Vizită la Galați și Brăila, 19 martie 2015
Principele Radu s-a aflat în municipiile Galați și Brăila joi, 19 martie. La Galați, Alteța Sa Regală a fost oaspetele Bibliotecii Județene “V.A. Urechia”, găzduită astăzi în clădirea istorică a Comisiei Europene a Dunării, ridicată de Regele Carol I. Au fost prezentate, în fața unui larg auditoriu, volumele “Margareta, mărturia unui veac regal” și “Trei poduri peste lume”. Principele a dăruit bibliotecii câteva dintre ultimele cărți regale, apărute la Curtea Veche Publishing, iar biblioteca a dat în dar Familiei Regale un număr de titluri editate de instituție. Alteța Sa Regală a vizitat apoi Universitatea Dunărea de Jos, pe care a mai vizitat-o, în anii din urmă. La întâlnirea cu prorectorii și profesorii, Principele Radu a propus o colaborare cu Casa Majestății Sale, pentru un număr de prelegeri pe teme legate de democrație și libertate, în scopul de a aduce la cunoștința studenților idei legate de acțiunea diplomatică și culturală a Familiei Regale, în ultimii douăzeci de ani. Vizita s-a încheiat cu o oprire la Șantierul Naval Damen. În urmă cu doi ani, Principesa Moștenitoare a botezat și lansat la apă nava “World Diamond”, care navighează astăzi cu succes în Mările Nordului. Alteța Sa Regală a propus companiei să ia parte la un proiect comun de promovare, în societatea românească și europeană, a vocației maritime și fluviale a țării noastre. Principele Radu s-a aflat la a noua vizită în municipiul Galați, în ultimii zece ani. La Brăila, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu prefectul județului, președintele Consiliului Județean și primarul municipiului. A fost vizitat apoi Muzeul Brăilei “Carol I”, unde Principele Radu a lansat volumele “Margareta, mărturia unui veac regal” și “Trei poduri peste lume” și a privit, împreună cu întreaga audiență, un film despre vizita Regelui Carol I la Brăila, la începutul secolului trecut. Principele a dăruit muzeului câteva dintre ultimele cărți regale. A urmat o vizită la Colegiul Național Nicolae Bălcescu, unde Alteța Sa Regală a vorbit elevilor despre momentul contemporan și importanța tinerei generații în alcătuirea și consolidarea prezentului românesc. În încheierea vizitei la Brăila, Principele Radu a vizitat Biblioteca Județeană Panait Istrati, unde a vizitat spațiile de citit și cele destinate proiectelor civice și educaționale, și a admirat o amplă expoziție de carte regală, cu titluri acoperind un secol și jumătate. A fost a șasea vizită a Principelui Radu la Brăila, din ultimii zece ani. Biblioteca Județeană V.A. Urechia din Galați Șantierul Naval Damen din Galați Colegiul Național Nicolae Bălcescu din Brăila Muzeul Brăilei “Carol I” Biblioteca Județeană Panait Istrati din Brăila Întâlnirea cu autoritățile locale din Brăila |
http://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/65004-principele-radu-in-vizita-la-biblioteca-judeteana-succes-de-public-la-lansarea-%E2%80%9Ecartilor-regale%E2%80%9D
Multumim Altetei Voastre Regale pentru aceasta importanta Vizita in venerabila cladire a Bibliotecii Judetene, de fapt, a Comisiei Europene a Dunarii ! O vizita Regala si Istorica in locuri ale Monarhiei noastre dragi. Traiasca Regele ! – Nihil Sine Deo !
Toată considerația pentru ASR Principele Radu care întotdeauna reprezentă Familia Regală la nivel înalt, bucurându-se de stimă și respect, atenție și afecțiune, apreciere și onoare.. Este un adevărat model de viață, de gândire, de comportament, de eleganță și distincție, etc, valori care conferă societății demnitate și mândrie .