Emisiunea filatelică „Istoria regalității – Mihai I”, lansată la Biblioteca Centrală Universitară

Joi, 30 octombrie 2014, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au luat parte, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, la prezentarea publică a emisiunii de mărci poștale dedicată Majestății Sale Regelui, la împlinirea vârstei de 93 de ani, realizată de Romfilatelia.

Cu acest prilej, au luat cuvântul doamna Voichița Dragomir, director general-adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, doamna Cristina Popescu, director general al Romfilatelia și domnul Ioan Luca Vlad, consilier privat onorific al Familiei Regale a României.

Printre invitații care au luat parte la evenimentul de prezentare a emisiunii filatelicii omagiale s-au numărat domnul Titus Corlățean, ministrul Afacerilor Externe, domnul Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei Românie, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, precum şi personalităţi marcante ale vieţii publice româneşti.

Și-a dat concursul Camerata Regală care a susținut un recital de muzică clasică.

Emisiunea filatelică „Istoria regalității – Mihai I” omagiază viaţa şi activitatea Majestăţii Sale în contextul marilor evenimente ale istoriei neamului.

Pe timbrul emisiunii, cu valoarea nominală de 4,70 lei, este reprezentat Majestatea Sa Regele Mihai I în anul 2008, la biroul Său din Palatul Elisabeta.

Timbrul coliţei, având valoarea nominală de 14,50 lei, prezintă pe Majestăţile Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai României, în acelaşi birou din Palatul Elisabeta, iar fundalul manşetei coliţei ilustrează Castelul Peleş, alături de imaginile a trei mărci poştale dedicate Majestății Sale Regelui în anii 1929-1930, 1940-1942 şi 1947.

Timbrul emisiunii este completat de plicul prima zi, care prezintă suplimentar o imagine de la nunta Majestăților Lor Regele Mihai I și Regina Ana ai României, secvență surprinsă în fața Palatului Regal din Atena, la 10 iunie 1948, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre, minicoala de 8 timbre și o vinietă, colița dantelată și colița nedantelată.

 

Fotografii realizate de Daniel Angelescu 

 

2 comentarii

  1. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    ONOARE SI RESPECT ORGANIZATORILOR EXPOZITIEI CARE PUNE IN VALOARE ADEVARATA ISTORIE A TARII !
    OMAGIU AALLRR PRINCIPESEI MOSTENITOARE MARGARETA SI PRINCIPELUI RADU PENTRU MARCAREA IMPORTANTEI EXPOZITIEI DEDICATA MAJESTATII SALE REGELUI MIHAI I
    IN TOATE TIMPURILE MEMBRII FAMILIEI REGALE AU PATRONAT EVENIMENTELE CARE AU ELEVAT POPORUL ROMAN !
    TRAIASCA REGELE !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53919179
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate