A fi legitim si a fi util

Casa Regala, astazi, poate sa dovedeasca din ce in ce mai solid si mai dinamic faptul ca are un rost concret, ca este utila, aspect pe care romanul abia iesit din totalitarism nu a avut cum sa-l stie; el stia doar, intr-un sens cumva general, ca Familia Regala are legitimitate istorica. Intre cele doua aspecte este o mare diferenta.

La nivelul continentului european, daca rolul monarhului constitutional este astazi simbolic si ceremonial, comportamentul lui public are o influenta majora asupra societatii tarii. La fel, asupra relatiilor ei internationale si, mai ales, asupra relatiilor dintre institutiile statului. Puterea exemplului este o mare putere, nesocotita sau neinteleasa in Romania acestor ani. Exemplul in viata reala cel mai evocator, cel mai fidel al acestei afirmatii este Juan Carlos. Ce credeti ca s-ar fi putut infaptui in Spania intre 1975 si 2009, daca in locul regelui ar fi fost un presedinte ales la patru ani, care provenea, alternativ, din fiecare partid politic? Unde ar fi Spania astazi?

Dar nici exemplul Regelui Baudouin sau al fratelui lui, Regele Albert al II-lea, nu este mai prejos. Incercati sa va imaginati ce ar fi fost Belgia dupa razboi, cu presedinte ales la patru ani alternativ, dintre flamanzi, valoni si germani? Dar acum, dupa anul 2000, cum ar fi mediat un presedinte disputele intre comunitatile belgiene?

Dar in Marea Britanie, in cei aproape 60 de ani de domnie ai Elisabetei a II-a? Cum ar fi aratat Anglia cu dl si dna John Major, gazde la Buckingham Palace?

Romania a oscilat, in ultimele doua decenii, intre a parea o tara originala si a propaga impredictibilitate. Si aceasta, in ciuda tuturor cresterilor economice, aquis-ului comunitar, dorintei clasei politice de a intra in NATO si UE si chiar in ciuda unei consolidari a administrarii corecte a tarii.

Casa Regala face ceea ce face mult mai bine decat alte institutii. Mai mult, nu exista nici o alta institutie care sa poata infaptui, specific, ceea ce face Casa Regala. Calitatea de a fi util, de a fi necesar si, mai ales, calitatea de a fi competent sunt complementare cu legitimitatea si mult mai usor de dovedit decat argumentul ca monarhia e mai buna decat republica. Cum am spus si mai inainte, monarhia este o forma de guvernamant pe care trebuie s-o iubesti ca s-o ai. Republica nu ai nevoie s-o iubesti, tot asa cum nu e nevoie sa-ti iubesti foarfeca sau computerul. Republica si monarhia sunt diferite si niciodata de aici incolo, intr-o lume democratica, cele doua notiuni nu vor putea sa aiba castig de cauza una in fata alteia. Intotdeauna va exista cineva care, oricat de convingator ai fi tu, sa nu vrea monarhie si sa aiba argumente pertinente ca sa-ti dovedeasca acest lucru.

Raportul dintre „Res Publica“ si regalitate nu este insa ireconciliabil, fiindca ele nu sunt forme antagonice de guvernamant, ci idealuri, valori, simboluri adesea complementare si uneori identice.

Prabusirea monarhiilor euorpene multiseculare, facuta pe fondul unei degradari a sistemului in intregimea lui (Imperiul Rus, German, Otoman, Austro-Ungar) si instalarea republicilor, s-a facut cu destul de multi ani in urma pentru ca rivalitatea sa se fi estompat. De aceea pot coexista astazi, in fostele tari comuniste din Europa, Case Regale si guverne republicane, precum la Belgrad, Sofia si Bucuresti.

La ultimul sondaj facut public, se vorbea despre 16% din populatie in favoarea monarhiei. Este un procentaj mare, fata de cele din anii 90. Democratia occidentala arata ca guverne pot fi conduse timp de patru ani cu acest procentaj. Noi traim intr-o lume in care cine are 33% in lumea politica se poate considera primul dintre puternici, iar cei cu peste 50% ingrijoreaza democratia insasi. Numai ca masuratoarea aceasta nu este corecta. Ea amesteca mere cu pere. Maturizarea electoratului si a democratiei din Romania nu ofera, in mod necesar, o sansa in plus monarhiei, ca forma de guvernamant.

Monarhia, ca sistem, nu are legatura cu democratia mai putin sau mai mult decat are republica. Nu democratia trebuie sa se maturizeze pentru ca monarhia sa inlocuiasca republica. Daca ar fi asa, Elvetia ar trebui sa fie de mult monarhie, iar SUA asijderea. In plus, privilegiile republicane ale unor elite din Franta, SUA, Elvetia te trimit insistent cu gandul la aristocratie si monarhie. Aceasta insa nu le impiedica sa fie super-democratice si performante la cotele cele mai inalte.

Maturizarea democratica a electoratului roman s-a facut. Nu si maturizarea alesilor. Politic vorbind, Romania stie sa aleaga. Mai trebuie sa aiba si ce. Nu ma refer doar la individualitati, ci si la idei, la organizatii care sa le propage, la profesionalism administrativ. Atunci cand partidele politice vor fi tot atat de performante ca si economia globala, cand capacitatile administrative ale oamenilor politici vor atinge pe cele ale omologilor lor din Marea Britanie sau Germania, atunci cand institutiile romanesti vor fi de soliditatea celor din Elvetia sau Austria, atunci maturizarea electoratului va fi dublata de maturitatea ofertei electorale. Toate acestea insa nu au nici o legatura cu forma de guvernamant.

Nu inseamna ca nu avem democratie, ci ca democratia nu este suficienta. Candidatii pentru diverse functiuni in administratia politica pot dezamagi, la Washington si Paris, in aceeasi masura in care dezamagesc la Bucuresti sau la Sofia. Fiindca dobandirea, printr-un proces complex si subtil, unei garnituri de candidati de valoare, care sa reprezinte bine nu numai electoratul ci si puterea politica ce i-a creat, nu este o chestiune de democratie, ci mai cu seama de libertate. Profesionalismul, valoarea, performanta publica, etica, cunoasterea, inteligenta, „omul potrivit la locul potrivit“, aceastea nu au de-a face cu democratia, ci cu libertatea.

Romania nu este vulnerabila astazi fiindca este republica. Slabiciunea Romaniei sta in felul in care s-a instalat republica, care s-a repercutat in inconsistenta si lipsa de respectabilitate a statului si institutiilor publice si, mai ales, in ambiguitatea si echivocul raportului dintre institutii. Golirea de continut este la nivelul institutiilor si valorilor, al traditiilor, al continuitatii, al demnitatii, al mandriei, al identitatii. Acolo stam prost. Si nu ne dam seama de aceasta, fiindca ne-a scazut instinctul binelui national.

S-a dezvoltat in societate un mestesug al supravietuirii prin incalcarea regulilor, a smecheriei politice in detrimentul viziunii si al constructiei durabile. Noi pierdem uneori ani intregi, nemaivorbind de destine de oameni talentati politic, pentru a lupta steril unul impotriva altuia, pentru a „carota” pe celalalt, pentru micul orgoliu al oamenilor publici. Ca sa ajungi la stabilitate si respectabilitate iti trebuie instinctul binelui, spiritul de raspundere si viziunea elitelor. Altruismul lor. Capacitatea de a vedea dincolo de lungul nasului. Or, aici, lucrurile stau mai putin bine. Elita romaneasca a fi cea care ar trebui sa faca un pas inainte, daca ar fi pregatita pentru asa ceva.