Interviul de la Radio Timişoara

Emisiunea: Cultura … la doi paşi, 28 aprilie, ora 17.30
Reporter: Lucian Pop

Reporter: Pentru început, daţi-mi voie Alteţa Voastră să vă adresez o întrebare, uşor naivă pentru unii, dar foarte realistă pentru cei mai mulţi dintre noi. În ce măsură, mai este posibilă schimbarea la faţă a României, aşa cum o dorea şi filosoful Emil Cioran, când constatăm că  România de astăzi s-ar regăsi mai bine în cartea „Pe culmile disperării” a lui Cioran?

Principele Radu: Cred ca are şanse mai mult ca oricând înainte pentru că sunt îndeplinite o bună parte dintre condiţiile pe care România nu le-a avut altădată. Una din ele este apartenenţa la o lume liberă şi democratică, garantată printr-o instituţie supranaţională care este NATO şi pe urmă Uniunea Europeană. De fapt ele nu sunt altceva decât puneri împreună de state care prin buna lor credinţă şi prin decizia luată în deplină cunoştinţă de cauză nu vor altceva decât să asigure stabilitate şi continuarea principiilor democraţiei şi libertăţii în partea aceasta de lume. Ori dacă ne uităm la mersul nostru istoric din epoca măcar modernă, dacă nu chiar mai departe, niciodată nu am avut o astfel de garanţie. Alianţele noastre militare au fost totdeauna temporare şi nu întotdeauna făcute cu Vestul. Ori acum este pentru prima oară când facem parte din cea mai puternică familie a naţiunilor libere. Singurul lucru care ar mai lipsi este de făcut ordine în propria ogradă; adică sistemul care alcătuieşte osatura României, sistemul instituţional, să fie şi el adus la standardele  ţărilor din care ne place să spunem că facem parte. Adică să avem în instituţiile publice criteriul profesionalismului, să avem etică, respect pentru cauza servită, nu respect doar pentru sine şi punerea Eu-lui înaintea pluralului Noi. Nu-i atât de greu de obţinut acest lucru, totul este ca felul acesta de discurs, felul acesta de valori să înceapă să populeze instituţiile, pentru că până una alta, grija societăţii româneşti, ca de altfel a tuturor societăţilor care au ieşit din totalitarism, a fost restabilirea democraţiei şi libertăţilor – acest lucru s-a făcut. Dar, nimeni nu s-a preocupat cu adevărat de felul în care arată instituţiile ţării. Acestea sunt organisme care răspund unui altfel de criterii şi criteriile profesionalismului, ale competenţei, ale măsurii, ale echilibrului, n-au preocupat cu adevărat pe nimeni. Nu există în legislaţie nimic legat de aceasta. Legislaţia încearcă să armonizeze diverse cadre de funcţionare a societăţii, dar nu există în Uniunea Europeană o lege care să te pedepsească fiindcă eşti egoist, de exemplu. Şi nici incompetenţa nu se pedepseşte, ea se sancţionează din când în când în societatea civilă, dar e atâta incompetenţă în societatea civilă astăzi, atâta egoism, atâta lipsă de viziune încât de ce ai cere societăţii în mare să aibă viziune dacă printre corifeii ei nu se găsesc oameni cu altruism şi cu viziune.

Reporter:  Aţi amintit de valori, am citit pe blogul dvs. documentul „România. O viziune pe 30 ani.”-care este şi titulatura unei asociaţii, de fapt. Dincolo de profunzimea şi aplicabilitatea acestei viziuni, afirmaţi la început patru valori fundamentale: spirit de răspundere, loialitate, generozitate şi puterea exemplului. Cât de mult din aceste valori se mai regăsesc astăzi în fibra poporului român? S-a schimbat ceva de la momentul în care cărturarul român Petre Ţuţea spunea că a dorit dintotdeauna să scrie o teză de doctorat cu tema „Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români”?

Principele Radu: În România nu e nevoie de o astfel de lucrare de doctorat, fiindcă suntem toţi doctori în asta, nu mai trebuie să luăm vreo teză, fiindcă suntem perfecţi în aflatul în treabă. Dar, acum, lăsând gluma la o parte, cred că aceste valori se află în fibra societăţii româneşti. Ele, din păcate, au dispărut, din fibra elitei societăţii româneşti. N-aş vrea să facem confuzia între marele corp al societăţii româneşti, al organismului naţiunii române cu douăzeci şi două de milioane de suflete care păstrează măcar instinctiv sau undeva într-un fel de subconştient, într-un reflex anume aceste valori. De unde au dispărut ele este mai degrabă din instituţionalismul românesc şi din elita societăţii de astăzi care se complace într-un egoism şi într-o iresponsabilitate ce de multe ori li se pare că sunt virtuţi.

Reporter: Alteţa Voastră, cum veţi reuşi să păstraţi distanţa de politică astfel încât să nu deveniţi în sens plenar şi peiorativ,oarecum, un politician?

Principele Radu: Nefăcând-o. Stau foarte frumos departe de ea şi mă simt perfect aşa, pentru că ceea ce doresc eu să aduc în instituţia Palatului Cotroceni este un exerciţiu de statalitate, nu un exerciţiu de politică. Atâta vreme cât respecţi articolele şi aliniatele din Constituţie care se referă la rolul Preşedintelui nu e nicio problemă. Există atât de mult de performat în domeniul statalităţii şi al interesului naţional, nu este nevoie să iei calea altuia, este suficient să-ţi păstrezi calea ta. De altfel, răspunsul poate să vină şi în alt mod. În aceşti ultimi opt ani, în care am fost reprezentant special al Guvernului, niciodată nu am susţinut politica din acel moment al Guvernului, am susţinut interesul naţional românesc în prespectiva lui mare şi a mers. Dacă a mers aşa de ce să nu meargă din instituţia Preşedintelui României care este cu adevărat cea intitulată de Constituţie de Constituţie să facă acest demers. Aici s-ar aduna în sfârşit în mode fericit două căi: calea competenţei şi a profesionalismului pe care noi l-am dobândit în atâţia ani-familia şi calea instituţională, cea care-ţi permite în mod democratic, ales prin sufragiu universal să exersezi această funcţiune pentru un număr de cinci ani.

Reporter: Se vorbeşte foarte mult astăzi despre brandul de ţară. Specialistul în branding, Wally Olins spunea că: „ Nicio ţară nu va fi capabilă să ignore felul în care o vede restul lumii.” Se reduce totul la imagine, la eterna diferenţă dintre aparenţă şi esenţă?

Principele Radu: Nu, nu, bineînţeles că nu se reduce. Numai că o ţară este capabilă să-şi formeze propria emblemă, fiindcă, de fapt aceasta înseamnă brand, înseamnă o emblemă pe care o dobândeşti printr-un exerciţiu de marketing.Pentru ca să poţi avea o emblemă trebuie tu să ştii întâi cine eşti.Ori noi nu ştim cine suntem. Această paranteză de patruzeci de ani nu a distrus doar instituţional România, ci şi identitar, şi una a mers împreună cu cealaltă. S-a discutat ani de zile la noi, toată copilăria şi tinereţea mea, s-a vorbit despre momentul 30 decembrie ca despre momentul când în 1947, monarhia a fost înlocuită cu republica  sau o lume relativ liberă, cât mai era, s-a transformat într-o dictatură de tip comunist. Dar, nimeni nu spune că în afară de aceste două fenomene care sunt reale, s-a mai petrecut şi un al treilea pe care l-aş pune de fapt pe primul loc, ca gravitate. Anume faptul că statalitatea românească a fost înjunghiată; în acea dimineaţă s-a băgat un cuţit în spatele instituţiei statului, fiind înlocuită pentru un număr de patru decenii cu o grupare care răspundea unor interese personale. Întâi, intereselor unor grupuri din afara ţării, pe urmă intereselor de familie. Ori, în aceste condiţii ce este mai grav, faptul că se schimbă o formă de guvernământ cu alta sau este mai grav faptul că naţiunea şi-a pierdut instrumentul cel mai important pe care îl are ca să se deosebească de o grupare de oameni puşi împreună, adică statul. Aici nu s-a făcut foarte mult după 1989; s-a făcut democraţie, s-au produs libertăţi, s-au făcut paşi pe calea prosperităţii şi s-a obţinut o anumită stabilitate din punct de vedere economic, legislativ, administraţie locală ş.a.m.d. Dar, ideea de instituţionalism n-a fost servită, nu s-a pus omul potrivit la locul potrivit, s-a profitat de scaunul avut pentru a aservi nu pentru a servi şi acest lucru trebuie să se termine acum, în 2009, pentru a putea în sfârşit duce la bun sfârşit ceva. Altminteri, România va arăta ca un şantier cu absolut toate fronturile deschise  şi niciodată înschise. Un permanent, etern şantier, ca la Meşterul Manole unde ziua se construieşte şi noaptea se năruie.

Reporter: „Găsim în tineri, spuneţi excelenţa voastră, o forţă capabilă de a determina progresul şi recunoaşterea României; de aceea le susţinem aspiraţiile. Este cea mai puternică resursă a României în următorii 30 ani.”  Acum, Alteţa Voastra, tinerii sunt recunoscuţi pentru entuziasmul lor, dar pot uimi de multe ori şi prin scepticismul lor. Dincolo de această declaraţie, Alteţa Voastră, cum îi răspundeţi unui tânăr care vă scrie pe blog că se pregăteşte să plece din ţară la studii în speranţa că nu se va mai întoarce?

Principele Radu: Îi doresc drum bun şi îi doresc să-şi servească vocaţia şi ţara în cel mai bun mod posibil. Aţi pus de fapt mai multe întrebări, dacă-mi daţi voie am să încep cu prima. Tinerii nu sunt sceptici, ei sunt critici, e o diferenţă importantă. Nu idealismul este ceea ce le lipseşte, ce le lipseşte este certitudinea că între visele lor şi realitate există o distanţă mică. Dacă ei sunt incerţi şi li se pare că distanţa e prea mare aleg Parisul, Londra, Rio de Janeiro, Seul ş.a.m.d. Când tânărul din societatea românească face aceasta tu ce poţi să-i spui? Că n-are dreptate? Nu. Tu trebuie să te întrebi de ce o face, să găseşti cauza acestei încercări de evadare, să vezi care este diferenţa între idealul lui şi realitatea oraşului lui Mărăşeşti, Adjud, Vaslui, Bârlad, şi atunci dacă vezi cum arată Huşi sau oraşul Victoria sau oraşul Corabia şi te duci la facultatea lui de la San Francisco unde s-a dus o să înţelegi imediat de ce a plecat acolo. Nu v-a trebui să comiţi ipocrizia să te întrebi, vai, dar oare de ce a plecat? De ce a plecat? A plecat pentru că nu vrea să-şi irosească viaţa şi pentru că vrea ca vocaţia lui, familia lui, viitorul lui, norocul lui, să nu fie ştirbite. Acum, românul îşi poate servi ţara din orice poziţie şi din orice colţ geografic. Adică, de ce să cred eu că Placido Domingo nu face cinste Spaniei stând la New York, cine poate să-i ceară lui Monserat Caballe sau Angelei Gheorghiu să stea la Rădăuţi? Ca să fie patrioată? Păi ea face mult mai mult pentru România dacă va cânta la Covent Garden sau la Metropolitan Opera House, dar nu toată lumea-i Angela Gheorghiu. Alţii sunt anonimi, dar sunt oameni de importantă vocaţie tehnică, ştiinţifică, culturală; fiecare are locul lui. O parte din ei, puţini, nu se vor întoarce, o parte din ei se vor întoarce dacă vor găsi aici răspuns la întrebările lor şi societatea, însăşi, este răspunzătoare de răspunsul la aceste întrebări. Eu găsesc că dacă dumneavoastră luaţi, nu Timişoara, fiindcă, Timişoara este o metropolă, dar luaţi un oraş de 50 000 de locuitori, 40 000 cum este Lugojul, de exemplu. Câtă lume din acest oraş, din comunitatea locală, se simte responsabilă de accesările de fonduri, de atragere de investitori, de promovarea imaginii oraşului în afară: primarul, câţiva consilieri şi trei ziarişti. Dar ce părere aveţi de restul celorlalţi de 40 000 de oameni care nu sunt nici în Italia, nici în Spania, care au internet, care au minte, care au imaginaţie, ei de ce nu se simt responsabili pentru locul lor? De ce să nu facă elevul de 18, 19 ani de la Liceul Teoretic sau de la Colegiul Naţional un proiect de dezvoltare europeană? Ce îl împiedică? Curajul, încrederea, inspiraţia de a o face. Nu-i spune nimeni că el poate muta munţii din loc. Rolul unei instituţii cum este cea supremă în stat, este un rol şi de exemplu personal, de însufleţire, de inspirare, de încurajare a celorlalţi. Şi aceasta este ceea ce voi face după 15 decembrie.

Reporter: Primiţi foarte multe mesaje în fiecare zi, şi pe internet, dar şi prin întâlnirile, de genul celei de astăzi de la Timişoara. Vă întreb Alteţa Voastra, care este cuvântul de ordine, lait-motivul mesajelor pe care le primiţi din partea românilor?

Principele Radu: Entuziasmul, inspiraţia, nerăbdarea şi frenezia, în sensul bun al cuvântului. Am cunoscut bine România acestor ultimi opt ani. Am mers împreună cu Principesa tot timpul în comunităţi şi totuşi nu am crezut, până la data anunţării candidaturii că există în stare latentă o cantitate atât de mare de energie, atât de mare de entuziasm, atât de mare nevoie de a reaşeza lucrurile, de a face o Românie altfel…Nu în sensul unei alternative de la ceea ce este acum, ci în sensul unui alt model, al unui altfel de instituţionalism. M-a surprins în mode nespus de plăcut, faptul că România era mult mai pregătită de acest fel de pas înainte decât am crezut noi atunci când după o lungă cumpănire am făcut-o.

Reporter: Cum arată România dumneavoastră sau cum ar arăta?

Principele Radu: Demnă, mândră, cu fruntea sus, cu o puternică prezenţă în străinătate şi cu ordine şi măsură şi bun simţ înăuntru.

Reporter: Deci aici putem căuta brandul de ţară?

Principele Radu: Mai întâi să ne găsim pe noi, să ne uită în oglindă, să înţelegem cine suntem, că nu mai înţelegem, am uitat, şi când o să fim conştienţi de faptul că reprezentăm ceva atunci ne vom găsi şi emblema pe care să ne-o punem.

Reporter: Care crezul, deviza, valorile după care vă călăuziţi în viaţă?

Principele Radu: Cel mai bine le-a sintetizat Carol I: „Prin noi înşine”.