Astazi, la Constanta

Am avut bucuria de a petrece intreaga zi de astazi la Constanta. Este a sasea vizita in municipiu, in ultimii patru ani. La ele se adauga vizitele din judet, in orasele Cernavoda, Eforie, Navodari, Murfatlar, Medgidia, Ovidiu, Mangalia, precum si din comunele Ghindaresti, Vama Veche si 2 Mai, din anul 2005 pâna astazi.

1149.jpg

Pe parcursul vizitei m-am reintâlnit cu reprezentantii minoritatii tatare turco-musulmane si am mers la Moscheea Carol I (sau Marea Moschee), monument arhitectonic de importanta europeana. Am avut placerea de a reintâlni reprezentantii minoritatii tatare si la geamia din centrul vechi al Constantei. Am participat la o mica parte din slujbele de vineri ale ambelor lacasuri de cult musulmane si am gustat din bunatatile pe care gazdele mele, cei doi Imami si liderii Uniunii Tatare Turco-Musulmane, mi le-au oferit.

361.jpg

Regele Carol I a protejat minoritatile etnice, le-a incurajat credinta si traditiile si le-a onorat calitatile si aportul la viata româneasca. Constanta este o asezare urbana pe care Regele Carol si Regina Elisabeta au iubit-o din toata inima lor. Orasul a beneficiat enorm in anii domniei lui Carol I din punct de vedere institutional, arhitectural, cultural, educational si economic. Din pacate, perioadele care au urmat celui de-al doilea razboi mondial, adica 1945-1989, ca si 1989 pâna astazi, nu au fost la fel de benefice specificului, armoniei, frumusetii si identitatii locului.

287.jpg

In timpul vizitei m-am intâlnit cu reprezentantii presei scrise constantene, radio-ului si televiziunii. Constanta este un oras cu potential uman, economic, cu o frumusete naturala si o pozitie geografica unice in peisajul românesc. Tânara generatie, precum si vocea publica a presei sunt de asemenea puternice, dinamice si cu mare potential.

Universitatea Andrei Saguna m-a invitat la incheierea anului. Am fost prezent la festivitatea de absolvire a promotiei care a decis sa ia numele “Promotia Principele Radu”. Sunt onorat de acest gest atât de generos al studentilor de la Stiinte Politice, Relatii Internationale, Stiintele comunicarii si Drept. Increderea si speranta pe care le implica decizia lor ma vor urmari, de aici incolo, pentru totdeauna.

447.jpg

Nu am incheiat sederea in Constanta fara a merge pe strada, in locurile cele mai obisnuite si mai circulate ale urbei. Am dorit sa ma intâlnesc, exact ca la Timisoara, Brasov, Iasi, Lupeni, Petrila si Curtea de Arges, cu oamenii, fara nici o pregatire prealabila, in modul cel mai natural cu putinta. Am facut o plimbare pe artera comerciala din centrul orasului si pe faleza. Aceleasi intâlniri, spontane si pline de naturalete, le-am avut cu locuitorii din orasele Harghitei si Covasnei, precum Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc si Cristuru Secuiesc, Gheorgheni sau Târgu Secuiesc.

Am remarcat, ca de altfel mereu in ultimele 30 de zile, caldura, increderea, speranta, seninatatea oamenilor cu care ma intâlnesc. Nu am nici o indoiala ca ezitarea celor care considera discursul meu prea elevat ca sa fie inteles de “omul de rând” este o eroare. Oamenii toti inteleg mesajul meu si sunt mândri de el.

Si eu sunt mândru de felul in care m-au primit constantenii, aceia pe care am avut bucuria de a-i intâlni. Putin câte putin, drumurile noastre devin comune, iar glasul nostru asijderea. De indata ce voi avea fotografii de la vizita, le voi posta.

Am citit astazi, in ziarul Gardianul, despre aparitia unui nou sondaj de opinie, realizat de respectabila companie internationala “Gallup”. Rezultatele lui reprezinta o evaluare corecta a momentului. De altfel, am aflat in cursul zilei, efectul acestui sondaj nu a intârziat sa apara.

Desigur, campania electorala pentru Parlamentul European, aflata in plina desfasurare, ocupa prim-planul atentiei opiniei publice, asa cum este firesc. Partidele politice si sustinatorii lor din viata româneasca sunt si ei concentrati in mod special pe aceasta competitie, deloc neinsemnata, din jocul puterii lor viitoare.

12 comentarii

  1. Sondaj Gallup: 9 la suta dintre votantii lui Basescu spun ca si-ar putea schimba favoritul

    Potrivit ultimului sondaj realizat de Gallup, Traian Basescu ar aduna 35% din voturi, Mircea Geoana si Crin Antonescu, cate 19%, Principele Radu Duda – 10%, Corneliu Vadim Tudor – 9%, iar Marko Bela – 3%. Procentul (de 10%) ce-l defineste, in acest moment, pe Principele Radu se face simtit si fata de Casa Regala. Cu alte cuvinte, romanii, in proportie de 21%, adica ultimul nivel si cel mai de incredere al sondajului, considera ca reprezentantii Casei Regale pot aduce un plus la dezvoltarea si democratizarea Romaniei. De asemenea, 17% dintre romani, ceea ce inseamna pentru sondaj nivelul 5 (cel mai important ca incredere), sustin ca sunt interesati de candidatura Principelui.

    Schimb de procente

    Interesant este ca 9 % dintre electorii lui Basescu sustin ca este posibil sa-si schimbe optiunile, iar 5% din electoratul lui Geoana, 7% din cel al lui Antonescu si 4% din cel al Principelui Radu ar putea face aceeasi miscare daca favoritii lor nu indeplinesc conditiile necesare. De la Vadim Tudor si Marko Bela ar putea “fugi” cate un procent de la fiecare, daca nu sunt capabili sa faca fata concurentei politice.

    Politicienii nu sunt de incredere

    Pe de alta parte, 33% dintre subiecti apreciaza ca Traian Basescu este un lider hotarat, 15% sustin ca Mircea Geoana are calitati apreciabile de conducator, 13% sunt de parere ca Antonescu poate fi un lider hotarat, iar 5% sustin ca Principele Radu se plaseaza cu succes in aceasta categorie. Interesant este faptul ca 36% dintre romani sustin ca nici unul dintre acesti politicieni nu are valori comune cu ale lor. La capitolul onestitate, Basescu totalizeaza 22%, Mircea Geoana, 15%, Crin Antonescu, 14%, si Principele Radu, 9%. Dupa 20 de ani de la Revolutia romana, 34% dintre intervievati considera ca nici unul dintre principalii candidati la sefia statului nu pune interesele tarii inaintea propriilor interese politice. Un procentaj asemanator dintre subiectii barometrului de opinie, adica 37%, crede ca pretendentii la fotoliul de presedinte al statului nu au plan clar pentru rezolvarea problemelor tarii.

    PD-L si PSD, la egalitate

    Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Legislativul Romaniei, PD-L si PSD+PC ar aduna fiecare 31% , PNL 21%, PRM 6%, UDMR 5%, PNG 4%. De asemenea, potrivit barometrului de opinie, romanii sunt nemultumiti de activitatea premierului Emil Boc. Astfel, majoritatea celor intervievati, adica 52%, dezaproba modul in care isi exercita premierul Emil Boc atributiile. Nici presedintele Basescu nu se simte prea bine. Asa se face ca, potrivit barometrului de opinie, 50% dintre respondenti dezaproba modul in care seful statului isi exercita atributiile. Sondajul a fost realizat in perioada 5-9 mai si are o marja de eroare de +/-3%.

    B.A.

  2. ramo says:

    10%….o sa fie si mai mare procentul cand o sa ne mobilizam.:) Pentru ca luptam pentru o cauza justa spre deosebire de ceilalti. O sa fie cu efect. Sunt sigura.

  3. Roxana Iordache says:

    Alteţă,

    Şi fotografii, şi fotografii! 🙂

    Iar când mergeţi la Brăila, luaţi-l şi pe Johnny Răducanu, povesteşte dumnezeieşte despre parfumul monarhic al copilăriei lui din portul pitoresc. Poate le dăruiţi brăilenilor o seară de neuitat, cu Johnny şi Pino.

    Referitor la sondaj, azi la Antena 3, în emisiunea “La ordinea zilei”, chiar sociologul Marius Pieleanu, care vă e ostil, a recunoscut că procentele nu le luaţi de la PNL, aşa cum vehiculează o propagandă menită să descurajele votul pentru dv. Cred că n-ar fi rău să demontaţi propaganda-asta. Promoţia care, spre cinstea ei şi speranţa naţională, a ales să vă poarte numele, cred că e un splendid argument.

  4. Esmyana Martisor says:

    Salut calduros pentru Alteta Voastra Principele Radu,aveti o agenda uriasa,va doresc multa putere de munca si rabdare indeosebi pentru ultimele saptamani de campanie.Dumnezeu sa va ocroteasca atat pe Dumneavoastra cat si intreaga Casa Regala.Nu in ultimul rand,Dumnezeu sa ne ajute pe toti pentru o altfel de Romanie.

  5. CONSTANŢA (MEDIAFAX) – Principele Radu al României, candidat independent la prezidenţiale, crede că are mai multe avantaje în faţa celorlalţi contracandidaţi şi susţine că este singurul dintre cei intraţi în cursa pentru cea mai înaltă funcţie în stat care îşi doreşte cu adevărat o schimbare a instituţiei prezidenţiale.

    “Faptul că sunt independent aduce pentru instituţia preşedinţiei un fel de atu pentru că în Constituţie acest lucru este scris limpede, că poziţia preşedintelui este o poziţie deasupra, o poziţie neutră, de armonizare a celorlaţi. Un alt lucru în plus îl reprezintă competenţa pe care am câştigat-o în mai mulţi ani de studii şi de exerciţiu public. Şi, în alt treilea rând, faptul că sunt singurul dintre ei care doreşte cu adevărat o schimbare a instituţiei ca atare, serviciul ei în slujba naţiunii să nu fie unul politic, ci unul statal”, a declarat vineri, Principele Radu, la Constanţa.

    El a adăugat că atitudinea oamenilor în ceea ce-l priveşte nu s-a schimbat după ce a anunţat că va candida la preşedinţie, aceştia având încredere că lucrurile se vor schimba în bine.

    “Cred că oamenii încep să aibă din ce în ce mai multă încredere că se poate face bine, dar eu le spun întodeauna că binele nu îl fac eu, ci îl facem împreună”, a mai afirmat Principele Radu.

    El a participat, vineri, la Constanţa, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţilor turce şi tătare şi, de asemenea, la o festivitate la Universitatea Andrei Şaguna.

    Cosmin Văideanu, corespondenti@mediafax.ro

  6. CONSTANŢA (MEDIAFAX) – Principele Radu susţine că ar fi potrivit ca în programa de liceu să fie introduse cursuri pentru a-i învăţa pe elevi cum să acceseze fonduri europene, aşa cum se întâmplă şi în alte state, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Principele Radu a afirmat, vineri, la Constanţa, că dezvoltarea economică a oraşelor nu trebuie să stea doar în sarcina autorităţilor locale şi a oamenilor de afaceri, ci şi a elevilor.

    “Cred că sunt medii în viaţa constănţeană care nu au folosit potenţialul lor complet pentru conectarea economică a oraşului. Cred că nu stă doar în mâna oamenilor de afaceri sau a edililor oraşului, ci în părţi din societatea românească ce nu şi-au spus încă puterea. De exemplu, elevii de liceu, mai ales din clasele mari sunt la o vârstă şi o capacitate intelectuală la care pot fi producători de proiecte, pot fi atrăgători de finanţări. Există în ţări precum Portugalia cursuri cum sunt cele de istorie, geografie, chimie, de accesare de fonduri. Elevi de clasa a XII-a pot învăţa acest lucru la şcoală”, a afirmat Principele Radu.

    El a susţinut că elevii cu potenţial, cei care obţin rezultate bune la olimpiade, ar putea iniţia proiecte pentru obţinerea de fonduri europene, în cazul în care ar fi îndrumaţi în acest sens.

    Principele Radu a participat, vineri, la Constanţa, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţilor turce şi tătare şi la festivitatea de decernare a diplomelor universitare la Universitatea Andrei Şaguna.

    Cosmin Văideanu, corespondenti@mediafax.ro

  7. Richard says:

    Vad ca ati contribuit eficient pentru integrarea Romaniei in Nato,UE,dar pentru integrarea romanilor in Romania ce aveti de gand sa faceti.Vizitati Strainatatea.tk si veti vedea parerea romanilor de peste hotare.Va multumesc.

  8. 15 Mai Sondaj Gallup: Traian Băsescu – 35% din intenţiile de vot la prezidenţiale

    Bucureşti, 15 mai /Agerpres/ – Preşedintele Traian Băsescu conduce în preferinţele electorale ale românilor cu 35% din intenţiile de vot, el fiind urmat de liderii social-democrat Mircea Geoană şi liberal Crin Antonescu, ambii fiind creditaţi cu câte 19 procente, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, relevă un sondaj de opinie Gallup, transmis vineri AGERPRES.

    Pe locurile următoare se clasează: principele Radu cu 10%, preşedintele Partidului România Mare Corneliu Vadim Tudor – 9%, liderul UDMR Marko Bela cu 3%.

    Din totalul celor chestionaţi, 16% au spus că nu ar vota, 13% sunt indecişi, iar un procent au susţinut că refuză să voteze.

    În ceea ce priveşte certitudinea intenţiei de vot pentru preşedinte, cercetarea sociologică relevă că 26% sigur îl votează pe Traian Băsescu, iar 9% este posibil să se răzgândească (total 35%), pe Mircea Geoană sigur îl votează 14%, iar 5 procente au susţinut că este posibil să se răzgândească (total 19%), iar pe Crin Antonescu, din totalul de 19 procente, 12% sigur îl votează pentru Preşedinţie, 7% dintre respondenţi afirmând că este posibil să se răzgândească.

    De asemenea, potrivit sondajului Gallup, pe principele Radu îl votează sigur 6%, iar 4% susţin că e posibil să se răzgândească, pe Corneliu Vadim Tudor, din 9 procente, 8% sigur îl votează şi 1% afirmă că e posibil să se răzgândească, iar pe Marko Bela 2% dintre respondenţi au spus că sigur îl votează, iar 1% că e posibil să se răzgândească.

    Din procentul de 13% reprezentat de cei indecişi în privinţa intenţiei de vot, 10% ar înclina către Mircea Geoană, 8% către Traian Băsescu sau către Crin Antonescu, în egală măsură, iar 4% către Corneliu Vadim Tudor şi 3% către principele Radu.

    Raportat la anii anteriori, rezultatele alegerilor prezidenţiale din acest an contează la fel de mult pentru 44% din persoanele intervievate în cadrul sondajului Gallup, în timp ce pentru 30% contează mai mult. În schimb, pentru 12% dintre respondenţi nu contează deloc, iar pentru 10% contează mai puţin.

    Întrebaţi cum apreciază la candidaţi personalitatea şi calităţile de conducător necesare unui preşedinte, 47% dintre subiecţii sondajului au răspuns că Traian Băsescu are calităţile necesare, faţă de 46% care susţin că nu le are (6% nu ştiu). Despre Mircea Geoană şi Crin Antonescu 33% dintre cei chestionaţi susţin că au calităţile necesare pentru un şef de stat, însă cei doi se departajează la aprecierile negative: la Mircea Geoană 57% au declarat că nu are calităţile necesare (10% nu ştiu), iar la Crin Antonescu 44% au susţinut că nu are calităţile pentru a fi şef al statului (23% nu ştiu). Un procent de 49% dintre respondenţi cred că principele Radu nu are calităţile necesare pentru a fi preşedinte, iar 33% nu ştiu, în timp ce 17% apreciază că acesta are calităţile de conducător necesare unui şef al statului.

    Despre Traian Băsescu, 25% din cei intervievaţi consideră că el este independent în ideile şi acţiunile lui, 33% că este un lider puternic şi hotărât, 22% că este onest şi de încredere, 23% că îi pasă de nevoile oamenilor, 15% că împărtăşeşte aceleaşi valori ca şi subiecţii sondajului, 20% că este cineva de care ar fi mândri să-l aibă preşedinte, 17% cred că ar lucra bine cu orice guvern indiferent de partidele care îl formează, 18% că pune interesele ţării înaintea propriilor interese politice, 16% că are un plan clar pentru rezolvarea problemelor ţării.

    Despre Mircea Geoană, 12% din respondenţi consideră că este independent în ideile şi acţiunile lui, 15% că este un lider puternic şi hotărât, 15% că este onest şi de încredere, 14% că îi pasă de nevoile oamenilor, 13% că împărtăşeşte aceleaşi valori ca şi subiecţii sondajului, 14% că este cineva de care ar fi mândri să-l aibă preşedinte, 15 cred că ar lucra bine cu orice guvern indiferent de partidele care îl formează, 13% că pune interesele ţării înaintea propriilor interese politice, 13% că are un plan clar pentru rezolvarea problemelor ţării.

    În ceea ce îl priveşte pe Crin Antonescu, 11% din cei chestionaţi consideră că este independent în ideile şi acţiunile lui, 13% că este un lider puternic şi hotărât, 14% că este onest şi de încredere, 9% că îi pasă de nevoile oamenilor, 10% că împărtăşeşte aceleaşi valori ca şi subiecţii sondajului, 11% că este cineva de care ar fi mândri să îl aibă preşedinte, 11% cred că ar lucra bine cu orice guvern indiferent de partidele care îl formează, 9% că pune interesele ţării înaintea propriilor interese politice, 9% că are un plan clar pentru rezolvarea problemelor ţării.

    Despre principele Radu, 8% dintre subiecţii sondajului consideră că este independent în ideile şi acţiunile lui, 5% că este un lider puternic şi hotărât, 9% că este onest şi de încredere, 6% că îi pasă de nevoile oamenilor, 6% că împărtăşeşte aceleaşi valori ca şi subiecţii sondajului, 9% că este cineva de care ar fi mândri să îl aibă preşedinte, 9% cred că ar lucra bine cu orice guvern indiferent de partidele care îl formează, 8% că pune interesele ţării înaintea propriilor interese politice, 4% că are un plan clar pentru rezolvarea problemelor ţării.

    Întrebaţi cât de mult cred că ar trebui să se implice Casa Regală în dezvoltarea şi democratizarea României, subiecţii sondajului au răspuns în procent de 34% ‘deloc’, iar în procent de 21% ‘foarte mult’. În privinţa candidaturii Principelui Radu Duda la alegerile prezidenţiale, 46% din cei chestionaţi s-au declarat ‘deloc interesaţi’, iar 17% ‘foarte interesaţi’.

    În ceea ce priveşte modul în care îşi exercită atribuţiile preşedintele Traian Băsescu, 50% dintre cei intervievaţi au declarat că îl dezaprobă, în timp ce 37% îl aprobă.

    Sondajul de opinie Gallup a fost realizat în perioada 5-9 mai, pe un eşantion de 1.116 persoane reprezentativ pentru populaţia adultă a României, cu o marjă de eroare de +/- 2,9%. Sondajul a fost comandat de Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. AGERPRES/(AS)

  9. 15 Ma Constanţa: Principele Radu despre atuurile sale la prezidenţiale

    Constanţa, 15 mai /Agerpres/ – Principele Radu a declarat, vineri, la Constanţa, că atuurile sale faţă de ceilalţi candidaţi la preşedinţia României sunt independenţa din punct de vedere politic, competenţa şi faptul că este singurul care doreşte cu adevărat o schimbare a instituţiei prezidenţiale.

    ‘Faptul că sunt independent îmi aduce un fel de atu, pentru că în Constituţie este scris limpede că poziţia preşedintelui este o poziţie neutră, de armonizare a celorlalţi. Apoi, e vorba de competenţa pe care am câştigat-o în mai mulţi ani de studii şi de exerciţiu public şi, în al treilea rând, faptul că sunt singurul dintre ei care doreşte cu adevărat o schimbare a instituţiei preşedinţiei ca atare, serviciul ei în slujba naţiunii să nu fie unul politic, ci unul statal’, a declarat, pentru AGERPRES, principele Radu, referindu-se la atuurile pe care consideră că le are faţă de contracandidaţii săi la preşedinţia României.

    Potrivit acestuia, din discuţiile pe care le poartă cu oamenii reiese că aceştia ‘încep să aibă din ce în ce mai multă încredere că se poate face un bine’.

    ‘Dar eu le spun întotdeauna oamenilor că binele nu îl fac eu, ci trebuie să îl facem împreună’, a menţionat principele.

    Principele Radu a făcut, vineri, o vizită în municipiul Constanţa, întâlnindu-se cu reprezentanţi ai minorităţilor turco-tătară şi lipoveană şi cu studenţi şi cadre didactice ale Universităţii Andrei Şaguna. AGERPRES – FOTO PE FLUX/(Nona Jalbă)

  10. 15 Mai Principele Radu i-a îndemnat pe constănţeni să se bazeze pe tineri

    Constanţa, 15 mai /Agerpres/ – Principele Radu a declarat, vineri, la Constanţa, că oraşul de la malul Mării Negre poate deveni mult mai important din punct de vedere economic decât este în prezent dacă tinerii vor fi sprijiniţi să îşi pună în practică ideile pe care au.

    ‘Constănţenii ar trebui să se bazeze pe tinerii oraşului care au idei. Totul este să le şi pună în practică. Statutul de oraş poartă de intrare pe care îl are prin existenţa portului şi a poziţiei geografice pot transforma Constanţa într-un oraş cel puţin de două – trei ori mai important din punct de vedere economic decât e astăzi. Cred că sunt medii în viaţa constănţeană care nu au folosit încă potenţialul lor complet pentru conectarea economică a oraşului. Cred că aceasta nu stă doar în mâna oamenilor de afaceri sau a edililor oraşului, ci în părţi din societatea românească ce nu şi-au spus încă puterea, cum sunt de exemplu elevii de liceu’, a afirmat Radu Duda.

    Potrivit acestuia, ‘elevii de liceu sunt la o vârstă şi la o capacitate intelectuală la care pot fi producători de proiecte, pot fi atrăgători de finanţări, în condiţiile în care finanţările nu trebuie să se rezume doar la guvern şi la fondurile europene’.

    Principele Radu susţine că mai ales elevilor de clasa a XII-a ar trebui să li se predea cursuri despre cum se fac proiectele şi cum se pot accesa fondurile europene, aşa cum există în ţări precum Portugalia.

    ‘Eu încerc să organizez în toate oraşele, cât îmi stă mie în putinţă, pentru că eu nu am în spate o agenţie economică, prin consiliile elevilor, prin profesori, coagularea acestor copii întru crearea de proiecte. Elevii au note mari la olimpiade, la teze, dar acestea sunt aspecte strict teoretice. Aceleaşi talente pot fi puse şi în slujba unor proiecte care să scoată ceva din băncile europene’, a declarat Radu Duda.

    În opinia sa, elevii merituoşi care ajung în oraşe importante ale diferitelor ţări europene, ‘în loc să meargă la discoteci, catedrale şi muzee, se pot duce la bănci şi primării, susţinând cauzele oraşelor lor’.

    Despre municipiul Constanţa, principele Radu a declarat că îşi doreşte ca oraşul ‘să ajungă la fel de frumos şi armonios pe cât a fost pe când Regele Carol avea grijă de această localitate’.

    Principele Radu a vizitat, vineri, Constanţa, în cadrul programului ‘Oraşele României’, destinat dezvoltării comunităţilor locale. După ce s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţilor turce şi tătare la Moscheea din oraş şi cu studenţi şi profesori ai Universităţii Andrei Şaguna, Radu Duda s-a plimbat pe mai multe străzi ale oraşului şi a discutat cu oamenii. AGERPRES – FOTO PE FLUX/(Nona Jalbă)

  11. petrica says:

    In primul rand doresc sa va urez succes, in lupta electorala.Cu toata ca nu sunt sigur de sanse aveti votul meu.As dori ca si alti cetateni sa observe ceea ce eu am putut observa.Diplomatia cu care sunteti inzestrat ca si persoana,lucru extrem de important in ceea ce priveste Institutia Presedentiala.Presedintele cel putin in Romania este in primul rand “ambasadorul ” cel mai mare al statului,prin persoana sa si prin pozitia pe care o ocupa , este imaginea tarii nostre.Sunt ferm convins ca Romania are nevoie de un om ca dumneavoastra.Sunt constient si de sacrificiile pe care trebuie sa le faceti , si cu acest prilej as vrea sa v-a adresez si o intrebare.
    Pe perioada in care veti fi presedinte , veti renunta ca oamenii sa vi se adreseze prin formula :”Principele RADU “???

    Mult succes.

  12. Letitia Pop says:

    Daca doriti sa fiti voluntari, sa colaborati, sa sponsorizati sau doar sa sustineti campania electorala a Altetei Sale Regale Principele Radu, va rog sa trimiteti un e-mail cu detalii si date de contact la adresa letitia.pop@palatulelisabeta.ro , sa sunati sau sa trimiteti sms la numarul de telefon 0743 793 757. Va multumim tuturor !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54019285
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate