Transcriptul emisiunii de la Antena 3

30 martie 2009, ora 20.10
Emisiunea “Ştirea zilei” la televiziunea “Antena 3”

Moderator: Gabriela Vrânceanu Firea
Invitat: Principele Radu al României

Talk-show

Gabriela Vrânceanu Firea: Bună seara, bine v-am regăsit. Cărţile lui Lucian Blaga au fost confiscate de vameşii Republicii Moldova de la nişte tineri români din cauza unei confuzii de nume. Lucian Blaga a fost confundat cu ministrul Vasile Blaga, pe care vameşii moldoveni l-au suspectat nu doar că-i omul lui Traian Băsescu, ci şi că s-a apucat să scrie poezii care vor aduce o revoluţie la Chişinău. În partidul de suflet al preşedintelui a încolţit o idee. Cuplarea alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare, respinsă ferm până acum de PSD şi de PNL. Şi chiar şi de unii democrat-liberali. Ideea va fi totuşi discutată în partidul lui Emil Boc. Alt subiect a provocat astăzi mare iureş în partide. Listele pentru alegerile europarlamentare. PNL o promovează în frunte pe Norica Nicolai şi renunţă la Daniel Dăianu. Lavinia Şandru nu a putut să intre pe lista PSD. Monica Macovei va candida din partea PD-L. Dar în general cum se vede clasa politică? “Năpădită de amatorism”. Afirmaţia îi aparţine Alteţei sale regale, principele Radu al României, care este şi invitatul nostru special din această seară.

Bună seara. Mă bucur să ne revedem la “Ştirea Zilei”. Acum doi ani jumătate am mai realizat un interviu şi mi-a făcut o mare plăcere pentru că ecourile după emisiune au fost deosebite. Ce vă face să credeţi – noi ştim parţial răspunsul -, dar vreau să ştiu ca impact în ceea ce vă priveşte, că România este năpădită de amatorism? Când îl găsiţi mai des, când vă loveşte practic?

Principele Radu: Această nefericită situaţie nu a început acum. Întâi şi-ntâi, după cel de-al doilea război mondial, câtă vreme comunismul a condus România timp de 4 decenii, amatorismul a fost o stare de fapt pentru că altfel nu putea fi ţinută în frâu o ţară întreagă fără să decapitezi profesioniştii ei. După 1989 însă, atât România, cât şi ţările din jur, care au fost sub Cortina de Fier strivite, au avut grijă de altceva. Au avut grijă să devină libere şi să devină democratice. Fapt care este de lăudat, dar nu au avut timp să le facă pe toate. Nu au avut timp să pună şi oameni pricepuţi în locuri importante. Acest lucru s-a petrecut în instituţii private, în instituţiile şcolii şi nu mereu, dar nu au putut să se întâmple şi în instituţiile publice. Deci cu adevărat, ceea ce numeşte establishment, adică administraţia, ţesătura aceasta extraordinar de complexă şi importantă a unei naţiuni nu a fost năpădită de profesionalism. El abia acum, după ce s-a atins un anumit grad de democraţie şi libertate, ar putea apărea.

Gabriela Vrânceanu Firea: Şi cât va mai dura? Dacă e să vorbim despre un moment în care să fim profesionişti din toate punctele de vedere şi nu doar să păstrăm aparenţele?

Principele Radu: Până când oamenii care stau în spatele unor birouri vor fi capabili să servească locul pe care stau şi nu să şi-l aservească. Pentru aceasta trebuie să se schimbe generaţii, trebuie să vină oameni învăţaţi bine la şcoli, care sunt lepădate de mentalitatea veche şi de complexul de inferioritate şi până în momentul în care apare pur şi simplu în locul respectiv un om care să pună mai presus decât propriul lui interes un ideal. Ceva în care să creadă. Nu-i imposibil. Am văzut în anii noştri din urmă, chiar după 1989, oameni care au reuşit să transforme instituţia prin propria lor personalitate. Uitaţi-vă la răposatul papă Paul Ioan al II-lea. El a schimbat lumea prin propria lui personalitate. Şi nu prin poziţia pe care o ocupa. Dimpotrivă, a dat poziţiei aceleia o anumită aură. A ridicat-o după el. Aşa poate să facă şi un profesor într-un liceu, poate să facă şi un ministru într-un Guvern, poate să facă şi un şef de companie privată cu compania lui.

Gabriela Vrânceanu Firea: Aveţi o bogată experienţă internaţională, iar zilele trecute toţi românii au putut vedea la TV sau citind în presă cât de respectată este Casa regală din România, cum au venit atât de mulţi oameni importanţi, către care poate unii dintre noi nici nu îndrăznim să ridicăm privirea, mai ales în aceste momente în care despre România se vorbeşte în Italia şi Spania nu tocmai măgulitor. Ce înseamnă toate aceste experienţe, cât de mult pot să ajute acest tip de relaţii care sunt create, sunt stabile şi care reprezintă altceva pentru ţara noastră, decât violatorii, tâlharii, oamenii neisprăviţi, scandalurile?

Principele Radu: Poate să ajute enorm. Casa regală e o instituţie profesionistă, nu amatoare. În cei 143 de ani de când există a dovedit-o. Aici nu-i vorba de formă de guvernământ, că-ţi place monarhia sau republica. E vorba despre o suită de generaţii de oameni care întotdeauna când au făcut ceva s-au gândit de două ori înainte de a spune un lucru şi au făcut un lucru numai atunci când l-au ştiut. Regina Maria, un om despre care ne place acum să ne aducem aminte, e şi la modă, e femeie, e o legendă, a fost şi frumoasă, a avut şi farmec, şi inteligenţă… În 1926 mergea în America şi spunea, investitori americani, veniţi şi investiţi în România. Deci, în 1926, an în care femeile nici nu aveau voie să voteze, o femeie într-o lume plină de bărbaţi, cu o politică la fel de cinică şi de interesată cum e cea de azi, se ducea peste Ocean şi îi chema pe investitori în România. Se poate ceva mai modern, înaintea timpului ei? Tot aşa a fost şi Carol I. Societatea civilă la fel de cinică pe cât este de azi, îl trimitea împreună cu locomotiva pe care a adus-o din Germania înapoi. Şi spunea să-şi ia bilet doar dus. Deci societatea românească în ce avea mai inteligent riposta asupra faptului că el avea viziune şi încerca să facă securitatea naţională şi să construiască statul aducându-i infrastructură. Astăzi, noi am transformat subiectul autostrăzilor în glume. Noi consumăm efortul pentru a face anecdote pe acest subiect, în timp ce el, uneori împotriva voinţei societăţii, obliga România la modernitate. Ce înseamnă aceasta? Că într-un anumit fel, liderii aceştia care sunt mai mult spirituali, statali decât propriu-zis politici, executivi, sunt oameni care au privit cu un pas înaintea timpului lor. Au fost vizionari, au fost gospodari, au fost constructori, au fost profesionişti. Vorbeau 7 limbi străine. După aceea, când generaţiile s-au întinerit au mers la şcoli, la universităţi, cum e cazul principesei Margareta.

Gabriela Vrânceanu Firea: Pe care aţi aniversat-o de curând. Sunt convinsă că mulţi dintre cei care au venit pentru a o felicita, pentru a-i ura toate cele bune, văd altfel ţara noastră, în altfel de culori şi pot fi mesagerii noştri dincolo de graniţă.

Principele Radu: Reputaţia României se câştigă în fiecare zi de la 8 dimineaţa la 8 seara. Nu există nicio ţară, nici SUA, nici Anglia, nici Japonia, care să aibă reputaţia stabilită de la bun început. Ea se câştigă şi se recâştigă în fiecare dimineaţă de la 8 dimineaţa până la 8 seara. Se trudeşte pentru menţinerea importanţei şi a imaginii unei ţări. Nu se face o singură dată pentru 30 de ani. Şi de aceea instituţiile despre care vorbeam eu, că sunt năpădite de amatorism, sunt atât de puternice. Pentru că una este să susţină, imaginea României, Angela Gheorghiu, Nadia Comăneci, şi altceva este s-o susţină oamenii care reprezintă administraţia. Un lucru spus la locul potrivit, la timpul potrivit, în faţa omului potrivit face uneori mai mult decât nota 10 la olimpiadă.

Gabriela Vrânceanu Firea: Dacă ar fi să extrageţi un moment din această aniversare prin spontaneitate şi prin profunzime, care ar fi acela?

Principele Radu: Momentul în care mari artişti români cum este Nelly Miricioiu sau Aura Urziceanu, sau Smiley, trei generaţii atât de diferite şi din colţuri atât de diferite ale artelor româneşti, au ridicat sala în picioare prin două lucruri. Prin talentul lor şi prin iubirea, generozitatea, simpatia pe care au adus-o familiei noastre. Este cel mai frumos antidot la amatorism şi la egoism. Faptul că eşti generos şi că eşti bun.

Gabriela Vrânceanu Firea: Într-un fel, în chip natural, fără a face lucruri demonstrative, aţi închis gura celor care consideră că cei care reprezintă monarhia sunt cumva legaţi mai mult de trecut, nu se pot ancora foarte profund în prezent şi nu au perspectivă. Vorbiţi-ne despre acest aspect.

Principele Radu: Le-am închis gura şi altora din afară. Pentru că, spre exemplu, unul din musafirii noştri a fost adjunctul secretarului general ONU, care e o glorie a ONU, un om care actualmente este reprezentantul ONU în Irak. Şi cunoaşte România ca pe buzunarul lui, cunoaşte toată zona, este unul din oamenii care de 40 de ani scrie istoria multilaterală a diplomaţiei lumii. Mi-a spus aseară că această Românie n-am cunoscut-o niciodată. Începând cu mersul pe stradă în anumite locuri unde l-am dus noi, până la atmosfera de la Palatul Elisabeta şi atmosfera sărbătoririlor, mi-a spus, această Românie a anului 2009 în părţile pe care ni le-aţi arătat nouă, e o Românie care de mâine trebuie să înceapă să fie cunoscută afară. A spus, este o altă lume, e o altă ţară, un alt suflu, e o parte din Europa Răsăriteană despre care eu nu ştiam. Or, ăsta este un câştig mai mare decât aniversarea principesei, indiferent cât de mult ar însemna asta pentru noi, personal, ca familie.

Gabriela Vrânceanu Firea: În aceste zile se vorbeşte mult despre Castelul Bran. Se vorbeşte despre muzeu sau despre o clădire frumoasă, istorică, dar care să fie dedicată unor altfel de activităţi.

Principele Radu: Niciodată. Castelul Peleş a fost, este şi va rămâne întotdeauna ceea ce este astăzi. De altfel, pentru a face dreptate şi istorică nu doar ziaristică sau mediatică, Castelul Peleş a fost muzeu încă din 1914. El nu a fost transformat în muzeu odată cu venirea comunismului. Încă de la moartea regelui Carol toate încăperile importante de la etajele care se vizitează erau muzeu şi se vizitau fără bilet de intrare. Românii intrau liber. După 1947 acest lucru s-a făcut pe bază bănească. Dar mai e ceva. Faptul că el rămâne de-aici încolo muzeu pentru eternitate, nu înseamnă că el nu poate să găzduiască nişte întâlniri de stat. Adică vizite importante, conferinţe internaţionale…

Gabriela Vrânceanu Firea: Nu cum se spunea, nunţi, botezuri, cumetrii etc.?

Principele Radu: Asta este ceva strigător la cer! Şi faptul că…

Gabriela Vrânceanu Firea: Deşi în Palatul Parlamentului şi-a organizat şi cămătari nunţile şi botezurile şi nu a mai sărit nimeni de trei coţi în sus.

Principele Radu: Castelul Peleş pentru familia regală, reprezintă mai mult decât o adunare de încăperi care au obiecte de preţ. Este simbolul statalităţii româneşti. Indiferent cine-l posedă ca proprietate, un om sau o naţiune, sau o administraţie, el reprezintă scaunul statalităţii româneşti. Omul care l-a făcut pe el, pe Peleş, este şi omul care a făcut statul român modern. Nu se poate pune problema… dacă noi am strica esenţa acestui simbol, am strica esenţa rostului nostru pe pământ. Castelul trebuie să rămână un simbol nu cultural sau patrimonial, ci pur şi simplu simbolul naţiunii române. Cum e Imnul, Ziua Naţională. Nu se poate altera aşa ceva.

Gabriela Vrânceanu Firea: Cred că românii aşa gândesc, numai că ei nu se pot exprima toţi odată. Şi atunci vorbesc prin reprezentanţi care, din când în când, mai au derapaje.

Principele Radu: Au fost ajutaţi să derapeze. Pentru că, de fapt, restituirea lui proprietarului de drept nu înseamnă schimbarea destinaţiei. Astea au fost bazaconii care li s-au inoculat oamenilor ca să-i învrăjbească. Pentru că, dacă aţi remarcat dumneavoastră, perioada de după 1989 a fost o perioadă a dezbinării, nu a unirii. Spre deosebire de vremurile lui Ferdinand şi ale lui Carol, când marii paşi înainte ai României s-au făcut prin solidaritate, prin punere împreună, tot ce s-a întâmplat după 1989 nu a fost decât un exerciţiu permanent de a încerca să produci dezbinare, ură, gelozie, intrigă, egoism. Or, nu ai cum să faci o ţară puternică numai cu prosperitate, democraţie şi libertate. Trebuie din nou să pui oamenii împreună pentru un ţel comun, pentru că altfel România riscă să devină un mall plin cu obiecte şi oameni pe rafturi. Or, nu asta ne pregătim să facem cu ţara.

Gabriela Vrânceanu Firea: Dezbinarea e şi ea productivă, numai că nu pentru popor, ci pentru anumite persoane care provoacă…

Principele Radu: Atunci vă întoarceţi la prima afirmaţie a întâlnirii noastre. Amatorul dezbină, profesionistul uneşte.

Gabriela Vrânceanu Firea: Există şanse în 2009 pentru un astfel de sentiment comun românesc şi există lideri care pot promova?

Principele Radu: Pentru începutul acestui lucru există şanse. Pentru realizarea lui trebuie să treacă un timp. Dar există şi mijloace de a o face. Liderii sunt unii. Dar mai sunt şi alte mijloace. Dacă porneşti de la baza societăţii care-i comunitatea locală, fie că e comună, sat, oraş, îţi dai seama că România va fi puternică dacă acele colţuri din ţară vor fi puternice. Nu ai nevoie să fii filozof, nu trebuie să fii doctor în ştiinţe economice. Dacă te duci într-o comunitate mică şi o încurajezi, îi dai mijloacele să fie stăpână pe ea însăşi, să se simtă mândră, să-şi ducă mai departe singură destinul, te vei trezi într-o zi cu sute de mii de bucăţele de Românie care puse împreună vor face ceva solid. Aplecarea către comunitatea locală, către resursele ei atâtea câte sunt, pentru că există, ele există, înseamnă deja o însănătoşire. Iar pe plan central, dacă această administraţie, mare, este năpădită de profesionalism, de un pic de generozitate şi de un pic de respect, de etică… ştiţi, atunci când nu te vede nimeni, dacă ceea ce faci este ceea ce trebuie, e deja un prim pas.

Gabriela Vrânceanu Firea: Ce-i transmit copiii, tinerii, adolescenţii, principelui Radu atunci când îl regăsesc ori în şcolile în care învaţă, în anumite vizite, ori pe diferite platforme moderne de Internet, facebook sau altele?

Principele Radu: Am cont pe hi5 şi ei au la fel. Sunt sute de mii care au. Aici e ceva contrastant. Pentru că ei sunt extraordinari de critici, dacă ascultaţi pe Ioana de la Sinaia, să vă spună ea cum e România, s-ar putea să aveţi surprize şi s-o chemaţi o săptămână întreagă în fiecare seară.

Gabriela Vrânceanu Firea: Ce vârstă are?

Principele Radu: Are 17 ani, e la Sinaia, la Colegiul Naţional Cantacuzino… E uluitoare. Sau Vlad de la Cugir. Să-l întrebaţi pe el… Şi Dragoş de la Babadag. Dacă aceşti trei copii intră pe fir, schimbă România în 24 de ore. Totul este să fie ascultaţi. Sunt critici şi foarte inteligenţi. Pe de altă parte, au nevoie de iubire, de încredere, de speranţă. Şi acest lucru e tot atât de important ca ceea ce pui pe masă în farfurie. Aici este lucrul pe care trebuie să-l înţeleagă liderii, că nu totul este performanţă politică şi meşteşug. Mai există şi altceva, acea oprire o clipă, să te uiţi în oglindă şi să spui, mă, cred măcar eu în ceea ce spun? Pot măcar o clipă să mă gândesc cu adevărat la ceea ce are nevoie cel de lângă mine sau totul e o luptă contracronometru pentru a mai da pe unul la o parte ca să stau eu în faţă? Luaţi exemplul regelui Mihai. A stat 60 de ani şi a aşteptat în faţa unei uşi închise. Nu i-a dispărut nici zâmbetul de pe buze, nici încrederea că într-o zi va fi înţeles. Asta înseamnă să crezi în ceva, să ai o cauză. Eu ştiu că poate să pară depăşit mai ales la o emisiune care poartă numele pe care-l poartă, emisiunea dumneavoastră…

Gabriela Vrânceanu Firea: Aceste sentimente cu alte cuvinte, n-au nicio legătură cu şabloanele care ni se transmit, şi anume sunt republican, dar de care republican?… sunt monarhist, sunt de dreapta, de stânga, sunt cu Traian Băsescu, cu Călin Popescu Tăriceanu… Cred că a gândi în astfel de chei e total greşit, iar copiii noştri, tinerii cu care ne întâlnim ar trebui să vadă de fapt ce se întâmplă în ţările care au progresat şi care sunt foarte departe faţă de noi şi pe care le invidiem şi am vrea să ajungem şi noi acolo.

Principele Radu: Şi nu vedem de ce suntem diferiţi de ei. Suntem diferiţi pentru că punem criterii diferite. În loc să ne gândim la dreapta şi stânga, la unul sau altul, ar trebui să gândim geografic şi pe verticală. Geografic în sensul de zonă, care din ele să fie dezvoltată şi vertical, pe profesii. Dacă grupezi oamenii pe profesii ai surpriza să constaţi că România poate fi împărţită şi corect, pe bresle. Dacă tu-i încurajezi pe fiecare să se adune, ei vor fi într-o zi o voce. Fiecare meserie, de la cea de cărămidar până la cea de chirurg are dreptul să se pună împreună şi să-şi susţină interesele. Pe criterii profesionale, nu pe criterii de şmecherii sau de subterane. Asta pe verticală. Pe orizontală se poate merge pe comunităţile locale. Ia o singură comunitate de 5000 de locuitori şi puneţi în cap ca pe aia s-o faci stăpână pe ea însăşi. Cu forţă, cu încredere, cu mândrie.

Gabriela Vrânceanu Firea: Mulţi se tem de puterea entităţilor locale.

Principele Radu: Aşa este.

Gabriela Vrânceanu Firea: Pentru că ele pot răsturna anumite ierarhii care au fost stabilite de la centru şi care ne convin.

Principele Radu: Aşa este. Şi se poate merge şi peste cercul naţional când vorbim despre asta.

Gabriela Vrânceanu Firea: Mergem la sindicate. În ultima perioadă aţi avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii acestora. E o perioadă dificilă şi nu spunem aşa, doar pentru a fi în trend. Parcurgem o criză economică în întreaga lume, România nu putea fi izolată. Ce probleme au, cum credeţi că-i puteţi ajuta, cu o părere, un sfat, o reprezentare… care-i tipul de abordare?

Principele Radu: Cele două sindicate pe care le-am întâlnit exclusiv la solicitarea lor… acesta a fost un lucru care ne-a făcut o bucurie enormă, au fost pe următorul motiv. Unu, a fost sindicatul destul de recent creat al administraţiei locale, Publisind, şi celălalt un sindicat de mai mari proporţii, care are 1,3 milioane de membri, al Agrostar. Sindicatele sunt mişcări care au şi componentă socială. În sensul că oamenii se pun împreună pentru a susţine nişte drepturi pe care le au, dar au şi o componentă de breaslă. Oamenii se pun împreună pentru aceste mişcări pentru că fac aceeaşi profesie. Or, conştiinţa că profesia pe care o faci tu reprezintă o forţă e un pas enorm înainte al societăţii româneşti. De ce vin ei însă la Casa regală? Pentru că au înţeles după 20 de ani că rostul lor este să fie în contrapondere cu clasa politică, fie ea exprimată legislativ, fie executiv.

Gabriela Vrânceanu Firea: Au fost cazuri izolate, nu? Când sindicaliştii şi-au uitat menirea şi au trecut în partidele politice?

Principele Radu: E un nonsens… Bun. Dacă vor să-şi schimbe individual orientarea sau profesia este altceva. Dar organizaţia ca atare, ea n-are cum să aibă alianţă sau parteneriat cu acele instituţii fiindcă ele sunt în complementaritate. Ele există împreună pentru că e nevoie de doi poli ca să ajungi la un echilibru. Or, Casa regală e o instituţie care-i poate ajuta să-şi susţină printr-o voce internaţională interesele. Evident că un agricultor dintr-o comună rurală nu se poate duce să deschidă o uşă la Bruxelles, aşa cum poate s-o deschidă un membru al familiei. În al doilea rând, are certitudinea că parteneriatul acesta e o continuitate şi plus că se regăsesc în viziunea pe 30 de ani a Casei, care promovează soliditatea comunităţilor locale, asociaţiile de breaslă, consolidarea instituţiilor, demnitatea şi valorile în cadrul instituţiilor. Păi nici un sindicat nu poate milita pentru altceva, pentru că-i prin natura lui obligat să vegheze la aceste valori. Şi am găsit cu fiecare dintre ele proiecte comune.

Gabriela Vrânceanu Firea: Cum au reacţionat la mesajul pe care l-aţi adresat cei din sală?

Principele Radu: Cu respect, cu încredere şi cu căldură. Dar în afară de reacţia lor, există chiar şi un pas înainte făcut cu ei în privinţa parteneriatului. Nu-i vorba numai de sentimente nepalpabile, e vorba şi de un proiect direct pe care-l avem cu ei, şi anume construirea într-o locaţie a Casei regale, din proprietăţile din domeniul Sinaia, a unui centru de perfecţionare a oamenilor care lucrează în aparatul administraţiei locale. Un loc unde tinerii să se întâlnească de-a lungul anului pentru cursuri, pentru vacanţe, pentru burse de studii, pentru întâlniri internaţionale. Ei văd că acest lucru înseamnă ceva durabil.

Gabriela Vrânceanu Firea: Iată că nu a fost doar o întâlnire protocolară?

Principele Radu: Bineînţeles.

Gabriela Vrânceanu Firea: Produce efecte concrete.

Principele Radu: Şi încă două efecte concrete. Noi credem că sindicatul acesta al Administraţiei Publice, ca şi cel al agricultorilor are şi posibilitatea de a accesa fonduri. Nu-i incompatibil ca organizaţie de acest tip să producă şi accesare de fonduri structurale pentru anumite proiecte şi, în plus, are şi latura de reprezentare. Împreună cu aceşti lideri se poate merge la Bruxelles, la Berlin, la Paris, Stuttgart şi căuta fie investiţii, fie parteneriate, fie proiecte comune. Ele nu sunt doar nişte instituţii care au rol social, care au glas şi care solicită, cer, reclamă ceva. Sunt şi instrumente cu care se poate face bine, cu care se poate pune temelia unei construcţii care nu există astăzi şi pe care nimeni nu o poate face altcineva. Pentru că rolul Casei regale este acela de a lărgi cadrul leadership-ului. Nu-i lider doar omul politic ales, lider poate să fie şi omul care inspiră, şi profesorul care te învaţă, şi preotul pe care-l crezi şi mulţi alţii. De exemplu omul care vorbeşte de la microfonul acesta al emisiunii dumneavoastră, tot un lider este. Tot cineva care poate face ceva prin acţiunea lui publică. Or, aici la capitolul sindicate, nu trebuie să spun eu cât de influenţi pot fi ei.

Gabriela Vrânceanu Firea: Ce înseamnă în România de azi, în care viteza e mai importantă, cum să scapi din trafic iar devine o chestiune vitală, cum să ai acces la educaţie de asemenea îi preocupă pe mulţi dintre noi, cum să ajungi în spital şi să fii bine tratat… ce mai înseamnă iubirea de ţară? Mai are cineva timp să iubească această ţară? Şi dacă da, cum?

Principele Radu: Iubirea de ţară se măsoară aşa; În câţi km de autostradă sunt făcuţi pe an. Şi am să vă spun că turcii îşi iubesc ţara cu 40 km de autostradă pe an, numai într-o direcţie, spre sud. Iubirea de ţară se măsoară în numărul de spitale private pe care le construieşti, chinuindu-te să iei bani din străinătate, cum am făcut eu care m-am dus în statul Missouri şi am încercat să conving camere de comerţ din orăşele şi universităţi din orăşele să vină să construiască la Tecuci un spital privat. Se măsoară iubirea de ţară în cât de multe biblioteci ai făcut, în cât de multe parcări faci în marile oraşe. Să vă spun că Geneva, care e un oraş mare cât un sector din Bucureşti, are pe numai 2000 metri pătraţi trei parcări de câte 800 de locuri şi când te duci la Geneva ai mândria că-ţi poţi parca maşina sub lac… aşa se măsoară patriotismul. De fapt viziunea în ziua de azi nu este una idealistă, e una pragmatică. Îţi iubeşti ţara dacă nu pleci din mandatul tău până când nu s-au făcut 300 locuri de parcare subterană. Atunci înseamnă că o iubeşti. Când trimiţi grâul de la Teleorman în Egipt pentru că UE nu-l vrea pentru că nu-i de calitatea pe care o cere Europa, cauţi imediat un loc unde să-l poţi trimite ca să nu te trezeşti a doua zi cu el putrezit. Asta înseamnă patriotism.

Gabriela Vrânceanu Firea: Au fost şi timpuri tulburi, în care reprezentanţii Casei regale din România erau priviţi – nu de către cetăţeni – de către cei care reprezentau atunci ţara, cu anumită suspiciune. (…) Iată cum s-a scris istoria sub ochii noştri.

Principele Radu: Pe mine aceste imagini mă umplu de bucurie pentru că numai uitându-vă la ele vă puteţi da seama cât de mult s-a schimbat România până în 2009. Şi că toate aceste piedici pe care le avem azi cu criza economică, cu şomajul, cu faptul că ne lipsesc 30 de miliarde euro, sunt neajunsurile unui soi de lume pe care am dorit-o foarte mult. Şi că e mult mai bine să avem acest tip de griji decât să fim acolo unde am fost.

Gabriela Vrânceanu Firea: Tot mai mulţi telespectatori întreabă dacă aţi dori să vă implicaţi mai mult în activitatea de reprezentare a ţării noastre, sub diferite aspecte?

Principele Radu: Adevărul este că din punctul de vedere practic o şi fac. Numai că de multe ori…

Gabriela Vrânceanu Firea: Aşa este, dar mai concret?…

Principele Radu: Oamenii se gândesc la instituţionalizarea acestei activitati. Am auzit acest lucru de multe ori în ultimii ani şi faptul că a venit din partea diverselor categorii de oameni, de la elevi la oameni din mediul de afaceri sau societatea civilă sau chiar de la bresle, îmi dă desigur serios de gândit.

Gabriela Vrânceanu Firea: Cât de serios? Cineva vă întreabă concret, dacă aţi luat în calcul chiar o anumită candidatură la prezidenţiale? Aveţi, spune telespectatorul, toate calităţile unui lider puternic.

Principele Radu: Eu nu pot să spun la asta decât că e foarte măgulitor. Pentru că încrederea oamenilor nu se poate câştiga decât pe cale corectă, cinstită. Restul e trecător. Pentru aceasta însă trebuie să ne gândim un pic şi la cauza acestor lucruri, nu numai la efect. Dacă se întâmplă aşa, înseamnă că, pe de-o parte, ceea ce noi reprezentăm ca leadership este ceva valoros şi pe de altă parte, că acest lucru lipseşte. Tot ce vreau să spun este că acest lucru trebuie privit dintr-o perspectivă profundă, nu dintr-o perspectivă de ambiţie personală. Această instituţie are 143 de ani şi mai are încă 143 de ani de-aici încolo. Lucrurile trebuie privite la cauza lor profundă. Dacă România are nevoie de noi, noi vom ajunge acolo unde România doreşte. Şi calea aceasta pe care aţi menţionat-o dumneavoastră este o cale care este în perfectă consonanţă atât cu UE, cât şi cu principiile de azi ale democraţiilor lumii. E în contradicţie cu forma de guvernământ pe care Casa regală a ţinut-o întotdeauna ca o parte a identităţii ei, dar din punctul de vedere al meritului personal, al dreptului cetăţeanului de a face bine ţării lui din poziţia cea mai potrivit posibilă, este perfect justificat.

Gabriela Vrânceanu Firea: Pentru cei care ne privesc acum şi poate că sunt îndoiţi şi cumva afectaţi de ceea ce s-a scris în presa post-decembristă sau de anumite afirmaţii care s-au făcut cum că regele a plecat din ţară cu multă avere, cu obiecte, lucruri care au putut fi valorificate ulterior şi că mai puţin l-a interesat soarta ţării cât mai degrabă cum să salveze familia… ce mesaj puteţi transmite?

Principele Radu: Că n-am nici un fel de resentiment faţă de oamenii care gândesc aşa pentru că ce s-a întâmplat cu România în aceşti 60 de ani este un lucru nefericit. 40 de ani de dictatură, urmaţi de 20 de ani de disperată încercare de a reveni la normal. E firesc ca oamenii să aibă şi accese de gelozie, să acţioneze în necunoaştere de cauză. În orice caz, adevărul iese la iveală orice s-ar întâmpla, iar România a făcut paşi enormi către viitor şi orice om de bună-credinţă înţelege astăzi că acest rege de 88 de ani nu mai poate primi nimic de la nimeni, fiindcă 60 de ani de viaţă pierduţi nu pot fi daţi înapoi. În momentul în care a plecat din ţară a avut totul şi în momentul în care a ajuns în exil nu a mai avut nimic. Din partea asta n-ai ce să-i dai înapoi, n-ai ce să-i reproşezi unui om căruia i-ai luat totul. Tinereţea, locul, rolul, speranţa.

Gabriela Vrânceanu Firea: Aţi reprezentat 7 ani România în calitate de reprezentant al Guvernului, fără ca ţara noastră să fie o monarhie. Cum eraţi primit şi privit? Şi ce rezultate aţi obţinut?

Principele Radu: Întâi a fost o curiozitate… Mai ales ţările care erau monarhii, cum e Olanda sau Marea Britanie, întrebau la Bucureşti de două ori, ce-i cu asta, nu-i o greşeală? Se poate aşa ceva? După care această curiozitate s-a transformat în admiraţie. Ţări precum Chile sau Finlanda, ori Elveţia au avut cuvinte de laudă, spunând că este incredibil pentru o ţară care a primit tot timpul lecţii şi care a dat mereu examene să dea un model de democraţie, arătând că se poate folosi orice fel de mijloc intern al ţării pentru a se face bine. Chiar şi o instituţie care nu este menţionată în Constituţia ţării.

Gabriela Vrânceanu Firea: Scurtă pauză publicitară. Ne-am întors. Ne reaminteşte un telespectator că fostul suveran al Bulgariei a fost premier. Şi că ar trebui şi România să urmeze un astfel de exemplu, mai ales că Bulgaria în multe privinţe ne-a depăşit, chiar dacă noi nu prea vrem să recunoaştem.

Principele Radu: Şi au făcut-o cu ajutorul acestui personaj. Mult din reputaţia sa personală s-a transferat asupra ţării în momente în care nu era prea mare justificarea. Dar aici răspunsul meu este da şi nu. Da în sensul că este, Simion al II-lea este un personaj politic al Estului Europei care merită tot respectul. Şi are mult merit chiar şi asupra evoluţiilor din România de după 2000. Pe noi ne-a ajutat mult, e un om generos care a făcut chiar şi pentru ţara românească, nu doar pentru familia regală română multe. Nu, pentru că niciodată nu o să luăm un astfel de exemplu. În sensul că ideea ca familia regală să se înregimenteze într-un partid politic sau să caute o funcţie executivă de gen premier sau membru al Guvernului nu este ceva în care să credem. Dar asta nu pentru că eu dispreţuiesc sau critic ceea ce a făcut el, ci pentru că nu se potrivesc ţările. La noi avem de-a face cu un rege care a lăsat o urmă puternică în istorie, în timp ce regele Simion avea 6 ani când a plecat din ţară. Regele Mihai e unul din actorii importanţi ai celui de-al doilea război mondial şi care a avut şi o acţiune post-război importantă. Aici noi preferăm să păstrăm valorile regalităţile neutre, neimplicate în arena strict politică, a partidelor. Şi să încercăm să servim instituţiile care au directă legătură cu Casa regală. Cum este instituţia statalităţii. Nu vorbesc numai de instituţia şefului statului ca administraţie, dar statalitatea ca stare de fapt are nişte valori pe care Casa regală le înglobează în mod natural. Şi aici e foarte mult de construit. Eu cred că şi oamenii care scriu mesaje şi vorbesc despre noi, tot în sensul acesta vorbesc. Ei nu ne-ar vedea pe noi implicaţi ca acolo, într-o mişcare de tip politic.

Gabriela Vrânceanu Firea: Cu alte cuvinte o funcţie executivă cum este cea de premier sau una de ministru, ori o înregimentare într-un partid politic… acestea le respingeţi. În schimb, nu respingeţi totalmente pentru acum sau pentru viitor posibilitatea unei candidaturi pentru prezidenţiale?

Principele Radu: Aşa este. Pentru că cea de-a doua chestiune, deşi e legată tot de alegeri, reprezintă cu totul altceva, ca esenţă. Reprezintă statul. Adică o instituţie care în ultima jumătate de veac a fost fie înjunghiată, fie confiscată, fie aproape demonetizată. Şi s-a petrecut acest fapt în România şi pe un fundal european care a minimalizat importanţa acestei instituţii.

Gabriela Vrânceanu Firea: Cum găsiţi alegerile din România în ce priveşte campaniile electorale? Sunt ele deprimante, constructive?

Principele Radu: Sunt mai puţin deprimante decât credem. Pentru că eu le privesc prin perspectiva celorlalte din celelalte ţări. Eu nu mă limitez doar la orizontul dâmboviţean. Vorbesc de râu, nu de judeţul Dâmboviţa. Fiindcă oamenii aceia sunt foarte respectabili. E lumea aceasta neplăcută şi proteică care-ţi scapă din mâini, care alunecă, a politicii, este o lume la fel şi la Berlin, şi la Paris, şi la Madrid, şi la Washington. Diferenţa dintre noi şi ei este că instituţiile acolo sunt solide, iar la noi nu sunt solide. Acolo există o anumită etică şi o anumită forţă a pereţilor instituţiei care impun asupra omului, la noi este omul care le aserveşte pentru moment. Deci fluidul acesta democratic şi politic care la noi e supercreator, aici nu ne bate nimeni la creativitate…

Gabriela Vrânceanu Firea: Suntem flamboianţi în campanii electorale.

Principele Radu: Ortodocşi şi latini.

Gabriela Vrânceanu Firea: Dar sub poleală nu se ascunde de multe ori nimic.

Principele Radu: Nu prea se ascunde substanţă. În timp ce la ceilalţi, deşi sunt tot la fel de dinamici politic, există şi substanţă. E singurul lucru care trebuie recâştigat… Totuşi trebuie să recunoaştem că alegerile din ultimii ani au adus progrese mari. Mă uit la alegerile parlamentare europene, primele care au fost de curând, acum un an şi ceva, mă gândesc la cele locale şi chiar la cele generale din noiembrie. Există o schimbare în ceea ce s-a întâmplat, în total vorbind, în felul în care populaţia a reacţionat, în rezultatele care au fost destul de echilibrate şi apropiate. Există o maturitate şi în ceea ce priveşte oferta pe care au făcut-o partidele. Dacă te uiţi peste gard la ce se întâmplă în Elveţia, Belgia, Franţa, o să vezi că începem să ne apropiem încet-încet de lumea imperfectă a acelor democraţii care sunt însă mai solide ca noi.

Gabriela Vrânceanu Firea: Ne apropiem de final şi nu vreau să pierd prilejul, pentru că suntem în postul sfintelor Paşte şi pentru că-mi doresc să realizăm o ediţie specială a emisiunii cu Alteţa voastră şi cu principesa Margareta pentru sfintele sărbători de Paşte, vă întreb direct dacă consideraţi că Biserica se implică suficient de activ în viaţa comunităţii în România sau e mai degrabă spectator?

Principele Radu: Acolo unde conducerea Bisericii e asigurată de un episcop sau de un paroh care are un interes social şi un talent din punct de vedere managerial le merge foarte bine. Dar e adevărat că BOR a avut o poziţie şi o filozofie de-a lungul sutelor de ani foarte soft, foarte prudentă, foarte echilibrată. Lucrul acesta nu-i un lucru rău, pentru că totul trebuie să meargă cu o anumită măsură. Eu înţeleg nevoia ca mişcarea spirituală religioasă să aibă un pragmatism social mai apăsat, dar nu trebuie uitat că substanţa acestei instituţii este una inefabilă. Omul trebuie să te creadă, trebuie să simtă fior şi acest lucru trebuie neapărat conservat. Pentru că, atunci când intri într-un locaş de cult de-al nostru, oriental-ortodox, simţi un fior pe şira spinării care face mai mult decât preţul în bani ale unor realizări de tip umanitar. Sunt bucuros dacă acest spirit umanitar creşte, dar nu trebuie să uităm că intrarea în acel loc este ca să fii direct în legătură tu cu Cel de Sus, dacă crezi în El.

Gabriela Vrânceanu Firea: Mulţumesc pentru aceste cuvinte şi pentru participare. O seară frumoasă, la revedere!

(Antena 3 – Ştirea zilei, luni 30 martie 2009, ora 20:10)