Vizita Principelui Nicolae în municipiul Deva

În zilele de 28 și 29 ianuarie 2015, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a efectuat o vizită oficială în municipiul Deva.

Miercuri, 28 ianuarie 2015, Alteța Sa Regală a avut o întrevedere cu reprezentanți ai autorităților locale la primăria municipiului Deva. În cadrul întâlnirii, Principele Nicolae a discutat cu domnul primar Petru Mărginean despre principalele proiecte desfășurate de primăria orașului, precum și despre potențialul cultural, istoric și turistic al zonei.

În continuarea vizitei, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu elevii Colegiului Național Decebal. Cu această ocazie, i-au fost prezentate activitățile și proiectele aflate în derulare în cadrul liceului. Vizita s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Ansamblul Folcloric “Transilvania”.

Joi, 29 ianuarie 2015, în cursul dimineții, Principele Nicolae a vizitat fabrica de biciclete din Deva. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală a vizitat liniile de producție ale fabricii alături de reprezentanții conducerii companiei.

Vizita a continuat cu un eveniment caritabil desfășurat în prezența Alteței Sale Regale în sala de festivități „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara. Astfel, Principele Nicolae a oferit peste o mie șapte sute de volume elevilor din municipiul Deva. Evenimentul se înscrie în cadrul campaniei de donație „Cărțile copilăriei în fiecare casă”, parte a programului național de lectură inițiat de Asociația Curtea Veche. Donația de carte a fost realizată cu sprijinul BCR, transportul fiind asigurat de BDT Ford.

Au luat cuvântul, în fața a peste două sute cincizeci de elevi și profesori, Alteța Sa Regală Principele Nicolae, domnul Ionel Igna, Director Grup, BCR, doamna Iren Arsene, Preşedintele Asociaţiei Curtea Veche, doamna Maria Ştefanie, Inspector Școlar General al județului Hunedoara și doamna Luminiţa Dana Hurgoiu, Directorul Colegiului Naţional ”Sabin Drăgoi”. Evenimentul a cuprins un moment de lectură susținut de actrița Smaranda Nicolau, precum și o sesiune de autografe oferite de Principele Nicolae.

În finalul vizitei în municipiul Deva, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu tinerele sportive din Lotul Feminin de Gimnastică, eleve ale Colegiul Național Sportiv ”Cetate”.

3 comentarii

  1. stelian r. says:

    Felicitari si multumiri ASR Principelui Nicolae al Romaniei ! Traiasca Regele ! !

  2. Liliana Sora says:

    Iubitor de oameni, cu mare dragoste de natură, de artă, de cultură, de sport, …de frumos, cu maturitate în gândire și simț al răspunderii, cu spirit de inițiativă , entuziasm și devotament, etc., pune în lumină întotdeauna sinceritatea și profunzimea unui suflet ales. Iată de ce sufletele mari , pline de înțelepciune și căldură, compasiune și respect, generozitate și iubire., ating culmile umanității . Acesta este ASR Principele Nicolae , OMUL care întruchipează forța, curajul, dorința hrănită de speranță și credință, voința unită cu răbdarea care va învinge. Trăiască Familia și Casa Regală a României ! Trăiască Monarhia !

  3. Laura Olteanu Nita says:

    O mare bucurie pentru copii oamenii din ziua de azi au uitat sa mai daruiasca o carte cuiva

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53875309
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate