Lectiile de neuitat ale istoriei

“Urmară felicitări entuziaste şi bătăi din picioare. Napoleon era atît de satisfăcut, încît îşi părăsi locul şi înconjură masa pentru a ciocni cu domnul Pilkington înainte de a-şi goli cana. După ce urările se potoliră, Napoleon, care rămăsese în picioare, mărturisi că şi el avea cîteva cuvinte de spus.

Ca toate discursurile lui Napoleon, şi acesta fu scurt şi la obiect. Şi el, zise Napoleon, era fericit că perioada de neînţelegeri se sfîrşea. Multă vreme circulaseră zvonuri ― răspîndite de vreun duşman răuvoitor, aşa avea el motive să creadă ― că exista ceva subversiv şi chiar revoluţionar în concepţia lui şi a colegilor lui. Lor li se atribuise încercarea de a aţîţa la revoltă animalele de la fermele învecinate. Nimic nu putea fi mai departe de adevăr! Unica lor dorinţă, acum şi în trecut, era aceea de a trăi în pace şi în relaţii normale de afaceri cu vecinii lor. El adăugă şi că ferma pe care avea cinstea să o conducă era o întreprindere cooperativă, titlurile de proprietate, care se aflau în posesia lui, aparţinînd tuturor porcilor.

Napoleon mai zise că nu credea să mai subziste vreuna dintre vechile suspiciuni, dar anumite schimbări fuseseră făcute recent în organizarea fermei, care trebuiau să aibă efect în promovarea încrederii pe mai departe. Pînă atunci, animalele de la fermă avuseseră un obicei destul de prostesc, de a se adresa unele altora cu “tovarăşe”. Acest lucru trebuia suprimat. Mai existase un obicei ciudat, de origine necunoscută, de a trece în fiecare duminică dimineaţa prin faţa craniului unui porc, care era fixat de un stîlp în grădină. Şi acest lucru urma să fie suprimat şi craniul fusese deja îngropat. Vizitatorii poate observaseră steagul verde care flutura la catarg. Dacă da, poate văzuseră şi că fuseseră îndepărtate copita şi cornul vopsite în alb, însemnate pe acesta înainte. De atunci încolo, urma să fie un steag verde curat.

Avea doar o singură obiecţie de adus, zise el, discursului excelent şi prietenos al domnului Pilkington. Domnul Pilkington se referise mereu la Ferma Animalelor. Desigur, el nu putea şti ― pentru că el, Napoleon, anunţa acum pentru întîia oară acest lucru ― că numele Ferma Animalelor fusese desfiinţat. De atunci, ferma avea să fie cunoscută sub numele de Ferma “Conacul”, care, credea el, era numele ei corect şi originar.

― Domnilor, încheie Napoleon, eu vă voi face acelaşi toast ca şi domnul Pilkington, dar sub altă formă. Umpleţi-vă paharele pînă la buză. Domnilor, iată toastul meu: pentru prosperitatea Fermei “Conacul”!

Urmară aceleaşi urări inimoase ca şi mai devreme şi cănile fură golite pînă la drojdii. Dar în timp ce se holbau la scena aceasta, animalelor de afară li se păru că se petrecea un lucru straniu. Ce se modificase oare pe chipurile porcilor? Ochii tulburi ai lui Clover se mutau de la o faţă la alta. Unii dintre ei aveau cinci bărbii, unii aveau patru, unii aveau trei. Dar ce era acel lucru care părea să se topească şi să se schimbe?

Apoi, cînd se sfîrşiră aplauzele, grupul luă cărţile şi continuă jocul întrerupt, iar animalele se strecurară tăcute de acolo.

Dar nu se îndepărtaseră nici douăzeci de metri cînd se opriră brusc. O izbucnire de voci venea dinspre casă. Toate se repeziră înapoi şi se uitară pe fereastră. Da, avea loc o ceartă violentă. Se auzeau strigăte, lovituri în masă, priviri ascuţite şi bănuitoare, dezminţiri furioase. Sursa tulburărilor părea să fie faptul că Napoleon şi domnul Pilkington jucaseră fiecare cîte un as de pică în acelaşi timp.

Douăsprezece voci urlau furioase şi toate erau la fel. Ce se petrecuse cu feţele porcilor nu mai era de-acum o dilemă. Fiinţele de afară priviră de la porc la om şi de la om la porc şi din nou de la porc la om: deja era imposibil să mai spui care era care”.

=========

George Orwell,
ultimele doua pagini din romanul “Ferma animalelor”.