Celor care ne-au stat alaturi
Este timpul sa ne manifestam bucuria si caldura fata de cei care ne-au stat alaturi in aceste zile. In special fata de cei care au citit aceste pagini si au luat din timpul lor pentru a ne scrie. Principesa si cu mine avem un gand si o urare pentru fiecare dintre cei care ati fost sufleteste aproape. Am citit cu atentie fiecare mesaj si va asiguram de toata aprecierea noastra fata de generozitatea, simpatia, increderea, afectiunea si speranta cu care ati insotit fiecare mesaj. Seara de la Palatul Casei de Economii si Consemnatiuni a fost memorabila. Toata lumea, de la invitati si pana la cei care au avut munca rasplatita financiar, a fost mandra sa se afle acolo. Privind fotografiile, puteti intelege usor cat de frumos si cat de bine poti sa te simti atunci cand vezi ca in propria ta tara, in mijlocul propriei tale societati, lucrurile si oamenii pot sa arate atat de drept, de stralucitor si de frumos. Nu suntem insensibili la adevarurile urate din societatea romaneasca. Dar omul are nevoie de ideal si de model tot atat de mult pe cat are nevoie de ceva de pus pe masa. Palatul Casei de Economii si Consemnatiuni este o constructie faurita sub domnia regelui Carol I, in finalul secolului al XIX-lea. Are valoare istorica si valoare simbolica. Familia Principesei Margareta a avut un rol decisiv la fondarea statului roman modern, iar Casa de Economii si Consemnatiuni a fost una dintre primele institutii care au definit aceasta statalitate noua, de tip european. De aceea, ca un arc peste timp, este frumos sa vezi aceasta sala astazi, primind omagiul si admiratia reprezentantilor intregii Europe si ai lumii transatlantice. Principesa Margareta a fost emotionata, dar fericita. Pentru prima oara cu adevarat, dupa douazeci de ani de munca discreta si modesta, este recunoscuta fara rezerve in tara ei. Iar acest lucru se petrece intr-o Romanie europeana, in fata colegilor, colaboratorilor si verilor ei din intreaga lume. Am avut de asemenea placerea si mandria de a avea in jurul mesei reprezentantii Academiei, Armatei si Bisericii. Trei institutii surori ale Casei Regale. Nici unul dintre invitati nu a ignorat acest detaliu. Institutiile perene, definitorii ale natiunii au rolul lor complementar cu cel al politicii si democratiei. Libertate inseamna si identitate, traditie, continuitate si mandrie. Nu am vazut niciodata un loc in Bucuresti sau in Romania stralucind cu atata eleganta simpla, cu frumusete si cu originalitate. In vremuri pline de chiriasi ai istoriei, de degringolada a institutiilor, Romania arata ca nu este prea greu sa asezi pasul drept, fara sa te clatini, daca vrei cu adevarat. Am multumit si am transmis admiratia noastra tuturor celor care au ajutat la realizarea acestor momente pline de inspiratie si de iubire. Colaboratorilor nostri, dintre care multi voluntari tineri. Celor care au avut parteneriat sau contract cu noi, achitandu-se cu brio de raspunderea lor. Gazdelor si musafirilor nostri, ca si tuturor celor care au privit de departe, gratie generozitatii tuturor televiziunilor, radio-urilor, agentiilor de presa si ziarelor care au dus mai departe evenimentul nostru. Am fost foarte placut impresionati sa vedem cat de multi tineri au stat alaturi de noi. O intreaga generatie proaspata, tanara, noua, surprinzatoare, este atasata valorilor traditiei si demnitatii. Este un mare atu al Romaniei de astazi. Seara a doua, cea de la Opera, a fost un moment public. O mie si o suta de oameni, unii pur si simplu spectatori cu bilete cumparate de la casa Operei, au stat alaturi de noi cu inima si cu gandul. Seara s-a bucurat de prezenta unor artisti de mare calibru, solistii Operei, ca si invitati din afara, precum Nelly Miricioiu, Aura Urziceanu si Smiley. In sala au fost prezente mari personalitati romanesti precum Sorin Dumitrescu, Andrei Pippidi, Nicolae Tanasoca, Doina Levintza, Horia Andreescu, Dan Puric si atatia altii… Nu suntem inca in posesia tuturor fotografiilor, dar in zilele urmatoare voi impartasi cu dumneavoastra mai multe imagini, mai ales cu Majestatile Lor si cu Principesa. Ne-au stat alaturi Principesa Elena, Nicolae, Principesa Irina, Elisabeta Karina, precum si alti membri ai familiei. De asemenea, multe Familii Regale europene au fost reprezentate la cel mai inalt nivel. Principele Lorenz al Belgiei, ca si Principele Alexandru al II-lea al Serbiei si Arhiducele Martin al Austriei sunt doar trei exemple. Faptul ca Principesa a primit atatea mesaje pe aceste pagini, ca si in scrisori, telefoane sau e-mail-uri, reprezinta rasplata cea mai frumoasa pentru efortul si daruirea ei. Nimic nu ar fi fost posibil fara ajutorul colaboratorilor nostri, din ce in ce mai tineri si din ce in ce mai buni, mai siguri pe ei, mai profesionisti: Ion Tuca, Constanta Iorga, Sandra Gatejeanu (coordonatoarea intregului jubileu), Alexandra Arnautu, Adriana Lungu, Cristina Parii, Radu Ghina, Costin Semen, Liana Greavu, Simona Andronic, Ioana Sucu, Gabi Dumitru. Sunt sigur ca nu i-am putut numi pe toti. Nu pot sa nu remarc extraordinarul talent al celor de la catering si ospitalitatea fara cusur a Operei Romane si a Palatului CEC, a conducatorilor acestor institutii. Apoi, concursul Regimentului de Garda si al Formatiei Reprezentantive a Armatei. Asa cum spunea Regele Mihai la Peles, la 5 iunie 2008, cand s-a intors acolo dupa saizeci de ani de asteptare, „Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor, iar valoarea ei stă în propriile merite ale României.“ |
Bucureşti, 26 mar /Agerpres/ – O serie de evenimente se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti şi Sinaia, cu prilejul jubileului principesei Margareta, care îşi serbează ziua de naştere, informează Biroul de presă al regelui Mihai.
Principesei Margareta i-a fost decernată, miercuri, 25 martie, Medalia Jubiliară emisă cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Academiei Române, un semn de apreciere a meritelor personale acordat de Academie în circumstanţe foarte rare. Medalia a fost oferită de preşedintele Academiei, acad. Ionel Haiduc, şi de vicepreşedintele Academiei, acad. Dan Berindei, la Palatul Elisabeta, în cadrul unei ceremonii private. Principesa Margareta s-a declarat emoţionată şi onorată de gestul Academiei Române.
Principesa Margareta împărtăşeşte bucuria acestui moment aniversar cu familia, în primul rând. De ziua sa îi sunt alături regele Mihai şi regina Ana, principele Radu, principesa Elena şi principesa Irina, nepoţii Nicolae şi Karina, domnii Alexander Nixon şi John Walker. Evenimentele jubiliare vor reuni, de asemenea, invitaţi regali, prieteni şi apropiaţi ai principesei din ţară şi din străinătate, personalităţi ale vieţii publice româneşti, reprezentanţi ai presei internaţionale.
Joi va avea loc un dineu oficial privat în cinstea principesei Margareta, la care vor participa exclusiv invitaţii familiei regale, iar vineri, 27 martie, regele Mihai, principesa Margareta, principesele Elena şi Irina, Nicolae, Karina, domnii Alexander Nixon şi John Walker îşi vor însoţi oaspeţii din străinătate într-o vizită la Castelul Peleş.
Vineri seara se va desfăşura la Opera Naţională Bucureşti un spectacol jubiliar.
Sâmbătă, 28 martie, principesa Margareta şi oaspeţii săi vor vizita Centrul ‘Generaţii’ al Fundaţiei Principesa Margareta a României, situat în incinta Grupului Şcolar de Arte şi Meserii ‘Spiru Haret’ din Bucureşti. Centrul vine în întâmpinarea nevoilor vârstnicilor, tinerilor, copiilor şi familiilor acestora – într-o abordare ‘intergeneraţională’, nouă şi unică în România. Centrul aduce laolaltă persoane aparţinând mai multor generaţii şi creează cadrul în care vârstnicii, tinerii, copiii socializează, învaţă lucruri noi, se ajută reciproc şi primesc sprijin din partea Fundaţiei Principesa Margareta a României. Cu prilejul vizitei, invitaţilor Familiei Regale le va fi prezentat un moment artistic.
Principesa Margareta s-a născut la Lausanne, în Elveţia, pe 23 martie 1949. Este prima fiică a regelui Mihai I şi reginei Ana, născută în exil după ce regele Mihai a fost obligat să abdice în 1947.
Principesa Margareta a aflat despre România din povestirile tatălui şi bunicii sale, regina mamă Elena, din fotografii. De de fiecare dată a fost impresionată de solemnitatea momentului în care regele transmitea de Anul Nou un mesaj pentru ţară la Radio Europa Liberă. Primul lucru pe care l-a învăţat în limba română a fost rugăciunea ‘Tatăl Nostru’, pe care regele Mihai le-o spunea fiicelor sale seară de seară, înainte de culcare.
Pe 18 ianuarie 1990, Margareta a păşit pentru prima oară pe pământ românesc, o zi care va rămâne mereu în memoria sa, la fel ca şi emoţia pe care a simţit-o atunci.
De-a lungul anilor ’90, principesa Margareta a avut ca preocupare principală atât strângerea de fonduri în străinătate pentru fundaţia sa caritabilă – pe care a înfiinţat-o în 1990 împreună cu regele Mihai – ,cât şi implicarea într-o serie de evenimente şi angajamente publice în care l-a reprezentat adesea pe tatăl său.
În anii 1997 şi în 2002 a fost alături de rege în turneele pe care acesta le-a întreprins în numeroase ţări din Europa, dar şi în Statele Unite ale Americii şi Canada, pentru a susţine integrarea României în NATO.
În 1994, într-unul din orfelinatele pe care le-a vizitat, principesa Margareta l-a cunoscut pe Radu, astăzi principele Radu, care coordona la vremea aceea un proiect de terapie prin artă. Cei doi s-au căsătorit în 1996.
Din 2001 principesa Margareta şi principele Radu locuiesc la Palatul Elisabeta în Bucureşti şi îşi desfăşoară angajamentele publice în Capitală, în ţară şi în străinătate, contribuind la procesul de desăvârşire a modernizării României, a reconcilierii cu trecutul şi la conectarea ţării la familia europeană şi atlantică a naţiunilor. AGERPRES/(AS)
Bucureşti, 27 mar /Agerpres/ – Opera Naţională Bucureşti (ONB) organizează, vineri seara, un spectacol în cinstea Principesei Margareta, care şi-a aniversat, pe 26 martie, ziua de naştere.
La spectacolul de la ONB, al cărui titlu rămâne secret până la ora începerii, va participa familia regală a României, alături de invitaţi şi prieteni din străinătate ai Principesei, dar şi personalităţi ale mediului cultural din ţară şi din străinătate.
Spectacolul va avea două pauze şi se va încheia la ora 22,00, cu un cocktail, la Muzeul Operei.
În cursul zilei de sâmbătă, Principesa Margareta şi oaspeţii săi vor vizita Centrul ‘Generaţii’ al Fundaţiei Principesa Margareta a României situat în incinta Grupului Şcolar de Arte şi Meserii ‘Spiru Haret’ din Bucureşti.
Principesa Margareta a avut ziua de nastere marcată printr-un dineu oficial organizat la Palatul CEC din Bucureşti.
Au fost prezenţi membrii familiei regale, cărora li s-au alăturat principele moştenitor Alexandru al Serbiei şi principesa Ecaterina a Serbiei, arhiducele Martin al Austriei, arhiducele Dominic al Austriei, arhiducesele Emanuella şi Maria Magdalena ale Austriei, principele Wenceslas şi principesa Arnelle de Lobkowicz, principesa Anne de Ligne, baronul Hans Ulrich von Holzhausen, soprana Nelly Miricioiu, ambasadorul Staffan de Mistura şi Marc Ellenbogen, preşedintele Prague Society.
Cu acest prilej, a fost proiectat un scurt colaj de fotografii şi filme cu scene reprezentative din viaţa principesei Margareta, la toate vârstele, până în prezent, ilustraţia muzicala a filmului cuprinzând piesele îndrăgite de principesă (ABBA, Elvis Presley, Joe Cocker).
Printre surprizele pregătite de principele Radu soţiei sale, la aniversare, s-a aflat şi Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale (fanfara), care şi-a încheiat repertoriul cu Imnul Regal. Regimentul 30 Gardă şi Protocol ‘Mihai Viteazul’ a asigurat garda de onoare la intrarea în Palatul CEC.
Vineri, familia regală îşi va însoţi oaspeţii din străinătate într-o vizită la Castelul Peleş. AGERPRES/(AS)
La multi ani, Principesa!
Sa fiit sanatoasa si sa fiti alaturi de noi multi ,multi ani de acum incolo.Distinctia, frumustea si nobletea domniei voastre ne fac placere si ne onoreaza ca popor.
Va urez multa fericire si putere pentru a duce mai departe eforturile augustului dumneavoastra parinte, regele Mihai caruia ii doresc multa sanatate.
La multi ani,Principesa,multa sanatate,fericire,numai bucurii si impliniri si fie ca cei dragi sa va fie mereu alaturi…adica fie ca romanii sa fie mereu in preajma Altetei Voastre Regale.
Ati aratat inca odata intregii lumi ca Romania are si fatade frumoase,radacini nobile si oameni eleganti si fara cusur.Altetele Voastre sunt un astfel de exemplu,si mai mult ca sigur si un exemplu pentru zeci sau chiar sute de mii de tineri din intreaga tara,care va indragesc,va adora sau chiar va venereaza.
Eu va multumesc din suflet ca ati facut ca scumpa noastra tara sa infloreasca din nou,si nu in ultimul rand ca existati si ca sunteti romani.
Sper ca ca va placut si v-a redat putere fizica si spirituala muzica trimisa de mine Altetelor Voastre acum cateva zile.Va multumesc si sper sa Va revad si sa va aud din nou minunatele dumneavostra vorbe.
Cu cea mai mare stima si consideratie,
Mara Alexandru (Gaesti)
“FELICITARI PENTRU SUCCESELE SI ACTIUNILE REALIZATE CARE SCOT INTRADEVAR IN EVIDENTA ,ARTA,MAESTRIA,INTELEPCIUNEA,PUTEREA DE EXPUNERE SI DE SUCCES A COMUNICARII SI REALIZARII!SINT BUCUROS CA SI IN ROMANIA AU AJUNS SA SE EXPUNA ASTFEL DE EVENIMENTE SI SPERAM CA ELE SA CONTINUE SI SA ADUCA O NOUA EXPUNERE CU CARACTER PROSPER SI STANDARD INALT REGAL!”
Va spun doar atit, ca dvs. Printesa cit si Principele Radu imi sunteti
cei mai dragi oameni de pe Pamant.
Multa stima si respect pentru intreaga Familie Regala. Sunt un sustinator al Casei Regale ca ideologie si nu numai dat fiind faptul ca sunt nepot al unor generali, comandanti care au luptat in razboaiele pe care le-a avut Romania, inclusiv razboiul de independenta al Romaniei din 1877. Cum orice proprietate care a fost luata abuziv in timpul comunistilor trebuie restituita proprietarului de drept, la fel imi doresc ca Romania sa isi continue drumul pe care il avea inainte de al 2-lea Razboi Mondial. Va urez sanatate, putere de munca si cat mai multi sustinatori.
Totul pare desprins dintr-o poveste… o lume care m-a cucerit prin eleganta, rafinament.Fiecare seara imi este mai frumoasa de cand va citesc blogul si simt ca pot fi mai aproape de acea elita ce promoveaza valoarea, ce impresioneaza prin prestanta si noblete sufleteasca.Va multumesc !
M-am emotionat foarte tare cand am citit intreaga pagina a acestui site. Nu cred ca exista un lucru mai frumos pe lumea aceasta decat acela de a fii recunoscut in tara ta drept cine esti . Aici vorbesc despre Majestatea Sa , Regele Mihai . Am avut ocazia sa il vad insa, de departa in 1996 ( cred ) cand a venit si in micul meu orasel, Deva. Cu toate ca pe atunci era mica si nu stiam exact ce se petrece ,am auzit de la tata : ” mergem la Casa de Cultura , vine regele ! ” . Astazi , am gasit o poza pe care tatal meu a facut-o atunci. Am pus-o in rama si am asezat-o in biblioteca langa o carte mare pe care scrie ” Mihai al Romaniei ” . Multa sanatate doresc Regelui tarii mele, intregii familii si sa va aibe bunul Dumnezeu in paza mereu .
Doris Timar
Altetei Sale Regale RADU, PRINCIPE al ROMÂNIEI
Alteta Voastra Regala,
Îngaduiti-mi sa Va felicit pentru tot ceea ce ati transmis românilor în cadrul emisiunii “Stirea zilei” de luni seara, pe postul Antena 3, în mod deosebit pentru modul în care ati facut-o. Ca la fiecare aparitie a Voastra într-o emisiune TV ati fost direct si profund, inspirat si vizionar. Ati pledat pentru profesionalism, încredere si responsabilitate, ati relevat potentialul marii Româniii, care nu este cea a politicienilor ci a micilor comunitati.
Cred ca milioane de români au urmarit acea discutie de cel mai înalt nivel ; as vrea sa sper ca – implicit – tot mai putini români vor urmari emisiunile d-lui Dan Diaconescu (sau altele asemenea). Maretia si nobletea sunt incompatibile cu abjectia.
Întâlnirea de la Onesti a ANRR din 27-28 martie a fost (cred) una reusita. Voi scrie o scurta relatare pentru CASA REGALA a ROMÂNIEI si pentru revista noastra ‘Coroana de Otel’.
Al Altelelor Voastre devotat,
Dr. Alexandru Carausu, M.R.R. – Iasi