amarasteni ? Ca acum le avem pe amindoua, nu trebuie sa se mai oboseasca… Salutari fierbinti !

  28. Adriana says:

    Tocmai v-am ascultat din nou la Realitatea Tv in seara asta.

    Va respect pentru rabdarea si intelegerea cu care tolerati mitocaniile, rautatile celor care intra in contact cu dumneavoastra.

    Fie ca atitutinea dumneavoastra este innascuta, fie ca este formata, rezultatul este acelasi. Un om remarcabil cu idei minunate care trebuie promovat de noi, cei care il ascultam, fiecare in anturajul si grupul nostru de prieteni. Sunteti singurul candidat de pana acum care face apel la bunul simt, la bunatatea romanilor, la puterea lor de a se ridica singuri din problemele in care se afla. Desi sunt foarte tanara, recunosc ca imi pierdusem speranta de a mai auzi, un apel la aceste principii din partea unui candidat roman.

    Principiile pe care le promovati dumneavoastra sunt si principiile mele si atunci cu tot dragul si toata increderea, voi incerca sa le arat celor din jurul meu ca sunteti cea mai buna varianta pentru Romania urmatorilor ani.
    Ma ofer voluntar daca pot oferi sprijin in orice maniera pentru strangerea semnaturilor sau orice alta activitate pentru sustinerea candidaturii dumneavoastra.
    Nu am bani pentru a va sustine si financiar dar am vointa, incredere in dumneavoastra si o voce sincera.
    Va multumesc
    Adriana Nistor

  29. Maria Ianza says:

    Alteta,

    Dorim sa reusiti tot ce v-ati propus pentru binele acestui popor si tari.
    Va dorim sanatate ,putere, intelepciune si SUCCES!

    – Dumnezeu sa va ajute si sa va binecuvanteze !

    Maria

  30. Daniela L. says:

    Alteta Voastra,

    Va urmaresc in emisiunea “Ora de Foc”.
    Felicitari pentru felul in care le demontati toate descurajarile celor care se avanta sa faca pronosticuri si care se cred “realistii” media. Le mai lipseste globul de cristal.
    Din pacate forta de manipulare cu TV-ul e destul de mare pentru a le implementa in constiinta unora acest “nu veti castiga”. Si inca efectul de turma persista, oamenii in general tind sa se afilieze grupului mai numeros si mai galagios. Dar ce nu stiu ei, e ca tocmai aceasta descurajare sau pesimismul unora creeaza ambitia si forta care va rasturna situatia si o va transforma in ALTFEL!!!
    Suntem aproape! 🙂

    Cu admiratie,
    Daniela L.

  31. Buna seara!

    Va felicit pentru decizia de a candida.

    Poate ca aceasta este o sansa ca Romania sa devina un stat de drept, respectat de comunitatea externa.

    Va asigur Alteta ca aveti 6 voturi de la familia mea (eu, sotia, fiul cel mare, tata si socrii).

    Din discutiile purtate cu foarte multi colegi din Federatia Nationala Sindicala Alma Mater (la care sunt vicepresedinte) a rezultat respect pentru modul in care duceti campania si pentru faptul ca doriti sa restaurati promovarea valorilor profesionale pe criterii de competenta si nu pe criterii politice.

    Cu deosebita pretuire si consideratie,

    I.B.
    Timisoara

  32. alex 23 says:

    Am vazut emisiunea din aceasta seara si sincer nu am ce sa comentez,v-ati comportat asa cum ar trebui sa se comporte orice presedinte,adica sa fie neutru fata de partidele politice…am vazut ca deja “lumea” incepe sa va copieze si nu mi se pare normal sa faca asta…ei sa isi sustina candidatii lor…si inca ceva,am vazut articolul din gardianul si m-am speriat va spun sincer…200.000 ron pe luna pentru fondurile partidelor…din banii mei…este strigator la cer…iar alti mor de foame si alearga dupa joburi…eu am 23 de ani si am alergat dupa un job 3 luni de zile…nu se poate asa ceva…trebuie stabilitate fiscala,trebuie bun simt,trebuie oameni responsabili,trebuie alti oameni politici,trebuie schimbare,trebuie investitii straine sau romanesti,trebuie normalitate…de aceea va votez

  33. M.B. says:

    Alteta, am urmarit „Ora de foc” din aceasta seara. O emisiune frumoasa prin ceea ce ea ne-a demonstrat, incurajator.

    „Una e sa crezi in ceva, alta e sa fii!”
    Ceea ce da greutate si forta discursului Vostru si ceea ce oamenii recunosc in el este autenticitatea, faptul ca sunteti si serviti valorile benefice despre care vorbiti. Pentru asta nu ai neaparata nevoie de sange albastru, asa cum cred, poate, unii. Instinctul binelui rezoneaza la un astfel de discurs, valentele acestui bine sunt hranite, oamenii se recunosc si adera la acest bine. Chiar interlocutorii din aceasta seara, desi puternic ancorati in mentalitatile momentului, au facut cu totii cate o frumoasa reverenta de recunoastere a fortei acestor valori pe care le reprezentati. Asta spune deja mult.

    „Ori esti monarhist, ori esti republican!”
    Cum omul este cel care da valoare institutiei si nu invers, ar trebui sa ne preocupe sa devenim „valoare”, in fata careia orice inregimentari exterioare isi pierd sensul. Exemplele istoriei sunt multiple. Sa intindem mana binelui realitatii si binelui din cel ce ne sta in fata si, mai ales, interesului binelui national. Acesta a fost gestul Majestatii Sale adus in discutie in emisiune. Nu e usor insa sa te poti ridica la nivelul de intelegere a acestui gest…

    Cred ca dl. Calinescu a apreciat ca ati afisa „un tip de neutralitate in care atributele tari lipsesc”.
    In primul rand, se pare ca „lupta/pozitionarea adversa/reactia” a devenit pentru multi un fel de a doua natura. Nu pot realiza ca exact aceasta atitudine ne-a adus aici unde suntem, dezbinand continuu, si ca spiritul ei este, prin aceasta, destructiv.
    In al doilea rand, „atributele tari” sunt tocmai valorile invocate mai sus, chiar daca nu foarte palpabile pana la intruparea lor in oameni, proiecte implinite si institutii.

    Cat despre „discursul despre iubire”, cred ca un frumos pasaj al lui ni l-ati transmis pe 14 martie in acest an. Cum el raspunde intrebarilor ridicate in emisiunea de astazi, imi permit sa il reproduc aici.

    “Cred ca timpul unei Romanii a fricii si a suspiciunii a trecut. Este momentul, in numele celor 20 de ani de cand tot asteptam o altfel de tara, sa avem curajul de a ne-o cladi prin noi insine. Prin incredere, entuziasm, iubire si altruism.

    Romania poate avea un leadership si institutii diferite, care sa nu fie subordonate bunului plac. Va rog, cu aceeasi forta cu care v-ati manifestat simpatia in comentariile dumneavoastra, sa refuzati societatea romaneasca a grupurilor separate, asezate in etern conflict unele cu altele. Este semnul incompetentei, sclerozei, al ramanerii in urma, al primitivismului, al grosolaniei.

    Poti sa vezi lumea limpede fara sa fii cinic. Daca esti pasionat de cauzele in care crezi, nu este nevoie sa diabolizezi pe cei care nu cred ca tine. Va rog sa ignorati zgomotul si conflictul, nu va mai lasati atrasi de ele. Nu le mai bagati in seama.”

    Multa forta si inspiratie pe mai departe!
    M.B.

  34. Liliana says:

    Am vazut inregistrarea emisiunii de pe Realitatea si, vazandu-va fata in fata cu acel mitocan mi-a venit in minte un titlu de film : “Actorul si salbaticii”.
    Va doresc multa putere si nervi de otel pentru urmatoarele 5 luni. Noi va stam aproape si va sustinem.

  35. Andree says:

    Destul de agresivi domnii de la Realitatea … continua (ca niste jurnalisti ‘profesionisti’ ce sunt, pentru care obiectivitatea nu face parte din job description-ul lor) sa spuna ca nu aveti nici o sansa.
    Multi indivizi tot repeta asta – e singura lor metoda de combatere a candidaturii dumneavostra.
    Continuati aparitiile televizate chiar si aceste conditii, demolati-le cutumele, cuceriti romanii cu fiecare aparitie.

    Nu va vor vota doar oamenii supra-dotati intelectual. Va vor vota poate in primul rand oamenii simpli – si stiu ca puteti ajunge la inimile lor.

    Multi va vor ataca in continuare. Fiecare provocare de acest gen va inseamna inca o victorie!

  36. alina says:

    Mult succes in continuare.

    Incercarti sa nu puneti la suflet ceea ce spun jurnalistii despre dumneavoastra.

    Ar fi mai bine sa mergeti prin tara, ca sa intrati direct in contact cu oamenii, pentru ca la TV nu sunteti prea bine vazut, sau poate le este frica de dumneavoastra si de aceea se poarta asa cu dumneavoastra.

  37. Andreea B. says:

    Alteta Voastra,
    va felicit pentru decizia de a candida la functia suprema in stat, precum si pentru discursul dumneavoastra concis dar memorabil.
    Din pacate noi, poporul roman, ne aflam in al douazecilea an de haos si degringolada, de jaf, minciuna, sfidare si batjocura, de nepasare si nesimtire, de terfelire a tuturor valorilor noastre morale… Din pacate, in loc sa renastem din propria noastra cenusa, ne-am transformat noi insine-n noroi.
    Am decazut treptat-treptat, ridicand mitocania, lacomia, nerusinarea si obraznicia la rang de lege.
    Avem politicieni bogati pe nedrept si corupti pana in strafundul sufletelor, oameni pe care i-am ales sa ne reprezinte si care ne sfideaza acum cu vorbe grele, nedemne de statutul lor de intretinuti de lux pe bani publici. Suntem condusi de o haita elitista, care huzureste in scaune platite de cei pe care-i dispretuieste.
    Avem functionari publici prost-crescuti, ofensati si scarbiti de orice intrebare a contribuabililor care stau cu caciula in mana si ochii pironiti in pamant in fata ghiseelor, casierite nervoase si atotputernice la toate institutiile, manageri si directori incompetenti rasplatiti cu salarii si sporuri megalomane.
    Avem o “elita” pe care noi ca popor am ales s-o intretinem si s-o imbuibam in continuare, indiferent de cat de mult ne umileste. Iar la picioarele acestei elite ne prosternam noi, poporul, prostimea, masele fara opinie si fara judecata, fara reactie si fara simtul dreptatii.
    Poate ca inca nu e prea tarziu pentru o schimbare…
    Va doresc succes in lupta nedreapta care va asteapta!

  38. Adela Mirza says:

    Alteta,

    Va felicit pentru decizia dumneavoastra de a candida!
    Aveti deja votul meu, insa doresc sa fac ceva mai mult!
    As dori sa ma implic in campania dumneavoastra, sa incerc sa conving cat mai mult lume ca avem nevoie de “un alt fel ” de lider. E timpul pentru o schimbare. Iar dumneavoastra sunteti ca o gura de aer proaspat in peisajul politic romanesc care nu este altceva decat o “cloaca”! Scuzati-mi limbajul inversunat!
    Cum pot sa o fac?
    Planuiti sa veniti in campanie si la Cluj-Napoca? Sper ca da. Mi-as dori sa va pot cunoaste personal!
    Pana atunci:
    Fruntea sus, genunchii tari!
    Poate mai avem o sansa sa schimbam ceva!
    Dumnezeu sa va ajute si sa va binecuvanteze!

  39. ROMEO TARHON says:

    UN COMENTARIU EMOTIONAL SI O REACTIE SEVERA CA URMARE A INTELEGERII GRESITE A MESAJULUI JURNALISTIC FATA DE ARTICOLUL “UN ALTFEL DE PRESEDINTE LA CRIZA MORALA”, ARTICOL PUBLICAT IN ZIARUL “NATIUNEA” SI IN CARE, CA DE OBICEI, FAVORABIL PRINCIPELUI RADU SI FOARTE CRITIC FATA DE PRESEDINTELE BASESCU:

    Raspunsuri:
    1.1. batranul Miercuri, 13 Mai 2009 11:05 D-le.jurnalist “NATIUNEA”, dupa cate anteleg esti un sustinator feroce al basescului presedinte. Mai bine l-ai pune-n rama si l-ai lua acasa sa-l ai, sa te conduca. Cred ca ti-ar pica bine si poate, de ce nu, te-ar ajuta sa evoluezi n u numai ca jurnalist dar, mai stii, poate si ca politician. Mult succes.

  40. Cristina Gheaus says:

    Alteta Voastra Regala,

    Gândul ma duce, citindu-va si urmarindu-va, la ceea ce James Freeman Clarke spunea prin anii 1800 si anume ca diferenta dintre un om politic si un Om de Stat este ca primul se gândeste la viitoare campanie electorala, în timp ce al doilea la viitoarea generetie. Am din ce în ce mai mult convingerea ca evolutia Dumneavoastra este cea a unui Om de Stat. Cred ca, dupa atât amar de ani, societatea româneasca da semne de sanatate politica si civica pentru însusi faptul ca iata sunteti recunoscut, perceput, înteles. Oameni de stat au existat dupa 1989 (marele Corneliu Coposu ca exemplu cel mai relevant), dar societatea româneasca nu era pregatita sa-i înteleaga.

    Imi permit sa va scriu în primul rând pentru ca ma regasesc în cele trei conditii esentiale ale oricarei constructii durabile, pe care le promovati: valori, competenta si profesionalism. In numele acestor convingeri îmi conduc parcursul meu profesional, iar la nivel personal le-am tradus in “adevar, bunatate si frumos”.

    In al doilea rând, va scriu cu dorinta de a ma investi alaturi de Dumneavoastra în campania electorala.

    In prezent locuiesc în Franta, am plecat de acasa în 1998, la vârsta de 28 de ani si timp de 9 ani m-am ocupat de Biroul de Turism al României la Paris. Am continuat parcursul meu profesional la Oficiul francez de turism al orasului Deauville, contract care tocmai s-a terminat.

    Sunt convinsa ca sunteti înconjurat de profesionisti, dar în cazul în care “candidatura” mea va poate fi utila, sunt la dispozitia Dumneavoastra pentru a ma prezenta (CV si/sau întâlnire). Pot fi de asemenea contactata la 0033610609456.

    Cu aleasa consideratie,

    Cristina Gheaus

  41. Marian says:

    Aveti votul meu
    Cu stima

  42. Dan C. says:

    Timisorenii va voteaza.

  43. Vasile B. says:

    Alteta Voastra,
    Aveti votul familiei mele.
    Sper sa o faca cat mai multi Targu-Mureseni care sau saturat de promisiunile actualilor conducatori si politicieni.
    Aici totul este controlat la sange de PDL si UDMR. In acest oras trebuie facuta o campanie feroce. Acest oras mai are putin si este ca si mort, la fel ca si Ludusul si Tarnaveniul. Si aici totul este bazat pe clientela politica.
    Pe cand ne vom intalni si la Targu-Mures ?
    Dumnezeu sa va ajute !

    Sanatate si o zi buna.

  44. Anonim says:

    Domnule Duda,

    Va prezentati cu titluri impunatoare care de fapt nu probeaza nimic.

    Concret, ce stiti sa faceti?

  45. Public statement of Prince Radu of Romania
    Elisabeta Palace, May 21st 2009

    The Economy

    I invited you today, so that I can address, through you, the citizens of Romania. From the beginning of the economic crisis, two strongly harmful tendencies for the society are becoming more pronounced every day: the lowering of performance in the functioning of public authorities and the dangerous detachment between State and society.

    The response of the politicians is an unacceptable one, with severe consequences for the state of the nation: the cover up of the precarious economic problem with pitiful electoral disputes. After Romania entered the economic recession, the political rhetoric amplified, instead of being replaced by professionalism and competency. What will get Romania through is an increase in production, the amplification of investments and the stimulation of business, not the political parasitizing of public institutions.

    The relative, but constant economic increase in the last years made it so that people ignore the politician’s unfulfilled promises, creating 2 worlds: one in which those who lead the country promise and don’t deliver and another in which people are used to solve their own problems, at times at the border line or beyond the laws. Because they’ve lost all hope of help on part of the leaders and the institutions.

    The existence of these 2 worlds creates in 2009 one of the most difficult situations for the Romanian State and its citizens. The economic crisis has brought people to the point where they have to look to someone, to have hope. People have come out into the streets exasperated by the consequences of the economic recession and worried about tomorrow – farmers, teachers, train station workers. In order to survive, before 2009, the Romanians had found refuge in a world separated from the political one. Today, in full crisis, turning to the politicians, the Romanian people find yet another closed door.

    Four mistakes have aggravated the economic crisis in the Romanian perimeter. All strictly determined by irresponsibility, obtuseness and egoism.

    The inabilities of our political leaders to take into account the prognosis and long-term project in the economic and financial fields.

    Passing of laws for pure electoral purposes or serving the interests of few, to the detriment of the others. Most recent victims being the retired and the teachers who were promised the raise or at least the maintenance of their income, to discover, only a few months later, that the promises were without substance.

    The introduction, at an unsuited moment, of restrictive fiscal regulations that clogs, if not damages, the life of small businesses, in the conditions of economic crisis.

    Political mismanagement of public money. While jobs could be created through infrastructural investment, agriculture and the other fields stipulated in the FMI, EU, BERD or BEI, the country is on hold, in an unsubstantiated wait, for the elected ones, and their political clientele, to introduce money into activities with no positive social impact, but with the only purpose of personal gain.

    In moments of economic and political difficulty, the Government’s and the parties’ responsibility is even greater. Performance at the administrative level, and competency there must increase, not be replaced by political rhetoric and personal ambitions. It is not the moment for rustic feasts, or interminable electoral launches, Romania has no particular reason for celebration. It is not the way to conquest Europe. Europe can only be “conquered” by constructing future at home.

    I advise administrative correctitude and responsibility. If this political circus is not finished, bread will be too short for many of this country’s people. The ones with political-administrative responsibilities cannot pretend to fail to understand the difficult moment we are passing through. The country cannot be deluded in 2009. Teachers, farmers, public servants cannot be deluded. The young people, born after 1989 less! 20 years after the December 1989 events:

    It is time for values, competency and professionalism to gather and be allowed to work for the Romanians!

    It is time that the administration of European Funds to be equilibrated between the local, regional and national levels!

    It is time to stop the allocation of public money, from budget resources or European Funds, on criteria other than social efficiency!

    This country will not overcome the economic crisis at the hands of one man. It is time to learn to trust democracy, the role of public institutions and their rules!

    It is time for Romania’s institutions to function professionally and in the interest of society.

  46. adela mirza says:

    Alteta,

    La Multi si Fericiti Ani!
    Sa aveti parte de multe bucurii, sanatate si mult succes in tot ceea ce intreprindeti!
    Va doresc mult curaj, rabdare si credinta pentru a putea duce la bun sfarsit ceea ce v-ati propus: Presedintia Romaniei!
    Aveti intreaga mea sustinere!

    LA MULTI ANI!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54009001
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate