Principesa Maria, la Salonul Internațional de Carte de la Paris

În zilele de 20 și 21 martie 2015, Alteța Sa Regală Principesa Maria a României a efectuat o vizită cu caracter public în Republica Franceză, cu ocazia Salonului Internațional de Carte de la Paris.

Este a doua vizită externă a unui membru al Familie Regale a României, în anul 2015. În luna februarie, Principele Radu și Principele Nicolae s-au aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova.

Vineri, 20 martie, Principesa Maria a luat parte la evenimentul de deschidere a Pavilionului României, în cadrul Salonului de Carte de la Paris. România a fost prezentă anul acesta cu un stand național și un program de evenimente organizate de Institutul Cultural Român, cu tema „La littérature féminine, le féminin de la littérature”.

Sâmbătă, 21 martie, Alteța Sa Regală a participat, în cadrul Pavilionului României, la dezbaterea „Grandes dames de la culture roumaine et leur parcours français” moderată de scriitorul și istoricul Marin Cazacu. Alături de Principesa Maria, au luat cuvântul domnul Gabriel Badea-Păun și domnul Mihai Brâncovan.

În cadrul dezbaterii, Principesa Maria a vorbit despre volumul „Povestea vieții mele” scris de Regina Maria a României.

Volumul „Povestea vieții mele” rămâne una dintre cele mai cunoscute, îndrăgite și publicate opere literare ale Reginei Maria a României. Cea mai recentă ediție a volumului a fost publicată, în limba franceză, sub titlul „Histoire de ma vie”, de către Editura Lacurne din Paris, în anul 2014. Ediția a fost îngrijită de Gabriel Badea-Păun, istoric de artă și prefațată de Alteța Sa Regală Principesa Maria.

În cursul aceleiași zile, Alteța Sa Regală Principesa Maria a luat parte la un concert de jazz susținut de Mircea Tiberian și invitatții săi, la sediul Ambasadei României la Paris, Palatul Béhague.

În cadrul Pavilionului României au fost disponibile volume apărute la peste 30 de edituri din țară. Programul a cuprins lansări de carte, dezbateri, întâlniri, expoziţii, cu participarea unor scriitori, editori, traducători și jurnaliști români și francezi. De asemenea, au fost prezentate volume scrise de autori români în limba franceză, apărute în ultimul an.

Organizat începând din anul 1981, Salonul Internațional de Carte de la Paris este dedicat atât profesioniştilor din domeniul editorial – editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Franța şi din peste 50 de ţări – cât și publicului larg. Țara invitată de onoare a ediției din acest an a fost Brazilia.

 

3 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    O adevărată sărbătoare a literaturii și culturii române, la un remarcabil eveniment editorial din Franța unde, punând în valoare bogăția patrimoniului literar românesc, se dovedește că există o Românie culturală care este și trebuie mai mult cunoscută în Occident și în lume. Pentru că tematica programului românesc al acestei ediții a fost „ La littérature féminine, le féminin de la littérature ” nu puteau lipsi memoriile uneia dintre cele mai mari personalități feminine din istoria României , cu o inteligență sclipitoare și o frumusețe ieșită din comun, cu o nemărginită iubire de oameni și de țară , care au transformat – o într-un apreciat simbol care și-a pus amprenta asupra acestui popor. Este vorba de Regina Maria care spunea ” Deși sunt femeie , de la început mi s-a acordat încredere. … Viața mea a fost intensă și plină , experiențele mele, diverse și cu siguranță deloc searbade, chiar dacă lumina și umbra s-au jucat mereu cu ea. A fost viața unei femei care n – a uitat niciodată că era femeie , deși de multe ori a jucat rol de bărbat. ” Respect și prețuire pentru Familia și Casa Regală a României care, prin prezența ASR Principesei Maria la acest eveniment , reprezintă cu demnitate, cinste și onoare România Regală a lucrului bine făcut. Trăiască Regele !

  2. vladut mihaela says:

    Traiasca Casa Regala a Romaniei care reprezinta cu cinste cultura romana prin Alteta Sa Regala Principesa Maria in Franta si in intraga lume !

  3. Foarte frumos……

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53875006
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate