Principele Radu la Colegiul Naţional de Apărare

Joi, 29 ianuarie 2015, Alteța Sa Regală Principele Radu al României a susținut prelegerea cu tema “Dimensiunile securităţii naţionale în contextul lumii actuale” în cadrul cursului postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă “Probleme actuale ale securităţii naţionale” organizat de Colegiul Naţional de Apărare.

La conferinţă au participat un număr de patruzeci de cursanţi ai celei de-a douăzeci şi şasea serii a Colegiului Naţional de Apărare, reprezentanţi ai Parlamentului României, ai ministerelor, ai instituţiilor statului, precum şi ai mediului de afaceri şi societăţii civile.

Principele Radu este absolventul celei de-a unsprezecea serii a Colegiului Naţional de Apărare. De la momentul absolvirii şi până în prezent, Alteţa Sa Regală a susţinut în cadrul Colegiului prelegeri anuale pe diverse teme de actualitate.

4 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    Consider că OMUL , care este un adevărat altar, și stabilitatea, siguranța , securitatea , privite și aprofundate în toată complexitatea lor, trebuie să constituie prima preocupare pentru orice națiune, pentru orice popor. Tot respectul și toată considerația pentru ASR Principele Radu și pentru întreaga Familie Regală care , întotdeauna cu devotament desăvârșit , a servit țara și interesele acesteia.

  2. Ing. agronom Teodor Iliescu says:

    Frumos. Armata ca si Biserica, trebuie sa fie principale pârghii ale Casei Regale a Romaniei. Numai asa ne putem recupera, valorile, identitatea si ceea ce este constructiv, mai ales in ziua de azi cand totul pare incert.

  3. Prin Alteta Voastra petalele de crini s-au redeschis in inimile istovite ale romanilor patrioti! says:

    Deschideti mintile,ochii,urechile si inimile!Unire!Unitate!Sus Patria!

  4. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    DE ACORD CU D-L ING. AGRONOM TEODOR ILIESCU, LA CARE MAI ADAUG, EDUCATIA SI SANATATEA !
    DUMNEZEU SI DINASTIA SA INALTE ROMANIA !
    TRAIASCA REGELE !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53868906
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate