Zilele acestea a ieșit de sub tipar volumul intitulat „Balcicul Reginei Maria”, scris de istoricul Diana Mandache și publicat la Curtea Veche Publishing, în colecția „Cărți Regale”.
În această carte, Diana Mandache prezintă drumul Reginei Maria de la Eastwell şi Osborne, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa, până la îndrăgita reşedinţă regală de pe Coasta de Argint.
Balcicul devine un fel de imago mundi, iar Tenha Yuvah reprezintă centrul lumii, fiind casa în care se reunesc personaje importante din viaţa Reginei şi din istoria regalităţii.
Destinul unui loc creat de suverana României Mari este urmărit îndeaproape de autoare şi într-o serie de imagini, inclusiv fotografii personale ale Reginei ataşate în jurnalul său. Toate reflectă dragostea acesteia pentru mare, flori şi artă, dezvăluindu-i cititorului un nou univers regal, metamorfozat astăzi într-un loc de pelerinaj, de căutare a magiei Reginei Maria şi de regăsire a unor valori spirituale.
|
M-am saturat sa vad cum se imbogatesc bulgarii pe seama istoriei Romaniei, cum si-au insusit-o pe regina Maria ca fiind una de-a lor….
Ar trebui ca Regele, urmasul de fapt al lui Carol II, sa revendice Balcik-ul…
Cartea este precis foarte frumoasä…..
Multe felicitäri de bine si sänätate, dedic scriitoarei doamna Diana Mandache, care scrie cärti frumoase, despre casa regalä a Romäniei.
Felicitari pentru frumoadele randuri dedicate Familiei Regale. Tineti-o tot asa!
Felicitari pentru frumoasele randuri dedicate Familiei Regale. Tineti-o tot asa!