A. T.

Alteta Voastra,

Revin dupa dialogul pe care l-am avut la inceputul anului 2008, cu noi consideratii despre realitatea romaneasca.

S-au consumat si alegerile parlamentare iar din punctul meu de vedere este cel mai corupt parlament pe care l-a avut Romania dupa Revolutie. Practic nu exista opozitie iar tara va fii guvernata numai de exponentii Grupului de interese. Pacat ca societatea civila a permis acest lucru. Pacat ca ONG-urile, alta data foarte active, au trecut cu vederea cu buna stiinta neregulile produse in cadrul procesului electoral din care este de amintit mituirea oamenilor cu venituri mici si transportarea lor in forma organizata (mai ales in orasele mici si zonele rurale) pentru a vota. Probabil ca au fost cumparate si ele. Pacat ca acum mai mult ca oricand HOTII au legitimitate iar HOTIA  a fost ridicata la rang de virtute.

In acest sens va prezint mai jos un articol elocvent:

“Fiecare cu talentul sau, spune Nick Naylor, eroul negativ dar seducator din cinicul Thank you for smoking (Jason Reitman, 2005). Michael Jordan joaca baschet. Charles Manson ucide. Politicienii vorbesc. Adica negociaza.

Aparent, nu e nimic rau in asta. Dimpotriva, asa ar si trebui sa stea lucrurile intr-o lume asezata. Din pacate insa, noi nu traim nici pe departe intr-o asemenea lume. Plasati fatidic la portile unui Orient inevitabil fantasmagoric, platim tribut pozitionarii noastre strategice. Pe scurt, functionam mandru, dar anapoda. Cuvintele ne sunt bombastice, dar lipsite de consistenta. Nelimitatul e cumplit de limitat. Melanjul, uninominal pur-sange.

Sa luam un exemplu simplu. Pentru francezi in general si pentru parizieni in special, verbul definitoriu este „a rezista”. Impotrivirea, argumenteaza convingator Sergio Benvenuto, le-a fost dintotdeauna draga fratilor nostri de ginta latina. Desi inruditi, noi preferam totusi un tranzitiv. Il stim cu totii si il declinam perfect de la varste fragede. „Eu ma descurc, tu te descurci, el (ea) se descurca”…

Diferenta e, sa recunoastem, extrem de semnificativa. Nu-i deloc tot una sa rezisti si sa te descurci. Sa te impotrivesti si sa te invartesti. Dar nu-i nimic. Se rezolva. Vorbim. Adica negociem.

Doar n-o sa ne inpotmolim in niste principii; suntem realisti. In plus, cine n-ar face la fel? Compromisul e perfect legitim. Important e sa nu te compromiti. Si chiar daca o faci, nu-i bai. Romanii nu au nici un fel de memorie. Au dovedit-o in repetate randuri.

E drept, mai sunt unii care tin la consecveta. Vor sa castige, fireste, dar nu oricum si cu oricine. Lucreaza la programe de guvernare. Vorbesc, pe bune, de responsabilitate. Ce fraieri! Ei nu inteleg ca treaba e serioasa? Sunt bani buni in joc si multa putere. Cum sa nu te agati cu dintii de scaun? Ce gluma! Strica piata. Si care responsabilitate? „Victoria” conteaza. Apoi o dam noi din cuvinte, ca de aia le avem.

Ceva e totusi trist in toate astea. Si anume faptul ca am ajuns sa nu mai avem repere. Intr-o tara in care demisia de onoare lipseste cu desavarsire, profesionalismul e pentru naivi, iar corectitudinea pentru prosti, comportamentele decente, cu adevarat normale, au ajuns sa fie taxate drept nebunie. La romani, inteleptul devine un simplu nebun. Va multumim ca votati.”

De asemenea, jurnalistul interbelic Robert de Traz constatase ca ,,multe din dificultatile politice si economice ale Europei au radacini psihologice. Popoarele traiesc unele langa altele, dialogheaza, dar se inteleg greu deoarece sistemele lor intelectuale difera. Pentru rusii de dupa 1917, pentru italienii de dupa 1922, pentru nemtii de dupa 1929, individul, entitatea nu mai conta, importanta era multimea, masa. La comunisti si nazisti domneste un lirism mesianic, o frenezie sacra, se complac intr-o comunitate care ii exalta prin simpla contagiune. Omul care cugeta se detaseaza singur de turma pentru a ramane lucid, insa cel care traieste doar prin simturi prefera sa se piarda in multime, sa se contopeasca cu ceilalti asemeni lui, sa-si multiplice propria dorinta sau nemultumire”.

Unul din liderii rezistentei anticomuniste din M-tii Fagaras, Ioan Gavrila Ogaranu, constata cu amaraciune: ,,cand am luat calea muntilor stiam destule despre acea parte ascunsa a istoriei romanesti. Nu mi-am facut niciodata iluzii, nu m-am bazat ca ni se va alatura si vom fii intelesi de toate sufletele din Tara Fagarasului. Cand am spus ca in 1949-1950 s-ar fii ridicat satele la lupta sau ca eram primiti si ajutati de oameni din partea locului nu m-am referit la cine stie ce multime de oameni. Or fii fost o suta, doua. Dar restul locuitorilor? Unii n-au venit de frica si trebuie intelesi. Pe altii nu-i interesa decat propriul interes; orice pas in viata il fac  numai din calcul. Regimurile se schimba, profitorii raman. Ramane apoi marea masa a oamenilor a coror viata se reduce la munca si hrana intr-un ciclu etern si a caror constiinta nu se ridica mai sus de blidul de mancare de dinaintea nasului. Cu ei face stapanirea ce vrea si in primul rand sa gandeasca in locul lor.”

Pastrand proportiile, putem asemana ultimele alegeri din 2008 cu cele din 1948, ambele avand o ,,aura democratica”.

A inceput un nou an, un an in care elementele negative de mai sus se vor impleti cu efectele crizei financiare globale. Un an in care cred ca, mai mult ca oricand trebuie sa ducem o lupta de ,,trezire din apatie” a tuturor concetatenilor care mai au ca si principii de viata valorile fundamentale cum ar fii cinstea, seriozitatea, respectarea cuvantului dat, spiritul civic si crearea unei forte capabile sa schimbe actuala stare de lucruri si sa recupereze resursele furate in ultimii 20 de ani.

Cu toata consideratia,
A. T.